Tag Archives: piatra craiului

Cabana Curmătura, 18 – 19 august 2007

Ca tot am promis cetatenelor love mashine ca tura asta am sa ma ocup eu de povesti, ma tin de cuvant si imi fac premiera in ale RT-urilor.
Tura de week asta a inceput sambata pe la 7:15 odata cu adunarea reprezentantelor sexului gingas de prin colturile Bucurestilor Alisa, Rodica, Mihaela si Raluca. Urmeaza jonctiunea cu cea de-a doua masina: Apollo (sofer), Monica, Lucian, Catalin, Leonidas in jur de 9 in zona P-ta Presei Libere si țusti pe DN 1 cu ochii dupa camere de supraveghere; drum fara probleme semnificative de trafic pana in Sinaia cand totul a intrat in slow motion; am inaintat bara la bara pana in Azuga iar ceasul se facuse deja 11 jumate. In masina, stimati compatrioti, nu am reusit sa aflu de ce fac fetele baie impreuna ci am asistat cu surprindere la discutii taioase despre echipament intre cumetre, ocazie cu care au inceput sa apara primele simptome de dureri de cap. Intram in Predeal, imediat dupa pod facem stanga (indicator spre Rasnov) si drumul ne conduce pe serpentine pana in Zărnești unde am ajuns in jur de 1 jumate; dreapta la sensul giratoriu catre Plaiul Foii si dupa cateva telefoane am reusit sa ne intalnim cu echipajul navetei Apollo. Ne-am aprovizionat de la o alimentara locala si pentru ca deja erau in intarziere, Apollo a plecat sa ii conduca pe Lucian si pe Catalin catre un loc numai de ei stiut, treaba de 15 minute, unde trebuiau sa se intalneasca cu Carpati sa faca Valea Podurilor. Continue reading

Cabana Curmătura, 22 – 23 octombrie 2011

Parcarea de la Cabana Gura Raului. Se aude un puternic scartiit de roti. Oamenii intorc privirea. O frumoasa masina maro tasneste pe sosea, intra in parcare si face o intoarcere cu frana de mana trasa. Fumul si praful ridicat inconjoara masina. Se deschide usor usa si cobor eu. Imi trec incet o mana prin bucle si cu cealalta imi dau jos ochelarii de soare apoi soptesc suav spre fetele extaziate
-Buna, frumoaselor!
-Tiiii, tiiii, tiii, tiiii, tiii, tiii…
-Care p… matii claxonezi ca disperatu`?
-Boule, sunt eu telefonul tau si asta e alarma pe care ai setat-o aseara ca sa te trezeasca sa pleci la munte. Prostule!
-Hai sictir!
Dupa vreo 10 minute coboram cu rucsacul in spinare in spatele blocului cu gandul sa ma sui in Ascona. Si am reusit sa ma sui in ea de doua ori mai repede decat Speedy Gonzales din cauza cateilor din parcare, care stiind ca masina aia nu se misca cu lunile de acolo si intuind ca sunt vre-un hot au tabarat in haita pe mine. 
 
Continue reading

Piatra Craiului, Poiana Ascunsă, 27-28 august 2011

Poporul: Radu Antonescu, Suru, subsemnata
Traseu: Plaiul foii – Ref Spirlea – Padina Lancii – Poiana Inchisa – Marele Grohotis – retur in Plai

De saptamana trecuta cand mi s-au lipit privirile de abruptul sudic al Pietrei Craiului nu am avut alt gand decat sa ajung in Poiana Inchisa. Cum pentru orice tura trebuie si oameni am inceput sa pescuiesc dupa tovarasi – in final Suru a fost de baza pentru ca stia intrarea in Poiana – iar ulterior s-a alaturat si Radu care a renuntat la o tura in muntii lui preferati, Fagarasii.

Suru avea sambata tura pe Braul de Mijloc si urma sa ne intalnim seara la ref Spirlea. Cum din Plai pana la refugiu sunt 2 ore de mers am zis ca nu are rost sa plecam dis de dimineata asa ca am ales Acceleratul de 10:50. Mare surpriza am avut sa descopar ca biletul pana in Brasov s-a facut 42 de lei – 160 de km – 3 h…. bataie de joc.
Ajungem in Brasov pe la 2 si ceva – la 3 aveam  tren spre Zarnesti (4.5 lei/biletul), care tren ne-a bagat intr-o cura olfactiva de mare senzatie – se pare ca primarii din comunelel limitrofe Zarnestiului s-au gandit sa ingrase terenurile cu dejectii avicole asa ca era o imputiciune de te ustura nasul(si la dus si la intors).
Continue reading

Traversare Piatra Craiului – Iezer, 18-19 iunie 2011

Participanti: Harciog, Oana, Furnicar si subsemnatul (Ice).

Dupa vremea poasta de weekendul trecut se anunta in sfarsit vreme excelenta, soare, cald, sanse scazute de precipitatii. Vine propunerea cu traversarea din masivul Piatra Craiului in masivul Iezer, mai exact un traseu intre cabanele Plaiu Foii si Cuca, un traseu de trekking ceva mai lung dar destul de putin umblat.

Plecam sambata dimineata, tren Brasov, tren Zarnesti, taxi Plaiu Foii unde ajungem in jur de ora 12, destul de tarziu dar avem sa profitam din plin de apropierea solstitiului de vara. E cald, vantul parca nici nu adie, sunt ceva nori dar departe spre Iezer. Craiul arata ca un zid impozant, usor in pacla care tradeaza umiditatea crescuta din aer.


Ne echipam si la 12:10 plecam in traseu.
Urmam drumul forestier pe care am ajuns la Plaiu Foii pana la confluenta paraurilor Vladusca si Runcu in Traversare Piatra Craiului – Iezer, 18-19 iunie 2011. Aici parasim drumul forestier si urcam in dreapta pe o poteca larga prin padure (BA, TA, TR). Urcusul este sustinut iar aerul suprasaturat de vapori de apa, caldura si lipsa vantului incep sa ne afecteze, bine ca e scurt si in aproximativ 20 de minute poteca da intr-un forestier lat care pe harta noastra nu apare. Intalnim aici primii tovarasi de drum, doua familii cu jeep-uri veritabile de teren se bucura de munte intr-un fel pe care noi nu il intelegem, totusi fiind pe drum forestier nu ne revolta in mod deosebit. Drumul este foarte inclinat pe alocuri (>20 de grade), pietre, pamant, santuri.. un deliciu pentru pasionatii de offroad pe patru sau doua roti. Continuam facand stanga pe drum, pana ajungem la o bifurcatie de trasee: TA si TR o iau pe o potecuta in stanga catre Curmatura Foii de unde se poate cobora in Valea Dambovitei, iar BA continua pe drum. Ramanem pe BA si in scurt timp depasim limita padurii si iesim intr-o zona mai golasa cu copaci rari si uscati unde intalnim traseul BR venind de undeva din stanga-spate si continuand in fata-dreapta, probabil spre Fagaras. Aici poteca este suficient de larga incat amicii cu jeep-uri se dau demential, cred ca au avut ceva senzatii pe drumul ingust cu prapastie in stanga si versant in dreapta. In ciuda drumului evident, marcajul e foarte aproximativ: BA alerneaza cu o ciudata BR care nu stim de unde a aparut din senin. Drumul face un mare ocol pe o curba de nivel pana ajunge intr-o poiana cu o stana pe care o depasim cu noroc, oile fiind plecate. Dupa stana sunt doua izvoare, separate cam de 50-100 m, al doilea fiind o teava de fier cu debit mare si pare mai curat. E recomandabila refacerea rezervelor de apa aici. Drumul incepe sa coboare din ce in ce mai evident, iar la un moment dat da intr-un drum maricel, unde facem stanga. Preferam sa continuam pe drum in ciuda marcajului BA care pare ca o ia in stanga pentru a scruta, dar poteca fiind practic invizibila. Drumul se termina in Valea Dambovitei / Cheile Petrimanului unde da in drumul catre Cojocaru.

In jurul orei 3 suntem in Cheile Petrimanului pe un drum prafuit pe care avem de mers in jur de 3 kilometri. Cheile sunt largi si nu vad pe sectiunea asta vreo formatiune stancoasa, mergem paralel cu Dambovita care arata foarte frumos si ne gandim cum ar fi fost daca aveam o barca cu noi si ne-am da pana in Bucuresti 🙂
Drumul pe asfalt e plictisitor si ne bucuram cand in sfarsit vedem o sageata spre dreapta pe un stalp, indicand traseul BA. Facem dreapta pe un forestier si ne oprim sa mancam. Suntem la aproximativ 900m si urmeaza sa urcam pe vf. Papupusa care cu ai sai aproape 2400m, face acest urcus cel mai greu urcus al traseului. Traseul urmeaza muchia Dracsin, vizibila clar in dreapta noastra.

Plecam pe la 4 tinand drumul forestier, trecem de o exploatare forestiera unde un nene binevoitor ne spune ca in zona este o ursoaica cu pui pe care din fericire nu avem placerea de o intalni. Drumul urca usor si in fata se vad siluetele muntilor din masivul Iezer.. cat avem de urcat pana sus acolo!!! BA lipseste dar apare pe un zid indicand sa o luam spre deapta pe un fel de forestier. Ne delectam cu privelistea Craiului in zare care isi schita silueta de fierastrau iar calcarulul luceste alb, parca ar fi plin de zapada. Incepe sa picure, panta devine din ce in ce mai inclinata, e cald si ne bucuram ca soarele este in nori si picura usor, cred ca ar fi fost devastatoare urcarea asta pe un soare puternic. Ajungem a doua stana a traseului: stana de pe Dracsin. Suntem simtiti de la distanta de caini, dar ciobanii erau aproape si scapam doar cu un latrat copios si escorta descurajanta. Ocolim mult stana si iesim deasupra ei pe un plai inierbat, gata cu drumurile forestiere! Picaturile de ploaie se opresc si iese un soare placut. Urcam asa pana pe vf. Dracsin (1862m). De la varf se continua in stanga, in zare vedem Papusa care se respecta fiind inconjurata de nori. Aici exista in izvor, pe curba de nivel in stanga varfului Dracsin, punctul de reper fiind un bordei de la care se merge catre niste pietre pe o poteca slab vizibila. Izvorul respectiv este o binecuvantare, deja eram cu apa pe sfarsite si ne bucuram de o apa rece si foarte curata. La asemenea altitudine cred ca provenea in totalitate din zapada topita, nu stiu daca izvorul are apa in lunile urmatoare. Dupa ce ne refacem proviziile continuam pe o curba de nivel usor ascendenta urmand o poteca care se intuieste vag printre tufele de rododendron. Zona este senzationala: foarte deschisa iar rododendronul este abundent si seamna mult cu Fagaras sau mai degraba Retezat. Aici totul este frumos si parca nici nu simti nevoia de poteca, dar totusi este schitata una care urca intr-o sa, unde muchia Dracsin se intalneste cu muchia Cascoe. Este si un mic izor in zona asta. Deja se trece de 2000 si zona alpina isi face simtita prezenta. Se continua pe o muchie care trece peste mici cocoase si ajungem pe vf. Papusa (2391m) in jur de 9 fara ceva. Prindem o ultima privire a soarelui care dispare dupa nori lasand locul unei ceti care se ridica rapid din vale. Bate vantul si incepe sa simtim ca e racoare asa ca nu zabovim mult pe varf si ii dam in jos.

Coboram si tot coboram, ajungem la o stana mare unde ocolim foarte larg in speranta ca vom scapa de caini, dar iar avem parte de stresul de a fi latrati si de morcovul ca vom fi muscati. Se lasa intunericul si ajungem in padure unde bajbaim putin dupa traseu dar prindem TG pe care coboram. Coborarea este absolut infecta, dupa atatea ore de mers pare ca nu se mai termina. Auzim susurul apei si in curand se vad printre copaci luminile de la Cuca.

AM AJUNS! Nu stiu cat este ceasul, dar aici gasim lume vesela, foc si muzica. Sunt cei de la Romania Pitoreasca care ne primesc foarte ospitalier, ni se ofera un paharel de tuica si un ceai de sunatoare. Mancam si renuntam la ideea de a intinde corturile, zona fiind plina de kk de oaie. Dormim in podul abia renovat si constatam cat de mult s-a schimbat in bine cabana.

Ne trezim pe la 8:30 si o luam incet spre Voina de unde luam un taxi catre Campulug. Cat asteptam taxiul vedem ceva biciclisti venind de jos, pare foarte fain iar pe drum cu taxiul intalnim si mai multi biciclisti. Sunt de toate felurile, de la cei cu First Bike pana la cei super echipati de Downhill. Voi veni si eu cu bicla aici in curand 🙂

Ajungem in Campulung si ne indopam cu prajituri, suc, chestii de patiserie, bem o bere si ii uram "La multi ani!" Furnicarului. Dupa ceva alergatura prin oras luam un autocar pana in Bucuresti unde ajungem la 6.
 

RT – Vâlcelul cu fereastră, 26 – 27 septembrie 2009

La berea de joi se discuta ce facem in weekend.. Harciogu’ zice ceva de crai: “Valcelul cu fereastra”. Mmm crai, mi-e dor de crai si decid sa vin si eu, usor stresat de genunchiul stang care era inca avariat dupa tura de acum o luna pe Moldoveanu. Oana, Harciogu, Andrei si eu (Ice) planuim sa plecam sambata dimineata, urmand ca sambata seara sa ajunga si Furnicaru cu Neghinita (aka Anuska, aka Ana-Maria). Vrem sa facem Valcelul cu fereastra si apoi fie sa ramanem in Ascutit fie sa o dam in jos la Curmatura. Plecam cu rapidul de Praga pana la Brasov unde alimentam cu niste carnati si ne imbarcam in rata de Zarnesti. Ajungem in Zarnesti unde incepe aventura. Trebuie sa ajungem la Plaiu Foii si cum pe jos era exclus, cautam un rechin. Nu ne agitam prea mult pentru ca suntem abordati de un localnic usor negricios care ne indica un ARO, bun! Mergem la nenea sa discutam si omu’ se mira ca suntem doar patru, el asteptand un grup de 20 de persoane! Ni se rupe sufletu’ pentru cei 40 de lei neimpozabili pe care ii platim, dar asta e, muntele cere sacrificii. Masina arata cam junghi si o ia greu, la a 3-a sau a 4-a cheie, se zguduie serios dar pare ca nu se va dezintegra de data asta. Pe drumul spre Plaiu Foii suntem gazati serios cu gaze de esapament care se strecoara prin gaurile microscopice din caroserie.Ajungem la intrarea in traseu si coboram ametiti din masina de gazat.. afara e usor racoare, cerul e acoperit si ne gandim daca ne va ploua sau nu. Ora ~12.. ne echipam si plecam agale spre Malu Galben. Nu mergem mult si intalnim o turma de oi cu cainii de rigoare, Harciogu’ mormaie nemultumit ceva la adresa mamelor si stramosilor ciobanilor respectivi, prietenii stiu de ce 😀 Trecem fara incidente de turma, ocazie cu care eu constat fascinat ca oile pot fi dresate. Urcam pe grohotisul infect spre Malul Galben, cel putin eu nu am vazut izvorul lui Orlovski, cred ca nici ceilalti. In partea de sus sunt inspirat si urc pe partea stanga a grohotisului, ceilalti vin dupa mine si scapam de o mica avalansa de pietre care cad in viteza de pe versantul din dreapta. “Vine ceva maaaaaaaareeee” striga Harciogu’ si ma lipesc cu stanca, nu am casca in cap si ma fac mic-mic in spatele rucsacului. Vedem/auzim pietrele lovind in partea din dreapta si abia asteptam sa ne punem castile. Abordam varianta de vara (pe lespede) care pare usor naspa la inceput, s-a mai rupt cate ceva pe acolo, dar merge ba. Continuam prin padure unde e si un lant intr-un pasaj mai expus, trecem pe la Adapatoarea caprelor unde nu pare sa fie apa, totul este uscat. Prindem un ritm bun si ajungem repede la Ref. Sperantelor (Ascunsa) unde facem o pauza de masa. Suntem la 1685 m si mai avem mult pana sus, intrarea in creasta fiind la aproximativ 2100 m. La refugiu este un jurnal, rasfoiesc paginile si constat ca inaintea noastra sunt inca trei persoane care fac acelasi traseu.. imi aduc aminte de pietrele de jos de la Malul Galben si sper sa fie cu mult inaintea noastra. Plecam de la refugiu pe Braul Cioranga Mare si ajungem la punctul de interes: Valcelul cu fereastra. Cu gandul la un celebru alpinist care scrisese un RT despre valcelul asta, ajungem cu inimile cat un purice la prima saritoare. Urc primul, nu pare greu dar o iau gresit in dreapta si ma complic.. reusesc sa fac un traverseu spre stanga si ajung la capatul saritorii unde asigur dupa un copac pana urca toti. Continuam pe un grohotis, pana la urmatoarea saritoare care pare ceva mai lunga. O abordez prin partea dreapta pe sub o bolta care imi testeaza abilitatile de contorsionist. Cateva miscari stanga dreapta, evit o zona umeda pe stanca si ajung sus. Aici gasesc un piton dupa care asigur pentru a nu avea incidente. Ne continuam ascensiunea prin valcel si tot asteptam acel horn de vreo 15-20 de metri spalat din RT-ul indicat mai sus. Vine si ultima saritoare pe care o depasim fara sa mai asiguram si vedem arcul valcelului, de unde si numele de fereastra. Eu nu am mai fost aici si admir frumusetea locului, sigur o sa vreau sa mai vin aici. Facem cateva poze, admiram peisajul care incepe sa se intrevada prin plafonul jos de nori. Continuarea traseului este Valcelul cu Smardar, un valcel larg si cu vegetatie. Nu are saritori, urcam pe un grohotis destul de stabil si avem timp sa facem poze. Vedem in stanga o stanca ascutita: Arcul de la Amvon. De aici vedem in jos si celebrul caninon Cioranga Mare.. arata impresionant si sper sa il fac vreodata. Traseul continua pe niste brane si in curand vedem Refugiul Ascutit. Terminam traseul nemarcat si ajungem in traseul de creasta (PR), trecem pe langa Ref. Ascutit (2150 m) si decidem sa o luam pe Lehmann spre Curmatura. Pe creasta se mai risipesc norii si dam si de soare. Coboram in Curmatura, cam stresati de genunchi dar ajungem bine la cabana, pe la aproximativ 7 P.M.. Mancam, bem ceai si ii asteptam si pe cei doi care urmau sa ajunga la Curmatura. Comand o MBS dementiala care le face pofta si celorlalti. Avem parte de o seara placuta in Curmatura, la o masa vecina fiind mare animatie: chitareala si o voce care lasa rani adanci pe timpanele noastre sensibile. Ajung si Furnicaru si Neghinita, ultima purtand o bluza superba. Cabana e plina si nu mai sunt locuri, ne retragem la culcare pe la ora 10. Ne instalam intr-o camera neincalzita si ma bucur ca intre mine si Neghinita este Andrei pe post de tampon. Nu scap totusi de o lupta corp la corp din care cel mai mare si mai puternic a iesit inca o data castigator 😛 Neghinita continua seria atacurilor si il chinuie pe Furnicaru, tipete, galagie.. mai barfim, mai spunem bancuri (din seria Ala-Bala-Portocala).. dintr-o camera de vis-à-vis se aude cantand frumos la chitara. Adorm… Zzzz Zzzz A 2-a zi ne trezim tarziu, lenevim la micul dejun si plecam pe la 10 de la Curmatura. E cam tarziu si schimbam traseul de coborare: vom cobora direct pe Crapatura (BG). Afara e frumos si Oana, Andrei si cu mine vrem sa mai facem miscare: ne propunem sa urcam inca un o mie opsute miar: vf. Piatra Mica (1816 m). Facem o tura rapida fara ruscac pana pe varf si ne intoarcem in saua Crapaturii. Incepem coborarea.. bleah.. infect grohotis, sper sa il evit in urmatoarele coborari din zona Curmatura. Coboram si parca nu se mai termina odata grohotisul.. dar cum totul are un sfarsit, il terminam si dam in niste plaiuri insorite care coboara lin spre Zarnesti. E soare, cald si parca ar merge o leneveala in iarba, dar timpul ne preseaza, avem tren spre Brasov in jurul orei 3. Coborarea spre Zarnesti imi alimenteaza cu semnal telefonul mobil si primesc un telefon de la un vecin care nu are ce face 😀 Aflu ca e in Predeal si ii zic ca am sucombat prin Piatra Craiului si ca ma tarasc cu ultimele puteri. Il aburesc si omu vine sa ma ia din Zarnesti 🙂 Ma despart de grup in giratoriul din Zarnesti si astept vreo 30-40 de minute pana vine soferu 😀 In Bran era Ravasitul Oilor.. ce mios.. uuu…mmm… demential, ne ploua in gura si facem o escala la Cheile Gradistei pentru o pastrama.

Poze aici.

RT Crai 14, 15 feb

…hmm; la radio se-anunta ploi.. ba ninsori; spre joi incep amusinarile – bucegi 40 cm; sumbru. Eu vreau crai si sudica in inconstienta; week-endu trecut am fost pe nordica cu Mugurel si zapada a fo super, a mers brici. Da cu-o floare nu se face primavara. Ma scutur de ganduri, fac din ele un somoiog de hartie si il arunc la cos; din socoteli mai realiste rezulta urmatoarele: ori creasta iezer cu urcare dinspre Cuca ori in Crai Padina Popii, Brana Caprelor.. Ramane pana la urma Crai si vedem noi acolo ce-om face.
 


Sambata dimineata pe la 6 fara 20 primu ajunge Carpati, vine si Lucian, pe Harciog il luam de la Aviatorilor. Incet la drum si ajungem in Zarnesti, unde lasam masina jumate sub panoul publicitar de la giratoriu. Ne echipam si o luam la pas. Imediat dupa iesirea din oras ne bagam pe stanga pe o poteca. Zapada e mare, se vede ca a nins zdravan. Cotim dreapta si incepem sa urcam in diagonala peste terase. Dam in poteca si o tinem asa pana la schit, intre timp Carpati imi arata in vreo 6 locuri intrarea in Valea Crapaturii. La schit bagam repede cate un sandwich si pornim mai departe. De aici nu mai e poteca sapata, dar zapada e un pulver usor si nici nu o simtim. Ii dam tare inainte si intr-o ora suntem la refugiul Diana (1510 m). Aici curatenie impecabila – platforma pe care se doarme e proapspat facuta, lacuita. Un caiet de lasat pareri, pixuri, matura, foras, sul de saci menajeri, usa se inchide perfect. Ce sa mai, se vede ca au trecut oameni gospodari pe acolo – tot respectul colegilor de pe Carpati.org. ! Io bag apa insetat, parca as baga si-un somn da Harciogu vine din spate si trece mai departe racheta bagand in fata hotarat. Dau cu matura zapada afara, inchid usa si o iau la drum. Brana Caprelor, banda albastra. In fata incepe sa se imputa – ii ajung pe ceilalti pregatindu-se pentru traversee; apare si o cordelina. Harciogu isi face un lat in jurul mijlocului si se avanta inainte, trecem pe rand Carpati si cu mine in stilul balustrada, vine si Lucian. Mai departe numai asa am mers ca erau traversee dubioase rau. Zapada era pana la genunchi dar parea indeajuns de stabila, chiar daca uneori treceam peste urme de avalansa. Le-am mai bajbait din cand in cand, ca nu se mai vad marcajele si nu mai tine nimeni minte exact care e valcelul pe unde se urca in dreapta. Se lasa seara si, mai rau – si ceata odata cu ea. Harciogu ne zoreste la greu si baga tanc in fata. Nimerim in final valcelul si ii dam in sus spre "La Gavan" 1880 m. Rasuflam usurati cand ajungem in dreptul scobiturii in stanca marcata cu vopsea neagra. Mai e ceva pana sus dar toti ne resimtim de pe urma mersului prin zapada adanca. io merg greoi si aproape tin lumea in urma. Sunt al treilea si simt in mana cordelina cum o ia in fata. Lucian ma zoreste din spate. Hotarasc sa nu mai merg cu mana pe ea si reusesc sa inaintez cu mai mult randament. Ajungem in Saua
Izvorului si ne mai tragem respiratia. Spre creasta se impute rau – si ceata multa, din ce in ce mai intuneric si bate vantu ca naiba. Zapada e pana peste genunchi. Ne ia destul de mult portiunea asta. Ajungem sus in creasta unde e de-a dreptul crunt – bate vantul tare rau si ace de gheata. Se intuneca mai tare si nu mai stam pe ganduri. Trecem la vreo 5 m pe langa stalpul care marcheaza Vf. Padina Popii – 1970 m. Vizibilitatea scade de la minut la minut + ca abia vedem din cauza vantului cu tepi. Facem stanga catre ce credeam ca e Nordica, coboram vreo 10 minute; Lucian nu mai rezista si se opreste sa isi puna cagula. Bucata de cordelina se intinde intre noi si exact cand sa coboare de pe un tanc aproape ca il tragem cu forta; urlam toti unii la altii – Lucian cel mai tare isi pierde cumpatul – parca e o pisica calcata pe coada. Are dreptate saracu' noi ii dadeam inainte inebuniti si omu avea de descatarat.. . Abia zaresc fetele celorlalti
si incep sa ma sperii – toti sunt vineti rau la fata si banuiesc ca la fel sunt si eu ca nu mai simt nimic; windstopperul mi-a inghetat de la transpiratie si parca e din tabla iar manecile burlane; o bretea cazuta de pe umar si o parazapada desfacuta imi intind nervii la limita. Daniel e in fata cu Carpati si isi dau seama ca nu suntem pe traseul bun. E nasol rau ca nu se mai vede nimic nicaieri. Injuraturi la limita, si sincer frica. Nimeni nu vrea sa mai doarma in conditii d'astea. O luam in graba inapoi pe propriile urme si urcam pana la varf. Pe care e indicat doar traseul spre Diana… pe care tocmai urcasem. Experienta colegilor isi spune cuvantul si isi amintesc care e directia buna. Nu e de stat pe ganduri si ne aruncam inainte. Harciogu s-a desfacut din cordelina si a ramas atarnata doar de Lucian ca o coada lunga de soarece pe care ne straduim sa nu calcam. Nu e de pierdut nici macar un minut sa strangem sfoara. Ne incurajam singuri ca
asta tre sa fie, nu are cum alta… In fata se ingusteaza si coboram usor dreapta sa evitam cornisele; mai jos e un pic mai bine ca nu mai bate asa tare vantul si putem sa mai respiram. In cateva minute ajungem in dreptul seii Padinei Inchise. Abia aici ne simtim scapati. Facem o scurta pauza sa ne punem frontalele si mai prindem curaj. Nici urma de poteca – zapada e pana la genunchi, marcaje or fi pe copaci dar sunt toti astupati de ramurile ingreunate de zapada. Din intuitie si amintiri Harciogu merge inainte; impreuna cu Lucian si Carpati refac mental traseul ca pe un puzzle – ar trebui sa mai mergem in fata pana se coboara brusc un valcel in stanga dar sa fim ochii cat cepele dupa urcarea inapoi. Gasim in fata ceva de genul asta si ne revine zambetul cand zarim si un marcaj pe o piatra. Unul dupa altul coboram, gasim locul de urcare de care trecem, nu foarte usor. Tot din amintiri colegii subliniaza ca tre sa fim geana dupa marcaje, ca sunt
copaci taiati, cazuti care mai rup traseul. Descoperim totusi marcaje. Ne mai linistim. Nu pentru multa vreme; Mersul in fata e incordare maxima – sub zapada pulver sunt capcane la tot pasul: ba portiuni de gheata, ba cioturi de pietre inselatoare, ba craci alunecoase. Nu ne induram sa punem coltarii – ar fi prea riscant pentru glezne. Am avut cateva puncte in care nu mai gaseam traseul dar cu cateva incercari l-am dibuit pana la urma. Harciogu ia avans inainte si noi ramanem in spate, legati toti trei in bucata de cordelina – ii gasim utilitatea tinandu-ne echilibrul in ea cand alunecam. Din cand in cand razbat in fata reprize de injuraturi si fascicole de frontala ratacite haotic in sus. In scurt timp descoperim urme de tavaleala in zapada si il tachinam pe Daniel intrebandu-l daca ii arde de facut ingerasi pe zapada la ora asta. Asa-i romanu, cand scapa de belele ii arde de ras. Plus ca aflam gratuit ce zone tre sa ocolim. Nici Carpati nu scapa
din ironii ca n-ar da drumul la sfoara aia parca ar fi cordonu ombilical. Pana jos fiecare pas a fost ruleta ruseasca. Fiecare am cazut de cel putin 5-6 ori. De cate ori a cazut Harciogu in fata am putut calcula doar dupa reprizele de injuraturi. Si au fost nene. In sfarsit am ajuns. Suntem zgibuliti dar fericiti ca am scapat si de data asta basma curata. Strangem si sfoara sa nu ne"facem de ras"… Intram in cabana – multa lume, Mihai Zidaru cu prietena si cu canishu',  reuniune Ecotour, Cosmin ne cinsteste cu vin si palinca, hai Noroc! Oana ne gaseste la fiecare loc intr-o camera calduroasa. Multumim!!. Ducem rucsacii si mai stam in sala de mese pana se stinge lumina la taclale si povesti. Dam stingerea si o iau mai leganat asa spre culcare; dau sa intru hotarat in prima anexa dar ma opresc unii la usa – cica in aia stau ei… Ridic din umeri si ma duc spre a doua, de data asta cu noroc. Ma bag in sacul de dormit si las visele sa se joace.
A doua zi am coborat pe V. Crapaturii unde am mai luat cateva trante bune – si acum ma asez scrasnind din dinti pe scaun. Aglomeratie mare pe DN 1 in zona statiunilor. Am mai vazut pe unu infipt cu masina in gard la un gospodar – deja e ceva obisnuit…

Mult respect colegilor de tura; mai mult succes in planurile de vara asta!
Multumiri celor care ne pazesc.

Toate bune!
babau

Piatra Craiului – 20-21 Brumarel

Ursii trubaduri au urcat iar pe munte

Pozele din Piatra Craiului – Refugiul Grind

Un grup de 19 nebuni s-a hotarat sa plece sambata la munte. Punct de intalnire : Gara de Nord, clasa 1. Ora : 5.50. Distractia: maxima! Iata-le povestea:
Cand in weekend se anunta ploi si vant puternic la munte, nu-ti vine sa parasesti cearsafurile calde si moi ca sa prinzi personalul de 6.16, spre Brasov. Si, totusi, o faci. Odata ajuns in gara, grupurile de tineri cu rucsacuri in spate iti fac pofta de urcus pe munte si de-o calatorie cu na?ul. 


Trebuie sa ma intalnesc cu vreo 16 amici pe care i-am cunoscut pe forum la Ursul Trubadur, chiar la chioscurile de bilete de la clasa 1. Nu stiu cum arata, dar ii reperez usor dupa rucsacurile voluminoase garnisite de-o parte si de alta cu izoprene. Facem cunostinta, dar dupa cateva minute nu mai stiu cum ii cheama. Nici ei pe mine. "O geaca verde", ma caracterizeaza repede cineva din grup care sugereaza sa incheiem formalitatile pentru ca, oricum, o sa ne cunoastem mai bine pe munte. 

Tigania din tren

Am luat-o usor catre personal s ne-am asezat la etaj cu rucasacuri cu tot, unde am facut o " tiganie " de nu mai putea nasica sa treaca prin compartiment. " Am mai vazut io grupuri de-astea, da niciunu nu mi-a facut ce-mi faceti voi. Am sa va taxez si pentru rucsacuri", ne ameninta controlorul de tren. 

Dar noua nu ne pasa ca intinsesem rucascurile peste tot. Eram binedispusi, iar Vladut ne canta diverse, in timp ce asculta muzica la casti. Dupa aproape patru ore de mers cu trenul, ajungem in Brasov si luam autobuzul 23 barat, pana in autogara Bartolomeu, apoi rata spre Zarnesti.  

La popas

Coboram in frumosul oras de la poalele Pietrei Craiului si zabovim cateva minute la sensul giratoriu, cat s-avem vreme de-o gogoasa, un sandvis ori cativa covrigi. 

Infulecam " papa " si ne impartim : Lolek, Lucian, Nefas si Ioana aleg sa urce pe creasta (Coltii Chiliilor – Refugiul Diana –  Vf. Padina Popii – Cab. Curmatura – Ref. Grind), restul ramane, dupa chef si posibilitati, pentru trasee mai usoare catre Grind. La primul popas ne mai impartim o data. Unii vor sa mearga pe traseul clasic, pe la cabana Curmatura, altii au chef sa experminteze traseul direct, prin Prapastiile Zarnestiului si Cheile Pisicii. Cateva fete nu stiu ce sa faca : " Bai, sa ma lamureasca si pe mine cineva care traseu e mai usor ! ", se impacienteaza una dintre ele. 

Viril, un baiat cretolin, care spune ca e cel mai vechi din grup, ii da detalii. " Ca dificultate, directu e mai greu, da e mai rapid. Prin Curmatura, traseul e mai cu ocolisuri, dar e mai lin ", spune el. Ramanem opt pentru Prapastiile Zarnestiului – Cheile Pisicii, restul se duc dupa ciorbita calda la Curmatura. 

Distractia de pe bolovani

Vladut, unul dintre cei mai experimentati din grupul celor sapte, merge sontac-sontac. Imi povesteste ca a facut greseala de a dansa " country " la un " team-bleeding ". Cum pare un cunoscator intr-ale muntelui, il intreb de ce locul prin care vom trece se numeste " Cheile Pisicii ". " Pentur ca era o pisica moarta ", imi raspunde el. 

Ma lamuresc mai tarziu ca trebuie sa fii mladios ca o pisica pentru a putea trece de cazematele de bolovani ce ti se ivesc in cale. Cum incep sa apara dificultati, Vladut si Antiscoialul fac primele incercari ca sa depaseasca obstacolele. 

Noi, fetele, suntem nerabdatoare sa le calcam pe urme, asa ca ne ingramadim ca niste gaini peste bolovani. Antisocialul se vede nevoit sa ia atitudine. " Lasati spatiu intre voi cand urcati ca va cade un bolovan in cap sau va dau io un picior si nu cred ca va convine ! ", ne pune el in garda. Nu-l ascultam si luam in brate care ce bolovan apuca, incercand sa gasim cele mai bune " prize ". 

Antisocialul reuseste sa urce primul. Ma trage si pe mine cu tot cu rucsac, dar ma pufneste rasul. Stau pravalita peste bolovan si chicotesc intruna. Vladut il sfatuieste sa-mi dea drumul. " Vezi ca e un bolovan de care risca sa-si sparga arcada ", ne avertizeaza el. Mai facem o incercare: ii pasez rucsacul lui Alex si, usoara " ca un fulg de nea ", reusesc sa escaladez bolovanul. Antisocialul nu-si face treaba de cavaler pana la capat, asa ca pe Anca cea mica o ajut eu. Vladut se descurca de minune, la fel si restul fetelor ramase pe mana lui Viril. 

Hotel Grind

Dupa ce trecem de Cheile Pisicii, drumul pana La Table este usor. Facem o pauza, cat sa infulecam o baclava, apoi o luam cu maxima relaxare catre “Grand Hotel Grind”. La receptie ne intampina Vladut, care o luase putin inaintea noastra. Ne ureaza bun-venit si ne informeaza ca nu mai are camere cu vedere spre munte. Asta e ! 

Intindem sacii de dormit care pe unde are chef: Vladut, Alinuta si Antisocialul raman in partea de jos a patului, eu, Florina, Punky, Viril si Anca ne cocotam la etaj. Schimbam tricourile ude si punem de-o supa. Cat fierbe " Maggie ", luam aperitivul. Mancam din zacusca lui Vladut si din salata cu telina a lui Viril. Alinuta care se tot invarteste pe langa supa, abia daca mai gusta din zacusca. " Da si mie sa ling borcanul ca io n-am apucat aproape nimic ", se vaita ea. 

Supa cea gustoasa

Vine si supa pe care o " postim ". Avem o singura lingura si nicio cana. “E prea fierbinte”, zice Vladut care gusta primul. Ii urmeaza Viril si Alinuta care garanteaza ca “e bun`”.  Ma reped deodata cu Anca catre lingura ce ramane in oala. Ea, politicoasa, ma invita sa gust eu prima. La randul meu, o poftesc sa guste ea cea dintai. Doar e mai mica! Satul de fandoseli, Viril insfaca lingura.

Cand in sfarsit termina de mancat, ma reped deodata cu Alinuta catre lingura ramasa in farfurie si incep iar politeturile. " Hai, ia tu prima ! ", zice Alinuta. 

" Ba, ia tu prima !", spun eu. Vladut se enerveaza si face cateva remarci antifeministe. " Da mancati, bai, odata ! Cand va furati una alteia prietenul nu va mai scuzati atat ". 

In cele din urma mancam toti din supa pe saturate, dar decidem sa mai luam “un pranz” cand vine la refugiu grupul numarul 2. Nici nu apucam bine sa facem planul, ca ii si vedem intrand pe usa. Anca si Viril isi muta repede izoprenele de la etaj si le duc jos, unde era mai " safe " pentru ca nu picura din tavan. 

Petrecerea Ancutei

Odata facute mutarile se instaleaza si trupa " Curmatura ", iar pe la 21.00 incepe petrecerea Ancutei, sarbatorita noastra. In timp ce ea imparte prajituri, Vladimir canta la chitara. Mai tarziu, eu si Punky o facem " sandvis" pe Florina, care incepe sa tremure de frig. Sticlele de vin incep sa circule, iar Antiscoialul ne face poze in timp ce bem. " Ha, ha ! Ha, ha ! Ia s-o vezi p-asta ", ranjeste el la mine, in timp ce imi arata poza in care ma surprinsese asupra faptului.

Dupa ce se termina doua sticle cu vin, Punky intra in sevraj. Vrea sa o desfacem si pe a treia. Ancuta decide totusi ca din ultima trebuie sa ii pastram si lui Lolek. “Bai, eu mai vreau sa beau !”, se vaita Punky ca un copil rasfatat care isi revendica drepturile. In cele din urma i se face pe plac. 

Ajung la refugiu extremistii

La miezul noptii se termina distractia si ne bagam la somn. Fetele ne sunt fierbinti de la vin, picioarele ne dor din cauza bolovanilor, asa ca atipim imediat. Dar nu apucam bine sa ne facem somnul de frumusete, ca dupa o ora si jumatate dau buzna in refugiu Lolek, Lucian, Nefas si Ioana. 

Lolek isi face loc langa mine, iar Lucian langa Punky dupa ce o convinge ca somul lui este mai important decat mancarea si hainele ei, imprastiate pe langa sacul de dormit. Nefas si Ioana raman jos. Cu greu am incaput toti 19, plus un nene care a aparut la un moment dat in " hotel " si ne-a rugat sa ii facem loc intr-un coltisor.

Dupa ce se termina forfota, incerc sa adorm din nou, dar Lolek vorbeste in somn. De fapt, geme. " Cred ca o dor genunchii ", imi inchipui eu. Nu imi gasesc nicicum pozitia potrivita, asa ca toata noaptea nu fac altceva decat sa ma perpelesc cand pe stanga, cand pe dreapta. Pe la 8.00 ma pun cu fata in sus. Tot atunci se trezeste Vladut, care se grabeste sa ajunga acasa. Il aude si Vladimir si ne da trezirea. " Bai, gata cu somnul ! Nu mai prindem trenul. ", zice el. 

Pornim din nou la drum

Unul cate unul incepem sa facem ochii mari si ne ingrmadim la intrarea in refugiu. Unii vor sa manance, altii sa isi faca rucsacul. E o nebunie, dar ne descurcam. 

Dupa ce se termina harababura, pornim din nou la drum. Peisajul deja se schimbase. Culorile toamnei fusesera inlocuite de albul zapezii. Ningea intruna si mirosea furmos : a iarna, a rece, a lemn. Nu eram nici de doua zile la munte si deja schimbaseram doua anotimpuri. 

Drumul inapoi este usor. Mergem in sir indian si nu intampinam niciun obstacol pana la turma de oi care ne intrerupe marsul. Nisha, englezoaica noastra cu ochii ciocolatii, se hotaraste greu sa ocoleasca oile. Trece inaintea ei Antisocialul hotarat sa faca ordine. 

Dupa un sfert de ora scapam de oi, dar, curand, dam peste masini. Plamanii nostri nu mai respira aer curat si ne apropiem tot mai mult de Zarnesti. 

Bodega cu bere si cicolata

Cand ajungem aflam ca nu mai avem autobuz spre Brasov, iar pana la 15.30, ora trenului, facem o halta intr-o bodega. Baietii comanda bere, fetele coicolata calda. La un moment dat, Nisha cere o portie dubla de Cappucino. Nu primeste o cana mare de ciocolata, ci doua mai mici. " This is double ?! ", se \ntreaba ea mirata. Zambeste si, cum nu poate sa bea din doua cani deodata, ne ofera din portia ei generoasa. 

Cu nasul

Dupa ce ne savuram bauturile mergem la gara si luam trenul spre Brasov. Partea proasta era ca trebuia sa prindem legatura catre Bucuresti in numai cinci minute. Reusim si aceasta performanta, ba, mai mult, cadem la mica intelegere cu nasul : 15 lei de caciula. 

Vladut decide ca e o excurise "low-cost", dar gura il ia pe dinainte, caci la Ploiesti se urca supracontrolul. Alti bani, alta distractie ! Mituim si al doilea doilea nas care promite sa ne scape de controlul CFR si ne trimite dintr-un vagon in altul. Ne pare rau ca Vladimir n-a scos chitara sa-i cante "Trenul fara nas" . Poate scapam mai ieftin. 
 

By Mihus
 

RT Piatra Craiului Creasta Sudica 29 – 30 septembrie

"Si hoinaream hai-hui prin Piatra Craiului" 
 
  Participanti: Vladimir, Vladut, Cristina, Adina, Iulian, Stefan, Lucian si Cosmin.
 
  Ne hotararam noi sa plecam in Piatra Craiului cu masina (sau ma rog in cazul asta masinile ca fura 2) zis si facut. Aveam sa ma intalnesc la 6 dimineata la Crangasi cu Adina si Cristina. Apar fetele ne urcam in masina in directia Casa Scanteii unde aveam sa ne vedem cu a 2-a masina in care se aflau Vladimir, Vladut, Iulian si Stefan. Ajungem la 6:30 ne intalnim si pornim la drum eu conducand in spatele lui Stefan. Toate bune si frumoase pana am ajuns in Predeal unde eu am trecut in fata si fara sa vreau ratez intrarea pe drumul catre Zarnesti. 
 
 

  Nu-I nimic trag pe dreapta si intorc masina. Ii ajung din urma si continuam drumul de data asta la volan se afla Vladut care, conducand cu bocancii, se cam juca cu talentul meu de a conduce (mai pe romaneste mergea ba prea repede ba prea incet). Ajungem in Rasnov pe la 9:20 si ne oprim sa il asteptam pe Lucian. Binenteles ca mie imi moare electromotoru si nu mai mergea masina decat impinsa aaa ok…. Apare si Lucian pe la 10 baga baietii un branci la masina si pornim la drum. Ajungem in Zarnesti si ne oprim sa cumpere lumea mancare. Ghinion caci motorul meu se opreste iar….si da-I si impinge nenicule. Tragem noi o mica “liniuta” pe drumul ce ducea inspre Plaiul Foii cand iar moare motoru…da-I si suna lumea sa vina sa te impinga… Apar baietii de la “interventii” si se pun iar pe impins (creca au facut niste muschi la picioare…). Ajungem la destinatie, lasam masinile intr-o poiana, luam apa de la un izvor, mancam ceva si pornim la drum. 
 
  In fata noastra apare o interminabila “panta prostului” si da-I si urca neamule…Mergem ce mergem si dam de un izvor ceva mai mare unde bagam iar apa. 
  Incepe o aventura minunata printr-o padure cu muuulti copaci doborati si sa vezi nene concurs pe noi la care sare copacii “mai cu talent”. Dupa 1 ora jumatate de mers prin padure ajungem la baza craiului, zona de unde incepe traseul pe “marele grohotis” (hmmm oare de ce ii spune asa…..?). Luam o pauza de masa si bagam in noi niste morcovei (la propriu nu la figurat, morcoveii de figurat aveau sa apara mai tarziu). Luam rucsacii in spate si pornim pe traseu. La un moment dat Lucian vine cu ideea sa iesim din poteca marcata si sa o luam pe Braul de Mijloc si Braul Rosu (trasee nemarcate). Boon….incepem un urcus nenorocit pe grohotis ca dupa 20 min de urcat sa dam in poteca nemarcata. Asteptam sa facem o regrupare si pornim iar la drum. 
 
  Traseul este splendid dar nerecomandat pe vreme rea (cel putin asta e parerea mea) si da-I nenica si urca pe stanci pe ici pe colo niste grohotis. Dam de jnepenis si deja se auzeau cuvinde de “bine” la adresa jnepenisului gen “mama ta de jnepenis”. Eu cu Iulian o luam putin mai in fata si dam de o gasca de capre negre (una din ele era gestanta). In cateva secunde le vezi la vro 50 m mai incolo. Continuam noi traseul si facem iar o pauza de regrupare. Dupa ce mai ingurgitam ceva si “admiram” defrisarile ce se fac in voie fara ca cineva sa ia masuri pornim iar la drum cand observam deasupra noastra iar o gasca nebuna de capre negre. Astea erau d-alea mai perverse ca dadeau cu pietre in noi huoooo. Si da-i si lupta neicusorule cu jnepenisu. Ajungem in final in poteca marcata care ducea pe Valea Urzicii unde dam de alti 2 turisti. Urcam noi in Saua Funduri facem o mica grupare si pornim pe nemarcat inspre refugiu. Dupa 15 min. printre pomi ajungem la refugiul din Saua Funduri. 
 
  Aruncam ancora si scoatem mancarea. Apare si restu gastii si incepem sa mancam. Noi fiind 8 si ceilalti tipi 2 am fost 10 in refugiu asa ca a fost un chin sa dormim (cel putin pt unii dintre noi vezi exemplu adina si vladut). La 10 seara toata gasca era in refugiu ramasesera tipii aia 2 afara sa faca focu oamenii aveau prea multa energie dovada ca au vorbit pan la 12 noaptea (tare sa specific). Ne trezim la 7 sa prindem rasaritul si prindem un cer senin minunat. Mai stam noi ceva timp si pe la 9:30 ne hotaram sa pornim. Atacam creasta sudica pe un cer senin si o caldura destul de mare. Unii din noi au abordat poteca turistica in timp ce altii au facut creasta efectiv. Iulian a mai bagat si cateva vai. Dupa cateva ore ajungem la refugiul Grind 2 si hotaram sa urcam pe Vargul La Om unde avem parte de o masa copioasa (doresc sa multumesc pe aceasta cale lu’ Vladut care mi-a dat morcovi si branza Fagaras mmmmm). 
 
  Coboram iar la refugiul Grind 2 si pornim cu forte proaspete pe Lanturi pana in Plaiu Foii. Traseul este destul de dificil mai ales la coborare dar si spectaculos. Foarte mult grohotis de asemenea foarte multe pietre care se desprindeau. Trecem de Lanturi si ajungem… da, exact pe grohotis. Trecem cu grija si intram in padure. Dupa 1 ora de mers prin padure ajungem la Refugiul Spirlea unde dam de o gasca de pantofarei. Ne saluta, ii salutam regrupare de echipaj si pornire in treapta a 5-a de viteza catre plaiu foii. Dupa 40 min. eu si Vladut ajungem la masini care ne asteptau cu 10 degete de praf. 
 
  Vine si ga?ca, strangem tot urcam in masini (pornire impinsa pt mine multumesc!) si de oprim la Plaiu Foii unde mancam ceva (frate scumpa mancarea acolo zici ca aduc astia cu elicopteru mancare acolo nu cu masina). Se face 18:10 si ne hotaram sa plecam dar surpriza masina mea pornea dar nu statea la relanti…. aaa ups… Norocu meu a fost cu Iulian care a ridicat relanti-ul la masina si am putut sa plecam. Pornim agale spre Zarnesti, in oras lasandu-l pe Stefan in fata. La un sens giratoriu ma claxoneaza un bou ca de ce nu il las sa intre in giratoriu. 
 
  Pai ba Einsteine nu stii ca in giratoriu se aplica prioritatea de stanga?? al draq cu cine ti-a dat permisu!!! In fine merg eu ca nesimtitu nelasandu-l pe bou sa intre in sens ca dupa juma de km sa ma claxoneze si sa urle ca de ce nu i-am dat prioritate. In fine il las in plata domnului si continui drumu, eu in fata Stefan in spate. Trecem de Zarnesti si la drumul unde se face stanga spre Predeal un echipaj de politie. Ratez intrarea ma duc mai in fata tai linia continua (prioritate de jmecher) si fac stanga. Trec pe langa echipaju de politie si ma duc spre Predeal. Stefan cu restu cica au fost opriti de echipaj si sfatuiti sa o ia pe Tragoviste spre Bucuresti ca la Sinaia e blocaj. Cica mi-ar fi facut politia semne si mie da sa mor daca am vazut ceva… In fine trecem noi de echipaj si incep serpentinele… senzatii tari dar masina ne-a dus pana in predeal fara probleme. 
 
  Aproape de Busteni… surprize-surprize… ambuteiaj. Pana la Sinaia s-a mers in pas de dans… adica bara la bara de am facut 1 ora si ceva… boooriiing pe mine deja ma luase somnu ups… dupa ce am trecut de Sinaia pana la Bucuresti s-a mers in pas alert. Ajungem cu 1 ora mai devreme decat masina lu Stefan, las pasagerii pe la casile lor si ma indrept si eu spre casa cu regretul ca si aceasta tura s-a terminat. 
 
Cu respect,
Cosmin

Piatra Craiului Padina Lancii – Poiana Inchisa – Creasta Sudica

So…hai dragii mosului sa mai scriu si eu ceva ca demult nu am mai scris.
Am pornit-o sambata dimineata spre Piatra Craiului = Aurul Muntzomanilor impreuna cu Lolek , Alex Cretu si Cristi Seitan (un amic si partener de ture alpine de-al lui Alex) cu masina proprietate personala Cristi

Pe drum discutii despre munti inalti , aclimatizari , iesiri prin Bulgaria , peisaje de prin Anzi si pe nesimtite am ajuns in Comarnic unde am luat o pauza de cafea , covrigi si tigara ;
Am continuat drumul inspre Rasnov si de acolo inspre Zarnesti unde dupa ultimile cumparaturi ne-am regrupat impreuna cu Marian care ne astepta docil cu dubita la rond si am purces spre Fiul Ploii – pardon Plaiul Foii;
Am parcat masina dincolo de Plai , pe Drumul Pietruit inspre bariera , am luat cu noi ce aveam nevoie , am lasat la masina ce nu aveam nevoie si am pornit-o in pas vioi spre Ref. Spirlea – refugiul poleit – vorba cantecului – De pleci din Plaiul Foii pe Drumul Pietruit / Ai sa ajungi la Spirlea refugiul poleit

Continue reading

Muchia Bondarului 8-9 iulie 2007

Masivul: Piatra Craiului
Zona: Peretele Canionului Ciorânga ;
Premiera: A. Floricioiu, M. Opriș, s.a. ;
Grad dificultate: 4B, 5 A0-A1(6);
Lungimi coardă: 9 (noua);
Materiale: o coardă de 50 m / doua semicorzi 12 expressuri, 3 – 4 bucle lungi ;
Traseul este pitonat rar și prost.

Servus, iată o tură desfășurată în Piatra Craiului, mai precis pe Muchia Bondarului 4B. Bun, deci se face că plec sâmbătă din Buchele, cu Magelan și niște amici, spre Piatra Craiului. Eu și Magelan intenționăm să escaladăm Muchia Bondarului. În fine, odată ajunși la Cabana Fiul Ploii, cazăm pe amicii noștri la cort și noi pornim spre Refugiul Speranțelor.

Poze din Muchia Bondarului – Piatra Craiului – 8-9 iulie 2007

Continue reading