Trenuletul din Morar (via Rapa Crucii, Acul de Sus,…)

  In urma unor discutii cu prietenul meu Daniel stabilim sa mergem in wk 29-30 martie 2008 in Morar, sa abordam Rapa Crucii. Mai fusesem pe acolo iarna si urma sa reparcurgem acel traseu. Personal eram cam rabegit in gat, dar daca prietenii mi-au dat convocarea, mai puteam sa lipsesc?
 

   Asa ca sambata dis de dimineata pornim din Bucuresti; prima masina, adica Andrei, Anda, Daniel, Mihai (eu). Trecem pe culoarul de summit, nu e prea mare aglomeratia si intins catre Busteni. Fara pauze de apa, papa, pipi sau alte cele (cunoscatorii stiu la ce/cine ma refer!). Intre timp se pornise si a doua masina, cu Babau la carma/timona, apoi Marian (Marean), Leonidas (Stefan), Eugen – nu cel din urma !
 

Asa ca la ora cand in oras lumea de-abia se trezea ca sa se culce pe partea cealalta, noi debarcam la Gura Diham. Vremea era frumoasa, peisajul se vedea superb. Admiram Abruptul Prahovean, de la Furnica, Claile, Caraimanul, Costila, Manusa Morarului, Bucsoiul.

Ne pregatim echipamentul, dezbracari, imbracari, o gustarica si la drum. Pe poteca spre cabana de vanatoare din Morar erau doar urme prin zapada deschise de un grup de 3 colegi ce pornisera cu cateva minute mai devreme. Trecem paraul Valea Cerbului, apoi cel al Morarului. Din piatra-n piatra, mai prin apa, fiecare dupa cum i-a venit. Urcam prin padure, e hahaiala mare asa ca nu mi-e teama de ursii care, se stie ca bantuie prin zona!

La cabanutza ne reintalnim cu cei 3; gustam ceva, bem putina apa/ceai (adica ne hidratam – c-asa-i la moda sa zicem acum! ) si pornim din nou. De data asta poteca e desfacuta prin zapada de plutonul : Daniel, Cernat, Eugen. Pe Drumul Munticelului nu era nimic desfacut… Intersectam Valea Bujorilor si ne uitam in amonte ; e ceva zapada !

Continuam sa mergem si patrundem in zona Poienii Morarului. Aici ne readunam cu totii. Eu sustin o scurta lectie privind geografia locurilor, pe intelesul tuturor. Se vedea frumos magnificul abrupt nordic al Morarului, cu Acele, Rapele, Tzancurile si Valcelele sale.

Privim si spre Rapa Crucii. Are zapada…

Ne indreptam spre bifurcatia Rapelor, acolo regrupam pt echiparea corespunzatoare cu coltari, pioleti, etc. Pornim in sus. Zapada e destul de mare. Schimbam cateva pareri intre noi si decidem sa continuam. Saritoarea Mare e acoperita aproape complet. Are o portiune de gheata lucie, care insa e trecuta cu bine. Continuam sa urcam, avantgarda fiind formata din Eugen, Daniel, Cernat, urmand apoi Anda , Marian, iar ariergarda avandu-i in gasca pe Leonidas, Andrei si marele Babau. Lasam in dreapta firul Rapei Mici , intr-o zona destul de deschisa… Ne apropiem de ramificatia Rapei Mari de Rapa Crucii. Zapada e tare in ansamblu, dar mai are si portiuni moi…

Ajungem la ramificatia respectiva si ne indrepatam spre dreapta. Firul Rapei Crucii se contureaza clar, fiind intrerupt de Saritoarea de Sus. Din cand in cand mai aluneca pe talveg cate un fir de pulver ; ne dorim sa fie doar atat !

Pas cu pas, trecem de bifurcatia cu Hornul Degetelor (ne amintim de ture cu prieteni vechi : Cristi, Catalin-Oase) si urcam panta finala a Rapei Crucii. Aceasta se ingusteaza mult si iar ii creste inclinatia. Ma uit in spate si vad tot convoiul, suntem insirati pe tot parcursul… Ajungem la saritoare, Eugen e nerabdator sa abordeze el pasajul. E mai tanar, are nervul cald ! Se urca, spre dreapta, continua sa urce ; dar pana cand ? E de neoprit ! Eu cu Daniel suntem chiar sub saritoare ; deasupra e o cornisa proeminenta de zapada …

Pana la urma ma decid sa trec si eu saritoarea ca sa regrupez si sa aduc camarazii. Stiind miscarile, trec fara probleme. Il vad pe Eugen undeva sus, in Strunga dintre Acul Crucii si Acul de Sus. Credeam ca s-a dus pana la Omu ! Regrupez si incep sa asigur ; incep sa apara, rand pe rand , toti colegii de echipa. Ma cam luase racoreala si am decis sa urc urmand ca pe Babau sa-l preia Eugen. Adevarul e ca fiind asa de mare, mi-era sa nu se rupa acea cornisa … In Strunga ne adunam cu totii, care mai de care mai cocotzat. Intrucat pe zonele cu expunere sudica zapada nu parea a fi prea bine ancorata, decid sa urcam la Strunga Acului de Sus. Urc si parcurg fara probleme pasajele intalnite. Regrupez si incep sa vina si ceilalti coechipieri. Ma urc si pe Acul de Sus ; privelistea e mirifica, Costila, Cerdacul, Bucsoiul, Baiului, Ciucasul, … In fatza analizez portiunile care mai sunt de trecut. Dupa ce s-a reunit tot « lotul », ma leg iar in coarda urmand matematic linia crestei. Regrupez. Se aduna grupul. Pornesc iar, evident matematic (adevarul e ca mi-a placut matematica !). La un moment dat trebuie sa trec de un tanc care avea ceva zapada… Il urc, cobor apoi, cativa pasi, regrupez din nou. Ii chem si pe ceilalti care mai mult comentau (unii) decat mergeau. Ma cam doare in gat de la strigat si aerul rece. In fine, ne adunam. Urmeaza o traversare prin stanga si iesim pe « teren pasnic » (pe moment !). Continuam urcusul pe Creasta Morarului. In fatza parcursul este intrerupt de o suita de tzancuri. Aici sunt mai multe variante ; e greu de decis care-i cea mai buna, fiindca zapada e destul de multa si a fost caldutz in ziua respectiva. Propun varianta directa, cat mai aproape de fetze si peste stratul de zapada. Personal abordez un pasaj direct, abrupt care ma scoate (cu cateva emotii) in creasta. Ceilalti ies si ei , pe o varianta oarece mai domoala. Regrupam cu totii. Culmea Morarului devenea mai accesibila din aceasta zona. Insa pe toata culmea era cornise (unele destul de mari). Pornesc in sus, urmat de Anda si Andrei. Soarele era la asfintit imbracand totul intr-o lumina feerica ! Incepe sa se contureze Vf Omu, precum si Vf Bucura Dumbrava. La Statie se vedea o luminitza… Ma uit in spate, veneau si ceilalti camarazi.

Urc pe Capul Morarului, avand deja frontala aprinsa. Sunt incantat de peisaj, de zapada, de frumoasele (si periculoasele !) cornise, de revenirea la acest Loc Special – Vf. Omu. Ma inclin cu respect !

In fatza Statiei Meteo ma imbratisez cu Anda si Andrei. Suntem cu totii bucurosi !

La Statie ma regasesc cu Corina si Nea Petrica. Impresii, povesti, amintiri…

Nu dupa mult timp vin si ceilalti coechipieri. Ne salutam cu totii, fericiti ca am ajuns cu bine !

   A urmat o masa, hahaiala si la somnic intr-un dormitor. Gasesc o solutie pt impartirea celor 2 paturi la cei 8 membri ; incet-incet (unii mai rapid) adormim . fiecare visand la ceva mai mult sau mai putin frumos ;)… A fost cea mai scurta noapte din an .

   Duminica pornim fara graba spre Bucsoi, unii coborand pe Valea Pietrelor (Cernat, Dan, Eugen, Babau, Leonidas), altii pe Valea Bucsoiului (Anda, Andrei, Marian).

In Caldarile Malaestilor admiram peisajele frumoase (Hornurile, Bisericutza, Bucsoiul, Padina Crucii). Pe parcurs, ne mai dam sip e fund, eu facand cateva giumbuslucuri !

  La Cabana Malaesti lumea se uita ca la circ la noi, un salvamontist dormea in akie, altii erau cu un bidon de vin (aproape gol) si dadeau cu bulgari (Babau si Leonidas stiu ei !).

Mancam niste ciorbe, apoi o luam inspre Diham, prin Glajerie. … Coborarea si urcusul. Se stie! La Diham inca niste mamaliga la Daniel si ceilalti. Pe drumul spre Gura Diham (« La Tzeava ») deja se dezbat probleme existentiale, se incropesc revolutii …

   Reunirea grupului o facem la Gura Diham, acolo « unde incepe si unde se termina aventura ». Dar aventura se termina vreodata ?

   Salutari, stangeri de maini. Camarazi si prieteni ! Ne revedem data viitoare !

 

Mihai Cernat

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *