Excursie Hunedoara/Alba 30 aprilie – 3 mai 2008

ATENTIE: RT foarte lung si tehnic, cu multe date istorice etc….could be boring 🙂

Ziua 1 – 30 aprilie

Ora 7 dimineatza, am iesit afara cu catzel, cu purcel. Andrei ma astepta in fatza blocului impreuna cu Magda, cu tot cu Kia. Am bagat catzelu si purcelu in portbagaj si am purces la drum. Dupa un prim pit-stop la Petrom, am pornit vitejeste pe autostrada, iar apoi catre Valcea. Am ajuns fara incidente in defileul Jiului, si prima noastra oprire a fost la manastirea Lainic. O manastire faina, dar ceea ce mi-a atras personal atentia erau niste texte ce se gaseau in pridvorul manastirii. Intr-unul spunea de exemplu ca mancarea asupra careia se face semnul crucii este mai sanatoasa, iar apa deaspura careia se face tot semnul crucii este curatita de microorganisme. Mai era ceva despre un copil in Bulgaria care s-a intors din moarte si a povestit cum este "dincolo", ca Maica Domnului sta si plange si se roaga pentru pacatosi, care o chinuie cu faptele lor din viatza. Ne-am continuat drumul catre Petrosani, unde am oprit cat sa facem poze unei biserici interesante.


Urmatoarea oprire de mai lunga durata a fost Turnul din Crivadia, pe care l-am dibuit cu greu, a trebuit sa ne si intoarcem din drum….singurul marcaj legat de turn era o pancarta care evident ca era mototolita si nu o puteai vedea din masina.
Situat pe marginea stâncoasă a apei Merişorului din sec. XVI, străjuieşte vechiul drum ce lega Transilvania cu Ţara Românească prin pasul Vâlcan. Este construit din piatră de calcar şi are o formă perfect circulară, zidurile sale având o înălţime de până la 20 m. A servit ca vama.

Cam asta stiam noi despre el, auzisem de ziduri de 20 de metri si ne asteptam sa il vedem de departe…Tzeapa, ca e o ruina turnul si zidurile au maxim 3 metri inaltime. Interesant poate mai mult istoric, personal pe mine nu m-a impresionat prea tare.

Ne-am continuat drumulpana in satul Santamarie Orlea. Acest sat impreuna cu imprejurimile(si alte cateva sate) au fost detinute timp de generatii bune de catre familia Kendeffy, iar cladirile interesante sunt legate de acest nume. In primul rand am vizitat castelul kendeffy, transformat acum in Hotel de o stea cu iz comunist. Aproape de castel se poate vedea biserica din sat. Am reusit sa aflam cine detine cheia, si un localnic ne-a deschis poarta.
Biserica este construita in seculul 13, iar cateva dintre picturile initiale se mai pastreaza inca si sunt considerate foarte valoroase. Inca se tin slujbe in biserica, pentru cei cativa unguri (vreo 10) din sat.

Am pornit catre Rau de Mori, unde se gaseste conacul Kendeffy. Odata ajunsi acolo am vorbit cu un nene care ne-a zis ca mai sunt cateva ruine din acest conac si ca nu prea am avea ce vedea. Cum ne grabeam am zis sa-l credem pe nene si am pornit catre manastirea si cetatea Colti. Pe drum a inceput o ploaie sanatoasa. Am oprit chiar langa manastire si ne-am aventurat prin ploaie.
Biserica este ridicată cândva în intervalul dintre sfârşitul secolului al XIV-lea – începutul secolului al XV-lea. Se remarcă din două elemente deosebite: în primul rând prin amplasarea unui turn peste altar şi apoi prin resturile de pictură murală din interior. Acolo ne-am intalnit cu un nene cu o fatza cam dubioasa care ne-a spus cateva date legate de biserica si ne-a aratat vechile picturi. Ca si in cazul manastirii Colelia (din Dobrogea) aceasta manastire a fost parasit foarte multa vreme, acoperisul s-a daramat, peretii au fost spalati in mare parte de ploi, numai turnul a ramas intact in picioare. In ultimii ani biserica a fost restaurata, are un nou acoperis, iar picturile ce se mai pastrasera au fost si ele restaurate. Se construia in jurul bisericii, probabil chilii.

Spre bucuria noastra ploaia s-a oprit. Namolul ramane. Asa ca ne-am echipat cu bocanci si paranamoale si am pornit pe traseul (marcat!) catre un monument remarcabil, cetatea Colti, asezata in varful unui deal din apropiere. Cetate medievala construita pe inaltimile din apropierea Manastirii Colt, intemeiata de familia Kendeffy. Desi astazi este in ruina, se poate observa amploarea constructiei si utilitatea data de amplasarea strategica, amplasare care ofera o vedere extinsa asupra Tarii Hategului.
 Exista controverse asupra datarii ei, majoritatea documentelor istorice mentionand-o ca fiind construita in sec. XIV. La fel de controversat este si subiectul privitor la inspiratia pe care i-a oferit-o aceasta cetate scriitorului Jules Verne. Desi unii autori combat aceata versiune exista date care sa sustina ca intr-adevar acesta este "Castelel din Carpati" al cunoscutului scriitor francez. Am urcat vreo juma' de ora, timp in care am intalnit nenumarate soparle negre cu pete galbene, cum nu mai intalnisem altundeva. Cetatea este intr-adevar destul de bine conservata, iar privelistea in jur este fantastica.

Deja se facuse tarziu asa ca am coborat la masina si ne-am intrebat unde stam noi in noaptea asta. Am decis sa pornim catre cabana Gura Zlata, ca Andrei tinea minte ca ar fi niste pensiuni prin zona, in caz ca nu gasim nimic la cabana. Am gasit intr-adevar o pensiune foarte faina, 120 ron camera dubla, dar ne lasau sa stam 3 in camera, ca oricum Andrei cu Magda stateau in acelasi pat. Dupa o scurta discutie am decis sa mergem sa vedem si cabana. Iar acolo am gasit o casutza cu 4 paturi la 40 ron. Avantajul financiar a invins, asa ca ne-am instalat confortabil in casutza noastra, cuibusor de nebunii, intrebandu-ne daca o sa facem frigul sau nu, ca incalzire la casutze n-avem. Dupa o binemeritat masa insotita de berea locului, Hategana (bunicica) ne-am retras in paturi ca eram franti.

Ziua 2 – 1 mai muncitoresc
————————–

Abia asteptam ziua asta, pentru ca aveam in sfarsit sa vad Densus, biserica la care visam de muuulta vreme. Ne-am trezit la ora optima, adica 7, insa pana am strans, pana am mancat si alte trebi s-a facut 9 jumate. Am plecat intai catre lacul de acumulare din zona, lacul Gaura Apei(cred). Acolo se lucra, nivelul apei era foarte scazut, insa am studiat cu atentie tehnica din spatele barajului, am mers un pic pe drumul de langa lac, am vazut doua broaste care faceau sex si am admirat privelistea.

Next stop: Sarmisegetuza. Cetate romana, intemeiata dupa cucerirea Daciei si abandonata treptat dupa retragerea aureliana. Foarte faina si cu panouri explicative, sa stii si tu ce vezi acolo. Intre ruine…gradini de zarzavat, ca doar suntem in Romania.
Prin strădania de peste un veac a arheologilor, pot fi vizitate amfiteatrul, zona sacră, cu templele zeităţilor din panteonul secund, parte din clădirile publice ale guvernatorilor, forul (piaţa publică). M-a impresionat in mod deosebit amfiteatrul, o arena pe care se desfasurau lupte de gladiatori si alte activitati, precum recitarea de poezii.

Am plecat catre Densus, aflata la mai putin de doi km. Din pacate acolo era foarte multa lume, in majoritatea lor mecdonaldisti si mancatori de semintze, nu turisti interesati de biserica.
Acest ciudat edificiu al Tarii Hategului a fost obiectul multor controverse iscate intre diferiti oameni de stiinta, dornici de a-i stabili originea. Unii au considerat ca la inceput biserica a fost mausoleul generalului roman Longinus Maximus, ucis de daci; altii vorbeau de un fost templu roman al zeului Marte; Nicolae Iorga plaseaza construirea monumentului in secolul al XVI-lea, iar istoricul de arta Vataseanu, in ultimul sfert al secolului al XIII-lea. S-au facut numeroase investigatii. Dar monumentul continua sa-si pastreze cu indaratnicie taina. Se presupune ca biserica veche din Densus a suferit mari modificari de-a lungul timpului si, in special, la sfarsitul secolului al XIII-lea. Construita din bolovani de rau, caramida cu inscriptii romane, capiteluri, pietre funerare, tuburi de canalizare, etc., luate desigur din Ulpia Traiana, biserica din Densus are un aspect straniu, starnind totodata admiratie si uimire. Nu am ce adauga la aceasta descriere….este impresionanta biserica, trebuie vazuta. M-a uimit o pictura din interior, reprezentand un barbat care tinea un batz pe umar, si pe batz era intinsa o femeie, sau o piele de femeie. Ciudata rau. De asemenea interesanti sunt cei doi lei aflati la baza acoperisului, in mod clar luati din alta parte.

Oarecum presati de timp, ne-am indreptat spre Hunedoara. La intrarea in Hunedoara am ramas uimiti in fatza turnuletelor argintii…..case de tigani bogati. La sapun cu ei! Ne-am invartit un timp dar pana la urma am nimerit la castel. Este in mod sigur unul dintre cele mai frumoase castele din tara noastra, merita vazut.
Ridicat in secolul 14, pe locul unei vechi intarituri, pe o stânca la picioarele careia curge pârâul Zlasti, Castelul Hunedoara este o constructie impunatoare, cu acoperisuri inalte si divers colorate, cu turnuri si turnulete, ferestre si balcoane impodobite cu dantelara pietrei cioplite. Una dintre cele mai mari si vestite proprietati ale lui Iancu de Hunedoara, castelul cunoaste in timpul acestuia insemnate transformari. El devine o somptuoasa locuinta, nu numai un punct strategic intarit. Cu trecerea anilor, diversii stapâni ai castelului i-au modificat infatisarea, imbogatindu-l cu turnuri, sali si camere de onoare. Galeria si donjonul – ultimul turn de aparare ("Ne boisa" = "Nu te teme"), ramase neschimbate de pe timpul lui Iancu de Hunedoara, precum si Turnul Capistrano (dupa numele unui calugar) reprezinta câteva dintre cele mai semnificative parti ale constructiei. Mai pot fi amintite Sala Cavalerilor (o mare incapere de receptii), Turnul buzduganelor si Bastionul alb care servea drept depozit de alimente, Sala Dietei, având medalioane pictate pe pereti.

Am decis sa vizitam un pic si centrul Hunedoareai, am gasit o catedrala si cam atat interesant.

Asa ca am plecat catre biserica din Strei, o biserica asemanatoare cu cea din Densus ca si stil. Am gasit incuiata biserica si nu aveam timp sa cautam cheia, insa exteriorul este foarte fain, sunt sigur ca merita vazut si interiorul.
Construita la sfarsitul sec XIII inceput de sec XIV biserica din Strei este un monument de arhitectura veche transilvana in stil romano-gotic adaptat local. Este construita din piatra bruta pe ruinele unei asezari romane de tip “villa rustica” ale carei anexe sunt vizibile si azi, are incaperea interioara pavata cu caramizi romane, turn cu clopotnita pe fata de vest, nava scurta cu plafon de scanduri, altar dreptulnghiular boltit in cruce pe nervuri.

Ne-am intors in Hunedoara, am vazut din nou casele tiganesti si am iesit catre lacul Cincis, unde trebuia sa ne cautam cazare, ca era deja seara. Am incercat intai la un motel, cu preturi mari, iar apoi am gasit niste casutze, 40 ron o casutza cu doua paturi. Lacul este fain, imprejurimile frumoase, pacat ca aveam langa noi si un grup cu muzica proasta si tare (eh, au facut ei discoteca toata noaptea…dar asta a fost LUX pe langa ce a urmat noaptea urmatoare….). Am mancat dupa care am plecat sa ne plimbam un pic pe malul lacului, la luminile frontalelor (romantic). Apoi somn……

Ziua 3 – 2 mai
– – – – – – – – – –

Evident ca am plecat iar tarziu de la Cincis, dar lenea e cocoana mare…..  Am parcurs in viteza drumul catre Hunedoara, dupa care am pornit catre Simeria. A inceput si ploaia, asa ca odata asunsi in Simeria nu prea aveam chef sa vizitam nimic….Am cautat un pic gara, care cica e monument istoric, si nu am gasit-o. Am gasit parcul dendrologic dar ploua si am decis sa nu il vizitam. Asa ca pana la urma am parasit Simeria fara sa fi vizitat nimic. Am ajuns rapid in Orastie, unde din fericire ploaia s-a oprit. Am gasit cetatea si am intrat inauntru sa vizitam…teoretic nu se vizita, dar am putut sa ne plimabm un pic pe acolo.  
In interiorul cetatii se gasesc doua biserici, una evanghelica (dupa Luther, si e a germanilor) si una reformata(dupa Calvin, si e a ungurilor). In interiorul cetatii se gasesc si ruinele unei biserici din secolul 11.

Am plecat din Orastie, am trecut prin Sebes(am stabilit sa il vizitam urmatoarea zi) si ne-am oprit direct in Alba Iulia. Impresioneaza foarte tare catedrala ortodoxa, si mai ales cea catolica. De asemenea este organizat un tur al vechilor fortificatii, destul de interesant, cu paznici in uniforme de de epoca, cu tunuri inca functionale si cu niste scari extrem de „tehnice” ce duc pe platforma artileriei. Portile cetatii sunt si ele faine.
Am pierdut destul timp in cetate, dupa care fiindu-ne foame ne-am oprit la niste mancare nesanatoasa, si anume pizza.

Rezervasem inca de dimineatza un loc la Cabana Ramet, asa ca scapati fiind de grijile cazarii al pornit catre Aiud. Aici am patruns prin efractie in cetate (adica am deschis zavorul 😛 ).
Desi de mici dimensiuni (cu perimetrul de cca 350 m), prin grosimea incintei (de 1,20 – 1,30 m) si înăltimile zidurilor (de 7 – 8 m) la care se adaugă parapetul de cărămidă (de 2 m), cetatea a constituit un mijloc sigur de apărare în vremuri tulburi pentru locuitorii Aiudului. Apărarea era sporită si de santul cu apă ce înconjura cetatea în exterior. Turnurile erau date în grija breslelor mestesugăresti, care aveau obligatii militare, dintre mesterii breslasi alegându-se comandanti militari – asa zisi "ofiteri de breaslă". Astfel existau, turnurile măcelarilor, croitorilor, cizmarilor si olarilor – de formă rectangulară, al tăbăcarilor – cu sapte laturi, ca si de cele ale cojocarilor si lăcătusilor – cu câte cinci laturi. Pe latura de vest se mai află un turn mic denumit "Kalendas", care era în grija Asociatiei Sf. Spirit. Legătura dintre turnurile apropiate era asigurată de drumul de strajă din spatele parapetului, la care se urca prin intermediul unor scări de piatră prinse în zidurile curtineiÎn interiorul cetătii sunt amplasate două edificii de cult si patru edificii din secolele XVIII si XIX, acestea din urmă apartinând acum cultului reformat calvin. Cel mai important edificiu este biserica construită în stil gotic transilvănean la sfârsitul secolului al XV – lea. În prezent apartine cultului reformat calvin. Biserica are un turn robust, înalt de 64 metri si prevăzut cu metereze. Cealaltă biserică datează de la sfârsitul secolului al XIX – lea si apartine cultului evanghelic lutheran. Biserica a fost construită pe locul vechii capele în stil romantic din prima jumătate a secolului al XIV – lea, cu ocazia zidirii noului edificiu păstrându-se planul si fundatia primului edificiu din cetate.  Locatitate istorica, in 1442, Iancu de Hunedoara, in fruntea unei osti de tarani, a invins aici o armata turceasca. Vechea biserica (secolul at Xlll-lea) fiind distrusa in timpul luptelor, lancu de Hunedoara a ctitorit un alt lacas, de tip hala, in stil gotic si cu portal romanic pe fatada sudica. In interior se gasesc fragmente de picturl din secolele XV-XVI. In cetate se gasesc si alte cladiri, care insa nu prea se integreaza locului…..  

Ne-a atras atentia in Aiud turnul unei cladiri ciudate, care am aflat pe urma ca a fost o garnizoana, iar acum este un liceu. De aproape insa nu mai era atat de interesanta.

Ne-am intors in Teius, de unde porneste drumul catre Manastirea Ramet, Cabana Ramet si cheile Rametului. Manastirea Ramet mi s-a parut extrem de mare, cu doua biserici, una mai mica si una mai mare, inconjurata de o multime de cladiri, majoritatea fiind case de oaspeti (zice Magda). In manastire sa gaseste si un muzeu, in care insa nu am intrat. Se oficia o slujba in biserica, si se putea auzi in toata manastirea, la boxe strategic plasate. Manastirea Ramet este printre cele mai vechi asezaminte monahale ortodoxe, fiind intemeiata inca din prima jumatate a secolului al XIII-lea.

Am continuat drumul pe marginea Rametului si am ajuns la un bar, care am crezut noi ca e cabana noastra. Langa bar niste manelari cu bexele la maxim, asa ca am fost fericiti cand am aflat ca nu am ajuns inca la cabana. Dar la cabana surpriza! Niste fetze de te speriai, ziceai ca acum vin sa te taie. Se asculta mafia la maxim in fatza cabanei, si manele in spate. Am dat de o tipa care ne-a dat cheia la o casutza, iar noi am fostr multumiti ca nu stam in cabana cu toti cutitarii. In sa ajunsi la casutza am constata ca situatia sonora nu s-a schimbat…caci vecinii nostri erau niste pustani care probabail statea la „casa de vacantza a lui taticu” si care faceau karaoke pe manele(printre altele). De asemenea in vecinatate mai era o casa, si de acolo se auzea muzica. Pana la urma am fost inconjurati de 3 factori de poluare sonora, si in mare parte au pus manele. Sa nu mai spun ca am stat intr-o casutza in panta, in acer orice atingeai iti era firica sa nu se rupa, patul meu era sprijinit pe niste pietre, la fel si casutza. Un jeg imens, SA NU CUMVA SA MERGETI LA CABANA RAMET. Parerea mea! Dupa ce am mancat, acompaniati de muzica telefoanelor noastre, care oricum era acoperita de manele, am decis sa plecam sa vedem ce mai e incolo pe drum. Si unde or fi cheile alea? (acum am citit si am aflat ca intre cabana si chei sunt vreo 3 kilometri, si cica ar fi foarte faine dar si dificile, cu multe treceri prin apa). In sfarsit, noi nu stiam asta, asa ca am luat-o pe drum in sus….si am observat o gramada de case de vacantze, care mai de care mai mare si frumoasa, nu situ ale cui or fi, si de unde nene atata banet?

Cand sa ne intoarcem, surpriza: casutele erau intr-o curte, inconjurata de un gard de sarma, cu o poarta de lemn, pe care am bagat si masina. Poarta nu era fixata in vreo balama, iar cand am revenit noi nu mai era deloc…..Ne-am gandit ca maneloteca de la focul de tabara trebuie intretinuta cu ceva lemn. De dimineatza am constata ca poarta era aruncata peste gardul vecinilor, si ei manelisti. Ciudat….

Nervosi dar obositi ne-am culcat, dupa o tentativa nereusita de a juca carti. Ce bine ca nu iti ramane pe creier ceea ce asculti noaptea, ca am fi cantat si acum manele daca ar fi fost asa…..

Ziua 4 – 3 mai 2008   
– – – – – – – – – – – – –

Am sters-o rapid din locatie. Trezit, impachetat, lasat cheie/platit, baga cheia in contact si pe aici ti-e drumu….. Mancarea poate sa mai astepte.

Primul popas, extrem de scurt, a fost biserica din Santimbru. Era inchisa si nu pare foarte interesanta.
Vechea biserica (secolul at Xlll-lea) fiind distrusa in timpul luptelor, lancu de Hunedoara a ctitorit un alt lacas, de tip hala, in stil gotic si cu portal romanic pe fatada sudica. In interior se gasesc fragmente de picturi din secolele XV-XVI.

A trecut din nou prin sebes, si din nou nu am oprit in oras. Am luat-o pe un drum laturalnic, strajuit de rapita, catre Rapa Rosie. Drumul era foarte prost dar am scos-l la cap. Rapa rosie este o rapa(normal) dintr-un lut rosiatic, destul de spectaculoasa. Spre mirarea noastra, pe pajistea din zona se desfasura o intrunire a pasionatilor de aeromodelism, asa ca am putea admira in voie micutele aparate in zbor, si de asemenea era gata-gata sa fim implicati intr-un accident aviatic, si anume era sa ne cada un avoin in cap J . Era multa lume pe acolo, poate 100 de persoane, multe masini si corturi, si tot felul de jucarioare. Noi am stat si ne-am bucurat de masa de dimineata, ne-am plimbat prin zona, am facut poze, dar din pacate dupa un timp a trebuit sa plecam. E chiar un loc fain pentru campare……

 

Rapa Rosie este o rezervatie geologica cu o suprafata de 10 ha. Peretii sai au inaltimi cuprinse intre 80 si 100 m. Apa ce sapa in lutul colinei in jur de 60 milioane de ani, lasa in urma trecerii ei forme ciudate: coloane, turnuri, piramide, toate de culoare rosiatica. Hauri adanci se deschid in stanga si dreapta, iar apa de ploaie formeaza paraiase sangerii, care se pravalesc in fundul vagunilor cu un zgomot sinistu. Pasarile au sapat in lut zeci si zeci de gauri. Coborarea spre pod, peste apa Secasului atrage atentia asupra tunelurilor sapate de apa de ploaie, care cu timpul se surpa formand santuri enorme.

Am reusit sa ajungem si in Sebes. Am constata, fara uimire, ca pe masure ce ne apropiem de sibiu orasele devin tot mai frumoase. Sebesul mi-a parut un oras linistit, curat, cu o cetate si de asemenea cu ziduri si turnuri inca ramase din vechile fortificatii ale orasului, ce se vad printre case. Mi-a aduc aminte de Medias. Cetatea din pcate nu am reusit sa o vizitam, ne-am uitat la ea prin gard (era o portiune unde se daramase zidul de aparare si se vedea direct inauntru).

POZA SEBES

A fost construita la sfarsitul secolului al XIV-lea si inceputul secolului al XV-lea. Se compune dintr-un zid de incinta, lung de 1700 m., in care s-au facut creneluri, metereze si guri de pacura care au ramas bine conservate. Cetatea prezenta patru turnuri de poarta, din care nu se mai pastreaza decat vestigiile celor de pe latura de nord si de vest.

Am dat o scurta raita prin oras, am vazut un cortegiu electoral scarbos, ne-am cumparat una-alta de mancare, dupa care am pornit catre highlight-ul zilei(din punctul meu de vedere), cetatea de la Calnic. Cetatea este de-a dreptul superba, bine pastrata, bine intretinuta. Un loc linistit si intim, cu un muzeu ce contine multa ceramica din diverse zone ale tarii, o pivnita cu butoaie imense de vin (or fi pline?), o biserica in care se asculta muzica baroca. Se poate sui in turn, unde sunt clopotele si mecanismul ceasului. 5 ron intrarea.

POZA CALNIC

Construita initial ca resedinta nobiliara, la mijlocul secolului al XIII-lea de catre contele Chyl de Kelling, Cetatea din Calnic a fost conceputa ca un donjon masiv de plan rectangular, folosit ca locuinta, inconjurat de ziduri masive, ce formau o incinta ovala, cu un turn spre sud si un turn al portii pe latura nordica. Sistemul de aparare era intregit de santul cu apa ce inconjura cetatea.
Resedinta a greavilor sasi pana in 1430, cetatea a fost vanduta de ultimii descendenti ai familiei nobiliare comunitatii taranilor sasi din Calnic, care in prima jumatate a secolului al XVI-lea au inceput inaltarea unei noi centuri de ziduri, au fortificat turnul portii cu o barbacana, iar in curtea interioara, pe ruinele unei constructii mai vechi, au ridicat capela.
In interiorul capelei se conserva fragmente de fresca de la inceputul secolului al XVI-lea, iar pe latura de vest se pastreaza tribuna de lemn, decorata cu panouri pictate in stil floral renascentiste de factura populara din 1733. In curtea interioara au fost construite, de-a lungul zidurilor, camari pentru provizii pentru vremuri de rastriste. Ridicarea celei de a doua incinte, in secolul al XVI-lea, a necesitat suprainaltarea donjonului cu doua nivele, atingand o inaltime de peste 20 de metri, asigurand astfel eficienta armelor de foc dincolo de zidul exterior.

Am luat-o pe un drum mai mic si am ajuns in Garbova. Aici nu stiam prea bine ce avem de vizitat, dar panourile din cintru ne-au lamurit: o biserica fortificata si o cetate. Cetatea se gaseste in centrul satului si era inchisa. Am incercat sa gasim cheia, dar nu am reusit, cica doar seara vine femeia care tine cheia, sa traga clopotele. Biserica se afla, in mod nenatural as spune eu, in varful unui deal. Este o constructie romanica din secolul 13 parca, din care se pastreaza intact turnul si peretii, din pacate acoperisul s-a naruit.  In jurul bisericii se gasesc morminte vechi, de pe la 1800 si ceva.

POZE GARBOVA

Am continuat drumul spre Sibiu, si la un moment dat am zarit o biserica fortificate ce parea mai interesanta, in Miercurea Sibiului. Asa ca ne-am oprit in fartza ei, am sunat la poarta si, culmmea, ne-a raspuns o fetitza blonzie care foarte amabila ne-a invitat inauntru. Am facut un tur, biserica este destul de intretinuta si se pare ca are ingrijitori permanent, caci fetita si familia ei stau acolo. Am mai vrut sa oprim in Cristian, dar chiar in fata portii bisericii era un om care parea mort, asa ca am decis sa dam cu skip.

Am intrat in Sibiu dar am iesit repede caci tinta noastra era Cisnadioara, unde urma sa ne vedem cu niste prieteni care sa gaseau in Sibiu. Cisnadioara nu parea prea interesanta din poze, insa in realitate este ceva ce merita vazut. Este in parte ruine, dar se pastreaza o mare parte din zidul exterior si o bazilica. Ciudat mi s-a parut faptul ca cetatea apartine de Cisnadie, nu de Cisnadioara(localitate in care est practic situata). Cica Cisnadie si Cisnadioara s-au judecat multa vreme pentru posesiunea asupra cetatii, insa Cisnadie a castigat. Taxa: 5 ron.

POZA CISNADIOARA

Cetatea cu bazilica in stil romanic este unul dintre cele mai reprezentative monumente ale stilului romanic din Transilvania, printre cele mai vechi din aceste parti ale tarii. Biserica este atestata documentar la 1223, cand Magister Goulinus o doneaza Manastirii cisterciene de la Carta. Se compune din nava centrala, doua nave laterale, cor, absida centrala si doua abside laterale. In interiorul monumentului au fost amplasate monumentele funerare ale ofiterilor si soldatilor germani si austro – ungari cazuti in luptele din jurul Sibiului in toamna anului 1916. Placile funerare au fost stramutate din cimitirul de la Gusterita in anul 1940.
Este construita din piatra, pastrata in conditii excelente, fiind situata pe varful unui deal impadurit, odinioara loc de aparare impotriva invaziilor straine.

Am coborat din dealul cetatii, ne-am amuzat copios  de un vacar ce ii zicea unei vaci „Mariana, du-te la muma-ta” (iar Mariana statea in mijlocul strazii dezorientata, ca o vaca 😛 ). Am mai stat un pic la vorba dar pana la urma ne-am suit in masini si am pornit spre Bucuresti……. Am ajuns in Bucuresti fara vreun incident, iar pe la ora 12 eram in casa J  A fost o excursie obositoare, dar am vazut atat de multe lucruri incat mi se incurca in cap denumiri si imagini, sper sa nu le fi incurcat si prin RT….. Oricum, a meritat in mod clar.
 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *