Valea Priponului, 18 iunie 2011

Toamna trecuta am coborat de la Omu pe Valea Cerbului si in treacat Alex Cretu ne-a aratat intrarea in Valea Priponului, garnisita cu niste cogeamitea bolovani. De atunci pana de curand planul de a merge pe acea  vale a fost uitat intr-un colt de minte, insa in ultima luna tot cautam  prilej de vreme si prieteni cu care sa o strabat. Pana la urma joi seara ma anunta Suru ca i-au picat niste planuri de Hasmas si e disponibil asa ca sambata dimineata, fara alti doritori din cei pe care ii intrebasem, am plecat singura spre Busteni cu P3001 la 6:30 (14 lei).
 
Cum am ajuns (la 10:00 fara intarziere) am dat de Suru si ne-am urcat in trocariciul care face curse Busteni – Gura Diham: 5lei /pers cu bon si plecari din ora in ora. Bonus am primit o portie de zdruncinaturi zdravene pe masura ce ne apropiam de cabana si ni se umpleau orizonturile de marea corturilor si camperelor de pe Valea Cerbului.
 
La Gura Diham, cum puneam noi betele la nivel de trekking ne abordeaza o fata care venise singura si vroia sa gaseasca tovarasi de urcat – ii spunem care e planul si Roxana ni se alatura. Mai tarziu in timp ce trageam de mine pe vale urma sa aflu ca fata nu mai fusese pe munte de 13 ani (dar mergea zilnic cu bicla 20 km) si avea acasa 2 fetite de 9, respectiv 3 ani :D.
 


Din dreapta cabanei am pornit pe poteca scurtatura spre marcajul TR. Dupa ce am scos untul din mine pe ultima portiune de panta ne-am oprit la cantonul silvic sa ne energizam cu ceva alune. Apoi mai urcam vreo 10 minute si dam in marcajul TR spre Tache. Facem stanga si mergem ceva pana dam de intersectia cu BG, marcajul de Valea Cerbului. Pana acum fusese tot soare si bine, dar cand ajungem in Poiana Cerbului se cam innoreaza si da semne de ploaie – ma intrebam dc nu ar fi bine sa ne intoarcem, dar a cazut varianta asta la numaratoarea voturilor. Tot drumul Suru a descris zeci de flori arbori, denumiri latinesti, utilizari – nu aveam timp sa fotografiez cate plate a numit – oricum il avem aliat pretios la albumul de flora de pe site.
 
Cand am ajuns la Masuratoarea Oilor am scos documentatia ca sa ne orientam in teren si sa identificam vaile si stancile din jur. Nu prea le-am nimerit din prima, dar o data ce am ajuns langa valea Urzicii care are in dreptul intrarii vopsit mare numele, m-am prins si ce avusesem in urma in ordinea corecta, respectiv Valea Verde, Santinela Vaii Verzi, Valea Seaca, Valea Tapului si Coltii Tapului. In dreapta Acele Morarului incepeau sa se distinga oarecum dar perspectiva cea mai buna este mult mai sus. Pe traseu am dat de un grup mic in care l-am intalnit pe Matei (cred ca avea user ascyus  pe UT)  care facea tura de concediu prin Bucegi cu target Omu sambata. De cand nu am mai auzit de el s-a mutat la Cluj si s-a insurat, avand sotia alaturi in tura. Dupa urari de casa de piatra si  cele bune, le-am prezentat planul maret de valea Priponului care insa nu le-a suras.
 
Dupa vreo ora de la intrarea pe marcajul BG am ajuns in poiana la Piatra Parlita  – nu stiu de unde ii vine numele pt ca am tot cautat o piatra mai neagra ceva si nu am vazut nimic.
Conform descrierii aveam in stanga Valea Caprei la a carei intrare m-am uitat stramb pt ca are ditamai hornul contorsionat – vestea buna e ca partea asta poate fi ocolita printr-un hatas care porneste din valea Priponului. Imediat langa e si valea noastra, strajuita de bolovanul inconfundabil.
 
Initial ne batea gandul sa urcam peste bolovani dar cand ne-am mai apropiat ne-am dat seama ca dc pt mine si Suru sa zicem ca ar fi fost posibil cu chiu cu vai, pt Roxana care avea rucsac mare, nu era o varianta buna.
 
Conform descrierii exista o potecuta care ocoleste primele saritori si te scoate deasupra acestora in firul vaii. Ca sa ajungem la potecuta , continuam pe marcaj si urcam o portiune pieptis. Dupa vreo 15-20 de minute urcusul se domoleste si ajungem intr-o zona plana – deasupra Priponului Vaii Cerbului, de unde avem prima persperctiva asupra caldarilor largi ce se deschid spre platou.  Hatasul care duce spre valea Priponului, se desprinde din poteca spre stanga, in dreptul unui jneapan mare si urca inapoi spre Culmea Priponului. Dupa vreo 100 de metri ajungem la firul vaii, deasupra primelor saritori si la intrare sunt montate niste lanturi nou-noute care ne ajuta sa intram pe ceea ce se numeste Braul Priponit. Pe firul vaii acest brau e foarte larg; se continua spre versantul stang al ei, unde dam de o poteca clara care urca paralel cu valea. Daca am continua pe hatasul care se duce la stanga am ajunge deasupra hornului din Valea Caprelor.
 
O dam in sus si poteca ne aduce in curand inapoi pe vale. In prima parte e destul de ingusta dar nu sunt probleme la parcurgerea ei – in afara de casca, nu am avut nevoie de nimic altceva – si casca a fost ca sa fie, dar nu ne-a cazut nicio piatra de niciunde. Am vazut ca exista cateva saritori mai acatari dar erau acoperite de zapada si nu au pus niciun fel de probleme. In partea asta ingusta am mers mai mult pe firul vaii. Zapada nu mai este decat cat sa acopere golurile mai mari , in rest uscat totul.
 
Dupa vreo ora printre bolovani, valea se deschide larg  si iesim in apropierea unui mare ciopor de rupicapra rupicapra. Cateva minute bune suntem in modul silentios ca sa admiram minune de specimene. Mai sus putin e un cuplu aninat si el cu privirea la ele. Le dam binete, aflam ca ei coboara si ca pana in platou mai e ceva. In jur pantele sunt pline de rododendron inflorit, soarele mai baga cate o raza la inaintare, Coltii Morarului sunt de pe-acum buni de poza ca am luat ceva in altitudine, pe mine ma enerveaza ca nu am filtru de polarizare la aparat si pacla imi strica toate intentiile nobile.
 
Ne urnim mai departe, eu din ce in ce mai greu pt ca ramaneam fara baterii si nu mancasem decat alune – le propun oamenilor ca la ultima saritoare pe care ne-o prinde ochiul sa facem pauza de masa… de acolo valea nu mai urca drept ci coteste la stanga spre Releul Costila. Deci pauza de masa restabileste energiile la un nivel multumitor, cercetam ceasul si vedem ca e deja 4. Pornim spre stanga , suntem in ditamai caldarea si e clar ca am ajuns la un brau , dar nu mi-am dat seama care dintre ele. Urcam pe pantele inierbate pe langa bolovani si in curand se vede varful releului.
 
Deoarece Roxana vroia sa mearga la Omu, parasim firul vaii si incercam  sa iesim in drumul care duce la cabana. Portiunea asta m-a stors de tot sufletul, am terminat si apa, abia asteptam sa ma vad in platou. La 5 jumatate eram sus, final de vale, terminata fericit. Ne-am luat ramas bun de la Roxana si am cotit spre Babele, sa vad si eu Sfinxul. Imi suradea adiacent si o coborare cu telecabina dar Suru nu impartasea planul, iar cand am ajuns la ea oricum nu mai functiona. De la Babele am trecut peste platou spre traseul Jepii Mari pe care am coborat de mi s-au lungit urechile. Ultima parte mai mult am alergat-o pt ca mi-era frica sa ne prinda noaptea in padure pe Jepii ursidelor. Fix cand s-a inserat am ajuns in Busteni, pe la 9:30.
 
Una peste alta mi s-a parut ca am ales un pic mai mult decat pot duce pt ca am tras ceva de mine pe acolo si din decembrie a fost cea mai grea tura, dar m-am bucurat ca am dus-o la capat. Suru, pe de alta parte, a zis ca e cea mai usoara vale pe care a mers vreodata – asta ca sa avem un echilibru in declaratii. Acum normal ca am alte planuri “marete”, numai sa fie vreme buna si sa am cu cine merge.
 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *