Turcia, 11 – 25 iunie 2011 – Ziua 7

E dimineata  in camping la Sugar Beach Club-ul din Oludeniz, statiune aflata in apropiere de Fethiye. Desi la receptie pare a fi un Beach Club mai exclusivist campingul e destul de modest cu o zona pt caravane si una mai mica ingradita pentru corturi. Dusurile si toaletele sunt ok iar pretul pentru persoana a fost de 10tl (aprox.20lei).
     Partea cea mai nasoala a fost ca a trebuit sa lasam masinile intr-o mica parcare destul de departe de corturi, parcare care era despartita de zona de camping de o poarta automata care de multe ori era inchisa pt motive de siguranta astfel ca pentru a ajunge la masini trebuia sa facem un ocol chestie care a cam infuriat-o pe Alinuta.
     Dimineata fetele se duc sa faca plaja iar eu cu Ozi ramanem sa strangem corturile apoi dam o fuga pana in oras sa cumparam ceva de mancare de la supermarket. Cand ne intoarcem fac schimb de informatii cu Andrei si Wizzard. Eu le zic ca am gasit la supermarket gheata pentru racit berea iar ei imi zic ca pana la Pamukkale o sa facem cam 5 ore. Baga-mi-as!!! Asta inseamna ca nu mai vizitam nimic pe langa Fethiye. Incep sa ma agit ca Sebe si le zoresc pe fete sa-si faca bagajul si sa se echipeze apoi pun masa impreuna cu Ozi.


     Fetele zic ca in 10 minute fac dus si sunt gata. Numai ca 10 minute la ele insemna de fapt 30-40 de minute cel putin.
     Cand in final suntem toti gata de plecare mergem pe plaja sa ne luam la revedere de la cei care vor mai ramane inca o saptamana in Turcia. Ii gasim in apa dar asteptam sa iasa, facem poze, ne pupam  si dupa ce le uram vacanta placuta in continuare plecam in sfarsit spre Pamukkale.
     Este ora 11 si le anunt pe fete ca nu mai mergem sa vizitam canionul Saklikent pentru ca nu mai avem timp. Incep sa boceasca. Ma enervez. Apas pedala de acceleratie la maxim. Maria turuie in continuare ca vrea sa viziteze canionul. Ma enervez si mai rau, ii zic pe un ton rastit ca nu mai avem timp ca pt ca am stat dupa ele sa faca plaja pana la 11. Fetele continua sa se smiorcaie zicand ca de fapt noi suntem de vina pentru ca nu am tras de ele sa se miste mai repede. Ma apuca spumele. Bag a 3-a. Pedala e la maxim. Maria insista sa vizitam canionul. Nu mai suport. Bag a 2-a. In continuare pedala e la maxim apasata. Avem 30 de km/h asa ca in final nu-mi ramane decat sa-mi bag @#$! in ea de benzina turceasca!!!
     Plin de spume si de draci inchei subiectul cu canionul, dau muzica mai tare ca sa fiu sigur ca nu mai deschid fetele subiectul si ma concentrez la drum scrasnind din dinti si bodoganindu-le pe fete ca s-au trezit cu fata la izopren.
     Dupa un timp Maria remarca pe harta o cetate si ne zice si noua. Eu ma fac ca nu aud, la fel fac si ceilalti. Mai bate vreo 3-4 apropouri si in final cand trecem de indicatorul care arata ca e la 2km distanta rabufneste zicand ca suntem neinteresati sau neinteresanti. Nu mai stiu exact ca eram atent la drum. Ma abtin cu greu sa nu-i arunc atlasul pe geam si renunt sa ii zic ca la fel ca cetatea aia au mai fost inca vreo 10.
     Obosesc de la atata stres si la un moment dat oprim la o benzinarie ca sa fac schimb de locuri cu Ozi. Descoperim ca s-a ars un bec mai mergem cativa km, cumparam becuri, il schimbam pe cel ars apoi plecam mai departe. Eu adorm si ma trezesc cand suntem aproape de Pamukkale.
     Intram in localitate si incercam sa gasim un loc sa parcam. Un turc ne face semn sa oprim masina, ne arata un loc de parcare in fata unui restaurant si ne explica in engleza ca daca ne ducem mai departe o sa mergem mult pe jos. Niste romani aflati cu autocarul in excursie ne zic ca putin mai sus e parcare fara plata si ne spun sa nu ii dam bani turcului. Asta se prinde si incepe sa se certe cu ei. El in turca ei in romana. Noi suntem obositi asa ca parcam unde ne zice el si ii dam 20tl, bani pt care ne da si un ghid turistic.
     Chiar inainte sa intram fetele citesc in ghid ca pot sa faca baie in izvoare termale si ne intreaba daca nu vrem sa ne intoarcem la masina sa-si ia costumele de baie. N-am nici un chef sa ma intorc si nici Ozi. Prin urmare nici Alinuta nici Maria nu se mai intorc si intram in sit urmati de bodoganelile lor.
     Intrarea in situl natural de la Pamukkale costa 20tl dar dupa parerea mea merita toti banii.
     Pe langa ruinele Hierapolis-ului turistii se pot delecta cu un peisaj de basm format de terasele de travertin peste care se scurge apa. Nu mai intru in amanunte pentru ca le gasiti pe Wikipedia.
     Mai arunc o privire la o terasa de travertin, mai arunc un ochi la o turista in costum de baie si fara sa-mi dau seama ajung in partea superioara si ma asez cu Ozi la o banca la umbra pana vin Alinuta si cu Maria.
     Apar si ele dupa vreo 10-15 minute si macane ca de ce nu stam cu ele ca noi mai stim cate ceva despre Pamukkale, ca noi mai vorbim chestii interesante…bleah. Simt ca mi se urca sangele la cap. Frateeeee fiecare merge in ritmul lui!!! Vrei sa auzi ce vorbesc atunci mergi mai repede dar nu ma obliga pe mine sa merg in ritm de melc si sa admir toate pietricelele si floricelele de pe traseu. Asta trebuia sa le zic dar in schimb am mormait ceva si am plecat mai departe :))
     Dupa ce am mai vizitat o parte dintre ruine am coborat la masina si am plecat spre Izmir via Aydin cu Ozi la volan. Pe drum am mai oprit la o terasa sa mancam ceva dar nu aveau decat ceai si ayran. Am facut totusi o scurta pauza si am baut cate un ceai.
     Dupa un timp am oprit iar la un bufet pe marginea drumului unde am gasit si mancare si cafea iar la plecare am facut o vizita si la o pravalie de unde am cumparat masline si ulei de masline pentru acasa.
     La Aydin am trecut eu la volan si am intrat pe autostrada care duce la Izmir cu gandul sa ajungem undeva la malul marii sa campam, eventual la Foca daca aveam timp.
     Pe la Izmir ni s-a aprins si becul de pe bord care ne avertiza ca nu prea mai aveam benzina, Alinuta ne-a mustruluit un pic pt ca am trecut pe langa o gramada de benzinarii si nu am alimentat. Am iesit de pe autostrada, am alimentat, am intrat iar si am iesit doar dupa cativa km pt ca s-a terminat autostrada. Deja s-a intunecat si mai aveam destul de mers pana sa ajungem la Foca. Ajungem la Menemen, facem stanga spre Foca, intram in oras si oprim sa intrebam de camping. Primim niste indicatii vagi si pornim mai departe, mai facem o oprire la o unitate de jandarmi care ne anunta ca trebuie sa mai mergem vreo 10 km spre Yenifoca daca vrem sa gasim camping. E deja 12 iar noi suntem rupti de oboseala. Mergem incet si desi belim ochii la toate semnele reusim sa trecem pe langa vreo 4 pana vedem in sfarsit unul. Avem noroc ca suntem intr-o tara de oameni bautori de ceai negru si cafea prin urmare la ora 12:30 ii gasim pe cei care se ocupau de camping jucand remi.
     Platim cate 5 tl de persoana adica jumatate din pretul platit pe la celelalte campinguri apoi punem corturile. Nu am chef sa mai beau bere care oricum era calda asa ca ma arunc pe izopren si in cateva secunde incep sa visez. Ma trezesc dupa vreo ora speriat de vantul care  batea cu putere dar totul e in regula la cort, n-a zburat nimic asa ca ma intorc la visele mele.

Citeste si Turcia, 11 – 25 iunie 2011 – Ziua 3

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *