Traversare Piatra Craiului – Iezer, 18-19 iunie 2011

Participanti: Harciog, Oana, Furnicar si subsemnatul (Ice).

Dupa vremea poasta de weekendul trecut se anunta in sfarsit vreme excelenta, soare, cald, sanse scazute de precipitatii. Vine propunerea cu traversarea din masivul Piatra Craiului in masivul Iezer, mai exact un traseu intre cabanele Plaiu Foii si Cuca, un traseu de trekking ceva mai lung dar destul de putin umblat.

Plecam sambata dimineata, tren Brasov, tren Zarnesti, taxi Plaiu Foii unde ajungem in jur de ora 12, destul de tarziu dar avem sa profitam din plin de apropierea solstitiului de vara. E cald, vantul parca nici nu adie, sunt ceva nori dar departe spre Iezer. Craiul arata ca un zid impozant, usor in pacla care tradeaza umiditatea crescuta din aer.


Ne echipam si la 12:10 plecam in traseu.
Urmam drumul forestier pe care am ajuns la Plaiu Foii pana la confluenta paraurilor Vladusca si Runcu in Traversare Piatra Craiului – Iezer, 18-19 iunie 2011. Aici parasim drumul forestier si urcam in dreapta pe o poteca larga prin padure (BA, TA, TR). Urcusul este sustinut iar aerul suprasaturat de vapori de apa, caldura si lipsa vantului incep sa ne afecteze, bine ca e scurt si in aproximativ 20 de minute poteca da intr-un forestier lat care pe harta noastra nu apare. Intalnim aici primii tovarasi de drum, doua familii cu jeep-uri veritabile de teren se bucura de munte intr-un fel pe care noi nu il intelegem, totusi fiind pe drum forestier nu ne revolta in mod deosebit. Drumul este foarte inclinat pe alocuri (>20 de grade), pietre, pamant, santuri.. un deliciu pentru pasionatii de offroad pe patru sau doua roti. Continuam facand stanga pe drum, pana ajungem la o bifurcatie de trasee: TA si TR o iau pe o potecuta in stanga catre Curmatura Foii de unde se poate cobora in Valea Dambovitei, iar BA continua pe drum. Ramanem pe BA si in scurt timp depasim limita padurii si iesim intr-o zona mai golasa cu copaci rari si uscati unde intalnim traseul BR venind de undeva din stanga-spate si continuand in fata-dreapta, probabil spre Fagaras. Aici poteca este suficient de larga incat amicii cu jeep-uri se dau demential, cred ca au avut ceva senzatii pe drumul ingust cu prapastie in stanga si versant in dreapta. In ciuda drumului evident, marcajul e foarte aproximativ: BA alerneaza cu o ciudata BR care nu stim de unde a aparut din senin. Drumul face un mare ocol pe o curba de nivel pana ajunge intr-o poiana cu o stana pe care o depasim cu noroc, oile fiind plecate. Dupa stana sunt doua izvoare, separate cam de 50-100 m, al doilea fiind o teava de fier cu debit mare si pare mai curat. E recomandabila refacerea rezervelor de apa aici. Drumul incepe sa coboare din ce in ce mai evident, iar la un moment dat da intr-un drum maricel, unde facem stanga. Preferam sa continuam pe drum in ciuda marcajului BA care pare ca o ia in stanga pentru a scruta, dar poteca fiind practic invizibila. Drumul se termina in Valea Dambovitei / Cheile Petrimanului unde da in drumul catre Cojocaru.

In jurul orei 3 suntem in Cheile Petrimanului pe un drum prafuit pe care avem de mers in jur de 3 kilometri. Cheile sunt largi si nu vad pe sectiunea asta vreo formatiune stancoasa, mergem paralel cu Dambovita care arata foarte frumos si ne gandim cum ar fi fost daca aveam o barca cu noi si ne-am da pana in Bucuresti 🙂
Drumul pe asfalt e plictisitor si ne bucuram cand in sfarsit vedem o sageata spre dreapta pe un stalp, indicand traseul BA. Facem dreapta pe un forestier si ne oprim sa mancam. Suntem la aproximativ 900m si urmeaza sa urcam pe vf. Papupusa care cu ai sai aproape 2400m, face acest urcus cel mai greu urcus al traseului. Traseul urmeaza muchia Dracsin, vizibila clar in dreapta noastra.

Plecam pe la 4 tinand drumul forestier, trecem de o exploatare forestiera unde un nene binevoitor ne spune ca in zona este o ursoaica cu pui pe care din fericire nu avem placerea de o intalni. Drumul urca usor si in fata se vad siluetele muntilor din masivul Iezer.. cat avem de urcat pana sus acolo!!! BA lipseste dar apare pe un zid indicand sa o luam spre deapta pe un fel de forestier. Ne delectam cu privelistea Craiului in zare care isi schita silueta de fierastrau iar calcarulul luceste alb, parca ar fi plin de zapada. Incepe sa picure, panta devine din ce in ce mai inclinata, e cald si ne bucuram ca soarele este in nori si picura usor, cred ca ar fi fost devastatoare urcarea asta pe un soare puternic. Ajungem a doua stana a traseului: stana de pe Dracsin. Suntem simtiti de la distanta de caini, dar ciobanii erau aproape si scapam doar cu un latrat copios si escorta descurajanta. Ocolim mult stana si iesim deasupra ei pe un plai inierbat, gata cu drumurile forestiere! Picaturile de ploaie se opresc si iese un soare placut. Urcam asa pana pe vf. Dracsin (1862m). De la varf se continua in stanga, in zare vedem Papusa care se respecta fiind inconjurata de nori. Aici exista in izvor, pe curba de nivel in stanga varfului Dracsin, punctul de reper fiind un bordei de la care se merge catre niste pietre pe o poteca slab vizibila. Izvorul respectiv este o binecuvantare, deja eram cu apa pe sfarsite si ne bucuram de o apa rece si foarte curata. La asemenea altitudine cred ca provenea in totalitate din zapada topita, nu stiu daca izvorul are apa in lunile urmatoare. Dupa ce ne refacem proviziile continuam pe o curba de nivel usor ascendenta urmand o poteca care se intuieste vag printre tufele de rododendron. Zona este senzationala: foarte deschisa iar rododendronul este abundent si seamna mult cu Fagaras sau mai degraba Retezat. Aici totul este frumos si parca nici nu simti nevoia de poteca, dar totusi este schitata una care urca intr-o sa, unde muchia Dracsin se intalneste cu muchia Cascoe. Este si un mic izor in zona asta. Deja se trece de 2000 si zona alpina isi face simtita prezenta. Se continua pe o muchie care trece peste mici cocoase si ajungem pe vf. Papusa (2391m) in jur de 9 fara ceva. Prindem o ultima privire a soarelui care dispare dupa nori lasand locul unei ceti care se ridica rapid din vale. Bate vantul si incepe sa simtim ca e racoare asa ca nu zabovim mult pe varf si ii dam in jos.

Coboram si tot coboram, ajungem la o stana mare unde ocolim foarte larg in speranta ca vom scapa de caini, dar iar avem parte de stresul de a fi latrati si de morcovul ca vom fi muscati. Se lasa intunericul si ajungem in padure unde bajbaim putin dupa traseu dar prindem TG pe care coboram. Coborarea este absolut infecta, dupa atatea ore de mers pare ca nu se mai termina. Auzim susurul apei si in curand se vad printre copaci luminile de la Cuca.

AM AJUNS! Nu stiu cat este ceasul, dar aici gasim lume vesela, foc si muzica. Sunt cei de la Romania Pitoreasca care ne primesc foarte ospitalier, ni se ofera un paharel de tuica si un ceai de sunatoare. Mancam si renuntam la ideea de a intinde corturile, zona fiind plina de kk de oaie. Dormim in podul abia renovat si constatam cat de mult s-a schimbat in bine cabana.

Ne trezim pe la 8:30 si o luam incet spre Voina de unde luam un taxi catre Campulug. Cat asteptam taxiul vedem ceva biciclisti venind de jos, pare foarte fain iar pe drum cu taxiul intalnim si mai multi biciclisti. Sunt de toate felurile, de la cei cu First Bike pana la cei super echipati de Downhill. Voi veni si eu cu bicla aici in curand 🙂

Ajungem in Campulung si ne indopam cu prajituri, suc, chestii de patiserie, bem o bere si ii uram "La multi ani!" Furnicarului. Dupa ceva alergatura prin oras luam un autocar pana in Bucuresti unde ajungem la 6.
 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *