Turcia, 11 – 25 iunie 2011 – Ziua 3

Campingul de la Edremit a fost unul dintre cele mai misto dintre cele pe care le-am  vizitat. Avea covor de iarba deasa, piscina, terasa si restaurant, dusuri si wc-uri curate. Am strans corturile pe la 9 si am plecat spre Bergama sa vizitam ruinele Acropolis, care au fost destul de interesante si mult mai ample decat cele vizitate cu o zi inainte la Assos.
Nu insist prea mult cu descrierea ruinelor pt ca sunt toate la fel, o gramada de pietre sculptate imprastiate aiurea pe deal si din loc in loc niste coloane. Aici era si un templu dedicat lui Traian, amicul lui Decebal.


Ne-am plimbat cateva ore printre ruine, am facut poze, am stat la umbra in amfiteatru, chestii banale. Dupa ce ne-am plictisit am coborat inBergama, care e un oras tipic asiatic plin de motociclete si dubite Mitsubishi cu stradute inguste pline de pravalii. Bazilica care cica ar fi printre primele 7 biserici crestine din lume nu am mai vizitat-o pt ca se platea intrarea. Tot la Bergama mai era si situl Asklepion pe care l-am sarit din schema pt ca ne era foame prin urmare am preferat sa ne plimbam pe strazile orasului in cautarea unui kebab. N-am gasit kebab dar in schimb am gasit un fel de fast-food turcesc unde se servea mancare traditionala. Alinuta s-a uitat cam suspicios pt ca arata ca o bomba localul si cu greu s-a convis sa incerce totusi mancarea care s-a dovedit a fii foarte buna. Pt ca Maria se tot holba la niste dulciuri de ale lor ne-am trezit la masa si cu o portie pt fiecare, un fel de baclava locala care bineinteles nu a fost gratis asa cum visau fetele. Dupa ce am mancat ne-am mai plimbat un pic printre strazile orasului, am cumparat fructe si apoi am plecat spre Izmir.
Pe drum la un moment dat ne fac semne cu farurile soferii de pe contrases asa ca il anunt prin statie pe Wizzard ca avem radar mai in fata, el incetineste putin dar nu vede semnul de intrare in localitate pt ca tocmai depasea un autocar. Reduc si eu viteza si ii mai zic odata sa o ia mai usor ca suntem in localitate. Iesim dupa cateva sute de metri din Kurfalli si vedem si masina de politie. Agentii ne fac semn sa tragem pe dreapta, prezentam actele, vad ca suntem romani si incep sa zambeasca la noi spunand Hagi, Popescu bla bla bla. Incepem si noi cu gura pana la urechi sa spunem Hagi, Hagi, Galatasaray, gata, i-am cucerit sunt de-ai nostri. Numai ca astia nu erau fani Galata si ne fac semn cu degetul mare orientat in jos.Rahat!!!. Apoi ne spun in turca sa parcam imediat dupa masina de politie numai ca noi intelegem sa parcam mult mai in fata si intram in curtea unei fabrici la vreo suta de metri si asteptam. Dupa cateva secunde un muncitor turc care se uita uimit la noi ne spune ca ne cheama politistii inapoi. Plm! Ne dam jos din masini si mergem spre politai. Astia sunt pusi pe fapte mari vor sa ne amendeze si pentru ca nu aveam centura pusa desi la mine in masina o purtau toti pasagerii. Ii explicam prin semne si injuraturi in romana ca purtam toti centura si se da batut. Apoi scoate o cartulie si ne arata cu cat am depasit viteza si cat e amenda, adica 560 de tl (vreo 1100 de lei) pt ambele masini.
Ne trec toate transpiratiile si incepem sa vociferam ca yok para, yok para. Astia ii trimit pe Ozi si pe Andrei la masini si ramanem eu si cu Wizzard sa ne plangem. Apoi ne propun sa platim  in euro daca yok para. Plm! Yok para, yok euro! Turcul scade pretul la jumatate, ne scrie pe o foaie de doua ori  suma140, le incercuieste si apoi trage o linie, scrie 280 si dedesubt 136 euro. Noi o tinem pe a noastra cu  yok para-yok euro. Intr-un final dupa ce epuizam repertoriul de injuraturi spuse printre dinti pun degetul pe 140 si fac semn ca atat platim pt ambele masini. El mai incearca cu euro, eu ii zic lira si in final accepta. Ii dam 140 tl si surprinzator ne da 40 inapoi zicand ceva de turisti pe limba lui. Ii zambim frumos, ii multumim si plecam injurandu-l de toata familia.
La masini fetele sunt negre de suparare si vocifereaza  ca puteau sa isi cumpere rochite cu banii pe care ii dam noi pe amenzi. Alinuta spune ca nu mai da nici un ban daca mai primim vreo amenda, Magda il sapuneste bine pe Wizzar in masina la ei, asa ca plecam decisi sa respectam toate restrictiile de viteza inclusiv alea de 30 km/h ca sa le scoatem pe fete din sarite. Nu vreti sa platiti amenzi? OK! Vizitati mai putin si stati mai mult cu curu` in masina! Nu prea are efect strategia noastra. La inceput chiar erau incantate ca mergem incet pt ca pot sa admire peisajul. Femei nebune!
Fiind probabil singurele masini din Turcia care respectau toate restrictiile de viteza ne apropiem cu viteza melcului de Izmir unde reusesc sa ma pierd de masina condusa de Wizzard.
Astfel ne trezim intr-un oras turc cu aproape 4 mil de locuitori fara Gps si fara vreo harta. Mergem la intamplare pana cand fetele isi aduc aminte ca Andrei vroia sa vizitam nu stiu ce ceas din zona Konak si incercam sa-l gasim. Urmam indicatoarele care la un moment dat dispar si ne trezim pe drumul spre iesire din oras. Intorc masina, intru pe o straduta laterala la indicatiile fetelor care stateau cu ghidul in brate si opresc plin de draci intr-un loc mai liber urmand ca Ozi sa conduca pa na ma mai calmez eu. Aflam cu surprindere ca suntem la vreo 200 m de ceas asa ca Ozi nu mai apuca decat sa bage masina intr-o parcare aflata la vreo 50m.
Plecam spre turnul cu ceas si pe drum reusim sa luam legatura cu ceilalti prin statie, ne gasim cu ei acolo si aflam ca nu ajunsesera de mult pt ca ii plimbase Gps-ul aiurea si in plus au si platit parcare spre deosebire de noi.
Gasim ceasul, il adimiram 2-3 minute, facem poze, socializam cu un turc care avea chef de vorba apoi plecam sa ne plimbam putin pe malul marii. Suntem obositi, sictiriti asa ca decidem in scurt timp sa ne bagam picioarele in el de oras si sa plecam mai departe. Numai ca masinile sunt parcate la mama dracu una de alta si nu prea avem cum sa facem sa ne intalnim asa  ca decidem sa ne vedem la iesirea din oras. Inainte sa plecam facem o scurta oprire la un nene care vindea midii cu 20tl portia. Mancam cateva, Andrei ii da 5tl si plecam in treaba noastra.
Bineinteles ca nu ne mai intalnim unde stabilisem. Intram pe autostrada, il sunam pe ceilalti si le propunem alt loc de intalnire. Numai ca ei ies mai devreme decat stabilisem. Nu mai conteaza, alegem alta localitate pt regrupare  in drum spre Kusadasi si reusim in final sa ne intalnim la Seferihisar.
Nu mai avem timp sa ajungem in Kusadasi asa ca decidem sa oprim la primul camping pe care il gasim undeva pe malul marii. Nu mai retin in ce localitate am campat, stiu doar ca am ajuns pe intuneric, am baut o bere calda, am pus cortul si am cazut lat pana a doua zi.

Citeste si Turcia, 11 – 25 iunie 2011 – Ziua 7

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *