Gurghiu – februarie 2014

In week-endul 22-23 se contureaza o tură la care nici prin cutia ukraineană nu îmi trece să lipsesc. Vladut sună trâmbița sâmbătă la 04:00, așa că la ora aceasta mă gasesc la volan știind că mai trebuie să fac o oprire pentru a-l ridica pe Wizard pentru o livrare in Victoriei. După ocuparea posturilor vacante din automobil cu Andrej, Magda, Diana și Paul Slayer Grigoriu, alegem autostrada în detrimentul manelei DN1. Am nevoie de energizante pentru a căpata viteza așa că, o selecție atentă de piese ultrarapide asigură atingerea vitezei de croazieră. Tripul a devenit molcom pe ritmuri de Accept, adormirea Dianei si a Paulului din spate nemirându-mă. Mai târziu acompaniamentul a fost asigurat de interpreți de mare virtuozitate precum Behemoth, Destroyer 666 sau Bewitched. Și tot așa, paranghelia a ținut cam tot drumul de dracii a luat-o pe săraca mașină. Telefonic aflăm că pe celelalte fronturi lucrurile se mișcă mai lent: Vlăduț ne comunică faptul că s-au ratăcit și că au omis intrarea pe autostradă.

Acest avantaj se spulberă repede întrucât un Rompetrol de prin Sfântu Gheorghe s-a arătat tare interesat de lenea noastră. Am puturoșit-o pe toată acolo la o cafea lucru care a durat ceva. Trec din nou la comenzi si o PORNim din nou la drum. Dezavantajați de limitele de viteză ajungem pe la 11:00 în pasul Bucim Bucin unde nimerim direct pe ultimul loc fiind primiți cu același entuziazm cu care era primit Al Bundy la conferința cizmarilor – apostrofări și imperative zburau din toate părțile deoarece lumea se grăbea să înceapă ascensiunea. Eu și cu oamenii mei ne bulucim care mai de care sa ne organizam rucsacii mai repede. Probabil din afară se vedea ceva de genul: Unul scotea punga cu chiloti, altul vărsa traista cu portocale la vale, în timp ce altul își căuta ochelarii de soare întrebându- se de ce este totuși așa de întuneric.
Eu am pornit-o la drum ca de obicei ultimul cu bocancii nestrânși si cu izmenele atârnânde. După o scurtă porțiune de asfalt intrăm într-o secțiune de drum forestier cam nămolos. La un moment dat trebuie să traversăm forestierul pentru a o apuca pe un alt drum ce se deschidea în partea stângă. Aicișa a fost distractiv fiindcă acea mocirlă era desprinsă parcă din almanahe, mult mai consistentă decât descrierea noroaielor din preajma Neajlovului unde mulți turcaleți s-au transformat în îngerași în lupta de la Călugăreni. Un băiat verbalizează un scenariu la care mulți dintre noi se gândeau – ce energizantă ar fi o luptă în noroi între două fete, parcă ai urca cu mai mult avânt după. Eu aș mai fi adăugat că, fiind și friguț + noroi rece, unele părți ale corpului s-ar fi întărit. M-am abținut.
Mai târziu a ieșit o bătaie dar nu în noroi cum ar fi stat bine unor adulți vaccinați ca noi, ci cu bulgări, mai copilărește așa… cât timp niste fete au slujit pădurea cu ceva îngrășământ natural, după posibilități. Conu Sebe se arată cel mai pregătit pentru condițiile vitrege existente pe un munte pe timp de iarnă și aduce cu dânsul un accesoriu ce îi conferă un avantaj vital în fața celorlalți: Un turban de arab albastru. Sunt convins că dacă s-ar fi întalnit cu Bear Grylls acesta i-ar fi oferit vreun vierme scabros sau ceva urină la schimb. Marcajele au fost destul de răruțe, iar până în vârf am fost refamiliarizați cu cur cubeul aromelor skittles, adică am mers pe majoritatea marcajelor existente in atlasul de marcaje turistice dacă o exista vreunul . În ordinea apariției am avut dâră albastră, un cedează trecerea întors și un cerc vicios roșu.
Drumul mai fusese parcurs de mulți munțomani înaintea noastră. Din păcate erau ori bolnavi ori răniți fiindcă au recurs la snowmobil (telefon mobil cu zăpadă) pentru a parcurge drumul relativ domol înspre vârf. Trecem de pădure și deja primim prima recompensă dezvaluindu-ni-se coamele zgrietoare de cer ale unor masive precum Ceahlău sau Hășmaș. Reluăm traseul unii dintre noi declarându-se oarecum plictisiți de peisajul monoton-păduros. Sunt întrebat de câteva ori de ce am rucsacul atât de voluminos. Nu pot recunoaște adevărul – că mi-am introdus din greșeală și grabă în rucsac setul de chei fixe (inclusiv cheia de 27 necesară de la camioane in sus) și pompa de umflat roți din dotarea autoturismului așa că răspund evaziv. Drumul a servit ca cadru ideal pentru anumiți cetățeni onorabili precum Wizard, numitul, Diana și Paul Slayer Grigoriu să împărtășească păreri și opinii despre această nestemată din lumea muzicii reprezentată de metal.
Iată că ajungem în sfârșit si pe vârf. Nu ne dăm seama exact unde este acesta fiindcă ne aflam pe un platou cu brazi nu prea deși. Mergem înainte ca soldatul sovietic și nimerim un bloc antropic despre care lumea conchide că ar marca vârful. Până aici făcurăm cam 3:30h. Acum priveliștea se întregește ca o recăpătare a memoriei după o amnezie cețoasă. Nu prea sunt eu mare fan bucegi însă după vârful Saca arătau răpitor. Unde mai pui si mantia apusului care dădea distincție panoramei…Încep să scotocesc rucsacul după boarfe mai groase intuind că gerul îmi va pătrunde până în oase. Lumea începe să caute crăpelniță în desăgi iar eu nu fac excepție. Din păcate descoperirea pe care o fac mă înfioară mai aprig decât imaginea fetelor în nămol si zefirul siberian combinate: Punga mea cu mâncare se află la mașină. Din pricina îndemnurilor și amenințărilor celorlalți am luat in acel rucsac mare multe chestii (inutile) mai puțin mâncare. Simt cum ochii mi se injectează de ciudă și revoltă pe care nu le pot camufla de ceilalți. Ma consolez cu una dintre ultimele țigări în timp ce unii dintre camarazi încearcă binevoitori sa îmi ofere câte una câte alta sperând că voi trece peste episodul de negativism alimentar.
Indignați probabil de faptul că până acum am mers doar pe marcaje și că nu am fost nevoiți să băgăm pe coclauri, majoritatea oamenilor decid că este chiar momentul potrivit pentru o Nirvana didactică. Nu trece mult și picioarele ne intră în zăpadă până la șold, crăcile brazilor ne intră și ele în anumite părți ale corpului mai permisive, însă tărășenia nu durează foarte mult fiindcă ne intersectăm cu drumul forestier pe care urcasem. Aici, pe partea dreaptă putem admira o surpriză pusă în scenă după urcarea noastră: Niște urme proaspete de lăbuțe de urs. Eu m-am gândit și la posibilitatea ca salvamontul să fi avut niște forme gastronomice sub formă de labe de urs in mărime naturală și să le fi aplicat pe neaua neatinsă pentru ca noi să simțim sălbăticia naturii. Dar ideea aceasta nu am divulgat-o celorlalți.
La următoarea pauză unii oameni se apucă să dea cu bulgări în Vlăduț acest gest sugerînd probabil o răzbunare simbolică pentru ture trecute. Am avut și rarisima ocazie de a o auzi pe Magda cum recită în franceză ceva terminologie specifică chimiei având ca sursă de inspirație un strugurel. Revenim pe porțiunea de noroi iar speranța înscenării unui meci ad-hoc de lupte între două gagici revine șugubăț. Dacă lupte in noroi nu au fost până la urmă, ceva anarhie tot a ieșit. Sprijinindu-se de gardul unei gospodării, Paul rupe o stinghie trecând neobservat de proprietar care era la câțiva metri. Ajunși la mașini constatăm că plutonul fruntaș constituit din Grasu și Marius lipsește. Nu trece mult si vine și confirmarea telefonică a faptului ca s-au pierdut. Ne hotărâm să îi asteptăm la un restaurant. Restaurantul era un pic mai mare decât o sufragerie de bloc comunist însă mie ca șofer mi-a mers o bere de minune. Ceilalți au comandat ceaiuri, vinuri fierte și ciorbe. Tanti de la bar știa româna de la televizor probabil, fiindcă o vorbea mai prost decât vorbea Iliescu engleză. Comanda a fost luată după metoda: cine a facut caca pe el să ridice mâna. Între timp se întorc și fiii rătăcitori Marius și Grasu.
La sfârșit, când am dus contravaloarea notei de plată, Tanti se uita cam ciudat la bancnota de 1 milion (100 lei) nu prea părea să o recunoască. Aplicând metode de marketing după vremea lui Burebista, Tanti mă îndeamnă să copiez niste detalii ale pensiunii (scrise în maghiară) și două numere de telefon după un fluturaș pe care l-a scos de sub tejghea. Plecăm spre Praid unde vom innopta la o pensiune. Monica mi se alătură unui nocturn raid prin praid pentru găsirea de coșmelii deschise. Tot drumul m-am gandit cum voi jupui o ceapa rosie mai cu patos decât aș dezbrăca o adolescentă învăpăiată (ma rog, exagerez probabil). Cu slana promisă de Andrej, festinul va fi gata. Constat cu o amărăciune inabușitoare că am uitat ceapa acasă, pe pat. Confrații mei nu mă lasă nici de data asta și mă pomenesc cu o ceapă în mână și cu slană la discreție.
Seara continuă cu un chill out dominat de evocările întâlnirilor de gradul III pe care Paul le-a avut cu diferiți ciudați ale căror tulburări le găsești doar în tratatele stufoase de psihopatologie. Nici Vlăduț nu se lasă mai prejos și ne narează conversațiile sale avute prin gări la ceas de seară. Nu dau mai multe detalii fiindcă nu doresc sa creez invidie în rândul pedofililor belgieni care nici nu au idee de pepinierele românești din domeniu. Pancu scoate chitara și începe a doini asa cum face de fiecare dată pe munte adăugând ultimul ingredient pentru o zi completă. Din păcate am auzit ca nu prea conteaza cât de lung am părul, din cameră, unde oboseala mă gâtuia teribil. A doua zi oprim la salina din Praid de unde lumea își achiziționează produse bio din sare și în Corund unde se fac străchini trendy.
De aici echipa noastră purcede spre Cheile Vârghișului. Ma minunez de peisajul copleșitor și devin rigid când ajungem pe drumul forestier cu piscine de noroi pe care am fost nevoiți să îl parcurgem până la intrarea în chei. Rămânem cu restanțe fiindcă nu am reușit să parcurgem tot pasajul și nici să intrăm mai adânc în peșterile întâlnite. A fost o tura în care am jubilat întrucât am privit-o ca pe o întoarcere la rădăcini (si nu ma refer la dealerul auto). Au fost multicei oameni, am explorat și munți mai puțin umblați și cei prezenți mi-au dat impresia de omogenitate; nu în ultimul rând, imi aduc aminte de vremurile de început. De fapt, de o perioadă mai senină. Sunt recunoscator celor ce mi-au fost alături în această călătorie în timp. AVE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *