Tag Archives: oslea

RT tură 29 aug – 4 septembrie Oslea – Retezatul Mic – Godeanu – Țarcu

Tura mult asteptata incepe la ora 23 a zilei de vineri 28 august, cand ne intalnim in Gara de Nord: Vladut, Livia, Diana, Paul, Ana Neghinita, Iulian, Mirela din Bv, Alinuta, Ozi, Mihai Basa, Elias si eu. Trenul vine dinspre Mangalia aproximativ la timp, ne bagam la locurile noastre, aglomeratie mare, intr-unul dintre compartimentele unde aveam noi locurile un mos ametit ocupa un loc, dupa un timp trecem la somn si trenul ajunge in Petrosani cu vreo ora intarziere pe o ceata deasa.

Poze – Oslea, Retezatul Mic, Godeanu, Tarcu – 29 august – 4 septembrie 2009

Numai bine, mai asteptam putin si ne suim in personalul de Lupeni, din care admiram orasele de pe valea Jiului, acompaniati de localnici cu galeti de branza si sticle de lapte. Intre timp ceata a lasat locul unui cer senin complet. In Lupeni coboram intr-o gara-fantoma, in care scrie pe usi sa ne ferim de cainii vagabonzi agresivi. In fata unui magazin de unde ne mai aprovizionam dam de un nene cu o duba care transporta paine cu care ne intelegem si incepe o calatorie foarte interesanta, toti inghesuiti in spate cu rucsacii printre lazi goale, lazi cu paine, cu covrigi. Ne mai oprim de vreo 2 ori sa descarce nenea paine la diverse magazine si trecem asa prin Uricani, Valea de Brazi, Campu lui Neag (fara sa vedem nimic afara) si la un moment dat masina intoarce, usa se deschide si gata, am ajuns la Campusel ni se spune. Dam banii, nenea pleaca, noi vedem mai sus o casa si ne indreptam spre ea unde aflam ca Campusel este cu vreo 6 km mai sus, noi aflandu-ne in locul numit Campu Mielulului.

Ziua 1 –sambata 29 august

Oamenii sunt foarte de treaba si ne hotaram sa stabilim tabara aici, avem apa, loc de mancat, loc de lasat mancarea, buda. Facem corturile, ne punem pe mancat si blagodaria de rigoare, si pe la ora 12 pornim in prima tura: target creasta Oslea, aflata la extremitatea de vest a muntilor Valcan. Nea Ghita gazda noastra ne indruma spre o poteca care porneste chiar un pic mai la vale de noi si incepem urcusul, evident pe traseu nemarcat. Dupa lupte cu boschetii si cateva reprize de nirvana ajungem relativ repede la golul alpin de la capatul de nord-est al crestei, unde bagam o repriza de lene (destul de mare dupa o noapte pe tren). Pe partea cealalta Vaii Jiului de Vest, inspre nord, Retezatul calcaros se zareste in toata splendoarea, apoi in spate si varfurile cele mai inalte din Retezat, spre vest Godeanu, spre est Valcan. Incepem un urcus destul de abrupt de-a lungul crestei, in directia sud-vest. Grupul se lungeste pe o distanta mare, cum de altfel a fost in fiecare zi. Ajungem pe un varf unde toti eram siguri ca este Varful Oslea, insa imediat ne dam seama ca este vorba de Coada Oslei (1898m), pana la Oslea (1946m) mai este aproximativ 1 ora. Inspre Retezat se pune de o furtuna in toata regula asa ca-i dam bice sa ajungem mai repede. Pe varf mai intalnim un grup, mai asteptam intarziatii, si ne grabim sa coboram, pe un picior unde se afla stana Stirbu, apoi la nirvana prin padure, unde dam pana la urma de un fel de poteca care ne scoate chiar la Campusel. Bagam cei 6 km de drum perfect asfaltat si ajungem la corturi pe la 7 seara. Distanta parcursa, calculata aproximativ cu Gugal Earth, 18km. De ploaie am scapat, ne-a ocolit. In schimb Bula, cainele gazdei nu prea ne mai recunoaste si ne intampina cu latraturi si maraituri, pana vine stapanul si-l calmeaza. E un caine foarte dificil dupa cum ne spune gazda, cum aveam sa descoperim si noi, eu mai ales. Ne asezam la masa, da-i cu vin si cu bere, la povesti, acompaniati de limbajul colorat al lui Neghinita.

Ziua 2 – duminica 30 august

Dupa un somn bun (eu singur in cort am cam tremurat) ne trezim pe la 7 si ne pregatim de plecare. Vremea e cam naspa, ceva nori sunt pe cer. Tinta pentru ziua de azi este Retezatul calcaros (sau Retezatul Mic) o creasta calcaroasa aflata la sud de Retezat, un fel de continuare spre est a crestei Godeanului. Plecam pe la 10, si dupa vreo 2-3 km in amonte pe Jiul de Vest, pe acelasi drum perfect asfaltat, se face la dreapta poteca marcata punct galben spre stana Scorota si apoi cabana Buta. Imediat intram in cheile Scorota, nu foarte spectaculoase, moment in care incepe si ploaia. Urcam ce urcam prin padure, ne intalnim periodic cu tot felul de localnici care coboara probabil de la stana, si cu 2 ciobani beti. Cand iesim din padure inceteaza si ploaia, si ajungem la stana Scorota. Imediat dupa stana poteca devine din ce in ce mai abrupta, noi ne mai oprim la  o sesiune de mancat afine, care sunt peste tot. Urcam din greu pe un soi de grohotis, apoi pe iarba si ajungem in saua Scorota (sau a Iepii) la 1920m. Din pacate ceata e foarte deasa si nu vedem mai nimic din priveliste. Tot grupul in afara de mine si Paul se duce pana pe varful Piule (2081m), noi asteptandu-i vreo jumate de ora timp in care am inghetat. Se intorc si ei si de aici parasim poteca marcata care coboara catre cabana Buta, noi o luam de-a lungul crestei in directia aproximativ vest unde in curand jnepenii ne fac sa pierdem orice urma de poteca. Facem si pauze foarte dese de mancat afine, sa prindem puteri in lupta cu jenpenii care ne inconjoara peste tot. Dupa mai mult de ora reusim sa iesim in sfarsit intr-un loc cu iarba de unde avem pentru putin timp perspectiva spre directia in care trebuie sa mergem, inainte ca ceata sa ne invaluie de tot, mai deasa ca oricand. Vladut decide sa urcam o panta cu iarba la vreo 50-60 grade unde ne dam duhu, la capatul careia dam de o zona intinsa plata. Scopul nostru era sa mergem spre vest si sa intalnim marcajul banda rosie care vine dinspre Buta catre Piatra Iorgovanului, tinta noastra. Numai ca pe o ceata extrema, si pe un teren destul de plat acest lucru nu e prea usor si perdem destul timp. Cu ajutorul busolei, altimetrului si hartii reusim sa ne deplasam in directia buna  pana cand undeva in zona varfului Scorota (2021m) cand Vladut coteste fara sa-si dea seama la stanga mult si se dezorienteaza vazand ca busola indica altceva. Livia si cu mine incercam sa-l scoatem din incurcatura, norocul nostru e ca se ridica un pic ceata si reusim sa ne dam seama ca ne aflam in Saua Dragsanu, destul de departe de drumul la care vroiam sa ajungem. Decidem sa cautam inca putin marcajul si daca nu-l gasim sa renuntam si sa coboram tot prin Scorota, pentru ca deja pierdusem mult timp si era tarziu. Insa odata orientati gasim destul de usor marcajul de banda rosie, pe care il urmam prin ceata la fel de deasa, pana cand in sfarsit reusim sa ajungem la marcajul de triunghi rosu, care coboara la Campusel. Cu greu distingem prin ceata varful Piatra Iorgovanului (2014m) si ne multumim cu atat, renuntam sa ajungem exact pe el fiind aproape 8 seara. Incepem coborarea in viteza catre Campusel, prin padure ne prinde noaptea si ajungem la drum pe la 9. Pe motocicleta apare Nea Ghita ingrijorat ca nu ne intorsesem pana atunci. Se convinge ca suntem bine si ne lasa sa parcurgem cei 6 km de drum (aceiasi 6 km ca ziua trecuta). Noi mergem ascultand povestile lui Vladut cand dupa vreo 2 km ne pomenim cu o Dacie si un Matiz care intorc langa noi si nea Ghita si pensionarul care are grija de canton in lispa lui ne invita la bord. Ne inghesuim 6 in Dacie si 6 in Matiz si imediat suntem la corturi. Mancam, mai dam gata un pet de Hategana, Paul povesteste niste chestii amuzante, Neghinita tipa, eu ma feresc cum pot de Bula si pe la 10 jumate ne ducem la somn. Tura de azi aproximativ 22 km zice gugal earth.

Ziua 3 – luni 31 august

Ne trezim ceva mai tarziu stiind ca azi nu avem tura de facut. Pentru Livia, Neghinita, Paul al Dianei, Mirela Bv si Mihai Basa este ziua plecarii. Se pregatesc ei si cand sa plecam apar si Paul Tudor, Lolek, Ioana, Gabi, Mugur si Sebe cu un rechin. Cei nou veniti se duc la o tura scurta prin cheile Scorota in timp ce Vladut, Diana, Iulian si cu mine ii insotim pe cei ce pleaca pana in Uricani. Dupa ce si-au gasit rechin pana Petrosani noi cei 4 care am ramas ne ducem in singurul restaurant mai decent din Uricani si bagam in noi ciorba de burta, tochitura, piure, papanasi, omleta si bineinteles bere, stiind ca va fi ultima masa mai consistenta din urmatoarele zile. Mai facem ceva aprovizionare si luam un microbuz care insa intoarce la ramificatia spre cheile Butii si ne lasa sa parcurgem pe jos cei aproape 10 km de sosea pana la Poiana Mielului. O luam pe jos sperand sa facem autostopul, dar abia trec 2 masini care nu ne iau. Dupa ce am mers vreo 5 km cred trece nea Ghita cu Dacia dar nu are loc decat pentru Diana, noi 3 ramanand sa parcurgem drumul pe jos, eu injurand ca nu m-am gandit sa iau sandalele. Dupa ce mai mai mergem vreo 2 km, apare pensionarul cu Matizul, ne ia si in 5 minute suntem alaturi de restul grupului. Suficient timp pentru el pentru un potop de injuraturi, concurand cu succes un coleg de serviciu campion in domeniu. L-am fi sunat noi sa vina sa ne ia, dar semnalul e inexistent in zona…Dupa sosire, mai zabovim un pic, ne luam toti rucsacii imensi in spate si plecam la drum in amonte pe Jiul de Vest, cu scopul de a campa undeva mai sus, dupa Campusel, cat mai aproape de locul unde incepe traseul nostru de ziua urmatoare. Gasim o poiana cu loc suficient pentru toate corturile, stabilim tabara, mancam, mai bagam o Hategana, si pentru singura data din tura, facem un foc. Zabovim o vreme si ne culcam, nu inainte de a agata mancarea prin copaci, locul parand unul cu risc mare de urs. Aparatorul nostru peste noapte va fi un catel care s-a luat dupa noi nu stiu exact cand si unde, si care s-a tinut dupa noi pana la sfarsitul exacursiei, adica Poiana Marului.

Ziua 4 – marti 1 septembrie

18 km Imediat ce suna ceasul desteptarea la 7 se pune pe o ploaie torentiala care din fericire dureaza putin. Cand iesim din corturi, un peisaj numai bun de 1 septembrie: totul ud si o ceata foarte deasa….ce mai, numai de plecat pe creasta n-aveam chef. Pe la 10 suntem gata si plecam pe poteca de pe valea Soarbele, care se desprinde din drum cu putin inainte de pasul Jiu – Cerna. Urcam intai domol apoi abrupt prin padure, si iesim la golul alpin langa o stana. Vantul destul de rece mai imprastie ceata din cand in cand. Atingem creasta in Saua Paltina (1935m), ne regrupam cu greu pentru ca unii erau in urma, altii o luasera pe o alta varianta de traseu si ceata era iarasi foarte deasa. De aici drumul pe creasta este destul de domol insa ne miscam cu viteza mica pentru ca ne orientam greu prin ceata. Traseul ocoleste varfurile mergand in principal pe curba de nivel. Dupa varful Scurtu (2090m) pierdem se pare definitiv marcajul si in lipsa a altceva mai bun ne asezam si asteptam un moment sa se ridice macar putin ceata pentru a zari ceva. Ceea ce se intampla, gasim marcajul, coboram un pic intr-o sa, urcam apoi niste serpentine si trecem pe langa varful Galbena (2194m). Undeva pe aici facem o pauza de masa la insistentele lui Sebe caruia in trecea ora de masa. Nu ca nu ne era tutoror o foame monstru. Se mai ridica ceata si zarim spre nord Platforma Borascu, un loc aproape perfect plat aflat la 2100m. Vladut explica cum e treaba dar nu mai tin minte. Zarim varful Micusa (2162m) dupa care stim ca se afla locul unde vom campa. In lispa marcajului pierdut incepe o cearta despre cum sa ajungem acolo: urcand varful si coborand apoi la lac sau coborand intr-o vale si urcand apoi la lac? Pana la urma alegem solutia optima: pe curba de nivel, prin afine. Astfel pe la ora 18 ajungem la Lacul Scarisoara (aprox 2000m) unde campam. Gasim un cerc solar si niste bancute de piatra facute misto de alti turisti. Mancam, ne spalam, iar apoi o mare parte se baga la somn fiindca se lasa un frig al naibii. Eu constat ca am haine prea putine/subtiri pentru asa conditii dar rezist. Se mai duce ceata si apare o luna superba luminand totul. Ne culcam devreme, eu fac greseala sa-mi scot geaca cand ma bag in sac. Azi am parcurs cam 18 km.

Ziua 5 – miercuri 2 septembrie

Ceasul lui Iulian a masurat o minima de +3,5 grade afara, eu ies din cort intepenit de frig. Afara insa in sfrasit vreme buna: senin perfect si se incalzeste repede, plecam in tricouri si pantaloni scurti. Cum vizibilitatea e maxima, creste si viteza, trecem de varful Piatra Scarisoarei (2245m) si ajungem in Saua Mitului. De aici porneste spre nord un traseu pe un picior ce duce la cel mai inalt varf din Godeanu, Gugu (2291m). Grupul se imparte in 2, o parte la plaja&lene in sa, ceilati spre varf. Eu plec spre varf dar cand observ cat este de mers ma ia o lene instantanee si ma intorc sa zac. Cei care s-au dus spre varf apar abia dupa vreo 2 ore jumate, timp in care apar ceva nori si ceata, dar nimic de speriat. Dupa ce isi revin ne luam rucsacii si pornim in continuarea crestei, care de aici se ingusteaza devenind mai aproape de ceea ce se numeste “creasta”.  Vedem niste roci interesante, foarte albe cu pete de muschi verde pe ele. In stanga catre sud zarim lacul de acumulare Iovanul de pe valea Cernei. Tot de aici, avand o perspectiva foarte buna simultan asupra vailor din nord si din sud, observam cum in vaile sudice, influentate de masele de aer mediteraneene, padurea de fag se termina direct in golul alpin, pe cand in vaile nordice predomina coniferele si jnepenii. Incepem urcarea pe spre varful Godeanu (2229m) pe care il vom ocoli pe la nord. Aici preivelistea aminteste cumva de creasta Fagarasului. Insa imediat ce trecem de varful Godeanu peisajul se schimba radical, avem in fata pasuni cu iarba si afine, aflate pe o panta descendenta continua. In fata vedem Tarcu, obiectivul pentru ziua urmatoare. Pentru a ne apropia de el trebuie sa coboram destul de mult, pana in valea Raului Ses, undeva pe la 1600m, care e si granita naturala intre masivele Godeanu si Tarcu. Pe parcursul coborarii intalnim si primii oameni dupa 2 zile, niste culegatori de afine. Valea Raului Ses a fost pentru mine printre cele mai spectaculoase peisaje, amintind cumva de vestul salbatic. Campam exact pe malul raului, care are un debit neasteptat de mare, si mai ales e prima sursa de apa de la lacul Scarisoara incoace. Frigul se instaleaza rapid, si dupa ce mancam eu ma duc la un whist in 6 in cortul lui Paul. Cand terminam afara ma asteapta o luna plina si frigul naibii, asa ca ma culc cu toate hainele pe mine, inclusiv geaca. Azi am mers mai putin, in jur de 12 km. Cei care au fost pe Gugu au mai mers inca 8-9 km.

Ziua 6 – joi 3 septembrie

Ma trezesc mai greu din cauza frigului. A fost cea mai rece noapte, confirmat de bruma si de picaturile de apa inghetate de pe sticla de apa. In cort ceasul lui Iulian a masurat o minima de 7 grade. Fiind valea adanca a Raului Ses, soarele ne incalzeste abia de pe la 10 cand suntem aproape gata de plecare. Oricum se incalzeste repede, ziua este iarasi complet senina. Dupa cateva sute de metri in aval pe Raul Ses trebuie sa-l treversam: unii pe pietre, altii printre care si eu nu ne complicam, ne descaltam si facem o baie pe picioare. Apoi incepem o urcare lunga pe un picior, trecand peste varfurile Capu Prislopului (1839m) si Prislop (1962m), pana iesim in creasta principala a Tarcului la Saua Suculetului (1909m). Spre sud-vest se vede varful Tarcu, cu statia meteorologica, si in departare Muntele Mic cu statiunea de schi, dar noi ne hotaram sa o luam in directia cealalta a crestei, in directia nord-est, spre locurile mai salbatice si nepopulate. Bagam o lene cu pauza de masa si sesiune de telefoane inclusa. Soarele bate puternic si ne ardem bine de tot. Pornim si coboram abrupt in saua Scheiului (1886m) urmata iarasi de un urcus  sustinut pana pe vf. Nedeia (2150m). Intalnim si 2 ATV-uri care sunt taxate rapid de catelul nostru. Meregem apoi aproape drept, trecem vf. Baicu (2123m) iar apoi urmeaza surpriza ne-placuta, pe care o observasem pe harta mai de dimineata: creasta coboara puternic si abrupt pana in Saua Iepei (1727m). Aici facem o pauza ca sa ne refacem fortele pentru urcusul abrupt si lung din fata noastra. In dreapta in vale se vede si lacul de acumulare Gura Apei, spre sud Godeanu se vede in intregime si putem sa urmarim traseul crestei parcurse in zilele anterioare, spre est Retezatul se vede perfect, cu varful Retezat in prim-plan. Incepem urcusul, eu plec ultimul dar bag turbo si depasesc aproape tot grupul avand in mine tone de gluzoza, dextroza si batoane energizante. Pana pe vf. Netis (2089m) facem vreo 30 minute, cred ca cele mai epuizante din toata tura, dintre care ultimele prin jenpeni. Din varf privelistea e senzationala si cat asteptam grupul vedem si lacul Netis, aflat intr-o caldare la nord de varf, unde coboram sa campam. Locul e super, lacul perfect curat, tufe de afine peste tot. Mancam, stam ce stam la povesti, unii mai joaca carti si ne culcam. Traseul zile 21-22 km.


Ziua 7 – vineri 4 septembrie

De dimineata constat ca mi-a fost cald. Cand ies din cort, totul uscat, nici urma de roua sau umezeala, cam ciudat. Mancam si dam tot ce ne ramane la catel stiind ca azi ajungem in civilizatie. Strangem si plecam, urcand iarasi in creasta si apoi pana la vf. Bloju (2162m). Vladut, Diana si Ioana se duc si pana pe vf. Pietrii (2192m), cel mai inalt din Tarcu conform hartii. Ceilalati cam tremuram pentru ca incepe vantul si se strang si niste nori ciudati dar care se misca repede si dispar. De pe vf. Bloju a luam pe o culme care coboara catre nord-vest, pe o poteca namarcata, care abia se zareste. La intrarea in padure dam de o stana dar pierdem urma potecii si ne bagam prin niste desisuri. Noroc ca dam de un grup de culegatori de ciuperci rrrrromi care ne arata poteca pe care o luam cu viteza la vale, din ce in ce mai abrupt. In 2 ore coboram de la 2100m la 800m, in valea raului Bistra Marului, iar picioarele imi sunt varza. Trecem la sandale, ne spalam si dupa vreo 2 km de drum forestier intram in Poiana Marului, care este un sat! Nemaipomenit! Ne infigem in primul magazin si ii facem o vanzare record omului. Eu bag vreo 2 beri din scurt. Gasim un rechin si ne despartim de catelul nostru care alearga putin dupa microbuz. Ascultam muzica banateana si bineinteles manele si soferul ne lasa in Otelu Rosu dar la halta in loc de gara, lucru de care ne prindem prea tarziu. Noroc ca personalul Bautar – Caransebes opreste in toate garile, haltele si budele publice. In Caransebes avem vreo 3 ore la dispozitie asa o parte dintre noi mergem sa mancam in centru. Vladut ia un tren mai devreme si se duce la Turnu – Severin, noi restul luam acceleratul de 21.30 si sambata la 5 fara ceva dimineata suntem in Bucuresti, fara intarziere.
A fost o tura frumoasa, pentru mine cea mai misto de anul asta.
Poze nu am ca n-am avut aparatul la mine. Pun in folderul meu pozele de pe Google Earth cu traseul din fiecare zi.