Marele ocoliș: 7-8 iulie 2007

Sau Bucegi pe banda rosie

Sau urmarind atat soare cat si luna.
Sau, mai bine zis, o tura de semipensionari.

Adica semipensionari? Pai, pensionarii, adica eu, Roshky si Jan Plod Montan (cunoscut si ca “patrupedul”) s-au aruncat la treburi tineresti. Nu pe de-a intregul insa, DECI, semipensionari.

Asadar, oarecum plictisiti de “ziulica si turicica”, am mai plusat cu o dupa amiaza. Aveam eu de gand de prin decembrie sa ma intorc la saua Strunga si sa merg pana la Omu de acolo, asa ca incheierea stresiunii mi s-a parut un motiv destul de bun sa ma pun pe treaba. Tura e cam de doua zile asa cum o aveam eu planuita, Sinaia, cota 2000, Cabana Padina si saua Strunga – prima zi, si Strunga, Omu, Busteni a doua zi. Si toate astea fara prea mult stres; aveam de gand chiar sa ma las insotit si de “neexperimentati”.

Problema a fost insa ca prea m-a apucat deodata asa (plecau si niste colegi exact de la mine la mare, ca de, libertate) si n-am mai avut timpul si “resursele” necesare sa mai adun pe unul altul care ar fi fost dispus sa vie la o “initiere”. Mai aveam un pic si rapeam o tanara domnisoara pt traseul asta! Si , dupa cum stiti, Doamne Doamne vede tot si pedepseste pe netrebnici; si uite asa incep sa pun tara la cale tot cu pensionarul meu preferat, Roshky. De ce e el pensionar? Pt ca face cum face si are sambata de sambata program de “luat pensia” pana pe la 16. Ce viata!

Oricum, de, pensionari cu ani grei de munca, experienta de rigoare, o scoatem noi la capat si cu o zi juma! Am zis eu. Oricum n-am stat sa o rumeg prea mult, am zis ca plec trebuia sa plec! Asa-i la batranete, te apuca damblalele si nu scapi usor de ele.

Sa lasam acum povestile din batrani de-o parte si sa ne apucam maica de zis!
Aveam de ales numai intre trenuri dastea de veterani (eventual cu gratuitate) : IC, R, Acc.
IC-ul era la 16.30, Rapidul se arunca pe la un 17, si Acceleratul era un pic mai tarziu, ajungand la 19.10 in Sinaia. Asta ar fi fost ultima varianta, cu belet si tot tacamul – am zis macar pe la 19 sa fim pe la munte. Ideal normal ca era IC-ul care la 18 era acolo.

Asa ca pe la 16 ma pornesc eu cu doua ranite – una spinare, alta burta- spre gara. A, desigur si cu Jan in lesa, ca sa fac si eu ca omul o pauza de hodina la fiecare stalp. Intrarea in gara, normal, fara probleme; o varza murata mai imi lipsea in cealalta mana, asa ca nu m-a intrebat nimeni de belet. Asa ca pe la 16.10 ceasul garii sunt la capatul peronului cu IC-ul. Astept.

Neasteptata sansa, Rosky apare pe la 16.20, tocmai sarit din metrou, leoarca si in slapi…

HI!

DA! IN SLAPI!

Ce vreti, la batranete iti mai scapa unele (si Prostamol nu ajuta la memorie).
Si totusi, la munte in slapi ?! Vai de mine!!! Ce sucar, ce controverse va isca acest jurnal.
AH, ce cruda viata…

Bine, gata, stergeti-va lacrimile, calmati-va, avea bocancii in ranita.
Si hop in IC cand nu se uita nimeni, pitesc patrupedul sub un patrulater (aveau astia o masa in toata regula intre cele 4 scaune asezate “gen personal”) si o pornim.
Si apare o nasica.
Fiind de sex opus am decis sa o astept la “separeu” pe hol. Acolo un zambet bine plasat, o poveste despre pensii mici si trasee extrem de periculoase pe timp de noapte, constiinte incarcate si… inca un zambet- si gata! Se rezolva! Vedeti, ce inseamna o proteza bine ingrijita! Mereu ii zic si lui Rosky.

Si dupa toata povestea asta (poveste de 10 lei de caciula) arunc o privire pe geam – Campina! Bai nu se poate! Abea am plecat! In orice caz servim o “gustarica” rapida – fasole batuta mancata in viteza- am simtit-o pana a doua zi in Bucale, chiar nasol; si scoborare in Sinaia, la ora 18. Pai asa zic si eu! Si uite ca am mers si cu IC in viata asta de om.

Si acum da-i! Normal, partea cea mai nasoala a intregului traseu, panta prostului prin oras, printre serpentine si mai apoi pe drum pietruit. Nu va pot zice cat ar fi fost o cursa pana la 1400, ca nu ne-a tentat. In orice caz, probabil ca mai mult de 3 lei. Noi in schimb, dupa o zi de munca, cu un caine in lesa pana dupa oras, am facut vreo 2 ore, chiar spre 2 juma pana la 2000. Ne tot uitam in spate la Baiului : “lasa ba ca atata timp cat mai e soare p-acolo, e bine”.
Ne-au avertizat unii la o intersectia a traseului cu soseaua ca ar fi o ursoaica cu pui mai jos, dar nu am avut placerea.

Ajunsi pe la 20.30 pe sus pe acolo, pe la Miorita, Varful cu Dor, dam de lume care statea deja la un ceiut, “ghinionistii” inca la instalarea cortului, si noi, tantosi trecand “ le dam lectii ba, pt noi traseul abea incepe”.
Reactii insa ioc, niste priviri asa de relativa compatimire si cam atat : “ia uite-i ba si pe mosnegii astia, pe ultimul drum”.

Eu : “gata ma, mai e valea asta, o padurice, cabanele, si apoi spre Strunga. Pe la 22 suntem in refugiu. Mda, pe la 21. 40, spre mirarea noastra inca fara fruntale, suntem la intrarea in “padurice”.

Bagam o mica pauza, macar sa stim o treaba, sa fie bezna, punem fruntalele in functiune si o pornim. Iete si damblaua asta, mers noaptea!
O sa ziceti, mda, dar prin padure?!
Ata ete. Inarmati cu fluier in bot, cu niste ochi sticlosi inainte (Janica care ne tine treji; se mai uita spre noi de incremeneam) si cu niste resturi de melodii cantate cu spor. Si uite cum s-a format asa “ad hoc” si orchestra (pai da, fluiere, partaitoare) filarmonicii Ursul, cu superhit-ul serii “Mos Martine, Mos Martine,/ Melodia asta-i pentru tine!”
Adevarul e ca macar datoria asta ne-am facut-o. Noroc ca nu am avut probleme Ranger Yoggy sau mai stiu eu cine pt deranjarea linistii publice. Ne-am si ratacit de vreo cateva ori, ultima oara chiar de tot, dar eram deja aproape de Padina.

Valea normal ca era plina de cant si bucurie, un foc imens, niscaiva eleve obosite si tot tacamul. Simtul pensionarului ne joaca aici prima festa : hai ba ca gasim noi pe aici un coltisor sa ne intindem… Era cam miezul noptii deja. Dar avem o onoare si noi ! Asa ca alimentam la ultima sursa de apa stiuta de mine, in spatele cabanei, si chiar cam la inceputul traseului.

Ratam intrarea. Gasim insa rapid marcajul ca doar era pe bartai drumul. Nu-l urmam insa ca prea serpuia; asa ca iar ioc marcaj. Si mama ei de luna ca nu mai aparea o data, ca deja nu mai era padure, ne-ar fi ajutat. Ne-au ajutat in schimb niste ciobani, conducandu-ne din nou la traseu, pe care insa reusim sa-l pierdem din nou. Nu prea bate o frontala de la un stalp la altul si sunt atatea potecute de-ti vine rau. Dar io tot o tineam pe a mea ca oricum n-avem cum sa ne ratacim, ca e clar, saua e acolo, direstia e in sus, si ce mare branza. Si am pornit-o gidandu-ne dupa umbra unei sei. Am insa la un moment dat asa un moment de maxima inspiratiune, ne-a ajutat Dumnezeu ce-i drept, si am IMPRESIA ca vad niste forme drepte pe o sa in stanga. Sigur n-am vazut nimic, dar comparand apoi seile mi-am dat seama ca cea spre care ne indreptam era prea lina. Clar nu era Strunga. Noroc co mai fusesem pe acolo.

Pensionarul Rosky insa a inceput cu tabieturile, ca el deobicei la ora asta se uita pe Descopery, si ca mai e un pic si incep emisiunile de noapte la Romania Actualitati bla bla bla si ca ce-ar fi totusi daca ne-am intoarce la o stana de care dadusem mai inainte. Dar eu cu damblalele o iau singur inainte dupa impresiile mele, dau de un marcaj, deci clar aia-i Strunga!

Inapoi la luminita din departari; nu, nu era o lumanare de capatai, ci un bec de capatai, fruntala tovarasului parasit noapte in traseu! Vai, ce coleg nasparliu de tura is!

La 2 suntem in refugiu. Happy end? Mda, dar si cu o tenta de minitehnicus; au fost niste destept inaintea noastra care au lasat usa, obloanele deschise. Firesc, refugiu aproape pe creasta, supus la vanturi zdravene de ziceau si ciobanii de ele, a ramas fara un oblon. Si uita-ne pe noi cum la 2 noapte batem cuie (pe care le aveam eu pt un poncho adapost home made) cu toporul. Ce cuie, piroane! Nu prea mai nimeream cuiele la ora aia, dar s-a facut; nu se inchid la fel de bine, DAR, se-nchid.
Asa ca SCHLAFEN!
Curatam protezele, mai ales ca Rosky a si servit un fel de peltea caramel, si la 2. 30 dam stingerea. O fost o noapte placuta, mie mi-a fost bine cu doua hanorace Nepolar, ci simple, de IDM, pe astalalt cica l-a apucat bataitul pe dimineata, dar a fost in regula.

NU! Nu ne-am trezit pt nici un rasarit, ba chiar ne-am mocait de am plecat abea pe la 10 mancati spalati de acolo.
Si tare greu ne-am intrat in ritm. Sincer acum, nu ma asteptam sa ma termine asa o conserva de fasole batuta si ceva mai mult efort .
Oricum, n-am murit, si am pornit-o zdravan in cele din urma. Traseul e frumos, urmareste linia unei creste din spatele abruptului propriu-zis, care cam e in arcuita rau. De aici titlul, v-oti prins? Din pacate insa poteca a tot pe la poale, in dreapta in directia de mers. Cand am fost mai aproape de fro sa ne-am dus sa ne chiombim. E frumos si pe acolo. Sunt practic peretii aia imensi pe care-I vezi venind din Moeciu. Ce sa zic de Piatra Craiului care se vedea tata de mata. Am bagat acolo asa niste catarari pt aparatul foto al lui Rosky, a doua zi furat la munca. In orice caz…

In rest pe dreapta, dupa cum spuneam, e mai lin totul, pajiste, mai rasar spre Omul niste blocuri imense, dar in rest e tinutul La Dorna, cu vacute fericite, nemov, pascand printre munti.

In curand insa apar si cei ce se preumblau pe la Omul p-acolo, venind de pe la Costila etc.
Nu mai merem pana la cabana, o taiem asa direct sa dam in serpuiala spre Valea Cerbilor. Numai facusem traseul, fiind o data “amenintat” ca “nu se merita”. Dar, desi era 15 deja si e ceva de mers, am zis sa vad si eu ce-i cu traseul asta. Si, dupa cum ma asteptam, e chiar frumos! Mie mi-a placut. Am bagat insa viteza ca ne-a zis cineva ca ar fi de 5-6 ore?!

Am ajuns astfel mai multe grupuri din urma. Niste veterani autentici, cu care am stat un pic de vorba despre echipamentul d-alta data, gen piolet topor si bat intr-unul. S-au mirat, vazandu-ne pensionari asa tineri ca am stiu dastea. Cica au fost destui (probabil di pretinii mei care se echipeaza numai de la magazine de renume) care i-au intrebat de ce au venit cu tarnacopul pe munte.

Trecand insa peste asta si de veterani am dat si de niste pusti brasoveni veniti lejereanu pt urcare- coborare Omul si care erau de asemenea ingrijorati ca pierde trenul. Am taiat-o asadar cu ei pe triunghi ros, tot asa mergand ca bezmeticii, ca sa ajungem la civilizatie pe la vreo 17.30. Brasovenii aveau tren la fro 18.40, si noi pe cel de 19.15.

Dar ne-am gandit ca in loc sa stam degeaba, am putea sa ne mai jucam nitelus de-a CFR-ul. Asa ca ne urcam in acelasi tren cu brasovenii, cu bilete deja luate din Busteni, speriati nevoie mare ca am gresit trenul, coboram la Azuga, ca sa ne urcam dupa alte 10 minute in trenul nostru. Figura cred ca se poate face chiar pana in Predeal. Oricum, ideea e ca am gasit foarte usor loc pt toti trei. Ce a fost insa la Busteni probabil ca stiti cu totii.

Obositi fiind am zis ca bagam somn. N-am avut insa sansa, pe la Campina se urca o don’soara si se aseaza exact vis-à-vis de noi si incepe un monolog interminabil pt o pretina de cam acelasi rang in care descrie (presupun TOATE) problemele si problemutele complexei si complicatei ei vieti. Intr-un film de TARE proaste calitatate s-ar fi ales probabil cu fro Zmeura de Aur, in tren insa mai avea un pic si se alegea cu un pumn in botisor – solutia suprema la toate micile ei probleme de zi cu zi. Sansa ei insa a fost ca au rasarit la Ploiesti, chiar dupa ploaie, gratie lui Rosky, doua Stejarele reci, asa, ca sa rezistam cu stoicism.

SI TOTUSI, m-a scos din sarite! Aia e, asa o tura merita si sare dar si piper!
Multam’ ca aveti rabdare ca dal’de astia ce-i apuca monoloagele-n scris!

Noroc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *