RT Bran – Ciubotea – Omu (27-28 martie)

De Neghinita
Cum de data asta nu am mai pierdut trenul(eu), la ora 5.50 am plecat din Gara de Nord cu Rapidul inspre Brasov. Nu a avut nimeni mila de Furnicaru si deci nu si-a indeplinit visul de a dormi pe ruta Bucuresti – Brasov. Ne-am intalnit si cu marea legenda Mihai Zidaru care da, este la fel de porcos pe cat o zic miturile montane, ceea ce l-a consacrat rapid in top 3-ul meu al figurilor de neuitat. Prezentarea echipei,in ordinea numerelor de pe tricou: Eu (ana), Harciogu, Furnicaru, Oana (cunoscuta si dupa maneaua cu acelasi nume), Lolek, Carpati, Alex, Andrei si prietena lui Andrei (ultimii 3 erau niste prieteni din Ecotur ai Oanei).

La ora 9 am ajuns in Brasov dupa ce in tren am avut locuri(in ciuda blatului) si am luat microbuzul inspre Bran unde am ajuns pe la 10.Dupa traditionala oprire la patiserie,care nu s-a dovedit benefica pt mine si Harciogu fiindca pe traseu ne-a luat burta, am pornit, in forma pt un traseu despre care se spusese ca va fi greu (11 ore). Soarele batea incantator peste culoarul Rucar – Bran si se anunta o tura foarte faina.
Ne-am oprit,normal, sa ne scotem haine,ochelari etc si am inceput urcusul din care ne-am oprit dupa vreo 4 ore in care nici n-am simtit ca urc (eu fiindca baietii au batut urme in fata, Carpati s-a remarcat oricum toata tura fiindca aproape ne ruga sa bata urme:)) ) Am mers vreo 4 km intai pe drum prin Bran si apoi am inceput urcusul pe triunghi galben care dupa ceva vreme incepuse sa devina mai greu vizibil ca marcaj. Am urcat prin padure,am dat cu nasul de pamant la unele urcusuri mai alunecoase, am fost asemuita unui copil molestat de catre Harciogu si am ajuns dupa 4 ore intr-o caldare din care se urca o vale destul de interesanta fiindca zapada se scurgea pe stanca si ne dadea fiori ca nu mai apucam alta tura.
Inarmati cu coltari,alte minuni,am facut mica mare greseala de a nu ne da cu crema de soare,greseala ale carei efecte le simt si acum cand am buzele harcea-parcea fiindca am basici inca pe ele, la o saptamana distanta. Am pornit urcusul pe langa niste stanci mai ferite, cu Harciogu care dadea ordine dictatoriale in fata.
Am ajuns in alta caldare de unde se vedeau peretii inconjurandu-ne in toate partile. Schema a fost asa: Harciogu s-a dus sa vada daca se continua culmea spre Vf. Scara si am inceput urcusul de 60 grade care a tinut vreo ora. A fost cred unul din cele mai grele lucruri pe care le-am facut, dar mi-a placut,am simtit cu adevarat ce inseamna sa urci pe munte, sa te simti una cu el.
Am mai facut o pauza,destul cat sa constat ca ma doare burta si sa injur pateurile mai sus mentionate. Apoi a inceput lungul drum catre Vf. Omu, drum pe care mi-am vazut si eu limitele,am incercat sa le depasesc etc. De aici deci am mai urcat vreo 5 ore,vantul incepuse sa bata destul de puternic,cu gheata de cele mai multe ori si nu stiam de ce ma doare fata asa de rau. Am aflat a doua zi,cand m-am uitat in oglinda si aratam ca un leopard pe fata, cu pete unde fusese caciula. Distractie mare. Furnicaru m-a ajutat pe ultimele 2 ore sa urc,m-a incurajat pt ca ma saturasem sa tot apara munti de urcat in fata,se lasase noaptea si simteam ca nu o sa mai ajungem niciodata.Urcusul final a fost fain rau fiindca deja nu mai vedeam,era ca in filmele de groaza. Am ajuns la Omu si m-am bucurat ca am facut si eu prima oara in viata un varf de 2500 m, iarna, si am vazut “sanctuarul” si piatra aia energetica:)) ). Eram terminata,insa imi era clar ca facusem poate tura cea mai grea “din toata cariera”.
A doua zi a inceput in forta,am plecat pe la ora 10 si am pornit inspre Costila-Piatra Arsa. Nu mai fusesem niciodata pe tot Platoul Bucegilor asa ca am inscris in carnetel alta victorie pt povestit nepotilor. Am constatat cu bucurie ca nu sunt singura care arata ca un rac fiindca si Zidaru si prietena lui aratau la fel si pana si cainele Oita se arsese pe blana.Oricum,drumul a fost destul de monoton pana acolo,am apucat sa admir peisajul, Coltii Morarului la care mereu am visat privindu-i de la baza muntelui si poate in viitor o sa urc pe ei, sa visez de acolo la altceva mai maret. Am ajuns la Piatra Arsa,am mancat ceva si acolo ne-am despartit. Carpati, Furnicaru, Harciogu au pornit pe Piciorul Pietrei Arse, iar noi, plebea, am luat-o pe Cota 2000 – Sinaia.
Cel mai amuzant a fost ca dupa ce au plecat baietii a venit un nene la noi si ne-a panicat ca o sa ii ia avalansa, am sunat in disperare dupa ei si am avut sansa unica sa ma injure Carpati fiindca il sunam cand facea o traversare. Oricum, am reglat incidentul jos, dupa binecunoscuta zicala: “Amice, esti un idiot!” adresata lu’ nenea intrus.
Coborarea nu a avut emotii,a fost destul de monotona,nu a aparut niciun urs gunoier sa ne manance pe mine si pe Lolek, Oana a condus plutonul si noi ne-am delectat cu peisajul.Singurele incidente au fost schiorii besmetici de la cota 2000 in jos si boarderii pe care imi venea sa ii omor individual fiindca scria numai “fite” pe fiecare din ei.Am ajuns in Sinaia,trecand pe langa Castelul Peles, pe langa dughenele cu suveniruri si am facut traditionala vizita la shaormerie si supermarket fiindca am pierdut trenul de 5. Am luat trenul de 6 care a avut o nesimtita intarziere atat la venire cat si la plecare (vreo ora jumate),ne-am incins de la caldura in tren,insa a fost foarte haios sa stam in picioare atatea ore pe culoar, sa ne doara picioarele etc.Totul in numele muntelui!:)) Oricum, cred ca asta a fost pentru mine tura care a lasat cele mai adanci urme(pe fata mai ales),o tura pe care nu o s-o uit prea curand, mai ales ca peisajele mi-au ramas intiparite si in minte si in suflet.
Vivat Bucegiul!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *