Piatra Craiului – 20-21 Brumarel

Ursii trubaduri au urcat iar pe munte

Pozele din Piatra Craiului – Refugiul Grind

Un grup de 19 nebuni s-a hotarat sa plece sambata la munte. Punct de intalnire : Gara de Nord, clasa 1. Ora : 5.50. Distractia: maxima! Iata-le povestea:
Cand in weekend se anunta ploi si vant puternic la munte, nu-ti vine sa parasesti cearsafurile calde si moi ca sa prinzi personalul de 6.16, spre Brasov. Si, totusi, o faci. Odata ajuns in gara, grupurile de tineri cu rucsacuri in spate iti fac pofta de urcus pe munte si de-o calatorie cu na?ul. 


Trebuie sa ma intalnesc cu vreo 16 amici pe care i-am cunoscut pe forum la Ursul Trubadur, chiar la chioscurile de bilete de la clasa 1. Nu stiu cum arata, dar ii reperez usor dupa rucsacurile voluminoase garnisite de-o parte si de alta cu izoprene. Facem cunostinta, dar dupa cateva minute nu mai stiu cum ii cheama. Nici ei pe mine. "O geaca verde", ma caracterizeaza repede cineva din grup care sugereaza sa incheiem formalitatile pentru ca, oricum, o sa ne cunoastem mai bine pe munte. 

Tigania din tren

Am luat-o usor catre personal s ne-am asezat la etaj cu rucasacuri cu tot, unde am facut o " tiganie " de nu mai putea nasica sa treaca prin compartiment. " Am mai vazut io grupuri de-astea, da niciunu nu mi-a facut ce-mi faceti voi. Am sa va taxez si pentru rucsacuri", ne ameninta controlorul de tren. 

Dar noua nu ne pasa ca intinsesem rucascurile peste tot. Eram binedispusi, iar Vladut ne canta diverse, in timp ce asculta muzica la casti. Dupa aproape patru ore de mers cu trenul, ajungem in Brasov si luam autobuzul 23 barat, pana in autogara Bartolomeu, apoi rata spre Zarnesti.  

La popas

Coboram in frumosul oras de la poalele Pietrei Craiului si zabovim cateva minute la sensul giratoriu, cat s-avem vreme de-o gogoasa, un sandvis ori cativa covrigi. 

Infulecam " papa " si ne impartim : Lolek, Lucian, Nefas si Ioana aleg sa urce pe creasta (Coltii Chiliilor – Refugiul Diana –  Vf. Padina Popii – Cab. Curmatura – Ref. Grind), restul ramane, dupa chef si posibilitati, pentru trasee mai usoare catre Grind. La primul popas ne mai impartim o data. Unii vor sa mearga pe traseul clasic, pe la cabana Curmatura, altii au chef sa experminteze traseul direct, prin Prapastiile Zarnestiului si Cheile Pisicii. Cateva fete nu stiu ce sa faca : " Bai, sa ma lamureasca si pe mine cineva care traseu e mai usor ! ", se impacienteaza una dintre ele. 

Viril, un baiat cretolin, care spune ca e cel mai vechi din grup, ii da detalii. " Ca dificultate, directu e mai greu, da e mai rapid. Prin Curmatura, traseul e mai cu ocolisuri, dar e mai lin ", spune el. Ramanem opt pentru Prapastiile Zarnestiului – Cheile Pisicii, restul se duc dupa ciorbita calda la Curmatura. 

Distractia de pe bolovani

Vladut, unul dintre cei mai experimentati din grupul celor sapte, merge sontac-sontac. Imi povesteste ca a facut greseala de a dansa " country " la un " team-bleeding ". Cum pare un cunoscator intr-ale muntelui, il intreb de ce locul prin care vom trece se numeste " Cheile Pisicii ". " Pentur ca era o pisica moarta ", imi raspunde el. 

Ma lamuresc mai tarziu ca trebuie sa fii mladios ca o pisica pentru a putea trece de cazematele de bolovani ce ti se ivesc in cale. Cum incep sa apara dificultati, Vladut si Antiscoialul fac primele incercari ca sa depaseasca obstacolele. 

Noi, fetele, suntem nerabdatoare sa le calcam pe urme, asa ca ne ingramadim ca niste gaini peste bolovani. Antisocialul se vede nevoit sa ia atitudine. " Lasati spatiu intre voi cand urcati ca va cade un bolovan in cap sau va dau io un picior si nu cred ca va convine ! ", ne pune el in garda. Nu-l ascultam si luam in brate care ce bolovan apuca, incercand sa gasim cele mai bune " prize ". 

Antisocialul reuseste sa urce primul. Ma trage si pe mine cu tot cu rucsac, dar ma pufneste rasul. Stau pravalita peste bolovan si chicotesc intruna. Vladut il sfatuieste sa-mi dea drumul. " Vezi ca e un bolovan de care risca sa-si sparga arcada ", ne avertizeaza el. Mai facem o incercare: ii pasez rucsacul lui Alex si, usoara " ca un fulg de nea ", reusesc sa escaladez bolovanul. Antisocialul nu-si face treaba de cavaler pana la capat, asa ca pe Anca cea mica o ajut eu. Vladut se descurca de minune, la fel si restul fetelor ramase pe mana lui Viril. 

Hotel Grind

Dupa ce trecem de Cheile Pisicii, drumul pana La Table este usor. Facem o pauza, cat sa infulecam o baclava, apoi o luam cu maxima relaxare catre “Grand Hotel Grind”. La receptie ne intampina Vladut, care o luase putin inaintea noastra. Ne ureaza bun-venit si ne informeaza ca nu mai are camere cu vedere spre munte. Asta e ! 

Intindem sacii de dormit care pe unde are chef: Vladut, Alinuta si Antisocialul raman in partea de jos a patului, eu, Florina, Punky, Viril si Anca ne cocotam la etaj. Schimbam tricourile ude si punem de-o supa. Cat fierbe " Maggie ", luam aperitivul. Mancam din zacusca lui Vladut si din salata cu telina a lui Viril. Alinuta care se tot invarteste pe langa supa, abia daca mai gusta din zacusca. " Da si mie sa ling borcanul ca io n-am apucat aproape nimic ", se vaita ea. 

Supa cea gustoasa

Vine si supa pe care o " postim ". Avem o singura lingura si nicio cana. “E prea fierbinte”, zice Vladut care gusta primul. Ii urmeaza Viril si Alinuta care garanteaza ca “e bun`”.  Ma reped deodata cu Anca catre lingura ce ramane in oala. Ea, politicoasa, ma invita sa gust eu prima. La randul meu, o poftesc sa guste ea cea dintai. Doar e mai mica! Satul de fandoseli, Viril insfaca lingura.

Cand in sfarsit termina de mancat, ma reped deodata cu Alinuta catre lingura ramasa in farfurie si incep iar politeturile. " Hai, ia tu prima ! ", zice Alinuta. 

" Ba, ia tu prima !", spun eu. Vladut se enerveaza si face cateva remarci antifeministe. " Da mancati, bai, odata ! Cand va furati una alteia prietenul nu va mai scuzati atat ". 

In cele din urma mancam toti din supa pe saturate, dar decidem sa mai luam “un pranz” cand vine la refugiu grupul numarul 2. Nici nu apucam bine sa facem planul, ca ii si vedem intrand pe usa. Anca si Viril isi muta repede izoprenele de la etaj si le duc jos, unde era mai " safe " pentru ca nu picura din tavan. 

Petrecerea Ancutei

Odata facute mutarile se instaleaza si trupa " Curmatura ", iar pe la 21.00 incepe petrecerea Ancutei, sarbatorita noastra. In timp ce ea imparte prajituri, Vladimir canta la chitara. Mai tarziu, eu si Punky o facem " sandvis" pe Florina, care incepe sa tremure de frig. Sticlele de vin incep sa circule, iar Antiscoialul ne face poze in timp ce bem. " Ha, ha ! Ha, ha ! Ia s-o vezi p-asta ", ranjeste el la mine, in timp ce imi arata poza in care ma surprinsese asupra faptului.

Dupa ce se termina doua sticle cu vin, Punky intra in sevraj. Vrea sa o desfacem si pe a treia. Ancuta decide totusi ca din ultima trebuie sa ii pastram si lui Lolek. “Bai, eu mai vreau sa beau !”, se vaita Punky ca un copil rasfatat care isi revendica drepturile. In cele din urma i se face pe plac. 

Ajung la refugiu extremistii

La miezul noptii se termina distractia si ne bagam la somn. Fetele ne sunt fierbinti de la vin, picioarele ne dor din cauza bolovanilor, asa ca atipim imediat. Dar nu apucam bine sa ne facem somnul de frumusete, ca dupa o ora si jumatate dau buzna in refugiu Lolek, Lucian, Nefas si Ioana. 

Lolek isi face loc langa mine, iar Lucian langa Punky dupa ce o convinge ca somul lui este mai important decat mancarea si hainele ei, imprastiate pe langa sacul de dormit. Nefas si Ioana raman jos. Cu greu am incaput toti 19, plus un nene care a aparut la un moment dat in " hotel " si ne-a rugat sa ii facem loc intr-un coltisor.

Dupa ce se termina forfota, incerc sa adorm din nou, dar Lolek vorbeste in somn. De fapt, geme. " Cred ca o dor genunchii ", imi inchipui eu. Nu imi gasesc nicicum pozitia potrivita, asa ca toata noaptea nu fac altceva decat sa ma perpelesc cand pe stanga, cand pe dreapta. Pe la 8.00 ma pun cu fata in sus. Tot atunci se trezeste Vladut, care se grabeste sa ajunga acasa. Il aude si Vladimir si ne da trezirea. " Bai, gata cu somnul ! Nu mai prindem trenul. ", zice el. 

Pornim din nou la drum

Unul cate unul incepem sa facem ochii mari si ne ingrmadim la intrarea in refugiu. Unii vor sa manance, altii sa isi faca rucsacul. E o nebunie, dar ne descurcam. 

Dupa ce se termina harababura, pornim din nou la drum. Peisajul deja se schimbase. Culorile toamnei fusesera inlocuite de albul zapezii. Ningea intruna si mirosea furmos : a iarna, a rece, a lemn. Nu eram nici de doua zile la munte si deja schimbaseram doua anotimpuri. 

Drumul inapoi este usor. Mergem in sir indian si nu intampinam niciun obstacol pana la turma de oi care ne intrerupe marsul. Nisha, englezoaica noastra cu ochii ciocolatii, se hotaraste greu sa ocoleasca oile. Trece inaintea ei Antisocialul hotarat sa faca ordine. 

Dupa un sfert de ora scapam de oi, dar, curand, dam peste masini. Plamanii nostri nu mai respira aer curat si ne apropiem tot mai mult de Zarnesti. 

Bodega cu bere si cicolata

Cand ajungem aflam ca nu mai avem autobuz spre Brasov, iar pana la 15.30, ora trenului, facem o halta intr-o bodega. Baietii comanda bere, fetele coicolata calda. La un moment dat, Nisha cere o portie dubla de Cappucino. Nu primeste o cana mare de ciocolata, ci doua mai mici. " This is double ?! ", se \ntreaba ea mirata. Zambeste si, cum nu poate sa bea din doua cani deodata, ne ofera din portia ei generoasa. 

Cu nasul

Dupa ce ne savuram bauturile mergem la gara si luam trenul spre Brasov. Partea proasta era ca trebuia sa prindem legatura catre Bucuresti in numai cinci minute. Reusim si aceasta performanta, ba, mai mult, cadem la mica intelegere cu nasul : 15 lei de caciula. 

Vladut decide ca e o excurise "low-cost", dar gura il ia pe dinainte, caci la Ploiesti se urca supracontrolul. Alti bani, alta distractie ! Mituim si al doilea doilea nas care promite sa ne scape de controlul CFR si ne trimite dintr-un vagon in altul. Ne pare rau ca Vladimir n-a scos chitara sa-i cante "Trenul fara nas" . Poate scapam mai ieftin. 
 

By Mihus
 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *