Traversarea Iezer – Făgăraș (încercare), 1-2 octombrie 2011

O tura pe cat de interesanta, cu atat de putini doritori; saptamana cu suspans, nimeni nu se adauga la lista si joi la bere hotarasc sa ma alatur multimii – lui Vladimir si Andreji. Plecarea sambata dimineata din Gara de Nord pana la Pitesti de unde ne inscriem la un maxi-taxi si ne invartim prin zona dupa niste cafea si junk-uri calde de dimineata. Ma infrupt cu opt gogosi si noroc ca pleaca maxi-taxi ca as mai fi bagat inca vreo 4, nu erau foarte mari si abia mi-au ajuns pe o masea. Schimbam maxi-taxi cu un rechin si mai facem o oprire la o patiserie ca mie si lui Vladimir ne cam rodeau stomacele de foame. Mai bag degraba un cremsnit si o negresa mare cat o turla de biserica. In masina la marele-albastru apare Harciog cu cativa amici si ii sticlesc ochii cand strange la piept cu ambele maini o casoleta de prajituri, ranjind diabolic ca nu da la nimeni.

La Voina ne despartim de ei si o luam fiecare pe traseu. Vremea e buna si mergem cu spor desi rucsacii fiecaruia cantaresc cateva kilograme bune, al meu are 19, l-am verificat de dimineata inainte de plecare sa fiu sigur ca imi ajunge mancarea. Ne infruptam pe drum cu afine si merisoare. Ajungem la refugiu si bagam ceva de mancare, si cum dupa masa cel mai bine intra un somn propun sa bagam un 25 de minute. Nici nu pun bine capu pe rucsac ca incep sa amortesc si abia il aud pe Vladimir ca nu prea se simte bine si ca o ia incet in sus. La mine s-a tras complet cortina si am sters-o rapid pe taramu viselor. La capu meu incepe sa cante “Pula voi, pula caval” io fredonez prin somn si intr-un tarziu ma prind ca de fapt suna telefonul. Casc ochii, ma uit in jur – nimeni. Conserva mea de peste e bazaita de muste punga cu mancare intr-o parte, aparatu foto in alta, si in rest liniste. Sun inapoi – Vladimir – unde sunteti mah ? Vladimir imi face semne de sus din creastra de la Crucea Ateneului si imi zice ca Andreji tocmai iese si el in creasta. WTF frate, pe mine de ce drak nu m-ati trezit? Imi strang bagajele, dau o tura la buda si cu rucsacu in spate o iau in sus spre creasta. Ajung sus la cruce si ma intalnesc cu doi muntomani care vin din stanga, vor sa faca creasta Iez-Papusa dar pentru azi se opresc si vor sa inopteze la Refugiu Iezer. Il vad pentru cateva momente pe Andreji in dreapta dupa niste tzancuri si imi pare ca a urcat prin spate mergand pe forestier care dispare si el dupa tancu asta. Par cam 25-30 min max diferenta. Ii dau talpa pe forestier, pe triunghi rosu si dupa curba nu mai vad pe nimeni. Numai drumu face curba dupa curba si io ii dau tare tot timpul cu impresia ca o sa-i ajung din urma dupa fiecare curba. Incepe sa devina dubioasa treaba. Ajung intr-un punct din care se vede in fata pe o distanta de cativa km si imi pare din ce in ce mai sugur ca daca nu-i vad nici de aici e nasol. Teama se adevereste si imi dau seama ca am mers mai mult de o ora intr-o directie gresita. Ok. Cineva din noi, ori eu, ori ei nu au luat-o bine. Pe sus spre creasta din cat stiu eu e traseul spre Papusa. Iar traversarea noastra trebuia sa se bufurce undeva catre stanga. E imputita problema. Inapoi. Spre Crucea Ateneului inca o ora si ceva. Incerc sa sun pe Vladimir, nu are semnal. Apelez Andreji, imi moare bateria la telefon. Fuck that. Cobor la refugiu si ma gasesc cu cei doi care vroiau sa faca creasta si ma uit pe harta lor. Pe harta vad doua trasee – banda rosie spre Papusa, triunghi rosu spre Curmatura Bratilei. Eu mersesem pe triunghi rosu care mergea cu un triunghi albastru, dar care nu apare pe harta. Trag concluzia ca mersesem in directia buna pe forestier… (gresit… dupa cum aveam sa aflu mai tarziu…). Nu stiu nimc de Vladimir si Andreji. Mananc, schimb 2-3 vorbe cu baietii de la refugiu, hotarasc sa merg maine cu ei pana pe Papusa si sa ma intorc tot cu ei in Bucuresti. Ma bag la somn. Dimineata bag niste musli cu iaurt in conserva de mazare ramasa goala de aseara si sub un soare din ce in ce mai arzator ma hotarasc s-o iau pe calea mai grea. Creasta Iezer-Papusa o mai facusem. Ma gandesc asadar ca e numai bine de-o mica aventura. Aleg sa plec singur mai departe in traversare fiind convins ca marcajul triunghi rosu pe care o luasem ieri e drumul cel bun. Ma simt in super forma si targetez sa scot cu minim 20 % mai putin decat timpii de pe indicatoare ca sa reusesc sa recuperez timpul pierdut ieri. Primul tronson de la refugiu pana la crucea ateneului – 30 de min pe indicator, reusesc sa urc in sub 13 minute, lucru care imi da curaj si incredere ca pot ajunge pana la refugiul Zarna astazi in 9-10 ore. Trag aer in piept si o sterg mai departe. E 9 si aerul racoros de dimineata imi umlfa narile. Partea buna e ca sunt singur. Imi aleg ritmul care imi convine, ma opresc cand vreau, beau apa cand vreau, mananc cand vreau, dorm cand vreau, flatulez cand vreau. Partea proasta e din nou ca sunt singur: merg singur, mananc singur, campez singur, beau rachiu bulgaresc singur, le miros singur. Singurii companioni sunt gandurile, umbra mea care fiind dimineata are picioarele mai lungi decat ale mele si pare ca merge mai cu spor ofticandu-ma, vremea buna, cele patru poze facute la refugiu dupa o harta si marcajul triunghi rosu care ma cam f…te ca ba apare, ba dispare. Merg teapan tare ma intalnesc cu vreo 2 atv-uri, in rest pustiu. Drumul duce pe langa un tzanc mai inalt unde se vede o constructie. Imi las rucsacul pe marginea drumului si urc pana sus gafaind si sperand sa gasesc o placa cu numele varfului care sa imi confirme ca ma aflu pe drumul cel bun sau macar sa imi zica naibii unde sunt. Ajung pe varf. Nimic. Pare o constructie meteo dezafectata, fara nici un indiciu. (ulterior aveam sa aflu ca ma aflam pe Vf. Papau la mama dracu in alta directie…) Dau tarcoale timp de o ora cautand si marcajul care apropo disparuse din nou. Am uitat sa va zic ca dupa prima jumatate de ora ma luase o blagodarie de mergeam impleticit. Eram asadar in a doua dilema – sa ma intorc la rucsac dupa hartie (care era deci la jumate de ora distanta) sau sa caut in continuare marcajul. Am ales din nou calea mai grea. Am cautat marcajul mergand in zig-zag si gemand mai ceva ca harciogu in Canionu Cioranga cand a avut diaree. Il gasesc vreo 700 m inapoi pe drum. Unde dispare brusc parca inghitit de pamant. Nasol. O zgaltai pe langa drum cu mainile in buzunar si doar aparatul foto dupa gat. Zici c-am venit in herastrau sa pozez rate. Apare un 4×4. Ii fac semn sa opreasca si un dude se uita la mine prin ochelari si geamul coborat mai ceva ca la un ou de T-Rex: ce cauti prietene aici? Marcaju. Incotro ? Traversare Iezer Fagaras. M-am ratacit nitel. Ma sui in masina si de mai incolo recuperez rucsacu. Mergem negociind indicii, marcaje, directii.. aaa varfu iezer e la 100 de m de papusa… pai nu prea, e la cel putin 5 ore… aaaa, asa… harta pe aparat – uite Vidraru (era pecineagu toata ziua), uite transfagarasanu (vezi sa nu), pai incolo e nordu, langa e sudu.. stai nu-i bine estu si dincolo vestu, valea berevoiesti si muntele baneasa.. (refugiu berevoiescu e in creasta Fagarasului, e bine ) stai, fagarasu e dincoace, nu, nu-i bine.. cum te cheama? Liviu, dar mi se spune Babau.. Babaule, ai belit p…; prietene, incep sa te cred..ooo, fuck.. pana. Na c-am belit-o amandoi. Ghinion, o teapa pusa expres de cineva contra braconierilor desumfla in juma de minut ditai roata de Land Cruiser. Care se pune cu botu pe janta. Noroc, e prima zi cand Robinson Crusoe astalalt are rezerva la el. Sa vezi ca n-am antifurtu… Vantura prin aer o cheie. Ieeee, am luat si antifurtu.. Scoate din spate o chestie care seamana a antiaeriana – cricu. Pai e clar, cand bara fata incepe de la vreo 70 de cm de la sol nu te-ncurci cu cine stie ce minciuna. Futu-i.. e stricat cricu.. Apare o dacie papuc din fata. Se ofera sa ne ajute cu un cric d’ala mic hidraulic. Ala cred ca nici intins la maxim nu atinge pragu masinii… Hai ca merge antiaeriana, hopa sus masina si schimba roata. Bun. Da curmatura Bratilei unde ie ? Pai vezi coasta aia cu grohotis ? (Mijesc ochii – e cam inapoi vreo 2,5 ore de mers). Acolo e Curmatura Groapelor si de acolo cam 20 de km pana la Curmatura Bratilei. Fuck that. Mi-ajunge. Ma luati pana jos ? Hai. Urmeaza vreo doua ore jumate in care rinichii mi-au ajuns in gat, plamanii cred ca stau pe ei (ca la fiecare groapa mi se taie respiratia) si splina e la genunchiu stang. Da frate, duce Dacia… Ma lasa la Lucky tur in Campulung. O cucoana cu handsfree cere sefului concediu inca o saptamana.. Nu mai avem curse, ne pare rau. Va dau un numar sa sunati la alta firma. Nu-mi dati ca n-am baterie. Na un incarcator. Na un strugure. Deal ! Deschid telefonu si instant intra 4 mesaje de pe la andreji, vladimir.. Te asteptam pe Vf. Rosu… Nu te-ai dus bine, intoarce-te !!! Acum ora 13 coboram… Am vb cu cei de la refugiu, n-ai luat-o bine.. Imi vine un suras dar nu stiu daca sa-l las ca e din-ala de nebunie. Asta e. Bine ca s-a terminat cu bine macar. Sun Andreji si in final ne regasim cu totii la gara. Nasica nu ne intelege si ne trimite la casa de bilete. Vladut, te pup. Pe tren analiza de text, traseu, marcaj, am crezut, n-am crezut, eram sigur ca pe-acolo e, cacat, din sus se vedea spre dreapta nu spre stanga, ba iera peste iezer… shit. Le stropim pe toate cu bere, rachiu bulgaresc si prajituri de la Iepurasu.

Morala 1:
1. Contact vizual intre participanti
2. Harta si belit ochii si stiut clar fiecare traseu’ care pe unde
3. Busola
4. Statii. Sau telefon cu baterie. Da’ ideal statii. Cu baterie.

Morala 2: asta e. Shit happens.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *