Tag Archives: dolomiti

RT Dolomiti, Cortina d’Ampezzo – 25 iunie – 2 iulie 2009

Inca de acum 3 ani mi-am promis ca sa revin in Dolomiti, de data aceasta acordandu-i mai mult timp decat pentru o plimbare cum a fost in 2006, prima oara cand am ajuns in Dolomiti. Ca si atunci, am ales ca locatie celebra statiune Cortina d'Ampezzo datorita numarului mare de trasee de via ferrata din imprejurimi. Ca mijloc de transport am ales avionul pana la Treviso (cu compania lowcost Wizz Air) iar pentru imrejurimi o sa folosim autobuzul. Am observat ca biletele pentru autobuz sunt mai ieftine daca le cumperi de la ghiseu decat de la sofer (preturile pe care o sa le mentionez in continuare sunt cele de la ghiseu). Ca perioada, noi am fost inainte de inceperea sezonului (care incepea pe 4 iulie) si din acest motiv nu functionau decat cateva telecabine, preturile erau ceva mai mici, nu era aglomeratie pe trasee (multe inchise din cauza zapezii care se incapatana sa nu se topeasca de tot). Harta pe care am avut-o o luasem de data trecuta – nr. 03 "Cortina d'Ampezzo e Dolomiti Ampezzane" (1:25.000, Ed. Tabacco) – 7 EUR.

Poze – Dolomiti, Cortina d'Ampezzo, 25 iunie – 2 iulie 2009

Joi, 25 iunie 2009
Trupa (eu, Ancuta, Iulian si Gonzo) aterizeaza in Treviso la 12,35 fara intarziere, unde ne intampina un soare puternic. Progonoza pentru Dolomiti pentru urmatoarea saptamana arata numai ploaie asa ca vremea buna cu care ne-a intampinat Italia ne-a mai ridicat moralul. Din fata aeroportului am luat autobuzul local nr. 6 (1 EUR bilet cumparat de la ghiseul din aeroport) cu care am mers pana la gara (cam 15 min.). De aici am mai cumparat cate ceva de mancare pentru drum si am luat trenul regional la 14:07 pana la Calalzo di Cadore (105km) – statia terminus spre Dolomiti (5,7 EUR, cu schimbare in Ponte nelle Alpi). Foarte important! – biletul trebuie validat inainte de urcare in tren la niste cutii galbene aflate in gara si pe peron.

Pe drum relieful s-a schimbat, am mers pe o vale sapata destul de adanc in munte, iar intre timp soarele a fost acoperit de niste nori intunecati si a inceput sa ploua usor. Ajunsi in Calalzo di Cadore (ora 16:14) ploua bine asa ca nu am stat prea mult si intr-o fuga ne-am suit in autobuz Dolomitibus pentru Cortina d'Ampezzo care astepta in fata garii (3,20 EUR bilete + 1,10 EUR bagaj, se cumpara de la ghiseul din fata garii, cum iesi pe stanga). Cum aveam mainile ocupate cu bilete, bani, portofel, aparat foto si 2 bagaje trase dupa mine, ma opresc si arunc totul pe o bancheta. Ceilalti vroiau sa stam in spate asa ca ma incarc cu ce pot duce si ma mut in spate, iar Iulian imi aduce ce a mai gasit pe bancheta in urma mea. Dupa o ora de mers (35km) suntem in autogara din Cortina d'Ampezzo unde constat ca imi lipseste aparatul foto! Ma intorc la autobuz, caut peste tot, nu gasesc nimic si imi dau seama ca lasasem aparatul pe bancheta pe care ma pusesm la urcare si cum husa lui era de aceeasi culoare cu tapiteria era greu de observat… Intre timp s-au perindat tot felul de oameni prin autobuz si uite ca s-a gasit unul care sa si-l insuseasca :(. Italienii nu sunt departe de noi… Macar se oprise ploaia.

Ne hotarasem inca de acasa sa stam la Camping Olympia care este la 4km nord de Cortina d'Ampezzo si se ajunge acolo cu autobuzul local nr. 1 (circula din ora in ora). Luam bilete de la automat (1 EUR) si luam autobuzul pana aproape de capat, la Fiames. Aici, in urmatoarele 3 zile urma sa se desfasoare un concurs international de sarituri cu calul – CSI 2* Grand Prix Cortina – asa ca am aruncat si noi cu ochiul la antrenamententul concurentilor. Am ajuns la camping pe la ora 19, ne-am facut inregistrarea si apoi ne-am pus corturile pe undeva prin capat, aproape de rau (4,5 EUR/pers/zi si 7 EUR/cort/zi – luna iunie). Reincepuse sa ploua marunt asa ca dupa ce ne-am instalat am facut doar o scurta plimbare prin imprejurimi, am mancat si ne-am culcat. In fuctie de vreme com vedea ce planuri ne facem a doua zi. Noaptea a plouat in reprize.

Vineri, 26 iunie 2009
Ceasul lui Iulian suna la ora 6.30, ies din cort si ma uit pe cer – un plafon de nori care totusi nu par amenintatori asa ca dau trezirea. Iesim unul cate unul din corturi si ne apucam sa punem masa insa pe mine ma mira linistea din camping unde toata lumea dormea si apoi constat ca ceasul meu arata ora 6.20… deci Iulian avea setata ora Romaniei si noi de fapt ne-am trezit la ora 5.30 :(. Mancam, ne facem toaleta, ne pregatim bagajele si sandvisurile pentru tura mai lenevim nitel si la ora 7:49 luam primul autobuz spre Cortina (aici am luat bilet de la sofer pentru ca nu avem de unde cumpara – 1,50 EUR). Ajungem in Cortina si ne apucam sa umblam prin oras pentru recunoastere. Chiar in centru gasim "La Cooperativa de Cortina" un centru comercial infintat in 1893 in care gasesti cam orice asa ca ne luam cate ceva de mancare (din Bucuresti luasem mancare doar pentru vreo 2 zile), butelii pentru primusuri si ne mai invartim si prin cateva magazine de munte. Iulian avea sarcina de la Eugen sa-i gaseasca niste lemne speciale pentru catarare si cum le-a gasit la magazinul Lacedelli K2 Sport – situat chiar langa Piaaza Roma – le-a si cumparat – 3 seturi, zici ca ne pregateam pentru gerul iernii :). Gonzo si-a inchiriat setul de via ferrata (ham, casca, kit) de la magazinul Due&Due (a avut pret off-season 29 EUR/3 zile, fiecare zi in plus era din ce mai ieftina, se inchiriaza si biciclete), noi restul avand echipamentul de acasa.

Intre timp se luminase si soarele stralucea asa ca mergem la autogara cu ganduri de traseu (o sa tot avem de-a face cu autogara asta), ne luam bilete pentru transportul in comun de la automat (set 12 bilete la 9,5 EUR, ceva mai avanatajos decat individual) si luam un autocar spre Passo Falzarego (2105m) la ora 9:30 (18km – 2,10 EUR). Avem de gand sa facem via ferrata Galleria Lagazuoi (cotata 1A/easy), ceva usor de acomodare – pe aceasta o facusem si in urma cu 3 ani. Pe la ora 10.30 incepem sa urcam pe poteca 402 si in putin timp incepe sa ploua. Deja ne intinsesem pe traseu, Gonzo era in fata, apoi era Iulian, iar eu cu Ancuta eram in urma. Dupa vreo 30 minute cand poteca ajunge la baza peretelui, chiar inainte de o ruina din Primul Razboi Mondial, se face poteca la stanga spre Galleria Lagazoui. Acum 3 ani aici era un ditamai indicatorul, acum nu mai era nimic asa ca nu te prinzi si treci pe langa, noroc ca stiam traseul deci eu si Ancuta o luam pe acolo. Apare si lantul care urmeaza poteca, iar la prima curba gasim si vreo 4-5 indicatoare stranse la un loc, care ar fi trebuit sa fie pe parcursul traseului. Trecem printr-un tunel apoi coboram putin ca sa traversam o limba de zapada – deja ploua torential – urcam pe poteca pe care de fapt era un suvoi de la ploaie si ajungem la intrarea in galerie. Aici Ancuta aude printre tunete pe cineva care parca o striga si vedem pe cineva in poteca de jos care ne facea semne. Ne dam seama ca e Iulian care ratase poteca asa ca stam la adapostul tunelului pana vine si el. Intre timp se opreste ploaia (incredibil cum se schimba vremea aici, norii merg in toate directiile, e greu sa iti dai seama care va fi evolutia vremii) si aflam de la Iulian ca Gonzo era mult in fata pe poteca 402 si ratase intrarea asa ca incercam sa-l sunam. Reusim sa vorbim cu el abia dupa vreo 20 min. cand el deja era ajuns sus, la Rifugio Lagazuoi (2752m). Noi ne punem castile si frontalele si intram in tunel. Acest tunel, ca si majoritatea via ferrate-lor au fost facute in timpul Primului Razboi Mondial, Dolomitii fiind frontul principal in lupta dintre italieni si austro-ungari. La Lagazoui ambele armate sapau tuneluri cu scopul de a ajunge cat mai aproape de pozitiile inamice si de a detona explozibil pentru a le distruge fortificatiile, tunelul de via ferrata ajutand italieni sa cucereasca Lagazuoi Pizo (2778m). Tunelul este in urcare plin de trepte sapate, uneori mai are cate o fereastra prin care intra lumina, are cateva galerii secundare cu cateva camere (unele amenajate – bucataria, camera ofiterilor etc.), e mai mult un muzeu in aer liber al Primului Razboi Mondial (din loc in loc sunt placute informative cu date din razboi).

Pe la ora 13 am iesit din galerie si am mai urcat inca vreo 15-20 min. pana la Refugio Lagazzuoi (2752m) unde l-am gasit pe Gonzo. In Italia termenul de "rifugio" nu este acelasi pe care il avem noi, acestea sunt cabane in toata regula. Pentru constructiile pe care noi le numim "refugiu", ei au termenul de "bivacco". Pe poteca pe care a urcat, Gonzo s-a imprietenit cu un cuplu de francezi cam la 55-60 ani, foarte simpatici, cu care o sa ne mai intalnim. Cat am mancat in cabana (in afara de noi si francezi cred ca mai erau 2 doar tipi), s-a mai pus o ploaie, apoi ceata si apoi s-a mai luminat. Am aflat si ca traseul pe care il facusem noi era inchis deocamdata (datorita zapezii probabil) si de aceea nu erau indicatoarele puse.. Pe la ora 15.30 ne hotaram sa plecam, Gonzo coborand prin galerie si noi restul vrand sa urcam pe varf si sa coboram pe "poteca austriaca" tot in pasul Falzarego. Insa nu apucam sa plecam de la cabana cand Ancuta isi da seama ca si-a pierdut manusile pe drum asa ca hotaram sa ne intoarcem pe unde am urcat ca sa le gasim. Am coborat toti prin galerie, am gasit si manusa, am dat din nou de cuplul francez si am ajuns din nou in pasul Falzarego pe la 17:30, unde am avut de asteptat autobuzul de la ora 19. A reinceput ploaia, a plecat si autobuzul iar in Cortina am prins in ultimul moment autobuzul spre camping. La corturi ne-am intrebat de ce oare am carat noi lemnele lu' Eugen toata ziua cu noi, au fost plouate si tarate pe coclauri dar se pare ca au rezistat exemplar. Seara am facut supe, paste, ceaiuri, ne-am intalnit din nou cu cuplul de francezi (deci stau si ei in camping) si ne-am culcat pe la ora 23.              

Sambata, 27 iunie 2009
Suna din nou ceasul lui Iulian la 6.30, de data aceasta ora Italiei 🙂 Din nou ies primul din cort, ma uit pe cer si acelasi plafon de nori care par ok ca si ieri dimineata. Toaleta, ceaiuri, masa, bagaje si sandvisuri si iar suntem in statie la 7:49 cand trece primul autobuz. Ajungem in autogara Cortina, iese soarele ca si ieri, nu stim ce traseu sa facem. Cadem de acord sa mergem pe VF Ivano Dibona (pe care am vrut sa o fac si data trecuta) insa ne uitam pe Cristallo si vedem ca se puneau nori negri asa ca ne succim si ne hotaram sa mergem spre Tre Cime si sa lasam VF Ivano Dibona pentru o zi mai frumoasa. Pana ne-am hotarat noi am pierdut un autobuz (cel de la 8:38) asa ca il vom lua pe urmatorul la 9:50 (22km – 2,90 EUR) nu inainte de a mai cumpara o harta pentru zona in care mergeam – nr. 017 "Dolomiti di Auronzo e del Comelico" (1:25.000, Ed. Tabacco) – 7 EUR. Pe drum incepe ploaia, autobuzul urca serpentinele cu avant si iata ca ajunem la Rifugio Aurenzo (2320m). Cum ploaia nu prea se oprea am intrat in cabana si ne-am luat cate un ceai (2 EUR) si am asteptat sa se duca ceata care ne invadase. La cabana lume multa (cam ca la Babele in zilele bune) atrasa probabil de simbolul Dolomitilor – Tre Cime di Lavaredo – la poalele carora ne aflam.

Pe la ora 11:30 dispare ceata si iese soarele, masa de turisti se pune in miscare, o luam si noi la drum (la propriu) spre Rifugio Lavaredo (2344m). Gonzo vroia sa faca un track pe GPS si urmeaza drumul impreuna cu turistii, noi o luam pe o potecuta pe sub Tre Cime (probabil a alpinistilor care intra in trasee), vedem o marmota, si ajungem in Forcela Lavaredo unde Gonzo deja ne asteptam de mai bine de 30 min. De aici se vedeau foarte bine doi tipi care catarau Cime Piccola (2857m), impresionant. Noi ne continuam urcusul si ajungem la micul tunel care este intrarea pe via Ferrata De Luca/Innerkofler (cotata 2B/easy). Aici ne echipam (acum avemn ocazia sa folosim kitul de via ferrata) si la ora 13 pornim. Traseul incepe cu un mic tunel (te cam cocoseaza) si continua cu o cararuie sapata in perete in usoara urcare. Dupa putin timp dam de o limba de zapada expusa care trebuie traversata, scoatem cordelina pe care o aveam si facem o asigurare. Trecem de limba de zapada si dupa putin timp inca o limba de zapada cam la fel: din nou cordelina, din nou asigurare insa ne dam seama ca am pierdut destul timp (deja era 13:45) asa ca ne hotaram ca o sa mai mergem maxim 30 min. si ne vom intoarce pentru a nu pierde ultimul autobuz. Poteca devine aeriana, e asigurata in mare parte de lant insa cu pauze in zonele mai putin expuse dupa care trece pe versantul de est dand o frumoasa priveliste spre Monte Paterno. Urcam pe un varf de 2589m inainte de Forcela Passaporto si ne bucuram de o frumoasa priveliste cu Tre Cime. Stam doar cateva minute pentru ca nu e timp si ne intoarcem pe unde am venit, din nou cele 2 traversari de zapada, din nou asigurari, din nou incepe sa ploua dar pana am iesti noi dupa via ferrata deja se oprise si cand ajungem din nou la Refugio Auronzo iese si soarele. Ne-am miscat repede, am facut mai putin de o ora inapoi asa ca mai lenevim o jumatate de ora la soare pana la 16:50 cand este autobuzul. La Misurina se urca 2 grupuri de copii, unul mare de cercetasi, care au umplut tot culoarul – era haios cum tinerii cu care erau ii numarau si le dadea de fiecare data alt numar: ba 52, ba 56, ba 55 :). Ajunsi in Cortina, mai facem cateva cumparaturi si ne mai invartim prin statiune dupa care luam autobuzul pana in camping unde avem obisnuitele activitati deja: dus, ceaiuri, supe, masa. Seara aceasta a fost mai speciala pentru ca Iulian ne-a facut niste paste mai bune decat la mama lor :). Ne-am culcat pe la ora 24.

Duminica, 28 iunie 2009
Ziua cea mare, vrem sa facem via ferrata Ivano Dibona, poate cea mai pitoreasca din Dolomiti. Ceasul suna ca de obicei, la 6:30 insa ne ia mai mult ca sa iesim la lumina, afara nu prea sunt nori deci se anunta o zi buna. Exact ce ne doream pentru traseul nostru, unul foarte frumos, lung de vreo 8 ore in care nu e prea bine sa te prinda vreo furtuna. Din nou obisnuitele activitati: toaleta, ceaiuri, mancat, facut bagaje si sandvisuri, insa de data aceasta nu mai prindem primul autobuz ci il luam pe urmatorul, la 8:49. Fiind duminica, in autobuz se urca multi pensionari care mergeau la biserica, am intrat si noi putin sa vedem slujba. Soare puternic, Cristallo nu are nici un nor, e semn bun. Mergem din nou in autogara si luam acelasi autobuz ca si ieri, la 9:50 spre Tre Cime numai ca vom coborm mult mai devreme, la Rio Gere (1,60 EUR, 6km) de unde vom lua un telescaun pana la Rifugio Son Forgia (2216m) si apoi o telegondola-capsula pana la Rifugio G. Lorenzi (2932m) – avem noroc, functioneaza. Un bilet dus pentru ambele costa 14,5 EUR, noi ne-am luat dus-intors (20 EUR) pentru ca traseele erau inchise si poate trebuia sa ne intoarcem (din motive de vreme sau traseu). Telesacunul este incapator insa in telegondola-capsula cu greu urcam 2 cu bagaj. Vedem si vreo 2-3 capre negre care pasteau singurul petic de iarba din marea de grohotis si ajungem sus.

In continuare soare, se vedeau nori spre Cristallo (3221m) care nu pareau ca vin spre noi, punem sticker UT la Rifugio G. Lorenzi (2932m) ne echipam si pe la ora 11:30 intram pe via ferrata Ivano Dibona (cotata 2B/easy) care incepe cu o scara chiar de langa capatul telegondolei din Forcella Stouines. Se vedeau inca de la inceput niste oameni pe traseu deci probabil o sa fie ceva trafic. In partea cealalta, pe via ferrata Marino Bianchi (cotata 2B/medium) care urca pe Cima de Meso (3154m) am vazut o singura persoana. Traseul nostru incepe cu o scara pe langa perete in capatul careia dam de zapada si cum lantul era pe dedesupt era trasa o coarda pe post de asigurare. Urcam putin si dam de o bucata de vreo 5m in care era gheata – aici mai mult ne tragem de lant pentru ca aderenta nu aveam. Ne intalnim cu cateva grupuri care coboara, dureaza destul de mult pana trec toti (nu vreau sa ma gandesc cum e pe aici in plin sezon) dupa care urcam putin si ajungem la Ponte Cristallo – cel mai lung pod de via ferrata din Dolomiti (27m) iar apoi dupa ce cataram o scara iesim in Creasta Zurlon care are ceva zapada pe la mijloc unde lantul este ingorpat, aici ajungem si in cel mai inalt punct al traseului (2985m). Ferrata coboara pe culme dar in stanga exista o deviatie pana pe Cristallino d'Ampezzo (3008m) – Gonzo a urcat, noi continund ferrata fara sa ne abatem. Dam si de o scara, coboram cateva stanci si ajungem in Forcella Granda unde trebuie sa traversam o bucata de zapada – se pare ca suntem primii in acest sezon care trec pe aici pentru ca nu era nici o urma. Aici trebuie urmarite semnele pentru ca sunt multe poteci, traseul continua pe versantul sudic pe langa ruine din Primul Raboi Mondial. Din nou dam de o limba de zapada expusa de traversat si parca nu vrem sa pierdem vremea cu asigurarea asa ca ne intoarcem putin si iesim in culme si urcam pana pe Cresta Bianca (2932m). De aici coboram pe poteca pe culme si apoi usor pe versantul sudic, dam din nou de o bucata de zapada pe care suntem nevoiti sa o ocolim pe jos pe un grohotis instabil si ajungem pe la ora 14 in Forcella Padeon la o veche cladire militara Buffa di Perrero – acum loc de bivuac. Nori negri se aduna pe Cristallo, cad si la noi cateva picaturi, iar dupa un scurt popas si o mica gustare urmam poteca in usoara urcare si apoi cam pe curba de nivel pe versantul sudic al Vecio del Forame (2868m).

Mai traversam 2 mici limbi de zapada, iese din nou soarele si ajungem in Forcella Alta iar de aici coboram abrup pe un culoar plin de nisip si grohotis. Aici Iulian reuseste sa dea serios cu genunchiul intr-un ciot de piatra si urla de durere, noi ne facem griji de un accident insa dupa o mica pauza reuseste sa mearga in continuare cu ceva eforturi insa. Coboram vreo 200m altitudine si ajungem pe la ora 16 la Forcella Bassa (2417m), locul unde se desparte la dreapta VF Ivano Dibona iar in jos continua poteca care coboara direct in Val Padeon. Continuam pe VF, Gonzo o ia inainte, traseul continua bine amenajat pe sub versant cu urcusuri si coborasuri pe langa mai multe ruine din razboi – la Zurlon (2363m) ne oprim si ne dezechipam (nu mai folosisem kitul de cateva ore). Poteca continua o bucata pe culme si apoi inca o coborare abrupta pe grohotis care ne pune rau la incercare dupa atata traseu, mai facem o pauza la limita padurii dupa care poteca continua in serpentine (care mie mi s-au parut cam exagerate, parca nu se mai terminau pentru doar 300m altitudine). Iesim in drum forestier (poteca 203) si ajungem la Ospitale (1470m) pe la ora 19, unde ne astepta Gonzo. Autobuze nu mai erau asa ca dupa ce ne-am mai tras sufletul am pornit-o pe jos spre Cortina pe un drum forestier, fosta cale ferata, acum pista de biciclete (poteca 208) si ajungem in camping dupa 5-6 km, cam pe la ora 21. Iar dam de cuplul de francezi (se pare ca in ziua urmatoare plecau), dus, ceaiuri, supe, mancat si cand ne bagam si noi pe la somn ne gasesc francezii care vin cu o sticla de grapa la noi si mai stau la taclale vreo ora asa ca ne culcam pe undeva dupa 1. Ziua urmatoare trebuie sa facem un traseu mai usor.

Luni, 29 iunie 2009
Ma trezesc auzind forfota prin camping, chiar ma mir ce matinali sunt vecinii nostri dar de fapt imi dau seama ca era ora 7:20 si ca nu a auzit nimeni alarma de la ceasul lui Iulian de la ora 6:30. E soare, noi ne miscam mai greu dar facem aceleasi activitai deja obisnuite de dimineata si reusim sa prindem si autobuzul de la ora 8:49. Vrem sa facem un traseu mai usor, asa ca ne hotaram sa vedem Averau si Nuvolau. In Cortina ne mai luam cate ceva de mancare, Gonzo se duce sa-si prelungeasca inchirierea echipamentului cu inca o zi dar cum cei de la magazin deschideau abia la ora 10 am ratat autobuzul pentru Passo Falzarego asa ca il luam pe cel de la 10:40 (2,10 EUR). Ajunsi in Falzarego pornim pe la ora 11:30 pe un traseu de plimbare (nr. 441) pana la Rifugio Averau (2413m) unde ajungem cam pe la ora 13. Aici apare un nor din care se porneste ploaia asa ca intram in cabana si bem cate un ceai (2 EUR) pana se opreste ploaia. Iese soarele, pornim din nou la drum spre via ferrata Averau (cotata 2A/easy), urcam vreo 20 minute pana ajungem la cablu – practic toata via ferrata nu masoara decat 75m dar incepe foarte abrupt si cu putine prize asa ca Ancuta renunta si ne asteapta mai jos, noi urcam, apar 2 variante cu lanturi, prin stanga ceva mai usor cu o scara, prin dreapta continua destul de abrupt apoi din nou se unesc cele 2 variante si contiuna lateral dreapta dupa care mai urca vreo 10m fara probleme si asta a fost tot lantul. Poteca continua pe grohotis si dupa vreo 30min. ajungem pe Averau (2649m). De sus priveliste frumoasa cu toti muntii din jur, cel mai bine se vede Marmolada (3343m) – cel mai inalt varf din Dolomiti. Apar si 2 alpinisti care au facut un traseu pe perete (stanca e foarte friabila), facem cateva poze si coboram pe unde am urcat. Ajunsi la cablu suntem nevoiti sa asteptam cateva grupuri care urca (si aici cred ca in plin sezon se face un mare ambuteiaj), coboram, ne intlanim cu Ancuta care s-a minunat cum s-au chinuti unii sa urce o tipa care nu reusea sa urce pe lant – efectiv au tras-o de maini in sus.

Coboram din nou la Rifugio Averau si urcam pe poteca 439 la Rifugio Nuvolau (2575m) care e amplasat fix in varful cu acelasi nume. Era ora 16, mancam, ne bucuram de priveliste insa se cam innoreaza amenintator. Incepem coborarea pe poteca 438, imediat dam de via ferrata Nuvolau/Ra Gusela, un scurt lant care tine creasta si apoi o scara, Gonzo reuseste sa treaca dupa care urca un grup asa ca noi ramanem in urma. Pentru portiunea aceasta nu este nevoie de echipament, coboram si noi si tocmai atunci incepe si ploaia – vedem si un frumos curcubeu peste Cortina. Traseul coboara in cateva serpentine dupa care traverseaza platoul printre stanci si din nou coborare cu cablu insa de data aceasta si cu piatra alunecoasa – macar acum nu mai ploua. Apoi cateva serpentine si iata ca ajungem in poteca 443: spre stanga e Cinque Torri si spre dreapta e Passo Giau. Planul initial era ca sa o luam pe la Cinque Torri si sa iesim in drum de unde prindeam ultimul autobuz pe la ora 19, dar cum era deja 17:45 nu stiu daca il prindeam asa ca noi (eu, Ancuta si Iulian) o luam spre Passo Giau – Gonzo fiind mult in fata avea timp sa prinda autobuzul asa ca a luat-o spre Cinque Torri. A inceput din nou ploaia, traseul nostru este in usoare urcare, ajungem la Passo Giau la 18:20 – ultimul autobuz fusese pe la ora 17. Ploaia se intensifica, ne bagam la adapost si dupa vreo 15min. se opreste. Iesim in drum, singura noastra solutie fiind autostopul spre Cortina. Dupa o ora de asteptat, timp in care au trecut doar 3 masini si am vazut si o vulpe, ne dam seama ca nu aceasta este solutia, asa ca merg la restaurant prin spate (intre timp se inchisese) si dau de o doamna, o intreb de o varianta de taxi, suna pe cineva avem o oferta de 60 EUR pana in Cortina. Ni se pare mult, asa ca pornim usor la vale pe drumul serpuind… Ne asteptau 15km pana in Cortina si inca 4km pana in camping si era deja ora 19:30. Macar era liniste, vreme buna si optimism asa ca la inceput kilometrii s-au scurs repede prin paduri si pe langa pasuni pe care pasteau vaci si cai – nu puteam sa taiem serpentinele pentru ca erau garduri electrice pe margine pentru a nu intra animalele. Am ajuns la Pocol pe inserat, deja aveam toti basici la picioare… Incercam cu harta in mana sa dibuim niste poteci, dar pe teren nu era tocmai asa, am ajuns din intamplare la un punct de Belvedere (1539m) din care se vedea minunat Cortina plina de lumini. Pana la urma tot pe drumul asfaltat coboram, inainte de Cortina pe langa campuri intregi de flori care emana miresme imbatatoare, dibuim poteca spre camping (413 si apoi 417) unde ajungem la ora 24. Suntem obositi, pedometrul meu arata ca am facut vreo 30km, abia ne mai facem dus si cate o supa de mancare si ne culcam.

Marti, 30 iunie 2009
De data aceasta Iulian nu a mai pus alarama, ne trezim pe la ora 9, Gonzo era deja treaz si se pregatea sa mearga in Cortina ca sa predea echipamentul. El aseara a reusit sa prinda un autostop cativa km, apoi autobuzul iar din Coritina inca un autostop asa ca pe la 20:30 era in camping. Noi vroiam o zi de pauza asa ca ne gandeam sa mergem pe la Cascada de Fanes pe via ferrata Giovanni Barbara (cotata 1A/easy) care nu urca nici un munte, se invarte pe langa o cascada si nici nu-ti trebuie echipament. Dar cam statea sa ploua si nu prea aveam chef asa ca dupa o masa copioasa am plecat in Cortina unde ne-am plimbat si am umblat prin magazine. Gonzo deja facuse turul pana am venit noi asa ca el a facut o mica excursie cu telecabina pana la Rifugio Faloria (2123m) de unde a admirat Tofane si Cristallo si ne-am reintalnit prin Cortina. Pe dupamiaza ne-am intors la camping si am mancat ieftin la restaurantul din incinta campingului. Am mai stat la povesti, ne-am facut planuri pentru maine si ne-am culcat destul de devreme.

Miercuri, 1 iulie 2009
Nici in aceasta dimineata nu ne grabim. Iulian si Gonzo (care primea setul meu de via ferrata) vor sa faca un traseu mai dificil aflat chiar vis-a-vis de camping, via ferrata Michielli Strobel (cotata 3B/medium) iar eu ca Ancuta vroiam sa urcam cu telecabina pana la Cima Tofane de unde urcam pe Tofana di Mezzo (3244m) si eventual sa facem si Tofana di Dentro (3238m). Acelasi activitati de dimineata dupa care plecam noi in Cortina (cu autobuzul de la 8:49) si baietii pe traseu. Afara e soare si e placut. Ajungem la telecabina si aflam ca aceasta nu functioneaza pana pe 4 iulie cand incepe sezonul :(. Ne schimbam planurile si mergem spre autogara, ne dam seama ca pierdem autobuzul de la 9:30 spre Passo Falzarego asa ca mai lenevim pe o banca admirand Tofanele, acolo unde vroiam sa ajungem cu telecabina. Din autogara luam autobuzul de la 10:40 spre Passo Falzarego (eram singurii pasageri) si am coborat pe undeva pe la mijloc. Vroiam sa facem Sentiero Astaldi (cotata 1A/easy) o via ferrata care nu necesita echipament dar cu priveliste frumoasa. Asa ca ne apucam sa urcam pe un drum prin poienite (vroiam sa coboram la urmatoarea statie de unde era poteca dar am gresit statia) si dupa vreo 20 minute de mers urca o masina la care facem autostopul si ne iau si pe noi – erau un cuplu de italieni, pe la 65 ani. Masina urca din greu panta destul de accentuata si unduieste pe serpentine pana a inceput sa iasa abur de la motor. Se pare ca pana aici ne-a fost drumul cu masina… Lasam batraneii cu masina in aburi nu inainte de a le multumii si continuam drumul pe poteca 403 pana la Rifugio A. Dibona (2037m) unde ajungem pe la ora 12. Aici dam si de o masina cu numar de Bucuresti :).

Continuam sa urcam pe aceeasi poteca, apare si un nor amenintator care varsa cateva picaturi insa dispare in 15 minute si dupa cateva serpentine ajungem Sentiero Astaldi, o poteca care traverseaza pe curba de nivel pe la baza peretelui, care iti incanta privirea cu straturi colorate de roca. E destul de scurta, cred ca am facut-o intr-o ora cu facut poze si fara sa ne grabim apoi am coborat pe poteca 421 pana la Rifugio A. Dibona si apoi pe poteca 442 pana in drum de unde am luat autozubul la 14:30 pana in Cortina. Cum mai aveam timp si era vreme frumoasa ne propunem sa vedem si cascadele pe care vroiam sa le vedem ieri asa ca luam autobuzul pana la Fiames, nu mergem in camping ci o luam spre nord iar dupa 3km ajungem la Centrul de Informare Turistica unde era afisat ca via ferrata e inchisa din cauza zapezii. Nu ne asteptam sa fie prea greu insa mai trebuia sa mergem 3km dus si apoi inca 6 km intors pana in camping asa ca hotaram sa ne intoarcem pe partea cealalta a raului direct la corturi. Cand am ajuns se inorase, baietii facusera traseul lor si erau de parerea ca nu a fost chiar asa greu. Ne pregatim cum putem bagajele pentru plecare apoi mergem iar la restaurantul din incinta campingului pentru ca aveam pofta de mancare gatita. Cat mancam se porneste o ploaie torentiala (parca nu era bine sa ne prinda pe drumul de la cascada) care nu prea vrea sa se opreasca, insa dupa o ora se mai opreste. Ne mai pregatim putin bagajele, facem sandisuri pentru drum si ne culcam.

Joi, 2 iulie 2009
Ceasul suna la ora 3:30, ne trezim, ne facem toaleta si strangem corturile ude. Reusim sa inghesuim totul in bagaje si la ora 5 fix suntem in fata campingului unde ne astepta taxiul (pe care il comandasem cu 2 zile inainte). Ne duce repede pana in Cortina, aparatul a aratat 23 EUR, si apoi luam autobuzul de Calalzo di Cadore la 5:35 unde ajungem dupa o ora si avem 5 minute sa cumparat bilete de tren de la automatul din gara. Numai ca automatul nu vrea sa dea un bilet pentru 4 persoane (cum am luat cand am venit), ci ne da cate unul pe rand. Asa ca ia alege destinatia, tasteaza codul, alege clasa, baga monezile etc. de cate 4 ori. Apoi in fuga cu bagajele pe noi coboara prin pasaj urca la peron si reusim sa ne suim exact cand pleca trenul (6:38). Nu am mai apucat sa validam biletele dar nici nu a venit controlorul pana la Ponte nelle Alpi unde am schimbat trenul (si am validat biletele :)) si am ajuns la Treviso la 8:44. Cum aveam avionul abia la ora 13 (nu aveam alta combinatie de autobuz+tren mai tarziu) ne-am oprit intr-un parc si am vizitat pe rand orasul, care seamana cu vecina Venetie avand si el cateva canale cu apa. Apoi am luat autobuzul pana la aeroport, ceva probleme la check-in (nu ne lasau cu cortul sau izoprenul prins de rucsac desi nu se clintea si nici nu se agata, iar pe Iulian l-a luat la intrebari cu lemnele de catarare si i-au oprit holsuruburile pentru ca erau la bagaj de mana) si am plecat la timp cu avionul plin de manelo-capsunari intorsi acasa in concediu.

Ne-am bucurat de niste munti minunati, trasee fantastice cu privelisti impresionante – cu siguranta merita trecut macar o data pe acolo (iar daca ai trecut o data nu poti rezista sa nu revii :))   

Site-uri utile:
– http://www.summitpost.org/area/range/150874/dolomites-mountains.html – prezentarea Muntilor Dolomiti
– http://www.dolomiti.org/dengl/Cortina/ce/ferrate/index.html – informatii despre 30 trasee de via ferrata
– http://alavigne.net/Outdoors/FeatureReports/ViaFerrata/index.jsp – un site foarte bun cu informatii si poze despre multe trasee de via ferrata
– http://www.dolomiti.org/ita/Cortina/cmet/webcam.html – Webcams din zona Cortina
– http://www.trenitalia.com – Mersul trenurilor din Italia
– http://www.dolomitibus.it – Mersul autobuzelor in Dolomiti
– http://www.tabaccoeditrice.com – site-ul Editurii Tabacco – harti cu Muntii Dolomiti