Traversare Iezer – Fagaras, 13 – 19 august 2011

Fagaras – un nume ce misca pe oricine a pasit pe muntii nostri, un adevarat acoperis al Romaniei pe varful caruia flutura semet tricolorul rosu, galben si albastru. Ne-am propus parcurgerea unei portiuni din creasta Fagarasului, dar cu plecare din Muntii Iezer, incercand sa exploram zona de traversare dintre cele doua masive. Reusim sa ne strangem patru: Neghinita (Ana-Maria), Furnicaru' (Lucian), Carpati (Marius) si subsemnatul (ice). Weekendul prelungit ii determina pe Oana si Harciogu' (Daniel) sa ni se alature pentru portiunea de traversare.


Ziua 1 – Sambata – Plecarea

Lipsa trenurilor spre Campulung face ca singura varianta sa fie autocarul, prin urmare stabilim ca punct de plecare Autogara Militari, urmand a cumpara biletele la fata locului. Este aglomerat si compania cu care mergem decide suplimentarea cu inca un autocar care pleaca la aceeasi ora. Cu toate astea, reusim "performanta" sa mergem doi in primul autocar, doi in al doilea si doi ceva mai tarziu, pe o varianta pana in Pitesti si apoi ceva de acolo. Eu, Carpati, Oana si Harciog ajungem primii in Campulung si stabilim ca punct de intalnire cu intarziatii, cofetaria Iepurasul, unde ne energizam din greu cu prajituri si preparate de patiserie. Ne regrupam la fix, chiar cand vine rechinul si in sfarsit simt ca totul este asa cum trebuie. De data asta reusim sa ne inghesuim toti 6 intr-un Logan si in jurul pranzului ajungem la cabana Voina.
Ne bucuram de civilizatie, mancam ceva si pornim catre refugiul Iezer pe PA. Intalinm o groaza de lume, unii la gratare, unii sportivi, altii oameni de munte, nu am vazut niciodata atat de aglomerat Iezerul! Aflam ca in weekendul respectiv avea loc in Iezer o etapa din campinatul FRTE (Federatia Romana de Turism si Ecologie) si imi face placere sa intalnesc cunoscuti care iau parte la eveniment. Traseul este frumos, mare parte prin padure si jnepeni, dar intersecteaza destul de des un parau. Pe drum socializam, Oana imi povesteste despre expeditia din Bolivia, despre muntii lor, despre jungla, desert, orase.. absolut fascinant! Iesim in golul alpin si incep sa apara primele picaturi de ploaie care ne grabesc pasii spre refugiu. La refugiu este lume, foc in soba, bautura si veselie… Gasim locuri la priciurile de sus si decidem sa nu intindem totusi coturile. Mergem la culcare devreme dar soba afuma si in scurt timp aerul sus devine irespirabil, urmeaza cateva momente mai tensionate care se continua cu o noapte in care abia am inchis ochii, un nene beat mort sforaind ingrozitor.

Ziua 2 – Duminica – Traversarea

Azi incepe cu adevarat prima zi de traseu. Vremea s-a mai indreptat si avem parte de soare. Mergem pe BR si depasim varfurile Iezrul Mare (2462) si Rosu (2469) si privim in zare maretul Fagaras. Parasim BR si coboram destul de accentual pe TR spre Curmatura Oticu (1863). Traseul are aspect stancos cu bolovani si lespezi in partea superioara si plaiuri inierbate si jnepeni mai jos. Intalnim niste straini cu cortul cu care schimbam cateva vorbe si aflam ca si ei merg in Fagaras. E dimineata dar Soarele arde cu putere. Facem o pauza scurta de masa in Curmatura Oticului pentru a savura primii pasi in Fagaras si ne refacem proviziile de apa dintr-un izvor care taie poteca. Urcam spre Vf. Mezea (2125) pe un picior lung plin de afine. Se coboara in Curmatura Mezei (1865) ca apoi traseul sa urce continuu spre creasta principala. In spatele nostru cerul se umple de nori negri si incep sa se auda tunete. Doar in fata cerul mai este albastru asa ca marim pasul scapand la mustata de ploaia care se vedea la orizont. Ajungem in Curmatura Bratilei (2125) dupa aproximativ 8-9 ore. Aici se afla un refugiu nou, tip semisfera ca cele din Piatra Craiului. Din pacate e facut in bataie de joc si deja este deteriorat. Incapem totusi la limita in el. Apa de izvor nu am gasit, dar langa refugiu este un lac din care se poate alimenta in cazuri disperate.

Ziua 3 – Luni – Ziua in care cele doua grupuri se despart

Pentru Oana si Harciogu este ultima zi de traseu, coborand spre Rudarita si apoi cabana Plaiu Foii. Restul continuam pe creasta, ocolim Vf. Ludisoru (2298), saua Radului (2185), Vf. Zarna (2223), Curmatura Zarnei (1923). Pe acest tronson sunt doua izvoare apropiate, traversand poteca de la dreapta spre stanga.
Intalnim un cioban atipic, care ne opreste sa ne ofere tigari si bomboane 🙂 Omul este incantat ca are cu cine schimba o vorba si cu greu ne lasa sa plecam: "hai mai stati o leaca.. unde va grabiti atata?".
Refugiul Zarna arata foarte bine, e spatios si cred ca are si sursa de apa curgatoare in apropiere. La refugiu e lume, dar nu par a se grabi sa plece in traseu. Dam piept cu un urcus ceva mai serios pana pe varful Leaota (2312) si apoi Vf. La Fundul Bandei (2454). In dreapta noastra la aproximativ 300m mai jos este Lacul Urlea langa care vedem cum aterizeaza un elicopter negru, destul de ciudat sa privesti aterizarea de sus. Ma uit cu parere de rau la Vf. Dara (2500) si Vf. Hartopu (2506) pe care le lasam in stanga noastra si le reprogramez (sper) intr-o iarna…
Urmeaza o sectiune ceva mai ingusta, amintindu-ne ca suntem totusi pe o creasta. Traseul continua oarecum pe o curba de nivel ocolind Vf. Lui Mogos (2398) si Vf. La Cheia Bandei (2383). Se lasa ceata/nori si peisajul devine brusc saracacios in albul care ne inconjoara. Trecem pe langa Coltul Balaceni (2286) care din pacate este in ceata si nu reusesc sa ii vad silueta. In Fereastra Mare (2188) facem o pauza sa ne incarcam bateriile pentru urcusul care urmeaza: Vf. Slanina (2268), Vf. Galasescu Mic (2433) si Vf. Galasescu Mare (2470) pe care traseul totusi nu le urca complet. In zona alimentam cu apa de la Ref. Fereastra Mica. Creasta devine din ce in ce mai stancoasa si mai accidentata iar vremea pare ca se strica, se raceste si ceata e mai densa. Accelerez spre Vistea pentru a mai gasi loc refugiu si bine fac.
La refugiu este un grup mare de straini si in urma discutiilor ne cedeaza noua patru locuri. Vantul inceteaza si ceata se imprastie, dezvaluind binecunoscutul trapez in toata splendoarea sa! E un izvor cam la 10 minute de coborat din Portita Vistei, spre stanga cum vi de la refugiu. Mai jos se vede Lacul Iezerul Triunghiular (?), arata atat de bine inca cobor pana la el. De aici Moldoveanu si Vistea pare imense. Socializam putin cu colegii de refugiu si in sfarsit ne bucuram de o companie civilizata. Carpati acuza niste probleme la glezna si ne anunta ca se va retrage la Balea. Seara se lasa greu, Soarele prelungindu-si prezenta intr-un apus superb.

Ziua 4 – Marti – Din patru negri mititei, au ramas doar trei

Dorm foarte prost, e inghesuiala iar persoana de langa mine respira agitat si sonor. Ma trezesc destul de varza si nu prea am pofta de mancare, vreau doar sa dorm. Afara e ceata si bate un vant rece. Urmeaza sa urc iar pe Moldoveanu si urc debordant, parca nu mi se mai pare atat de mare Vistea! Ma bucur de Vf. Vistea (2527) care pentru cateva minute imi pare doar al meu.
In scurt timp ajung si restul, iese Soarele si in ceata de sub noi se proiecteaza straniu siluete intr-un halou angelic. Lasam rucsacurile pe Vistea, iar eu, Furnicar si Carpati pornim spre Moldoveanu. Bine te-am gasit Moldovene! 2544 m. Pentru mine este a doua oara cand ajung aici si simt ca timpul sta in loc, nu imi vine sa mai cobor. Soarele risipeste ceata si se vad muchiile sudice care pleaca de la Moldoveanu, pare interesant de mers odata pe acolo.
Intorsi pe Vistea incepem o mare coborare pana in Saua Orzanelei (2305). Ne intalnim cu oameni cu rucsacel plecati de la Podragu care ne dau o veste proasta: pana la Pogragu nu este nicio sursa de apa! Unii dintre noi au putina apa si urmeaza o zi dificila pentru ei. De aici poteca incepe sa urce pentru ca apoi sa mentina aproximativ o curba ne nivel trecand pe langa varfuri de peste 2400 m (Ucisoara, Ucea Mare, Corabia, Tarata). E cald si peisajul este fain, traversam cateva turme de oi si incepem coborarea spre Lacul Podul Giurgiului. Cam la 10 minute de lac intalnim in poteca un mic izvoras, dar din comoditate alimentez doar 500 ml sperand ca voi mai gasi izvoare langa lac. Nu sunt singrul care face asta si ne trezim cu totii la Podul Giurgiului ca nu sunt izvoare, cu siguranta lacul fiind alimentat de unul sau mai multe izvoare subterane. Nervi, stres.. ne intoarcem sa luam apa. Pauza la care visam se transforma in alegatura si zabovim doar cateva minute pe malul lacului. Odinioara zona era superba, refugiul amplasat acolo este vandalizat, iar zona este plina de gunoaie, munti de conserve si de pet-uri, trist..
Urcusul spre Vf. Mirci (2461) pare devastator, urc pe marcaj care pare sa tina creasta si sa treaca peste varf, dar la un moment dat vad niste oameni pe o poteca in dreapta care ocoleste varful. In sus nu se mai vad marcaje si pare salbatic, decid sa cobor spre poteca respecitva. Gasim marcaje si ma mir de niste zone expuse cu niste lespezi mari inclinate spre neant. Aflu mai tarziu ca acolo era vechiul traseu, traseul actual fiind peste varf. Poteca serpueste printre Vf. Arpasul Mare (2468) si Vf. Arpasul Mic (2461) traversan o zona ingusta cu toronsoane stancoase, urmate de un plai lung si inierbat unde se afla monumentul Nerlinger. Coboram cativa zeci de metri abrupt si accidentat, apoi urcam ceva mai lin spre inca o zona de creasta veritabila ce include celebrul tronson "La trei pasi de moarte". Ne delectam cu stanca si suntem incurcati putin de niste turisti straini care nu au rabdare sa traversam complet pasajele. Ajungem la Fereastra Zmeilor si continuam pe sub peretii Crestei Arpaselului spre versantul sudic al Buteanului, admirand Creasta Vartopel – Arpasel. Poteca incepe sa coboare domol spre caldarea Lacului Capra (2230), zona care mi se pare foarte pitoresca si un loc de campare excelent. Nu ne oprim aici, ci coboram spre Lacul Balea, Carpati simtindu-se din ce in ce mai rau din cauza gleznei. Cu eforturi admirabile ajunge totusi la Balea unde are noroc si prinde imediat o ocazie, ajungand in aceasi seara acasa.
La Balea este ceva lume, intalnim toate categoriile de turisiti. Dam iama in gheretele de pe marginea drumului cumparand in nestire mancare. Punem cortul si ne adapostim de ploaie la o pensiune unde mancam prima mancare gatita dupa aproape patru zile. Spre norocul nostru ploaia este scurta, dar sfarsitul ei ne aduce niste musafiri colorati cu numere de Dolj care intorc vartos micii pe gratar in ritmuri maneliste de "sunt mare bastan" sau "am valoare". Mancam continuu si pentru prima data in tura ma simt satul, iar somnul care a urmat ma reface dupa noaptea alba de la Vistea.

Ziua 5 – Miercuri – Ziua tepei

Plecam de la Balea cu forte proaspete urcand destul de abrupt pe TR pana intr-o sa intermediara si apoi pe BA spre Saua Paltinu ajungand inapoi in traseul de creasta. Un plai de iarba face ca silueta unei creste stancoase sa se profileze impozant in fata noastra. Pare destul de tare si ma intreb cum s-ar face matematic pe acolo. Totusi traseul turistic coboara prin stanga crestei pe un mic grohotis pana ajunge intr-o zona mlastinoasa un se gasesc mici izvoare. Un indicator (TA) foarte sters indica spre vale, Neghinita citind cu greu "Pericol de inec".. ciudat! Directia este spre Piscu Negru, probabil daca ploua se formeaza torenti puternici in zona, nu stiu.. Urmeaza cateva traversari mai delicate dar asigurate cu lanturi, zone inierbate, zone cu lespezi. Vremea incepe sa se strice, vantul bate mai tare si ceata ne inconjoara. Incepe sa fie frig. Zona alpina e interesanta, nici nu imi dau seama cand ajungem la urcusul pe Laitel, inca un urcus destul de tare, continuat de o coborare si mai tare, abrupta si presarata de lespezi inselatoare. Ajungem la lacul Caltun inainte de pranz si ne oprim sa mancam si sa ne refacem proviziile de apa. In refugiu ne intalnim cu trei persoane, dormisera acolo si urmau sa plece spre Balea. Un baiat dintr-un grup Eco-Extrem sau ceva de genul ne spune ca niste prieteni din grupul lui sunt la Ref. Scara sa monteze niste panuri solare dar au fost prinsi acolo de o furtuna puternica si nu se mai intorc spre Caltun. Nori negri si grei se vad in spatele Portitei Caltunului, vantul are intensificari tari iar ceata este preturindeni. Nu vine nimeni dinspre Negoiu, nici dinsre Balea.
Avem tentative de a pleca mai departe, dar pana la urma decidem cu parere de rau ca este mai sigur sa ramanem la Caltun, abandonand ideea de a parcurge creasta in ziua repectiva pana la Ref. Scara. In refugiu gasim de toate, paine, borcane cu gem, zacusca, punci cu castraveti, ardei gras, morcovi, cartofi, chiar si niste stiuleti de porumb de fiert!!! Ne crucim cine ar putea cara asa ceva pana aici, dar ochii ne cad pe un perete unde scrie cu albastru "17.08.2004 Am inghetat! Salam" si intelegem cam ce personaje mai apar aici. Coincidenta face sa fie tot 17.08, dar 7 ani mai tarziu. Ma gandesc cu disperare daca nu cumva o sa scriu si eu la fel, dar ma linistesc rapid realizand ca nu am cu ce scrie.
Ramanem singuri in refugiu si in lipsa se ocupatie mancam aproape continuu si bag cu Furnicaru' o repriza de somn de aproape doua ore. Intre timp incep sa apara persoane dinsre Balea, dar se opresc tot aici, doar o pereche trece mai departe. Dinspre Negoiu incep sa apara cativa oameni care ne informeaza ca nu a fost nicio furtuna, ba chiar pe alocuri a fost frumos. Suntem plini de nervi dar deja este prea tarziu sa plecam. Refugiul incepe sa se umple. Avem trei colegi invarsta, o pereche si ghidul lor. Ne infiaza rapid si suntem apelati cu denumirea generica de "copil". Au gija de noi si ne dau ciocolata, apa calda, cascaval, carnati, carne prajita 🙂
Spre seara vin trei italieni care se cazeaza si ei la refugiu, sunt extenuati, venind de la Barcaciu. Unul vorbeste romaneste foarte bine si socializam toti in refugiu. Se lasa noaptea si vremea pare sa se mai indrepte, e senin si ghidul propune niste observatii astronomice. Caldura din sac ma fac sa aud din ce in ce mai vag ce se discuta si adorm, dar dorm relativ putin din cauza sforaitului puternic din refugiu.

Ziua 6 – Joi – Retragerea

Decizia din ziua precedenta ce a intrerupe traseul la Caltun cat si dorinta de a ajunge in Bucuresti vineri ne obliga sa modificam planul: nu vom mai continua spre Turnul Rosu, vom continua creasta pana la Lacul Avrig, cu retragere spre Barcaciu. Ne trezim la prima ora si constatam ca am dat despteptarea tuturor din refugiu. Traseul este lung si la 7:10 suntem gata de drum.
Urcam spre Negoiu acompaniati de ghid si barbatul invarsta din cuplu si admir conditia fizica a ghidului, as vrea sa fiu si eu la fel la 50 si ceva de ani cat avea. Vremea este cetoasa si rece, iar vantul bate moderat. Intalnim niste capre negre in poteca, dar sunt curioase si nu fug, pastreaza totusi o distanta de siguranta fata de noi. Depasim intrarea in Strunga Doamnei (marcaj BG) si ne indreptam spre Strunga Dracului. Urcusul pe aici este facinant in ciuda rucsacului voluminos si greu. Ne regrupam la iesirea din strunga si pornim toti trei spre Negoiu. 2535 m. Negoiu ne intampina rece si nu ramanem prea mult pe varf de teama sa nu se strice vremea. Urmeaza sa coboram pe Custura Saratii considerata cea mai dificila portiune din creasta, iar amenintarea ploii nu pare de neglijat. Coboram relativ abrupt pana in Saua Cleopatrei si intram pe custura. Imi pare mult prea larg fara de cum m-as fi asteptat, dar numeroasele portiuni de catarat/descatarat si traversee fac deliciul custurii. Ceata ne ia toate reperele si nu ne dam exact seama pe unde suntem, la un moment dat incepe sa picure iar noi suntem inca in custura. Stanca se uda usor iar lanturile devin alunecoase, dar avem noroc, sunt doar cateva picaturi. Facem un traverseu lung peste niste lespezi si intalnim un grup de trei persoane trecute bine de 50-60 de ani, admirabil. Urc pe poteca de pamant in directia lor, intuind ca pe acolo este marcajul, dar constat ca Furnicaru si Neghinita continu inainte pe o poteca batatorita! Pare greu de coborat pe pamantul umezit si constat ca totusi traseul este pe aici. Continui singur despartindu-ma temporar de cei doi. Aici chiar seamana a custura, o muchie ingusta cu treceri spectaculoase. Ajung la un fel de horn intre doua lespezi spalate pe care il depasesc cu greutate, rucsacul mare intepenindu-se de cateva ori. Depasesc zona si urc spre finalul custurii: Vf. Serbota (2365). Aici am urcat prima data cu coltari si piolet.. ce vremuri.. Pe varf ne intalnim cu cineva din UT, ce mica-i lumea 🙂
Coboram spre Saua Serbotei (2123), urcam Vf. Musceaua Scarii (2277), continuand spre Saua Scarii (2146). Dupa custura, zona nu pare spectaculoasa, merg din inertie si vizualizez peisajul stanga/dreapta profitand de spargerea cetii. Spre stanga se vede foate interesant Caldarea Topologu si facem planuri de viitor. Poposim scurt la Ref. Scara unde constatam ca este montat un panou solar care furnizeaza lumina si conectori pentru 12V ca cei de la bricheta masinii. E si apa mai jos in vale. Urcam spre Vf. Scara (2306), apoi Vf. Garbova (2188) pe care le depasim in viteza. La orizont se vede Lacul Avrig, finalul crestei pentru noi si locul unei bai bine-meritate. Ajungem la lac in jurul orei 4 si ne bucuram de o vreme insorita cu putin vant. Facem baie in zona de scurgere a lacului si dupa sase zile ne simtim in sfarsit curati. Ne schimbam cu un set nou de haine si coborarea pe PA spre Cab. Barcaciu. Caldarea este foarte frumoasa si coboram agale, indicatorul estimand 2 ore pana la cabana. Intalnim in coborare doua fete care vor sa faca exact acelasi traseu ca noi, dar invers. Traversam caldarea si urcam spre Barcaciu printr-o padure foarte frumoasa. Ajungem la cabana unde suntem intampinati de cainii de acolo, par fiorosi dar se linistesc repede. Punem corturile pe plaiul cu iarba tunsa din dreapta cabanei, foarte frumos. Beau o bere cu Furnicaru, mancam niste clatite dementiale cu afine, Steaua bate cu 2-0 pe TSKA.. O seara placuta la poalele Fagarasului, amestecata cu bucuria ca am terminat ce ne-am propus dar si cu parerea de rau ca nu am ajuns in Turnul Rosu, dar creasta ramane tot acolo.

Ziua 7 – Vineri – Intoarcerea acasa

Dormim mai mult ca deobicei, luam micul dejun relaxati si incepem sa coboram agale spre Poiana Neamtului. Acolo urma sa ne astepte un rechin care sa ne duca pana in Avrig. Pe drum dam de o zona cu mure si zmeura din care ne infruptam cat putem. Ajungem pe la 11:30 la Poiana Neamtului si ne intalnim cu nenea care ne duce repede in Avrig. Dupa atatea zile pe munte mi  se pare ciudat sa vad atata teren plat in fata. Luam un personal pana in Brasov, facem o escala culinara la fast-food-ul thailandez de langa gara si luam un accelerat spre Bucuresti. De la gara ne ia tatal Anei care ne duce pana acasa.
A fost frumos. Pentru mine a fost prima parcurgere a Crestei Fagarasului, chiar nu conteaza ca nu a fost integral, dar a fost o experienta utila. Sper ca Marius sa isi revina cu glezna, sa fim sanatosi cu totii si la mai mare.

ice
 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *