RT Alpi – Mont Blanc 20-29 iulie 2007

Echipa participanta la expeditie :
Viorica , Octavian (octavian67) , Mirela , Catalin (catalins) , Mugur (mugur_m) , Gabi (gabibv) , Nicu (Suru) , eu (Marius Carpati)

So… hai sa va povestesc incercarea noastra de cucerire a celui mai inalt varf din M-tii Alpi – Mont Blanc 4807 – pe ruta Grand Traversee (Mont Blanc de Tacul , Mont Maudit , Mont Blanc) – denumita si ruta celor 3 Mont Blanc;

Ziua 1 – 20 iulie 2007

Am plecat vineri dimineata cu avionul de pe aeroportul Otopeni (Henri Coanda) ora 6.20 cu destinatia Milano – Malpensa.
Octavian , Viorica , Gabi si Catalin urmau sa soseasca duminica seara 22 iulie cu masina proprietate personala a lui Gabi ; Mirela , Mugur si Nicu cu autocarul Atlassib – tot duminica seara – 22 iulie;
Ajuns pe aeroportul Milano – Malpensa (ora 7.45 , am luat un autocar spre Milano – autocare ce pleaca din 20 in 20 de minute cu destinatia finala – Stazione Centrale – Gara Centrala din Milano – pret : 5 – 5.50 euro – depinde de firma
Dupa aproximativ 1 ora si 20 min. am ajuns in Gara Centrala din Milano de unde se poate lua metroul inspre Autogara Milano – Lampugno de unde pleaca autocarele spre Aosta – Stazione Centrale.
Metroul se ia pe linia verde spre Cadorna si de acolo pe linia rosie spre Lumpagno – pret 1 euro cartela cu o calatorie
Eu am luat un taxi pana la autogara Lumpagno- pret 14 euro.
Ajuns aici am constatat ca am autocar inspre Aosta la ora 13.30 parca – pret 13 euro; tot in aceasta autogara sosesc si autocarele de Romania (Eurolines , Atlasssib)
Dupa o cursa de 2 ore in care partial am dormit , am ajuns in Aosta – un orasel in nordul italiei in zona muntoasa unde am schimbat autocarul cu cel de Courmayeur – legatura imediata – pretul pe distanta Aosta – Chamonix cu schimbare autocar din nou in Courmayeur 13 euro.
Ajuns in Courmayeur – statiune italiana la baza Mont Blancului – am urcat repede in autocarul de Chamonix care facea transbordarea in Franta prin tunelul Mont Blanc – 11, 6 km de tunel – cel mai lung din Europa;
In Courmayeur am admirat o partea din creasta Peuterey – si anume Aguille Noire de Peuterey – un varf salbatic pe o creasta aproape imposibila – Integrala Peuterey este unul din traseele cele mai dificile de ascensiune pe Mont Blanc
Am intrat in tunel si odata cu parcurgerea lui – parea ca nu se mai termina – am iesit in Franta si de acolo in 20 de minute am ajuns in Chamonix – chiar langa Gara;
Chamonix-ul m-a intampinat cu o ploaie marunta si cu nori amenintatori si ceata ce se ridica deasupra abrupturilor si ghetarilor din zona Mont Blancului
Am distins printre nori formele amenintatoare ale varfurilor Aguillle Verte , Aguille du Midi – cu celebra sa telecabina , Mont Blanc du Tacul , Dome du Gouter si Aguille du Gouter cu refugiul Gouter in varful sau; de cealalta parte a vaii se inaltau crestele stancoase ale lui Aguilles Rouges.
Am intrat in primul bar de langa gara unde m-am intalnit cu niste francezi care mi-au dat inf. referitoare la campingurile din zona si asa am decis sa merg cu ei in Les Bossons – localitate aflata la 5 km de Chamonix in directia Les Houches unde am hotarat sa campez la campingul Les Cimes;
Am luat trenul pana in Les Bosssons , tren ce circula pe ruta Martigny – Saint Gervais les Bains – si care intre statiile Vallorcine (la granita cu Elvetia) si Les Houches – e gratis odata cu prezentarea cardului de turist Carte Hote – pe care trebuie sa-l soliciti de la propietarul campingului – cardul e gratis; deasemenea pe baza cardului se poate calatori gratis si cu autocarele ce circula intre Chamonix si Les Houches – cam din ora in ora;
Ajuns in Les Bossons am purces la campingul Les Cimes (2 stele) unde m-am cazat – pret 3,80 euro – cortul (sau cort + masina) si 4.20 euro de persoana pe noapte – in total 9 euro pe noapte ;
La camping se gasesc , dusuri , apa calda , toalete , iti poti trage curent electric contra cost (2 euro) si poti folosi masinile automate de spalat tot contra cost (4 euro – incarcarea)
Odata pus cortul am servit o pizza la terasa de la camping si am admirat varfurile de deasupra , deoarce norii se mai risipisera si ploaia incetase;
Se vedea si Mont – Blancul daca privaei atent , insa peisajul parea impresionant ; ghetarii isi varsau crevaseele pana aproape de 2500 m (Glacier de Bosson si Glacier de Mulet);
M-am bagat la somn fiind obosit dupa lunga zi de transport din Romania in Franta;

Ziua 2 – 21 iulie 2007

Sambata dimineata m-am trezit si pe un soare puternic am plecat in Chamonix la cumparaturi ; in Chamonix exista o gramada de magazine de unde poti cumpara diferite echipamente montane – uneori la preturi mai mici decat in Romania – cel mai mare magazin din Chamonix – Snell Sports se gaseste chiar pe strada principala si aici poti gasi tot ce-ti doreste inima – am achizitionat o pereche de coltari Grivel G12 – prindere rapida fata spate la pret de 115 euro – in Romania sunt 4500000 lei – deci i-am luat mult ma ieftin ; cei care vor sa vina aici merita sa-si ia niste banuti cu ei deoarece pot gasi chestii faine la preturi mai mici decat in Romania.
Dupa amiaza dupa orele 15 a inceput ploaia si a tinut-o asa cu mici intermitente toata noaptea de sambata spre duminca – m-am trezit noaptea in cort cu picaturi de apa – desi am un cort destul de bun Husky Flame 2 – si cu un melc pe fata mea;

Ziua 3 – 22 iulie 2007

M-am trezit dis de dimineata in jur de ora 7.30 si am pornit-o inspre Les Houcehes cu autocarul – 4 km de unde urma sa iau telecabina pana la BelleVue – 1800 m si de acolo sa parcurg un traseu de aclimatizare pana la Ref. Tete Rousse 3167 m si inapoi – Ref. Tete Rouse se gaseste pe traseul clasic de ascensiune pe Mont Blanc.
O alta varianta de acces era sa iei trenuletul din Saint Gervais pana la Nid D’Aigle – 2430 m si de acolo pe jos pana la Tete Rousse – dar datorita ploilor din ultima vreme si caderilor masive de pietre trenuletul functiona pana la BelleVue – 1800 m ;
Asadar am luat telecabina – 18 euro dus intors si in 20 de minute eram la BelleVue – cota 1800 m;
Aici am pornit-o inspre Nid D’Aigle pe traseu marcat cu banda rosie + punct rosu prin L’Are;
Traseul seamana la inceput cu poteca Tache Ionescu dupa care ajungi intr-o poiana la baza unor creste stancoase ; se urca apoi in serpentine prin niste boscheti pana ajungi pe o culme de unde incepe portiunea frumoasa a traseului pe muchia din stanga , in serpentine , peste scari de fier si pe alocuri cu cabluri , treci peste cateva cascade , admiri ghetarul Bionassay si dupa aproximativ 2 ore de la plecarea de la BelleVue esti la Nid D’Aigle – 2430 m – la capatul trenuletului – de aici incepe zona pur stancoasa care te va duce spre Tete Rousse ; pe drum spre Nid D’Aigle m-am intalnit cu niste salvasmontisti din zona care m-au intrebat unde merg , daca am echipamentul adecvat la mine (pentru ruta asta pana la Tete Rousse iti trebuie doar – bocanci , bete de tura , casca si poate coltari – deoarece in partea finala inspre Tete Rousse era zapada – cel putin anul asta era ); salvamontistii mi-au dat un pliant cu niste sfaturi , mi-a urat drum bun dupa care am continuat;
Am inceput sa urc pe o poteca stancoasa marcata pe ici pe colo cu puncte rosii pe stanci si dupa o ora am ajuns la Baraque Forestiere Des Rognes – altitudine 2780 m ;
De aici traseul facea dreapta pe o mica creasta stancoasa cu lespezi mari ca in zona Custurii Saratii , batea si un pic mai tare vantul ; am continuat sa urc apoi am ajuns la o rascruce deasupra ghetarului unde creasta facea stanga , in fata mea se vedea Aguille du Gouter inspaimantator ; am continuat sa urc pe creasta stancoasa , plantata pe ici pe colo cu cabluri de asigurare si dupa aproximativ inca o ora am ajuns la capatul ei pe un platou de zapada la baza fetei vestice a lui Aguille du Gouter de unde se vedea in dreapta refugiul Tete Rousse ;
O mica poteca de vreo 500 m prin zapada si am ajuns la refugiul Tete Rousse – primul punct intermediasr din traseul clasic spre Mont Blanc ;
In fata mea se observa Grand Culoir – culoarul mortii – zona cea mai pacatoasa din Alpi cu cele mai multe victime si care trebuie traversat perntru a ajunge le Refugiul Gouter – 3800 m;
Anul acesta Grand Culoir era plin cu zapada , se vedeau alpinisti urcand inspre Ref. Gouter – traseul e “placat” cu cabluri de asigurare pe care iti poti pune caraba asigurand-te in zelb si parcurgand aceasta portiune mai in siguranta- riscul caderilor de pietre persista insa chiar si cu zapada pe el;
In dreapta se inalta maiestuos Creasta Bionassay culminand cu Aguille du Bionassay un varf cu un perete de zapada impresionant – Creasta Bionassay este de asemenea unul din traseele tehnice de atingere a Mont – Blancului – grad AD – pe cea mai usoara ruta – un fel de 3A-3B la peste 3000 m;
Refugiul Tete Rousse arata foarte bine – mult mai bine decat cabanele de pe la noi , la intrare , te dezechipai de coltari , pioleti , bocanci si iti puneai papuci pt a intra in sala de mese – refugiul are 74 de locuri de dormit – pretul in jur de 30 euro pe noapte (mic dejun inclus) si aproape 50 euro in sistem demipensiune (si cina inclusa);
Aici m-am intalnit cu un alpinsit turc care urcase singur si care vrea sa urce a doua zi inspre Ref Gouter si de acolo pe Mont Blanc; la intrebarea mea : nu iti e frica sa urci singur pe acolo ? mi-a raspuns ca nu si apoi dupa aceea am aflat ca omul era experimentat : urcase de cate 2 ori pe Lenin si pe Khan Thengri (2 varfuri de peste 7000 m din M-tii Pamir , mai escaladase si Elbrus , Dichtau si Ushuba – varfuri din Caucaz de peste 4000 m) – deci era destul de experimentat;
Dupa ce am servit o Coca Cola la cutie – 3 euro am pornit-o inapoi inspre Nid D’Aigle pe traseul pe care urcasem ; intr-o ora eram deja jos la Nid d’Aigle si apoi de acolo intr-o ora si jumatate inapoi la BelleVue;
Aici am ajuns cam mort de sete si de caldura – a fost un soare puternic ziua aceea , m-am hidratat cu un litru de apa si o Coca Cola dupa care am admirat panorama cu masivul Grand Paradiso ce se intindea in fata mea in Italia – pereti inalti de stanca – munti de aproape 4000 m – probabil de aceea i se zice la zona BelleVue;
Am luat telcabina inapoi pana la Les Houches dupa care , ca sa nu mai astept 40 de minute autobuzul am pornit-o pe jos spre Les Bossons – 4 km pe vreme frumoasa si admirand terasele cu flori si curatenia de prin zona;
Ajuns la cort am bagat un dus dupa care i-am sunat pe alde Catalin care ajunsesera si ei in Les Bossons si campasera la campingul Les Marmmotes vis-a-vis de Les Cimes;
M-am intalnit cu acestia , bucurie , strangeri in brate dupa care pe la 19.30 eu , Catalin si Octavian am pornit-o la o plimbare pe jos spre Chamonix in racoarea serii ; pe drum am trecut in localitatea Les Pelerins pe langa un perete cu trasee de escalada – o varietate mare de trasee pitonate pentr uincepatori dar si trasee mai dificile cu surplombe – loc bun de antrenament pentru cei care iubesc escalada; in Chamonix ne-am bagat la o bere dupa ce am admirat vitrinele magazinelor de profil apoi odata cu lasarea noptii ne-am intors tot pe jos spre corturile noastre;

Ziua 4 – 23 iulie 2007

Luni dimineata ne-am trezit si am pornit-o inspre Chamonix cu masina lui Gabi la o plimbare prin statiune si pt. ultimile cumparaturi – vreme frumoasa – soare , placut afara;
In dimineata asta au ajuns si Mirela , Mugur si Nicu cu autocarul din Courmayeur dupa o noapte petrecuta acolo; ne-am intalnit cu ei si am decis ca in jur de orele 15 sa urcam cu telecabina inspre Aguille du Midi – 3842 m si de acolo sa coboram la la platoul de langa Col du Midi – 3500 m si sa punem corturile ; respectiv eu sa ma cazez la refugiul Les Cosdmigues – 3591 m – facusem rezervare cu 2 saptamani inainte – am preferat confortul refugiului – dormitului la cort pe ghetar desi imi luasem si cortul si sacul de dormit cu mine;
Dupa ultimile cumparaturi am facut bagajele si ne-am intalnit in jur de orele 14 la statia de telecabina spre Aguille du Midi – din pacate datorita vantului puternic – telecabina nu functiona intre Plan D’Aguilles – 2430 m (statie intermediara) si Aguille du Midi asa ca am hotarat sa mai ramanem o noapte in Chamonix si sa incercam sa urcam marti cu ea daca conditiile vor permite;
Traseele directe de acces din Chamonix la Aguille du Midi 3842 m – sunt trasee tehnice (stanca , gheata ) de la gradul D+ in sus (Frendo Spur) (gradul 4A-4B) , un singur traseu fiind mai usor si acela traversand ghetarul peste crevase pe la Ref. Requin – traseu de 2 zile (grad PD – 1B-2A) ceea ce nu se putea cu bagaje ca ale nostre de peste 20 kg ;
Asa ca ne-am pus din nou corturile in campingul de la Les Cimes de data asta in efectiv complet.
Dupa amiaza a inceput bineinteles sa ploua , fapt care nu ne-a speriat , o parte dintre noi , cu exceptia lui Catalin si Nicu am plecat spre Chamonix spre seara la o plimbare , am luat trenul din Les Bossons si apoi am servit o pizza si o bere la o terasa in Chamonix; s-a pus ploaia foarte tare , duap ora 20 .20 nu mai circula nici autobuze nici trenuri spre Les Bosssons asa ca am fost nevoiti sa mergem prin ploaie torentiala 5 km ca sa ajungem la corturile noastre – tin sa va zic ca ne-a udat pana la piele.
Ne-am bagat in corturi si am incercat sa adormim ;

Ziua 5 – 24 iulie 2007

Ne-am trezit dimineata , se oprise si ploaia , afara era soare , vreme frumoasa am facut bagajele si am pornit-o inspre Chamonix sa luam telecabina;
De data asta telecabina functiona pana sus , am luat bilete – 37 euro dus intors pana la Aguille du Midi , am urcat in telecabina intr-o mare de “pantofari” japonezi cu apaaratele digitale agatate de gat si am inceput sa urcam ;la Plan D’Aguilles – 2430 m – am schimbat telecabina si am luat-o pe cea spre Aguille du Midi
In fata noastra se inalta inspaimantataoare fata nordica a celebrului varf cu trasee de mixt pe o diferenta verticala de peste 1200 m ;
Ajunsi sus la 3842 m , am coborat si am pornit-o prin tunelele sapate in stanca spre iesirea pe creasta nord-est a varfului;
Ajunsi la tunelul de gheata (Alpinists Exit) , ne-am echipat cu coltari, casti , pioleti , hamuri , gecile de Gore-Tex;
Octavian a iesit cativa metri pe poteca sapata pe creasta de zapada sa vada cum e traseul si ne-a avertizat ca e expus rau; se pusese si ceata si batea destul de puternic varful ; am renuntat sa ne legam in coarda si am inceput sa coboram pe “poteca” de 30 de cm avand in dreapta si stanga nostra fete de 60 grade de zapada si stanca ; un pas gresit te putea proiecta vreo 200 de metri in dreapta pana pe platoul de langa Col du Midi si in stanga vreo 1000m pana la baza ghetarului ;
Ca sa fie ca un facut dupa vreo 10 min mi-a sarit coltarul , si a trebuit sa ma pun in fund pe creasta aeriana (pe langa care Brana Aeriana e mic copil) si sa mi-l fixez; l-am fixat si am continuat sa cobor cu emotie prin ceata si vant pe creasta ingusta pana intr-un punct unde creasta se largea si se facea un mic platou;
Aici datorita cetii si vantului nu am mai vazut urmele si nu stiam incotro sa o luam; noroc cu doi suedezi care au venit din spate si ne-au “luminat” ; am luat-o dupa ei in dreapta in coborare pana am ajuns la Col du Midi – 3500 m – o sa aflata pe aceasta creasta ; de aici se cobora spre platoul de la baza fetei sudice a lui Aguille du Midi;
Dupa vreo jumatate de ora am ajuns in zona corturilor si ceata s-a mai ridicat, am vazut refugiul Les Cosmiques ; eu m-am despartit de grup si am inceput sa urc spre refugiu care se afla pe un tanc stancos la vreo 150 m diferenta de nivel;
Ajuns la refugiu , un pic obosit datorita greutatii – 22 kg si datorita expunerii crestei pe care am coborat , am intrat inauntru , m-am dezechipat in sala de echipament si m-am dus sa ma cazez ;
La refugiu aproximativ 30 – 40 de oameni , nu prea multi , fusese vreme urata in zilele trecute , m-am cazat – 30 euro pe noapte cu mic dejun inclus – patura , caldura , toalete inauntru , chiuveta cu apa (nepotabila) , o sala de mese imensa si o bucatarie bine dotata ;
Am intrat in vorba cu niste nemti si olandezi , experimentati care venisera si ei sa dea varful + alte trasee tehnice in zona ; s-a ridicat ceata si pentru prima oara am putut admira fata nordica a lui Mont Blanc du Tacul – o fata de 600 m pe care urma sa urcam in cadrul traseului nostru;
Mont Blanc du Tacul era plin de seracuri si de crevase si parea aprope imposibil de urcat pe acolo – ninsese destul de mult si nu se vedea nici o urma de picior de om pe aceasta fata;
Am vorbit cu un ghid neamt si mi- zis ca probabil primii care vor incerca sa deschida poteca pe Tacul o vor face cel devreme miercuri noaptea – dar el ne recomanda sa urcam joi noaptea – va fi poteca batuta mai bine – si riscul de avalansa mai mic – asa ca am hotarat vorbind si cu ceilalti sa ne programam ascensiunea joi noaptea spre vineri;
Am mai stat un pic in sala de mese la discutii despre munte si echipament cu nemtii astia dupa care m-am bagat la culcus;

Ziua 6 – 25 iulie 2007

M-am trezit pe la 7 dimineata , am luat micul dejun (un castron mare de cafea (aveai de ales intre cafea , ceai si ciocolata calda), paine cu gem si cu unt + cereale si suc natural – la comun)
Dupa masa m-am echipat si am coborat la baieti care pusesera corturile pe platou ; afara vremea era superba , soare puternic , cam 10 grade , unii incepusera sa urce in recunoastere si deschidere de poteca pe fata nordica a lui Mont Blanc du Tacul);
Am vb cu echipa si am stabilit sa facem in ziua aceasta un traseu destul de dficil (mai tehnic decat cel de pe Mont Blanc dar mai scurt si anume Midi – Plan Traversee -7-8 ore dus intors – PD+ cu pasaje de II+ pe gheata si stanca) – echivalent dupa cotatia din Romania – 2A – 2B;
S-au echipat si ei (coltari , casti , hamuri , corzi , piolet/pioleti , anouri , bucle si cuie de gheata , prusice si ascendere) ne-am dat cu crema si lipstick impotriva radiatiilor solare – si e foarte serioasa chestia asta – o poti pati urat daca nu folosesti crema si lipstic – minim factor 30 de protectie + ochelari de ghetar cu minim grad 3 de protectie impotriva radiatiilor UVB si UVA)
Am pornit-o inspre Col du Midi de unde incepea traseul propriu zis , am urmat o creasta de zapada in dreapta , dupa care dupa o sesiune de fotografii eu m-am legat in coarda cu Catalin si am inceput sa coboram o creasta super ingusta si expusa de zapada – erau urme facute – erau cativa inaintea noastra – plecati mai devreme;
Dupa coborarea crestei extrem de inguste am ajuns intr-o sa stancoasa de unde am continuat sa coboram printre stanci pana sub un perete de stanca pe sub care erau urmele facute;
In sus ne astepta o poteca expusa la maxim in urcare pe langa perete cu vreo 1500 m in stanga noastra de panta de gheata si stanca – zburai pana in Chamonix in cateva secunde;
Am inceput sa urcam pe langa perete unul in spatele celuilalt – nu era loc decat de 2 bocanci , la un moment dat ne-am intalnit cu 2 grupruri de alpinisti cu ghizi care faceau cale intoarsa (ne-u explicat ca urma un culoar de vreo 150 m cu stanca si gheata foarte dificil care putea fi urcat dar la coborare era foarte periculos asa ca ei se intorceau); ne-am dat la o parte sa treaca cocotandu-ne pe niste tancuri de stanca si am continuat;
A urmat un urcus pe langa perete unde cei din fata au folosit o balustrada recuperabila , eu si Catalin am mers legati si ne-am filat unul pe celalalt ; partea finala a acestei portiuni era o limba de zapada de vreo 30 metri extrem de inclinata pana intr-o sa intre niste ace de stanca;
Ajunsi aici ne-am regrupat toti si am pornit-o pe o alta creasta ingusta de zapada pana la niste stanci pe care le-am descastarat dupa care am ajuns la baza culoarului cu stanca si gheata;
Prima portiune se mergea pe langa perete pe o potecuta la fel de expusa dupa care incepeai sa cateri pe mijlocul culoarului cam la 60 de grade pana in zona unor stanci;
Aici ne-am intalnit cu doi dintre nemtii cu care discutasem cu o seara inainte (unul dintre incercase Dhalaugiri acu cativa ani) , i-am intrebat cum e in continuare si ne-au zis ca urmeaza niste portiuni mai nashpa (nu tehnice dar foarte expuse);
Au ajuns primii 6 in capatul culoarului intr-o sa cu zapada dupa care am reusit sa ajung si eu cu Catalin asigurand pe ici pe colo pe tancurile de stanca ce ne ieseu in cale;
Odata ajunsi sus ii vedem pe ceilalti ca fac cale intoarsa zicandu-ne ca urmeaza o coborare extrem de expusa pe langa un ac mare de stanca dupa care iar o urcare si apoi acul final (Aguille du Plan) si ca ei au hotarat sa se intoarca deoarece exista riscul sa pierdem mult timp si sa ne prinda noaptea;
Urc cu Catalin si cu Gabi pana la baza penultimului ac , se vedeau niste urme in jos (ale nemtilor) care coborau extrem de abrupt prin zapada in dreapta , se vedea si ultimul ac (Aguille du Plan) cu limba de zapada de la baza lui – neatinsa de picior uman – ne-am dat seama ca si nemtii s-au intors si am decis sa ne intoarcem si noi – zapada era foarte proasta – pulver + ca soarele batea foarte puternic si exista riscul sa plece cu noi;
La coborare pe culoarul cu gheata , cei din fata au pus-o de un rapel pe o portiunea cea mai inclinata de la baza stancilor , eu si Catalin am coborat asigurati , Catalin in spate la filare si eu filandu-l de jos apoi ;
A urmat portiunea de coborare pe langa perete ,din culoar, unde cei din fata au trecut la liber – mare curaj – eu nu treceam la liber nici mort – se asigurau doar cu pioletul si coltarii;am trecut si eu cu Catalin portiunea asta cu vreo 3 sesiuni de asigurare; am ajuns la stancile de la baza culoarului – unde ne-au asteptat Gabi si Mirela – ceilalti deja o pornisera in fata – multumi Gabi si Mirela pt suportul psihic 🙂
Am continuat pe creasta de zapada de dinainte de saua dintre colti aici Mirela si Gabi s-au dus din nou la liber descatarand fata de 30 de metri dupa care au disparut in stanga sub perete ; Catalin a pus o asigurare dupa niste stanci si am descatarat si eu pana dincolo de perete apoi un pic de traverseu si am pus eu asigurare ca sa vina si el ; a urma traverseul cel lung pe poteca de 20 cm cu fata la perete si cu picioarele pozitionate in lateral – nu era loc de mai mult – m-am dus filat de Catalin pana la un tanc de stanca unde am pus o asigurare – a venit si el – dupa care m-am dus asigurat inca o portiune pana la o limba de zapada unde nu prea mai aveai unde face asigurare ; am strigat la Gabi care era jos cu ceilalti sa urce sa ma ajute , a urcat cu 2 pioleti si am facut o asigurare pt Catalin – a venit si acesta ; apoi Gabi m-a filat pe mine pana am ajuns langa ceilalti la baza traverseului;
Aici s-a pus o noua asigurare si au venit si cei doi – in aceasta zona mi s-a parut cel mai dificil pasaj , unde pe traverseul de 30 cm trebuia sa iei un tanc in brate care te scoate deasupra prapastiei , tanc cam fara prize si trebuia sa treci de acesta dincolo; aveai toata rapa sub tine daca scapai pe spate – erai in Chamonix foarte repede ;
Ne- am regrupat si am inceput sa urcam creasta ingusta de zapada , foarte inclinata si expusa dupa care pe sus pe deasupra ei pana intr-o zona mai larga;
Am ajuns in jur de ora 15.30 – 16.00 la Col du Midi dupa care am coborat inspre corturi si de acolo eu am urcat la refugiu ca sa ma recazaez (in fiecare zi trebuia sa te recazezi seara dupa ce veneai din traseu);
Am luat masa si am vorbit cu cei 2 olandezi (sot si sotie) care planuiau sa urce in aceasta noapte pe varf impreuna cu ghidul neamt (azi facusera Creasta Cosmiques AD (3A cu pasaje de 4+) – creasta pe care o planuiau pt ziua de maine si colegii mei , am stat de vorba si cu cei doi nemti cu care ne intalnisem pe traseu (pe Midi Plan Traversee) si care faceau un pic “misto” de discutiile (strigatele) noastre de pe culoarul cu gheata – zona unde ne intalniseram cu ei; le-am zis ca ne-am intors teferi si noi si mi-au zis ca am procedat bine – nu era prea buna starea zapezii pt parcurgerea acestui traseu – era foarte riscant;
Am mai stat la masa la discutii , si apoi m-am bagat la somn , maine noapte fiind momentul cel mare – plecarea spre Mont Blanc ;

Zilele 7-8 – 26-27 iulie 2007 – Atacul Mont-Blanc-ului

M-am trezit dis de dimineata sa-mi servesc micul djun si am constatat ca refugiul era aproape gol ; din marea de aproximativ 140 de oameni de ieri seara mai ramasesera vreo 10-15 ; restul plecasera spre varf miercuri noaptea;
Am servit micul dejun – de data asta cu un castron de ciocolata calda (si nu de cafea – ca era prea mult) m-am echipat si am decis sa cobor la colegi si de acolo sa urc la telecabina si sa fac o vizita prin Chamonix – la cumparaturi de Power-Baruri (batoane proteice) nedorind sa ma obosesc in aceasta zi pe Creasta Cosmiques avand in vedere ca in aceasta noapte se urca spre varf – mi-a parut rau dupa aceea ca nu am catarat si eu Creasta Cosmiques – AD ( cu pasi de IV+) e totusi o creasta provocatoare – un traseu de catarare pe mixt cu pasaje foarte tehnice – cei 5 care au incercat-o au reusit sa o dea : Viorica , Mirela , Octavian , Catalin si Gabi;
I-am salutat pe colegi care se pregateau de traseul de creasta (coltari , pioleti , bucle , anouri , corzi , frienduri , cuie de gheata , prusice etc.) si am inceput sa urc singur pe “autostrada” de zapada inspre Col du Midi – 3500 m.
Afara soarele stralucea cu putere , pe Mont Blanc du Tacul se vedea un “sant” de urme facut de cei plecati peste noapte spre Mont Blanc;
Am urcat apoi din sa pe creasta ingusta inspre Aguille du Midi – fiind singur , nu m-am asigurat ; cei care coborau legati in coarda cate 2–3-4 se uitau ciudat la mine care urcam doar la piolet si la coltari – imi pusesem totusi casca :).
Ajuns la telecabina m-am urcat in aceasta si am coborat in Chamonix in 40 de minute alaturi de o femeie si 2 fettite “isterice” care se “crizau” la fiecare trecere a telecabinei pe sub stalpii de sustinere;
Ajuns in Chamonix la prima ora , am servit o Coca Cola in racoarea diminetii , am facut unele cumparaturi si dupa o mica plimbare prin statiune m-am decis sa urc din nou sus;
Ajuns la telecabina in jur de ora 10.30 -11.00 am constatat ca va trebui sa iau loc la o coada de vreo 500 m pentru a cumpara bilet – numarul de turisti care urcau in ziua aceea cu telecabina era imens;
Pe la 12.30 am reusit sa urc in telecabina si in jur de ora 1 si ceva eram sus; am inceput sa cobor din nou pe creasta expusa – deja incepuse sa-mi placa acest traseu – ma obisnuisem cu haurile din stanga si din dreapta , am coborat fara probleme tehnice desi cu un pic de emotii , si in jur de ora 14 si ceva eram la corturi unde ii intalnesc pe Mugur si Nicu care nu plecasera cu ceilalti in Creasta Cosmiques; mai stam la o vorba si la o Coca – Cola dupa care urc la refugiu;
La refugiu incepusera sa vina cei plecati peste noapte in traseul spre Mont Blanc ; pe la 16 ajung si cei 2 olandezi cu care ma intretinusem si ii intreb cum fost – imi zic ca destul de ok , singura problema fiind absenta corzii fixe la pasajul de gheata de 60 grade – 60 m dinainte de Col du Mont Maudit ; coarda fixa era sub ghiata asa ca trebuia sa cateri cu pioletii la liber si sa-ti pui propriile corzi;
S-a facut seara – am servit de data asta si eu cina (18 euro – 3 feluri de mancare (supa , felul 2 si desert) si pe la orele 21 m-am bagat in pat cu gandul sa ma odihnesc vreo 2 ore inainte de marea incercare; stabilisem cu coechipierii sa cobor la ei in jur de orele 00.00 pt ca la ora 1 noaptea sa o pornim in traseu – pentru a evita aglomeratia ;
Prognoza pentru noaptea asta – ziua urmatoare se anunta destul de buna , doar vantul se zicea ca va bate cu 40-50 mile pe ora pe varf;
Nu am reusit sa adorm si in jur de orele 23 m-am ridicat din pat , m-am dus in camera de echipare si am inceput sa-mi pun pe mine echipamentul : ham , casca ,coltari , piolet de tura , piolet tehnic , semicoarda de 50 m , 2 bucle echipate, un zelb , 3 anouri , 2 cuie de gheata si un ascender;
In rucsacul de 40 l : 1 litru de ceai cu prafuri cu vitamine , 4 sticlute de 0.33 de cola , 2 cutii de energizant ; mi-am dosit prin buzunarele de la geaca vreo 8 batoane Power Bar si am inceput sa cobor inspre corturi ; cerul era instelat , se vedeau frontale aprinse la corturi , vantul nu prea batea , afara erau aproximativ -2 , -3 grade Celsius;
Am ajuns la corturi la coechipieri , acestia se pregateau si ei , si in jur de ora 1 noaptea am pornit inspre Mont Blanc du Tacul;
In fata noastra plecase deja un grup de 3 spanioli – le vedem frontalele cum urca pe limba de zapada de pe Mont Blanc du Tacul; atmosfera era relaxata , lumea se simtea destul de bine;
Ne-am legat in coarda eu cu Mirela si cu Catalin , Octavian si Viorica legati cu Mugur si Nicu , Gabi a decis sa parcurga traseul la liber – alegerea lui – desi nu era foarte “safe” aceasta alegere;
Am inceput sa urcam pe urmele facute de cei ce urasera cu o seara inainte , zapada era destul de buna – partial inghetata – urmele erau foarte clare + ca vedeam frontalale spaniolilor in fata noastra;
Dupa aproximativ 30-40 de minute de urcat prin zapada inghetata am aruncat o privire in spate si am vazut o imagine care mi-a ramas intiparita pe retina : in spatele nostru un sir lung de luminite urcau – aproximativ 80 – 100 frontale – era un peisaj care in Romania se vede doar in noaptea de Inviere;
Am ajuns la unul din pasajele mai dificile de pe fata nordica a luiMont Blanc du Tacul , am inceput sa cataram “in tandem” lasand coarda libera si pastrand distanta intre noi ; traseul nu este foarte tehnic dar necesita o foarte buna folosire a coltarilor si a pioletului precum si multa incredere in tine ;
Am trecut peste vreo 2 crevase ce se cascau in fata noastra , vantul incepuse sa bata mai tare si spulbera zapada – aveai impresia ca ninge cu cerul instelat;
Aproape de iesirea in Epaule du Mont Blanc du Tacul – 4100 m spaniolii s-au blocat si cei din spate ne-au ajuns , s-a creat un mic ambuteiaj , unii nervosi si nerabdatori au trecut in fata – s-a mers o portiune din traseu pe 2 randuri;
Am ajuns in saua de la Umarul Taculului ; de aici urma o portiune plata + coborare lejera pana in Col du Midi – am facut o mica pauza sa imi pun si supra manusa stanga peste cea de polar – deoarece imi cam inghetase mana stanga tinand buclele de coarda umeda si cu zapada in ea;
Am continuat sa traversam pana la baza lui Mont Maudit de unde a inceput urcusul pe o poteca de zapada ingusta si expusa pe coastele din stanga ale fetei nordice ale lui Mont Maudit;
Traseul devenea din ce in ce mai expus si mai inclinat , lumea urca din greu , pioletii se infigeau in zapada , vantul iti viscolea zapada in fata;
Urmatoarea ora a fost una dificila in care trebui sa urci si sa infingi cu putere pioletul in zapada pe pantele inclinate , – efortul era destul de mare ; dupa aproximativ o ora de la Col du Maudit s-a ajuns la baza celei mai tehnice portiuni din traseu – o fata de 60 de metri de gheata cu inclinatie de 6o de grade care te scoatea in Col du Mont Maudit – la 4300 de m.
Aici se cresera cateva ambuteiaje , se faceau asigurari la pioleti de jos , lumea era destul de nervoasa , am inceput sa catar cu Catalin si Mirela legati in coarda , in tandem pe treptele sapate in gheata , infingand cu furie coltii din fata ai coltarilor si pioletul in gheata; Catalin a reusit sa ajunga pana la un grup de stanci la vreo 20 de metri de iesirea din pasaj unde erau puse niste asigurari si unde se vedea si coarda fixa (vreo 4-5 metri din ea) iesind de sub calota de gheata;
Catalin incepe sa catere deasupra stancilor portiunea finala, se duce si Mirela dupa el tinandu-se pe ici pe colo de coarda , o urmez si o eu si dupa cateva sfortari si strangeri din dinti reusim sa iesim sus in sa ; pe aceasta portiune ne-a prins si rasaritul , incepse sa se lumineze – era ora 5.30 dimineata;
Celalat grup reusise sa treaca deja de pasajul “cheie” si era in fata noastra , am continuat pe o potecuta de zapada expusa spre Col du Brenva , in fata se vedeau ddeja cei mai experimentati atacand pantele de dincolo de Col du Brenva spre portiunea somitala a Mont Blanc-ului;
Ne-a aparut si Mont Blancul in fata – parea imens dar in acelasi timp lipsit de dificultati tehnice – o coama inalta de zapada avand cateva grupuri de stanci la baza lui in partea dreapta inspre Glacier du Mulet;
Vantul incepuse sa sufle destul de tare , am continuat sa inaintam pana la Col du Brenva unde am facut o pauza , am baut cev suc – care nu inghetase desi era destul de frig afara -6 – 8 grade ;
Am prins un rasarit de soare dinspre Italia dinspre Brenva Face – un perete de aproape 2000 m de gheata si stanca – Brenva Spur este iarasi un traseu extrem de dificil de acces pe Mont Blanc dinspre Italia;
Am inceput sa urcam prin zapada viscolita in dreapta un varf mai mic – abia te puteai tine pe picioare – ochelarii erau plini cu cristale de gheata , inaintam cu greuatate deoarece vantul batea dinspre Nord – exact in fata noastra ;
La un moment dat Octvian si Viorica au decis ca nu mai pot continua si au inceput sa coboare , Nicu si Gabi s-au dus in fata la liber si au incercat sa inainteze cat de mult au putut ; am ramas eu cu Mirela si Catalin legati si Mugur pe langa noi urcand panta de zapada ; deja erau persoane care ajunsesera pe varf si care coboarau , si altii care se vedeau foarte aproape de varf;
Intr-o mica sa ultima inainte de varf Catalin mi-a zis ca daca vreau sa merg mai departe sa-mi dau drumul din coarda – deoarece el nu mai putea sa inainteze ; m-am dezlegat din coarda si am incerca tsa inaintez singur prin zapada si vant puternic ; l-am vazut pe Nicu blocat in genunchi pe o fata de vreo 20 m de zapada incercand sa inainteze si incercand sa infiga pioletul – parea ca sta pe loc si ca se lupta cu morile de vant;
Am trecut cu greu ocolind o crevasa si am ajus la baza ultimilor stanci inainte de varf – aici era Gabi blocat – printre ele ; am urlat la el sa vad ce face , mi-am infipt pioletul in zapada si ma tineam de el cu amblele maini ca sa nu ma zboare vantul ; i-am spus ca Octavian si Viorica s-au intors deja si ca , Catalin , Mirela si Mugur sunt mai jos si nu mai pot inainta ; am hotarat sa coboram si noi de acolo , pe Nicu nu-l vedeam , era undeva deasupra stancilor mai sus pe limba de zapada;
Am ajuns cu greu din nou langa alde Catalin si ma inceput sa cobor cu furie in jos cu vantul in spate trecand de grupuri , grupuri care faceau si ei cale inotarsa ; ne-am oprit se pare intr-o zona la 4600 m , mai erau cam 200 m diferenta de nivel pana in varf – in conditii normale faceai maxim o ora – fara dificultati tehnice doar o coama lunga de zapada pe care se mergea in zig zag;
In dreapta noastra se vedea traseul clasic , refugiul Vallot – 4400m si grupuri de alpinisti ce urcau/coborau pe acest traseu ; era ora 8.30 dimineata.
Am zis ca anul acesta asta e varful nostru – calitatea cea mai mare a unui alpinist este sa stie cand sa renunte – continuarea in sus era probabil “sinucidere curata” pe vantul acela si in conditii de vizibiliatate precara – sa nu uitam ca eram aproape de 5000 m – si la aceasta inaltime nu prea te joci cu sansa si cu norocul;
Am continuat sa coboram intercalati printre grupuri de alpinisti care coborau si ei , l-am vazut si pe Nicu era in spatele meu ; am ajuns aproape de iesirea din pasajul tehnic de pe Mont Maudit , aici era aglomeratie mare , un elicopter incepuse sa ridice persoane care nu mai puteau continua;
Mugur si Nicu au decis sa coboare si ei cu elicopterul (Nicu avea mainile inghetate) , Catalin a pus o asigurare la 2 pioleti deasupra pasajului de 60 de m , Octavian si Viorica deja trecusera de acest pasaj si erau mult in fata;
Pe fata de 60 de grade erau 10-15 corzi pe care se rapela , se descatara intr-un haos total ; fiecare descatara sau rapela pe unde credea de cuviinta ;
Am inceput sa descatar filat de Catalin , in figand coltii frontali de la coltarii in gheata si aplicand lovituri de piolet din plin;
Dupa aproximativ 10 minute am reusit sa ajung la baza portiunii tocmai cand coarda se termina ; m-am desprins din coarda si am sarit in crevasa acoperita de sub fata de gheata asteptand sa vina si ceilalti ;
Mirela a facut rapel cu coarda pusa intr-una deorece nu ajungea pusa in 2; a venit si ea langa mine si ii asteptam si pe Catalin si Gabi care erau sus ;
Langa noi vreo 10 austrieci cu care vorbisem cu o seara inainte se intorsesera si ei fara sa dea varful – ei s-au oprit mai sus decat noi la vreo 50 de metri de varf ;
Gabi a rapelat pana la grupul de stanci unde a pus o asigurare si l-a filat pe Catalin de jos care a coborat pana acolo cu 2 pioleti ;
Apoi au pus asigurare si Gabi a rapelat pana la noi – ultimii 6 metri i-a coborat la liber – nu mai ajungea coarda pusa in doua; a venit si Catalin dupa aproximativ 20 de minute – in total am pierdut aici aproape 1.5 – 2 ore.
Dupa o mica pauza de hidratare pt Catalin , ne-am legat din nou in coarda eu , Catalin si Mirela , Gabi la liber si am inceput sa coboram pe fetele inclinate ale lui Mont Maudit;
Urmele de zapada facute la urcare disparusera datorita vantului , zapada curgea pe langa noi , spulberata de vant , am reusit sa ajungem la portiunea plata facand zig zag printre seracuri si crevase si infigand cu putere pioletul pe ici pe colo;
Am facut niste fotografii dupa care am inceput sa urcam de la Col du Maudit inspre Epaule du Mont Blanc du Tacul;
Pe varful lui Mont Blanc du Tacul se vedeau alpinisti urcand , am ajuns la Epaule la 4100 m si dupa inca niste fotografii am inceput sa coboram fata de 600 m a lui Tacul inspre platoul de corturi; am fost nevoiti sa sarim peste doua crevase ce se largisera in poteca datorita trecerii masei de oameni , am mai trecut si peste un pasaj dificil pe langa un serac cu crevasa sub noi , am continut sa coboram cu atentie si folosindu-ne din plin de coltari si de piolet si in jur de orele 15 eram aproape de platou ; trecusera portiunile dificile , m-am dezlegat din coarda si am inceput sa cobor vertiginos inspre corturi ;
Am ajuns aici in jur de orele 15.30 ; Octavian , Viorica erau deja aici ; la fel si Mugur si Nicu care coborasera cu elicopterul in Chamonix si de acolo luasera telecabina inapoi sus;
Am mai stat un pic de vorba si am urcat la refugiu fiind obosit “mort” , nedormit de 32 ore si dupa parcurgerea a 15 ore de traseu dificil la peste 3500 m .
Ajuns sus m-am recazat , am servit cina , ma incerca un sentiment de tristete – totusi am fost atat de aprope – o sa ma intorc la anul – pentru acei 200m – sa-i dau pana sus;
Am mai stat un pic in sala de mese si apoi m-am dus la culcare , am adormit aproape instantaneu datorita oboselii;

Ziua 9 – 28 iulie 2007

M-am trezit de dimineata , am impachetat , am luat micul dejun pentru ultima oara la refugiu si apoi am coborat la colegi la corturi; aici mai ramasesera decat Catalin , Mirela si Gabi , ceilalti coborasera in Chamonix in ziua de dinainte cu ultima telecabina – dupa ce venisera din traseu.
Am inceput sa urcam inspre Col du Midi , incepuse sa bata si vantul , desi afara era soare din nou ; datorita rucscilor grei am decis sa fac doua drumuri pe portiunea expusa a crestei ; ceilalti au facut un singur drum , dar eu nu am vrut sa risc nimic , mai ales ca nu ne-am asigurat in coarda si era si foarte mult trafic pe creasta;
Ajunsi la telecabina am coborat in Chamonix , unde ne-am intalnit cu ceillati , Nicu avea arsuri destul de severe pe fata – folosise o crema de protectie solara de proasta calitate si acum trebuia sa indure arsurile – crema de protectie solara si ochelarii de ghetar sunt indispensabilii in iesiri de genul asta la peste 3000 m.
Eu m-am cazat la un hostel “Le vagabond” – 14 euro pe noapte + 4 euro lenjeria chiar in Chamonix , ceilalti s-au dus la camping , seara am facut o ultima plimbare dupa suveniruri prin Chamonix si apoi m-am reintors la hostel , am admirat pentru ultima oara traseul facut de noi peste care se strangeau norii si mi-am zis ca o sa revin clar la anul din nou aici;
M-a mbagat la somn cu gandul sa ma trezesc duminica dimineata foarte devreme deoarece aveam autocar spre Courmayeur la ora 9 dimineata.

Ziua 10 – 29 iulie 2007

Drumul de intoarcere spre casa – cel mai greu de facut – in autogara m-am intalnit cu Mugur si Mirela care initial doreau sa mearga spre Aosta si de acolo spre Cervinia sa incerce Matterhornul impreuna cu cei 4 care erau cu masina (Catalin , Gabi , Octavian si Viorica)
Am luat autobuzul de Courmayeur , ajunsi aici am dat de Nicu care plecase in Courmayeur cu o seara inainte , am luat autobuzul de Aosta – Mugur si Mirela s-au decis sa mearga si ei cu Nicu la Milano sa caute autocar de intoarcere acasa – deoarece nu-si rezervasera drumul de intoarcere la data fixa si acum aveau probleme cu autocarul ;
Am schimbat autocarul in Aosta , l-am luat pe cel de Milano dupa 2 ore eram la Milano in autogara Milano – Lampugno; de acolo eu am luat metroul spre Gara Centrala (Stazione Centrale) cu schimbare in Cadorna , din gara am luat cursa express de Malpensa – la ora 16 eram la aeroport si la ora 21 m-am imbarcat in avionul spre Romania; la ora 00.10 am aterizat pe Otopeni.
Acum la final as vrea sa scriu cateva idei pe care le-am desprins eu din toata aceasta expeditie :
1.Mont-Blancul nu este un munte usor – cum se crede de catre majorittea – chiar si pe traseele clasice (Ruta prin Gouter , Grand Traversee , Ruta Papei (ruta italiana) prin Aguille Gris si Ruta pe Ghetarul Grand Mulet) exista pasaje dificile care implica folosirea tehnicilor de catarare si a echipamentului de alpinism- asadar Mont Blancul nu este un munte pentru trekking ;
2.Vremea rea , avalansele , seracurile si crevasele pot constitui pericole mari daca nu studiezi cu atentie traseul , nu te informezi asupra prognozei meteo si daca nu stii cand sa renunti;
3. In Franta interventia cu elicopterul e gratis – totusi nu ar trebui sa va culcati pe ideea asta – o interventie cu elicopterul poate fi foarte dificila in anumite conditii meteo si in anumite zone ale traseelor.
4. E bine sa-ti faci rezervare inainte cu minimum 2-3 saptamani la refugii – daca doresti sa vii cu cortul e bine sa ai un cort si un sac de iarna ca sa reziste intemperiilor vremii – la peste 3500 m vremea poate fi foarte capricioasa;
5. Crema pentru protectie solara (minim factor 30) + lipstickul de buze + ochelarii de ghetar (minim grad 3 de protectie ) SUNT INDISPENSBILE intr-o astfel de iesire;
Peste toate a fost o experienta placuta din care am invatat multe , am vazut un altfel de munte , cu altfel de pericole , si voi reveni cu drag si mai bine pregatit fizic si psihic la anul !!!
Felicit toata echipa pentru daruire , vointa si curaj si sa speram ca ne vom intoarce candva acolo sa terminam ce am inceput !!!
Numai bine si carari cu soare !!!! Si nu uitati Keep Climbing !!!

“One descends , One sees no longer but One has seen !!! ”
Alte linkuri folositoare :
Site-ul oficial al statiunii Chamonix
Site-ul Oficiului pentru Munte Inalt din Chamonix (Salvamont Chamonix)
Site-ul firmei de transport italiene SAVDA (Milano – Aosta – Courmayeur – Chamonix)
Informatii despre rutele pe Mont Blanc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *