RT Crai 14, 15 feb

…hmm; la radio se-anunta ploi.. ba ninsori; spre joi incep amusinarile – bucegi 40 cm; sumbru. Eu vreau crai si sudica in inconstienta; week-endu trecut am fost pe nordica cu Mugurel si zapada a fo super, a mers brici. Da cu-o floare nu se face primavara. Ma scutur de ganduri, fac din ele un somoiog de hartie si il arunc la cos; din socoteli mai realiste rezulta urmatoarele: ori creasta iezer cu urcare dinspre Cuca ori in Crai Padina Popii, Brana Caprelor.. Ramane pana la urma Crai si vedem noi acolo ce-om face.
 


Sambata dimineata pe la 6 fara 20 primu ajunge Carpati, vine si Lucian, pe Harciog il luam de la Aviatorilor. Incet la drum si ajungem in Zarnesti, unde lasam masina jumate sub panoul publicitar de la giratoriu. Ne echipam si o luam la pas. Imediat dupa iesirea din oras ne bagam pe stanga pe o poteca. Zapada e mare, se vede ca a nins zdravan. Cotim dreapta si incepem sa urcam in diagonala peste terase. Dam in poteca si o tinem asa pana la schit, intre timp Carpati imi arata in vreo 6 locuri intrarea in Valea Crapaturii. La schit bagam repede cate un sandwich si pornim mai departe. De aici nu mai e poteca sapata, dar zapada e un pulver usor si nici nu o simtim. Ii dam tare inainte si intr-o ora suntem la refugiul Diana (1510 m). Aici curatenie impecabila – platforma pe care se doarme e proapspat facuta, lacuita. Un caiet de lasat pareri, pixuri, matura, foras, sul de saci menajeri, usa se inchide perfect. Ce sa mai, se vede ca au trecut oameni gospodari pe acolo – tot respectul colegilor de pe Carpati.org. ! Io bag apa insetat, parca as baga si-un somn da Harciogu vine din spate si trece mai departe racheta bagand in fata hotarat. Dau cu matura zapada afara, inchid usa si o iau la drum. Brana Caprelor, banda albastra. In fata incepe sa se imputa – ii ajung pe ceilalti pregatindu-se pentru traversee; apare si o cordelina. Harciogu isi face un lat in jurul mijlocului si se avanta inainte, trecem pe rand Carpati si cu mine in stilul balustrada, vine si Lucian. Mai departe numai asa am mers ca erau traversee dubioase rau. Zapada era pana la genunchi dar parea indeajuns de stabila, chiar daca uneori treceam peste urme de avalansa. Le-am mai bajbait din cand in cand, ca nu se mai vad marcajele si nu mai tine nimeni minte exact care e valcelul pe unde se urca in dreapta. Se lasa seara si, mai rau – si ceata odata cu ea. Harciogu ne zoreste la greu si baga tanc in fata. Nimerim in final valcelul si ii dam in sus spre "La Gavan" 1880 m. Rasuflam usurati cand ajungem in dreptul scobiturii in stanca marcata cu vopsea neagra. Mai e ceva pana sus dar toti ne resimtim de pe urma mersului prin zapada adanca. io merg greoi si aproape tin lumea in urma. Sunt al treilea si simt in mana cordelina cum o ia in fata. Lucian ma zoreste din spate. Hotarasc sa nu mai merg cu mana pe ea si reusesc sa inaintez cu mai mult randament. Ajungem in Saua
Izvorului si ne mai tragem respiratia. Spre creasta se impute rau – si ceata multa, din ce in ce mai intuneric si bate vantu ca naiba. Zapada e pana peste genunchi. Ne ia destul de mult portiunea asta. Ajungem sus in creasta unde e de-a dreptul crunt – bate vantul tare rau si ace de gheata. Se intuneca mai tare si nu mai stam pe ganduri. Trecem la vreo 5 m pe langa stalpul care marcheaza Vf. Padina Popii – 1970 m. Vizibilitatea scade de la minut la minut + ca abia vedem din cauza vantului cu tepi. Facem stanga catre ce credeam ca e Nordica, coboram vreo 10 minute; Lucian nu mai rezista si se opreste sa isi puna cagula. Bucata de cordelina se intinde intre noi si exact cand sa coboare de pe un tanc aproape ca il tragem cu forta; urlam toti unii la altii – Lucian cel mai tare isi pierde cumpatul – parca e o pisica calcata pe coada. Are dreptate saracu' noi ii dadeam inainte inebuniti si omu avea de descatarat.. . Abia zaresc fetele celorlalti
si incep sa ma sperii – toti sunt vineti rau la fata si banuiesc ca la fel sunt si eu ca nu mai simt nimic; windstopperul mi-a inghetat de la transpiratie si parca e din tabla iar manecile burlane; o bretea cazuta de pe umar si o parazapada desfacuta imi intind nervii la limita. Daniel e in fata cu Carpati si isi dau seama ca nu suntem pe traseul bun. E nasol rau ca nu se mai vede nimic nicaieri. Injuraturi la limita, si sincer frica. Nimeni nu vrea sa mai doarma in conditii d'astea. O luam in graba inapoi pe propriile urme si urcam pana la varf. Pe care e indicat doar traseul spre Diana… pe care tocmai urcasem. Experienta colegilor isi spune cuvantul si isi amintesc care e directia buna. Nu e de stat pe ganduri si ne aruncam inainte. Harciogu s-a desfacut din cordelina si a ramas atarnata doar de Lucian ca o coada lunga de soarece pe care ne straduim sa nu calcam. Nu e de pierdut nici macar un minut sa strangem sfoara. Ne incurajam singuri ca
asta tre sa fie, nu are cum alta… In fata se ingusteaza si coboram usor dreapta sa evitam cornisele; mai jos e un pic mai bine ca nu mai bate asa tare vantul si putem sa mai respiram. In cateva minute ajungem in dreptul seii Padinei Inchise. Abia aici ne simtim scapati. Facem o scurta pauza sa ne punem frontalele si mai prindem curaj. Nici urma de poteca – zapada e pana la genunchi, marcaje or fi pe copaci dar sunt toti astupati de ramurile ingreunate de zapada. Din intuitie si amintiri Harciogu merge inainte; impreuna cu Lucian si Carpati refac mental traseul ca pe un puzzle – ar trebui sa mai mergem in fata pana se coboara brusc un valcel in stanga dar sa fim ochii cat cepele dupa urcarea inapoi. Gasim in fata ceva de genul asta si ne revine zambetul cand zarim si un marcaj pe o piatra. Unul dupa altul coboram, gasim locul de urcare de care trecem, nu foarte usor. Tot din amintiri colegii subliniaza ca tre sa fim geana dupa marcaje, ca sunt
copaci taiati, cazuti care mai rup traseul. Descoperim totusi marcaje. Ne mai linistim. Nu pentru multa vreme; Mersul in fata e incordare maxima – sub zapada pulver sunt capcane la tot pasul: ba portiuni de gheata, ba cioturi de pietre inselatoare, ba craci alunecoase. Nu ne induram sa punem coltarii – ar fi prea riscant pentru glezne. Am avut cateva puncte in care nu mai gaseam traseul dar cu cateva incercari l-am dibuit pana la urma. Harciogu ia avans inainte si noi ramanem in spate, legati toti trei in bucata de cordelina – ii gasim utilitatea tinandu-ne echilibrul in ea cand alunecam. Din cand in cand razbat in fata reprize de injuraturi si fascicole de frontala ratacite haotic in sus. In scurt timp descoperim urme de tavaleala in zapada si il tachinam pe Daniel intrebandu-l daca ii arde de facut ingerasi pe zapada la ora asta. Asa-i romanu, cand scapa de belele ii arde de ras. Plus ca aflam gratuit ce zone tre sa ocolim. Nici Carpati nu scapa
din ironii ca n-ar da drumul la sfoara aia parca ar fi cordonu ombilical. Pana jos fiecare pas a fost ruleta ruseasca. Fiecare am cazut de cel putin 5-6 ori. De cate ori a cazut Harciogu in fata am putut calcula doar dupa reprizele de injuraturi. Si au fost nene. In sfarsit am ajuns. Suntem zgibuliti dar fericiti ca am scapat si de data asta basma curata. Strangem si sfoara sa nu ne"facem de ras"… Intram in cabana – multa lume, Mihai Zidaru cu prietena si cu canishu',  reuniune Ecotour, Cosmin ne cinsteste cu vin si palinca, hai Noroc! Oana ne gaseste la fiecare loc intr-o camera calduroasa. Multumim!!. Ducem rucsacii si mai stam in sala de mese pana se stinge lumina la taclale si povesti. Dam stingerea si o iau mai leganat asa spre culcare; dau sa intru hotarat in prima anexa dar ma opresc unii la usa – cica in aia stau ei… Ridic din umeri si ma duc spre a doua, de data asta cu noroc. Ma bag in sacul de dormit si las visele sa se joace.
A doua zi am coborat pe V. Crapaturii unde am mai luat cateva trante bune – si acum ma asez scrasnind din dinti pe scaun. Aglomeratie mare pe DN 1 in zona statiunilor. Am mai vazut pe unu infipt cu masina in gard la un gospodar – deja e ceva obisnuit…

Mult respect colegilor de tura; mai mult succes in planurile de vara asta!
Multumiri celor care ne pazesc.

Toate bune!
babau

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *