Turcia, iunie 2011 – prima saptamana

Ziua 1 – 600 km                                                                                                               


Se implinesc douasprezece zile de cand primesc un telefon la ora 5 dimineata, raspund « bine, da, da » si ma trezesc peste 20 minute ca nu am comunicat in vis, era Alinuta si am fi plecat spre Turcia in 10 minute daca nu se incurcau printre stradutele din cartier. Am stat asa pierduti pe strazi pana am ajuns la Stefan,¦care ne-a asteptat aproape o ora, am inceput bine 😀
 
Am iesit rapid din Bucuresti la 7.30 si ne-am intalnit cu masina 2 (Andrei, Magda, Wizard si Anca) in Giurgiu la o benzinarie, cate fetze zambitoare asa de dimineata. N-am avut timp sa le fac cinste cu o cafea, dar tot mi-am primit cadoul de ziua mea, multumeeesc gagici!


Pe drum Alinuta preia sarcina cu evidenta fondului comun, un task enervat de realizat dar benefic pentru noi.
Si plecam spre vama, ajungem la metro Ruse pe la 10.30, cautam bere si mancare 1 ora, ne vedem cu Kilo si greu ne despartim de meleagurile natale spre Turcia.

Traseu Bulgaria: Ruse – Veliko Tarnovo – Kilifarevo – Gurkovo – Nova Zagora – Novoselets – Polski Gradet – Glavan – Dripchevo – Mladinovo – Svilengrad
.  Drum ok, pitoresc si destul de gol. 
A plouat toata ziua, nu prea ne venea sa na gandim la plaja 

Trecem prin Bulgarica printre culturile de levantica si carierele de piatra; pana sa ajungem la granita cu Turcia ne testeaza Stefan indemanarea mea si a lui Ozi in a conduce masina – nu am primit nici o apreciere (peste vreo 2 zile dupa ce l-am intrebat mi-a raspuns «ai condus bine» ca sa nu mai insist cu aceeasi intrebare). Am trecut de granita prin controale, am gasit cu greu o benzinarie decenta, am traversat coloane de tiruri.

Primul oras in care am oprit a fost Edirne, unde am vizitat moscheea (se auzeau pe fundal baietii cu regulile pe care tre sa le respectam, ne-am facut ca nu auzim), insa nu ne-am incumetat sa bem apa din izvorul interior pentru ca mirosea ciudat a tigan. Un vanzator a vorbit despre Ceausescu cu baietii.

In masina incepem sa invatam cateva formule de adresare in turca folosindu-ne de ghidul de conversatie sumar, gasit pe net. Progresele s-au vazut in ultimele zile

In piata pietonala baietii au tabarat 3 pe un bancomat, parca ar fi fost ceva inedit, am mancat kebab si am baut primul ayran, cam gretos, servite cu ardei iute murat.

Fantana din centrul orasului semana cu cea din Sibiu, am vazut primele lalele-statui din fata unei institutii si steaguri peste tot, acesti turci sunt atat de nationalisti incat si chilotii cred ca le poarta steagul, bravo lor ! Mai erau pe acolo, asa cum am vazut si in urmatoarele locatii, multe aparate de curatat si ingrijit pantofii specifice lor.

Ne deplasam spre Gelibolu, si cum era prea tarziu sa mai trecem cu bac-ul, am inceput sa ne gandim la cazare, am intrat pe la Bolayir pe un drum prin camp ca sa gasim drumul spre mare, am gasit doar o pancarda cu situl arheologic "Cimpe Kalesi" si niste caini ciobanesti de la stane, era prea noapte sa mai gasim drumul prin hartoape si am renuntat. Ne-am intors in oras sa cumparam apa, de unde ne-a preluat un turc cu motoreta si ne-a condus gratis catre camping pana i s-a terminat benzina, iar noi tot ne-am pierdut in tufe pe drumul catre far pana sa  vada Stefan o lumina albastra in directia opusa, presupusa a fi loc de camping. In noaptea tarzie ne-a primit langa restaurantul sau Nea Erdugan, prietenul lui Ozi si al lui Stefan.

Ce am reusit sa vedem a fost buda si faptul ca ne-am pus corturile in drum si nu stiu daca a fost careva deranjat de masini dimineata, eu nu-mi amintesc nimic.

Ziua 2  920 km

Dis-de-dimineata Erdugan si sotia lui Gunay ne-au servit cu borek, supa de „gat-gat-co-dac", ceai negru si o cafea nescafe. Din partea casei am primit un borek simplu. O prima impresie placuta despre turci ?

Am plecat spre Gelibolu de unde am luat bac-ul spre Lapseki, pentru care am platit si parcarea si transportul (24 lire de masina). Am avut aici prima dovada a talentului turcilor sa-ti ia banii. Am mers pe un luuung drum national ce semana cu o autostrada, pe langa livezi de cirese si pere, am trecut de Canakkale, n-am vizitat Troia, era prea mica pentru ambitiile noastre si ne-am dus catre Assos. Pe drum se vad constructii trainice de poduri vechi si case din piatra.

Ajunsi la Assos, Aristotel ne trimite o ploaie de care ne adapostim intr-un restaurant chic „Eml-I Keyf" unde ne intampina un chelner zambaret, beau prima cafea turceasca, Anca ne canta la o chitara obosita iar Stefan se trage in poza cu o pasarica (sa mai zica el acum ca-l deranjeaza papagalul, na!). 

Ne indreptam spre poarta sit-ului, un mosneag imbracat traditional se fereste de aparatele noastre de fotografiat si ne bodogane. Si pentru ca mi s-a facut mila de o bacnota turceasca de 20 lire balacita de ploaie, ma procopsesc cu ea ? si o valorific la vama intr-o vaza pentru flori. Ne tot plimbam prin Assos, facem poze la coloane, vedem marea de sus si una din insulele grecesti (insula Lesvos, stiti voi care). Magazinul de suveniruri era interesant, cred ca apartine de o fundatie, se gaseau multe carti de colorat sau cu povesti de Nastratin Hogea. 

Ne impresioneaza placut portul de la Behramkale, o locatie boema, cu umbrelute si frumos amenajata, facem baie in mare, ba nu mai facem… Aici am negociat prima data cu turcii si cred ca-mi place, am luat o inghetata pentru mine la 2 lire iar pentru Anca la juma de pret. Ozi si Stefan deja vizitase portul si se oprisera la capatul pontonului aproape de lumea pestisorilor argintii. Aici era sa ma cert cu un turc ca ne-a luat bani de parcare desi parcasem la cateva sute de metri de parcarea marcata. Tot din categoria parcare pe bac la care platesti oricum si biletul.

Ne-am plimbat putin pe stradutele in panta, marginite de peretii caselor de piatra si am mancat cu Anca direct din copac caise, zarzare mari si dude. Am descoperit sportul national practicat de barbatii turci si anume „stairing", daca aveai mai mult decat o glezna dezbracata erai deja sexi.

Undeva pe drumul dintre Bahramkale si Bergama, dupa ce am mers pe serpentine cu asfalt alunecos (testat cu adidasii mei) ne-am oprit langa o livada de maslini, am intins un picnik la marginea strazii, am savurat rosiile de la Metro inainte de o baie binemeritata printre alge, arici si pestisori argintii. Prima baie in Marea Egee ?

Ne abatem putin de la traseu ca sa campam la Edremit, un camping foarte rafinat, cu gazon, unde ne-am balacit cu mare bucurie in piscina, tulburati spre final doar de niste fire de lumina desprinse din peretele bazinului. 
Hellloooo, campingul a fost in Bergama, de unde ati scos Edremit? Aici chiar ne-a ajutat GPS-ul, nu cred ca-l gaseam fara el.
 
Ziua 3   1116 km (narator Stefan Pre2)

Campingul de la Edremit (adica Bergama) a fost unul dintre cele mai misto dintre cele pe care le-am  vizitat. Avea covor de iarba deasa, piscina, terasa si restaurant, dusuri si wc-uri curate. Am strans corturile pe la 9 si am plecat spre Bergama sa vizitam ruinele Acropolis, care au fost destul de interesante si mult mai ample decat cele vizitate cu o zi inainte la Assos. 

Nu insist prea mult cu descrierea ruinelor pt ca sunt toate la fel, o gramada de pietre sculptate imprastiate aiurea pe deal si din loc in loc niste coloane. Aici era si un templu dedicat lui Traian, amicul lui Decebal. 

Ne-am plimbat cateva ore printre ruine, am facut poze, am stat la umbra in amfiteatru, chestii banale. Dupa ce ne-am plictisit am coborat in Bergama, care e un oras tipic asiatic plin de motociclete si dubite Mitsubishi cu stradute inguste pline de pravalii. Bazilica care cica ar fi printre primele 7 biserici crestine din lume nu am mai vizitat-o pt ca se platea intrarea. Tot la Bergama mai era si situl Asklepion pe care l-am sarit din schema pt ca ne era foame prin urmare am preferat sa ne plimbam pe strazile orasului in cautarea unui kebab. N-am gasit kebab dar in schimb am gasit un fel de fast-food turcesc unde se servea mancare traditionala si serviciu externalizat de cafea/ceai. Alinuta s-a uitat cam suspicios pt ca arata ca o bomba localul si cu greu s-a convis sa incerce totusi mancarea care s-a dovedit a fii foarte buna. Pt ca Maria se tot holba la niste dulciuri de ale lor ne-am trezit la masa si cu o portie pt fiecare, un fel de baclava locala care bineinteles nu a fost gratis asa cum visau fetele. Dupa ce am mancat ne-am mai plimbat un pic printre strazile orasului, am cumparat fructe si apoi am plecat spre Izmir. 

Pe drum la un moment dat ne fac semne cu farurile soferii de pe contrases asa ca il anunt prin statie pe Wizzard ca avem radar mai in fata, el incetineste putin dar nu vede semnul de intrare in localitate pt ca tocmai depasea un autocar. Reduc si eu viteza si ii mai zic odata sa o ia mai usor ca suntem in localitate. Iesim dupa cateva sute de metri din Kurfalli (un nume predestinat pentru faliti)si vedem si masina de politie. Agentii ne fac semn sa tragem pe dreapta, prezentam actele, vad ca suntem romani si incep sa zambeasca la noi spunand Hagi, Popescu bla bla bla. Incepem si noi cu gura pana la urechi sa spunem Hagi, Hagi, Galatasaray, gata, i-am cucerit sunt de-ai nostri. Numai ca astia nu erau fani Galata si ne fac semn cu degetul mare orientat in jos.Rahat!!!. Apoi ne spun in turca sa parcam imediat dupa masina de politie numai ca noi intelegem sa parcam mult mai in fata si intram in curtea unei fabrici la vreo suta de metri si asteptam. Dupa cateva secunde un muncitor turc care se uita uimit la noi ne spune ca ne cheama politistii inapoi. Plm! Ne dam jos din masini si mergem spre politai. Astia sunt pusi pe fapte mari vor sa ne amendeze si pentru ca nu aveam centura pusa desi la mine in masina o purtau toti pasagerii. Ii explicam prin semne si injuraturi in romana ca purtam toti centura si se da batut. Apoi scoate o cartulie si ne arata cu cat am depasit viteza si cat e amenda, adica 560 de tl (vreo 1100 de lei) pt ambele masini. 

Ne trec toate transpiratiile si incepem sa vociferam ca yok para, yok para. Astia ii trimit pe Ozi si pe Andrei la masini si ramanem eu si cu Wizzard sa ne plangem. Apoi ne propun sa platim  in euro daca yok para. Plm! Yok para, yok euro! Turcul scade pretul la jumatate, ne scrie pe o foaie de doua ori  suma140, le incercuieste si apoi trage o linie, scrie 280 si dedesubt 136 euro. Noi o tinem pe a noastra cu  yok para-yok euro. Intr-un final dupa ce epuizam repertoriul de injuraturi spuse printre dinti pun degetul pe 140 si fac semn ca atat platim pt ambele masini. El mai incearca cu euro, eu ii zic lira si in final accepta. Ii dam 140 tl si surprinzator ne da 40 inapoi zicand ceva de turisti pe limba lui. Ii zambim frumos, ii multumim si plecam injurandu-l de toata familia. Militienii astia ai lor sunt la fel de spagari ca ai nostri, aceleasi figuri pe ei. Inainte de noi oprisera un turc care mergea cu cel putin 100 in localitate, si l-au lasat sa plece intr-un minut, ala avand pregatit probabil ce trebuia.

La masini fetele sunt negre de suparare si vocifereaza  ca puteau sa isi cumpere rochite cu banii pe care ii dam noi pe amenzi. Alinuta spune ca nu mai da nici un ban daca mai primim vreo amenda, Magda il sapuneste bine pe Wizzar in masina la ei, asa ca plecam decisi sa respectam toate restrictiile de viteza inclusiv alea de 30 km/h ca sa le scoatem pe fete din sarite. Nu vreti sa platiti amenzi? OK! Vizitati mai putin si stati mai mult cu curu` in masina! Nu prea are efect strategia noastra. La inceput chiar erau incantate ca mergem incet pt ca pot sa admire peisajul. Femei nebune! 

Fiind probabil singurele masini din Turcia care respectau toate restrictiile de viteza ne apropiem cu viteza melcului de Izmir unde reusesc sa ma pierd de masina condusa de Wizzard. 
Astfel ne trezim intr-un oras turc cu aproape 4 mil de locuitori fara Gps si fara vreo harta. Mergem la intamplare pana cand fetele isi aduc aminte ca Andrei vroia sa vizitam nu stiu ce ceas din zona Konak si incercam sa-l gasim. Urmam indicatoarele care la un moment dat dispar si ne trezim pe drumul spre iesire din oras. Intorc masina, intru pe o straduta laterala la indicatiile fetelor care stateau cu ghidul in brate si opresc plin de draci intr-un loc mai liber urmand ca Ozi sa conduca pa na ma mai calmez eu. Aflam cu surprindere ca suntem la vreo 200 m de ceas asa ca Ozi nu mai apuca decat sa bage masina intr-o parcare aflata la vreo 50m. 

Plecam spre turnul cu ceas si pe drum reusim sa luam legatura cu ceilalti prin statie, ne gasim cu ei acolo si aflam ca nu ajunsesera de mult pt ca ii plimbase Gps-ul aiurea si in plus au si platit parcare spre deosebire de noi. 

Gasim ceasul, il adimiram 2-3 minute, facem poze, socializam cu un turc care avea chef de vorba apoi plecam sa ne plimbam putin pe malul marii. Suntem obositi, sictiriti asa ca decidem in scurt timp sa ne bagam picioarele in el de oras si sa plecam mai departe. Numai ca masinile sunt parcate la mama dracu una de alta si nu prea avem cum sa facem sa ne intalnim asa  ca decidem sa ne vedem la iesirea din oras. Inainte sa plecam facem o scurta oprire la un nene care vindea midii cu 20tl portia. Mancam cateva, Andrei ii da 5tl si plecam in treaba noastra. 

Bineinteles ca nu ne mai intalnim unde stabilisem. Intram pe autostrada, il sunam pe ceilalti si le propunem alt loc de intalnire. Numai ca ei ies mai devreme decat stabilisem. Nu mai conteaza, alegem alta localitate pt regrupare  in drum spre Kusadasi si reusim in final sa ne intalnim la Seferihisar.  Cautam sa cumparam o paine si oprim la o benzinarie, ba e chiosc, bai, e chiar brutarie! Si ne alimentam cu covrigi cu susan, baklavale, sarailii.

Parca tot in acesta zi minunata ne-au oprit si Jandarmii pentru un control de rutina, alta pledoarie

Nu mai avem timp sa ajungem in Kusadasi asa ca decidem sa oprim la primul camping pe care il gasim undeva pe malul marii. Nu mai retin in ce localitate am campat, stiu doar ca am ajuns pe intuneric, am baut o bere calda, am pus cortul si am cazut lat pana a doua zi. Localitatea era Gumuldur.
 
Camping-ul a fost gasit in imediata apropriere de campingul de bungalow, insa nu au comunicat date despre concurenta. Ne-am pus corturile, am baut un vin la malul marii si am vorbit despre ale vietii.
 
Ziua 4   1190 km

Si pentru ca dintotdeauna informatia a diminuat emotia, am ales sa fim cat mai emotionati in privinta descoperirii Turciei. Asadar am plecat in dimineata zilei de 14 ale lunii Iunie sa vizitam „si altceva": Efes si Sirince.

Nu pot sa nu amintesc de faza de la plaja: „Magda, Magda, brrm, brrrm…!" spuse Andrei si se arunca in valurile marii cu motorul pornit
 
Am vizitat Biblioteca lui Celsus,  templul lui Hadrian, piata din Efes (Agora) si alte ruine din sit, am mancat dude albe pe saturate si ne-am cumparat amintiri (am mai facut o negociere de la 10 lire la 5 lire pentru bratara Alinutei…de ce n-oi lucra eu pe achizitii?). In oras erau multe cuiburi de barza pe zidul apeductului antic. Am ratat casa Maicii Domnului.

Nu mai stiu daca se numea Efes sau Selcuk  orasul in care am coborat si am mancat un kebab cu ayran la o masa stradala cu fete de masa in patratele rosii, unde Andrei degeaba s-a caznit sa explice ca vrea un kebab 2in1  ca nu a primit, nu merita. De vis-a-vis te izbea placut un miros de alune coapte, era o rahaterie de unde am luat rahat proaspat foarte bun si o cafea aromata macinata pe loc si ambalata elegant (mi-am primit cateva aprecieri pentru timpul irosit). Selcuk se numea orasul si mi s-a parut unul dintre cele mai cochete orase vazute, nici nu ziceai ca esti in Turcia in unele locuri. 
 
Am plecat spre Sirince dupa ce am trecut pe la un supermarket de unde s-au luat de-ale gurii, eu am stat afara sa observ miscarea naturala a orasului, obosisem, mi se facuse dor de casa. In drum baietii verifica plaja de la Pamuck unde urma sa ne campam, noi ramanem la belvedere la Pine Bay sa admiram parasutele galbene agatate pe cerul inca senin. La marginea fiecarei statiuni se contura cate un aqua-park in stil turcesc. Plaja asta am verificat-o defapt inainte de a ajunge la Efes.

Am ajuns la Sirince, un satuc cochet la prima vedere, am inceput cu bazarul, am baut un suc de rodie, ne-am achizitionat cate un nimic de prin tarabe si un vin regional de coacaze, ba afine!
Magda si Alinutza pierd timpul prin magazine,  eu cu Ozi, Wizard, Anca si Stefan ne plimbam pe stradute, Anca mangaie toate pisicile (lui Wizard ii apar a doua zi niste bube cu origine necunoscuta 🙂 ), vorbim cu un mos, o baba ne invita sa-i vizitam casa traditionala si apoi se asteapta sa-i cumparam ceva dar noi  nu si nu.

Nu stiu ceilalti ce au facut cat timp eu am hoinarit prin bazar pana am ajuns sa socializez cu vanzatoarea de la hand-made pe un fel de google translate. Se formase o adevarata echipa de salvare in jurul meu, ea, prietenul ei si amicul meu, patron de restaurant m-au indrumat sa nu plec pana nu vizitez prima Biserica Ortodoxa (Sf Ioan) si vechea scoala, ca apoi sa trec cu prietenii mei pe la barul lui…nu l-am mai vizitat, doar l-am salutat la plecare. Asa m-am indreptat eu insotita de un dulau simpatic pana la Biserica unde mi-am regasit grupul, am mai stabatut cateva strazi si ne-am retras spre plaja.
 
Ne-am intors la locul stabilit, am campat langa o terasa unde servea Ibo, un tanar turc la 23 de ani, al carui frate lucreaza prin Romania. Am asezat un picnik la lumina lunii si cand sa trecem la bauta ne inopineaza Jandarmeria – au bagat baietii un slogan si s-au ridicat resemnati sa discute, noroc ca Ibo este prietenos cu toata lumea, asa ca s-a stabilit ca stam acolo o noapte pe proprie raspundere. Aici chiar am avut noroc, deja ma pregateam sa strang totul si sa ne mutam 
 
Ziua 5  1402 km

Admirand marea, ale carei valuri se netezira, prin plasa intrarii ma trezesc nas in nas cu un catel, am tresarit amandoi. Am avut o pornire sa ies sa ma avnt in valuri insa au aparut din ce in ce mai multi catei, din grup nu misca nimeni asa ca am continuat socializarea cu mos Ene. Am iesit tarziu la plaja, la un voley in apa si la o masa pe nisipul neumblat.

Pe Kusadasi l-am gasit foarte aglomerat, n-am o impresie placuta, un port si o statuie  si a aglomeratie de complexe rezidentiale.

Am ancorat in parcul national Dilek unde se faceau scufundari, fluturii erau impresionant de multi si viu colorati. Am parcurs cu lene juma de traseu de trekking pentru ca stiam ca o sa fie o amgeala, s-au cules frunze de dafin, cativa si-au scufundat creierul intr-un bazin racoritor de pe traseu. Intorsi la baza am mancat acompaniati in sfarsit de animale salbatico-domestice: porci mistreti cersatori, dupa care am facut baie in marea plina de pietre.

Ne imbarcam si o luam spre Didim, la templul lui Appolo. Cumparam pe drum pepeni si legume, fata vanzatorilor primeste o mustruluire pentru ca a fost prea draguta cu ai sai clienti iar baietii se anunta a fi exclusi de la portia de pepene pentru neplata.

Ne-a placut si la Didime, am mancat un peste toti, am baut un ceai negru iar baietii au procurat gheata. Ruinele astea au fost chiar interesante, si biletul ieftin (parca 5 lire?). La restaurant iarasi ne-a tepuit turcul, era la intrare un meniu cu preturi in lire, abia dupa ce ne asezasem si comandasem ceva aflam ca sunt lire engleze!!!
Pe fondul decorativ al unui boem apus tranformat intr-o eclipsa toatala de luna schitam drumul spre camping Kaya (imediat dupa ce trecem de Miles), bem o bere pe plaja, ne uitam pe o harta, ne imprietenim cu cainele campingului, se aude muzica de discoteca, insa o plimbare pe plaja e mult prea solicitanta pentru noi. Aici ne-am pacalit cu GPS-ul si am mers pe un drum mic si cu sepentine in loc de drumul national, pierdem cel putin o ora. Campingul insa a fost foarte ok, in localitatea Guvercinlik.
 
Ziua 6  1680 km

Observ un camping organizat, mancam ceva si plecam la drum spre Bodrum, un oras cam de elita, dar pitoresc. Parca aici sa zic ca am vazut un aerodrom pe drum? 
 
Inainte sa vizitam castelul, pentru ca pauza pentru personalul sit-uli era de la 12 la 13, ne-am plimbat fiecare prin oras, pe strazi, pe la cumparaturi sau pe plaja. Am ajus pana la vestita lor discoteca Halicarnas, care avea o constructie draguta. Am mai vazut multi elevi si eleve in uniforma pe strada sau in curtile scolilor. Aceleasi stradute marginite de zidurile caselor care duceau in amonte sau in aval, pana la mare, terase cu turisti si o plaja plina de chaise longue.
 
Pentru ca ne-am dat intalnire la 13 in fata castelului grabesc pasul si ajung la fix sa-mi iau bilet, sa vizitez buda si sa purcedem pe traseul lungo-scurt de vizitare. Este un castel inceput de catre un arhitect german sub coordonarea cavalerilor Sfantului Ion in 1406 cu permisiunea sultanului Mehmet I (are o istorie interesanta castelul, mai multe in ghid), am vazut aici vase specifice, cum au fost gasite in corabiile scufundate, turnul de control si un paun liber prin gradina.

Tura asta s-au purtat rochitele, asa ca si-a achizitionat si Anca o rochita sub ochii induiosati ai lui Wizard.

Nu mai tin minte unde, dar stiu ca am mancat un kebab si am baut un fresh de portocale la buticul din colt. La „intersectia de drumuri (fr)" se cumpara iar cate ceva de ale gurii, eu nu prea am dus grija mancarii si mi-am luat un pachet mare de guma traditionala, insipida, incolora, inodora. Noi fetele, nu am neglijat nici ora de firness din parcul amenajat cu aparate si am plecat pozitivi din Bodrum.

Parca am auzit si azi moscheea cantand…

Ne tot facea un outlet de blugi cu ochiul, noi reusim sa oprim la unul chicios, pierdem cativa bani si timp pe acolo.

Unde v-ati ascuns mai, sub tunel? A fost ceva cu dus-intors pana sa ne hotaram sa o luam prin tunel catre Fethie ca sa scutim timp. Dar cum ni s-a dus karma odata cu shimbarile de trupe (caci la un moment dat eram cu Anca si Wiz in masina si acum ii pierdusem, eu fiind in masina cu Andrei, Magda si Stefan) ne trezim ca asteptam pe Wiz la intrarea in tunel si el era mult departe de noi in fata, dupa tunel – de la avarii ni se trage 😉

Am gasit camping-ul la 5 km de Fethie (Sugar Beach Club), am spart seminte, am pus corturile cu galagie ca niste needucati, si priveam cu interes la o tabara de parasutisti organizati de o tipa. Tipul de la receptie e enervant la extrem, dar ma abtin sa ma cert cu el gandindindu-ma ce bine o sa intre o bere calda. Vrea sa ne dea sa completam fiecaruia cate un formular….baaaahhh e ora 23, esti nebun? Parca ne face o favoare ca ne lasa sa ducem masinile pana la locul de campare (plin de jeg) sa descarcam apoi ne grabeste sa le scoatem ca trebuie sa vina un autocar care n-avea loc decat tot campingul. Vin cu autocarul unii care ziceai ca sunt din vreo secta. Radem un pic de ei si ne culcam.

Ziua 7 (narator Stefan Pre2)

E dimineata  in camping la Sugar Beach Club-ul din Oludeniz, statiune aflata in apropiere de Fethiye. Desi la receptie pare a fi un Beach Club mai exclusivist campingul e destul de modest cu o zona pt caravane si una mai mica ingradita pentru corturi. Dusurile si toaletele sunt ok iar pretul pentru persoana a fost de 10tl (aprox.20lei). 

Partea cea mai nasoala a fost ca a trebuit sa lasam masinile intr-o mica parcare destul de departe de corturi, parcare care era despartita de zona de camping de o poarta automata care de multe ori era inchisa pt motive de siguranta astfel ca pentru a ajunge la masini trebuia sa facem un ocol chestie care a cam infuriat-o pe Alinuta. 

Pe plaja am socializat cu un cuplu francez ce venisera in zona cu bicicletele din Antalya. Era interesant ca ea avea un caiet cu propriile vederi, picturi proprii in acuarela din locurile vizitate.

Dimineata fetele se duc sa faca plaja iar eu cu Ozi ramanem sa strangem corturile apoi dam o fuga pana in oras sa cumparam ceva de mancare de la supermarket. Cand ne intoarcem fac schimb de informatii cu Andrei si Wizzard. Eu le zic ca am gasit la supermarket gheata pentru racit berea iar ei imi zic ca pana la Pamukkale o sa facem cam 5 ore. Baga-mi-as!!! Asta inseamna ca nu mai vizitam nimic pe langa Fethiye. Incep sa ma agit ca Sebe si le zoresc pe fete sa-si faca bagajul si sa se echipeze apoi pun masa impreuna cu Ozi. 

Fetele zic ca in 10 minute fac dus si sunt gata. Numai ca 10 minute la ele insemna de fapt 30-40 de minute cel putin. 
Ute cum se grabeste Stefan si pierde amanuntele importante: am mancat pepene in aceasta dimineata

Cand in final suntem toti gata de plecare mergem pe plaja sa ne luam la revedere de la cei care vor mai ramane inca o saptamana in Turcia. Ii gasim in apa dar asteptam sa iasa, facem poze, ne pupam  si dupa ce le uram vacanta placuta in continuare plecam in sfarsit spre Pamukkale. 

Este ora 11 si le anunt pe fete ca nu mai mergem sa vizitam canionul Saklikent pentru ca nu mai avem timp. Incep sa boceasca. Ma enervez. Apas pedala de acceleratie la maxim. Maria turuie in continuare ca vrea sa viziteze canionul. Ma enervez si mai rau, ii zic pe un ton rastit ca nu mai avem timp ca pt ca am stat dupa ele sa faca plaja pana la 11. Fetele continua sa se smiorcaie zicand ca de fapt noi suntem de vina pentru ca nu am tras de ele sa se miste mai repede. Ma apuca spumele. Bag a 3-a. Pedala e la maxim. Maria insista sa vizitam canionul. Nu mai suport. Bag a 2-a. In continuare pedala e la maxim apasata. Avem 30 de km/h asa ca in final nu-mi ramane decat sa-mi bag @#$! in ea de benzina turceasca!!! 

Plin de spume si de draci inchei subiectul cu canionul, dau muzica mai tare ca sa fiu sigur ca nu mai deschid fetele subiectul si ma concentrez la drum scrasnind din dinti si bodoganindu-le pe fete ca s-au trezit cu fata la izopren. 

Dupa un timp Maria remarca pe harta o cetate si ne zice si noua. Eu ma fac ca nu aud, la fel fac si ceilalti. Mai bate vreo 3-4 apropouri si in final cand trecem de indicatorul care arata ca e la 2km distanta rabufneste zicand ca suntem neinteresati sau neinteresanti (seriosi era cuvantul). Nu mai stiu exact ca eram atent la drum. Ma abtin cu greu sa nu-i arunc atlasul pe geam si renunt sa ii zic ca la fel ca cetatea aia au mai fost inca vreo 10. 

Obosesc de la atata stres si la un moment dat oprim la o benzinarie ca sa fac schimb de locuri cu Ozi. Descoperim ca s-a ars un bec mai mergem cativa km, cumparam becuri, il schimbam pe cel ars apoi plecam mai departe. Eu adorm si ma trezesc cand suntem aproape de Pamukkale. 

Intram in localitate si incercam sa gasim un loc sa parcam. Un turc ne face semn sa oprim masina, ne arata un loc de parcare in fata unui restaurant si ne explica in engleza ca daca ne ducem mai departe o sa mergem mult pe jos. Niste romani aflati cu autocarul in excursie ne zic ca putin mai sus e parcare fara plata si ne spun sa nu ii dam bani turcului. Asta se prinde si incepe sa se certe cu ei. El in turca ei in romana. Noi suntem obositi asa ca parcam unde ne zice el si ii dam 20tl, bani pt care ne da si un ghid turistic

Chiar inainte sa intram fetele citesc in ghid ca pot sa faca baie in izvoare termale si ne intreaba daca nu vrem sa ne intoarcem la masina sa-si ia costumele de baie. N-am nici un chef sa ma intorc si nici Ozi. Prin urmare nici Alinuta nici Maria nu se mai intorc si intram in sit urmati de bodoganelile lor. 

Intrarea in situl natural de la Pamukkale costa 20tl dar dupa parerea mea merita toti banii. 

Pe langa ruinele Hierapolis-ului turistii se pot delecta cu un peisaj de basm format de terasele de travertin peste care se scurge apa. Nu mai intru in amanunte pentru ca le gasiti pe Wikipedia. 

Mai arunc o privire la o terasa de travertin, mai arunc un ochi la o turista in costum de baie si fara sa-mi dau seama ajung in partea superioara si ma asez cu Ozi la o banca la umbra pana vin Alinuta si cu Maria. 

Apar si ele dupa vreo 10-15 minute si macane ca de ce nu stam cu ele ca noi mai stim cate ceva despre Pamukkale, ca noi mai vorbim chestii interesante??€¦bleah. Simt ca mi se urca sangele la cap. Frateeeee fiecare merge in ritmul lui!!! Vrei sa auzi ce vorbesc atunci mergi mai repede dar nu ma obliga pe mine sa merg in ritm de melc si sa admir toate pietricelele si floricelele de pe traseu. Asta trebuia sa le zic dar in schimb am mormait ceva si am plecat mai departe :)) 

Dupa ce am mai vizitat o parte dintre ruine am coborat la masina si am plecat spre Izmir via Aydin cu Ozi la volan. Pe drum am mai oprit la o terasa sa mancam ceva dar nu aveau decat ceai si ayran. Am facut totusi o scurta pauza si am baut cate un ceai. 

Dupa un timp am oprit iar la un bufet pe marginea drumului unde am gasit si mancare si cafea iar la plecare am facut o vizita si la o pravalie de unde am cumparat masline si ulei de masline pentru acasa. 

La Aydin am trecut eu la volan si am intrat pe autostrada care duce la Izmir cu gandul sa ajungem undeva la malul marii sa campam, eventual la Foca daca aveam timp. 

Pe la Izmir ni s-a aprins si becul de pe bord care ne avertiza ca nu prea mai aveam benzina, Alinuta ne-a mustruluit un pic pt ca am trecut pe langa o gramada de benzinarii si nu am alimentat. Am iesit de pe autostrada, am alimentat, am intrat iar si am iesit doar dupa cativa km pt ca s-a terminat autostrada. Deja s-a intunecat si mai aveam destul de mers pana sa ajungem la Foca. Ajungem la Menemen, facem stanga spre Foca, intram in oras si oprim sa intrebam de camping. Primim niste indicatii vagi si pornim mai departe, mai facem o oprire la o unitate de jandarmi care ne anunta ca trebuie sa mai mergem vreo 10 km spre Yenifoca daca vrem sa gasim camping. E deja 12 iar noi suntem rupti de oboseala. Mergem incet si desi belim ochii la toate semnele reusim sa trecem pe langa vreo 4 pana vedem in sfarsit unul. Avem noroc ca suntem intr-o tara de oameni bautori de ceai negru si cafea prin urmare la ora 12:30 ii gasim pe cei care se ocupau de camping jucand remi. 

Platim cate 5 tl de persoana adica jumatate din pretul platit pe la celelalte campinguri apoi punem corturile. Nu am chef sa mai beau bere care oricum era calda asa ca ma arunc pe izopren si in cateva secunde incep sa visez. Ma trezesc dupa vreo ora speriat de vantul care  batea cu putere dar totul e in regula la cort, n-a zburat nimic asa ca ma intorc la visele mele.

Ziua 8

Ce faci Foca?
No, bine Mo, ma plimb intre noul Foca si vechiul Foca.

N-a mai avut nimeni loc de mine sa-si spuna impresia despre super Foca fara foci ?. Aici e locul ideal unde sa imbatranesti.

Ne-am trezit, am facut o baie, am baut o cafea, un ceai, eu cu sacosa de mancare dupa mine, am inteles intr-un final ca urma chiar in acea dimineata sa mancam in oras.

Un port pescaresc, o hala de peste proaspat, pescari viscerand pestele tocmai pescuit si Stefan se hotaraste sa ne scoata la Liman, un restaurant aproape de castelul cu 5 porti. Ne-am ales pestele ce urma sa fie gatit si noi fetele ne-am plimbarit prin oras pana la semnalul baietilor. Sa ne fie de bine 

Autostrada ne astepta prin YeniFoca, insa noi ne-am pacalit putin urmand Menemen, dar asa e, deciziile sunt bune luate. Am ajuns la Canakkale pe la 6 si ne-am plimbat paralel cu marea 30 de minute, baietii sperau ca ferrybotul are covor rosu pana pe munte, noroc ca pragmatismul nostru ne-a indreptat catre mare unde am gasit ferrybotul de tiruri cu care ne-am deplasat 30 de minute inspre Eceabat.

Am fost intampinati cu mare bucurie de Erdugan in campingul de la Bolayir unde am petrecut o seara ca intre prieteni la terasa, uitand de baie, de timp, de griji.

Am primit cartofi prajiti din partea casei iar stingerea s-a dat la ora 10.

Ziua 9

Cortul era dezbracat cand am facut ochi, afara era un rasarit superb, n-am ezitat si am iesit sa-l imortalizez. Dupa ce m-am asezat la plaja, il vad pe Stefan venind spre mare, imi fac curaj si intru si eu apoi si Alinuta. Ne plimbam pe malul marii, bem un ceai ca n-avem buget (desi gazdele nu pun in discutie banii, pretextam ca nu avem timp). Am facut o poza cu acest cuplu simpatic si promitem sa le trimitem pe adresa lor postala.

Turcia e o tara frumoasa, are industrie si agricultura si se tot dezvolta, insa daca in alte tari mi-as fi dorit sa raman, aici nu-mi doresc decat sa o revizitez, in plus Alinuta a descoperit ca nu am vizitat Asklepion 😀

Trecem de vama pe la ora 14, cumparam cate ceva din duty free, nu gasesc posta sa trimit vederile, am sa le dau personal, Ozi plateste o taxa pentru dezinfectie, fara dezinfectie.

Observam un free-camping pe la Nicolaevo, spre Stara Zagora…dar deja suntem in a noua zi. La intrare in Ruse o vulpe intinsa pe drum, ne adresam lui Stefan: „opreste, sa-i cumparam blana!"…rasete 

Ne-am alimentat cu rosii, conserve si cereale de la Metro, disputam problema barbatelor colorate de pe drum si ajungem fara sa-mi dau seama aproape de Bucuresti. Dragul meu Bucuresti, imi era dor de tine, de mirosul tau de tei.

Debarcam la Stefan, ii pierd pentru a 2-a ora briceagul, se uita parinteste la mine exprimand ceva de genul „e ok acolo la tine?"

Si ne pierdem iar pe strazile din Bucuresti in sens invers de cum ne-am pierdut prima data, ne mustruluieste Alinuta si pe mine si pe Ozi, insa incheiem cu bine si seara aceasta.
Allahaismarladik Turkiye!
 
zilele 3 si 7 sunt povestite de Stefan Predoi
completari – Andrei Badau, Maria Mocanu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *