Elbrus 5642m, 13-24 iulie 2009

Echipa: Liviu Barsan, Dan Caba (Medias)

Ziua 1. 13 iulie

Ziua zborului catre Rusia. Totul ok pana la Moscova. Am Schimbat aeroportul (Sheremetyevo 2 catre Sheremetyevo 1 interne), am asteptat putin pana la urmatorul zbor, catre Mineralny Vody. Ne-am imbarcat, avionul full; fara aer conditionat. Unii pe sub burta avionului conectati cu niste echipamente – astia sigur repara aerul conditionat. Treaba se intinde si in avion e din ce in ce mai cald. Mult prea cald; glumesc cu stewardesa si o rog sa ma lase sa deschid iesirea de urgenta sa mai respiram niste aer curat. Vecin de scaun ne e Bucki, un neamt stabilit in Rusia cu bussinesuri in petrol; ceva nu imi miroase bine dar devine inmteresat cand aude ca mergemm in Elbrus si ne spune ca si el are acceasi directie; e susprins cand ii zicem ca e serioasa treaba, aclimatizare echimapament, etc; Bucki e in blugi dar ne asigura ca are geaca, bocanci, rucsac, coltari noi nouti luati special pentru expeditie. Urmeza sa se gaseasca cu un amic a doua zi la Barrels in ziua urmatoare neaparat la ora doua, amicul nu are insa telefon. Treaba se intinde si ne mutam in aeroport, stam vreo ora jumate si acolo. In sfarsit ne reimbarcam si pornim. Ajungem pe la 23.00, 3 ore intarziere. Ne gasim cu persoana care trebuie sa ne duca cu masina in zona de munte, ne bagam rucsacii in portbagaj, ne asezam frumos dar masina nu porneste. Ne face semn sa coboram sa impingem; nene deja atata ghinin pe ziua de azi… Ne apucam sa impingem in bezna ca masina nu mai are baterie deci faruri canci; ma gandesc ca daca asta o calca si vrea sa fuga cu rucsacii ma tin si cu dintii de bara :D. Masina porneste, ne suim si plecam fericiti. Ajungem la hotel pe la 2.00. Desi e intuneric, putem vedea ca nu s-au facut marti schimbari in zona fata de anul trecut – arata la fel, desi ultima oara vedeam frecvent utilaje de constructii in zona. Gasim in camera niste salate lasate in locul mesei de seara incluse in pachet, mancam si ne bagam la somn.
Lu’ Bucki i-am zis Fritz pana la urma ca era mai usor. In avion Fritz a fost de treaba si si-a inchis telefonul inainte de decolare la indicatiunile personalului de zbor. Dupa aterizare si-a dat seama ca nu are PIN-ul cartelei notat nicaieri; e proaspat luata si nu il stie pe derost.


Ziua 2. 14 iulie
Plan: urcat pentru aclimatizare pe vf. Cheget 3700m
Ne trezim obositi. Afara ploua. Observam ca nu functioneaza nici telecabina, nici telegondola. In drum spre Terskol (3.5 Km din Azau) pare ca nici telescaunul spre Cheget nu urca. Injuram dar ne incurajam cu gandul ca macar asta sa fie ultimul ghinion si cand o fi intradevar nevoie, sa fie cu noroc. Ne inregistram la salvamont (e recomandat, in caz de probleme sa se stie de grup; atentie, trebuie venit inainte de data limita stabilita sa ne bifeze ca am terminat intregi). Mergem mai departe inca 1.5 km pana in Cheget si ne bucuram ca totusi telescaunul merge. Dam de Fritz care vine si cu noi Biletele 400 RUB. Cucoana de la bilete ne spune ca merge pana la 18:00. Acu e 14:00 si socoteala pare sa iasa bine, sa stam putin si sus. Telescaunul urca pana la 3100m in doua trepte, cu schimbare la 2750m. Coboram din primul si Ivan de la manivele de acolo ne zice ca la 15:00 se opreste. Astia nu stiu frate unii de ceilalti ? Ajungem sus la 3 fara un sfert si e ceata de o tai cu cutitul. Merg cativa metri in sus si deja nu mai zaresc inapoi statia de telescaun. Dan si Fritz nu prea sunt hotarati sa vina din cauza cetii si a contratimpului de la telescaun asa ca ii dau singur mai departe; pe drum ma intalnesc cu un grup de macedoneni care imi spun ca mai e cam o ora pana sus si la intors pana jos in oras cam doua ore. Tin sa ma tin de plan si chiar daca pierd telescaunul inapoi tot vreau sa urc pana sus. Mi-e teama sa nu patesc iar ca anu trecut sa bolesc pe acolo pe sus din lipsa de aclimatizare. Fac putin sub o ora pana pe varf si sus aici nu e deloc ceata doar niste nori zburatori. Simt cum arde soarele. Stau vreo 20 de minute, fac niste poze; se vede de aici baza Elbrusului, cu primele statii de cabine; adversarul se ascunde privirii imbracat in nori grei. O iau in jos si curand intru iar in ceata. Aud angrenajele telescaunului mergand si alerg de-a dreptul, poate, poate, ma gandesc sa sar in primul scaun dar imi trece repede la gandul ca pe ceata asta raman naibii pe la mijloc si nu stie nimeni de mine pana dimineata. Ajung la cosmelie, inauntru e un nene care imi zice ca in 5 minute se opreste (bine ca n-am urcat). Ma vede disperat si da un telefon colegului (telefonul e d’ala ca o para de dus si cu manivela). “Harasho…” se uita in jos; se uita la mine “Imposible”. Nici nu termina bine si angrenajele telescaunului se opresc. Imi arata drumul si o iau la talpa prin ceata; dupa 20 de minute iar aud angrenaje mergand – futu-i gura ma-sii, zic, pe asta il prind sigur. Iar alerg ma apropii, ii intreb daca ma lasa dar imi fac semn a negare cu mainile si imi arata ceasul – in 10 minute se opreste… nu se poate nene asta-i chiar de tot… Ne ia cam 20 de minute de semne de handicapati si 4-5 dialecte (3 ale mele J ) sa ne intelegem ca mai ie o linie paralela si ca coboram cu totii pe aia. Ma invita la un snaps, nu-mi arde; ei baga vodka cu cate o lingurita de zahar si pe mine ma servesc cu ceai, amabili Ivanii. Dupa vreo 50 de minute porneste cealalta linie si coboram in sfarsit. O iau la talpa si pe jos inapoi in Azau fac o ora la deal. Sunt multumit ca am reusit sa ma tin de plac si sa fac urcarea de aclimatizare programata pentru azi.

Ziua 3. 15 iulie
Plan: urcare de aclimatizare pana la Diesel Huts 4150 (~ Priut 11, 4160m)
Trezit, mic dejun, pregatit rucsac light. Cabinele nu merg in continuare; hotaramsa urcam pe jos pana unde putem, iar daca ajungem pana la Diesel la picior e mare realizare (2350 – 4150m). Ne miscam destul de bine pe drumul abrupt, in mod uzual frecventat doar de camioane. Facem 1,5 h pana la prima statie (3000m), numai bine ca ne adapostim de ploaia torentiala care incepe. Bagam ceva batoane si lichide. O luam din nou la picior dupa ce mai sta ploaia, mai urcam ceva si ne ajunge din urma un camion; ne ia pana sus la Barrels (~Gara Bashi, 3780m). De aici e zapada si pana la Diesel facem la picior 1,5 h. Fritz se incumeta sa urce fara ochelari de soare dar un turist benevol ii imprumuta o pereche de ochelari cu promisiunea sa ii lase inapoi jos intr-una din baraci. La Diesel nu ne lasa sa stam inauntru, e doar pentru clienti. Ne adapostim de vant si soare dupa niste pietre din apropiere. Mancam, ne hidratam. Ma simt in regula, fara dureri de cap sau ameteli; castig incredere.
Tot azi rezervam si cazare la Barrels pentru a doua zi, 500 RUB/caciula. Telescanul & cabinele nu merg in continuare. Coboram perpedes prin ceata deasa. Trecem de prima statie si cam in dreptul tancului faramat ne ajunge un camion. Fritz negociaza pentru 300 RUB pana jos si ne suim. Dupa cateva minute dam nas in nas cu un alt camion intesat de turisti si rucsaci. E periculos ca naiba pentru ca drumul e ingust, panta e mare in stanga e ditai haul si e ceata. Camionul in care suntem noi face loc englezeste pe stanga ( pe partea haului). Fritz ne incurajeaza “Nu sarim acum, doar in ultimul moment, daca vedem ca aluneca”. Manevre tensionate, de fiecare data cand e eliberata frana camionul nostru aluneca cate juma de metru. Trecem milimetric unii pe langa ceilalti. Nici nu respiram bine usurati ca dam de un alt obstacol. Un escavator incearca sa descarce dintr-un camion un tub mare de beton. Pe ceata asta nu cred ca operatorul excavatorului nu vede nici pana la capatul bratului. “Tarzani puternici rusii astia!”. Ajungem intregi totusi in Azau. E mai putina ceata, dar se observa ca a plouat la greu.
Planul a iesit si pe ziua de astazi.

Ziua 4. 16 iulie
Plan: mutat toate catrafusele la Barrels si urcare de aclimatizare pana la Pashtukova Rocks 4600
Lasam sa plece camionul cu care vorbisem pentru ora 9:00; il asteptam si pe Fritz care isi cumpara in graba cate ceva de mancare si ochelari de altitudine, cartela noua de telefon care in mod nu e functionala. Ploua ca naiba si cativa turisti care ar fi urcat se disperseaza; nici un sofer nu vrea sa urca ca e prea periculos din cauza ploii. Abia pe la 11:30 ne strangem un grup si convingem un sofer sa ne duca sus pe 1000 Rub / caciula. Pana sus ploiae si snowshower (mazariche) constante inseajuns sa ne ude bine si sa inghetam. Pe la 14:30 ne bagam in baraci si ne punem hainele la uscat; ploua in continuare si urcarea pana la Pastuchova Rocks se amana pentru maine. Bagam somn. Avem prognoza buna de la Irene (contactul de jos de la hotel) pentu zilele de 18 si 19; super!
Fritz sare de pe patul de sus cu noii lui bocanci tehnici Scarpa direct pe catarama de la rucsac. Cred ca era cam prost plasticul de la catarama ca a crapat destul de usor.
Seara isi da seama ca si-a pierdut jos inainte sa urcam cu camion un translator electronic englez-rus “fuckin’ expensive”. Dupa putina vreme incepe iar sa injure – vechea cartela e pierduta si ea, era pusa bine in husa translatorului.
 
Ziua 5. 17 iulie
Plan: urcare de aclimatizare pana la stancile lui Pastuchova, 4600m
De dimineata snowshower; nu arata bine. Mergem si mancam in baraca vecina, aranjata ca bucatarie; conditii bune – mese cu banci, vesela, aragaz, apaproaspata. Pregatim rucsacii usori, profitam de imbunatatirea vremiii si o luam in sus. Dan pe schiuri, Frotz o sterge miseleste in dupa o ora cu un ratrack pana mai sus putin de Diesel. Facem pauza de mancare si hidratare, furam cateva poze intr-o fereastra fara ceata. Il ajungem pe Fritz, care are dureri de cap si ameteli; cu 10 minute inainte de Pashtukova se intoarce. Ajungem in partea de jos a stancilor (4590m). Stam putin alaturi de un grup de ucrainieni de treaba, ne servesc cu fructe confiate. Ii lasam facand ceai la primus si mergem mai sus. Urcam vreo 20 de minute. Un ghid coboara cu niste turisti. E la a 52-lea varf; sus e ceata si vant. Aajungem in partea de sus a stancilor (4750m). Ma simt bine, in forma, fara dureri de cap etc. Sunt increzator ca voi reusi anul acesta. Sunt in picioare, la 150m peste maximul unde am ajuns in patru labe anul trecut. Ajung sus si doi macedoneni (Goran si Goran) din grupul cu care ma intalnisem in tura de aclimatizare de pe Cheget. Stam un pic de vorba, ei se duc mai departe, noi hotaram sa coboram, targetul pe ziuade azi a fost indeplinit cu succes.
Facem rezervare la Diesel Huts pentru a doua zi (500 RUB).
Ajungem multumiti la Barrels; si azi ne-am facut treaba.
I-am dat lui Fritz pastile de cap si stomac. Mai tarziu ne-am amuzat putin ca spunandu-i ca am incurcat pastilele de stomac cu unele contra durerilor menstruale, avand borseta de medicamente imprumutate de la prietena. Nu inteleg de ce face ochii ca la melc si incerc sa il linistesc ca si durerile menstruale sunt tot pe la burta, sa nu-si faca griji ca daca nu il mai doare stomacul inseamna ca au fost ok. Mai tarziu i-am zis ca o fost gluma ca era prea ingrijorat.
La un moment dat s-a dus afara sa se spele inainte de masa si a uitat sa-si ia cu el inapoi noii ochelari de altitudine Julbo. Pierduti si astia.
 
Ziua 6. 18 iulie! Ziua varfului
Dormim mult; mic dejun; incercam sa dormim si dupa dar nu prea intra. Impachetam bagajele. Incepe un snowshower cu ploaie torentiala care ma prinde fix pe buda. Buda e cam 40m mai jos dar pana la baraci e o panta abrupta cu grohotis. Treaba asta ma tine pe vine vreo 25 de minute ca idiotii au facut cutia inalta doar de 1.80m si nici banci de asteptare nu sunt inauntru. O sterg injurand in sus cand mai sta putin ploaia. Hotaram sa lasam rucsacii mari aici si sa urcam pana la Diesel numai cu rucsacii usori, strictul necesar. Mai bagam o conserva de peste inainte de plecare si o luam usor in sus. Am bocancii uzi de ieri si incep sa imi fac griji. Inventez combinatii noi de injuraturi cand ajung sus si vad ca nu e nici o sursa de incalzire. Improvizez un rotisor din doua bete de schi si bag primusul dedesunt. Ii pazesc vreo ora jumate si mergem intr-o baraca vecina sa mancam ceva. Bagam ceai, supa, mancare la plic. Ne retragem, mai invart vreo ora la bocanci, le bag ziare inauntru si pe urma somn. Avem aranjat pentru noapte (ora 3.00) transport cu ratrakul – 11000 RUB / grup.
Nu reusim sa adormim deloc. Simt din ce in ce mai tare frigul si imi pun supramanusile in picioare. Adorm intre 1 si 2 jumate. Ne trezim, impachetam in graba si mergem in bucatarie dar nu prea a mai ramas timp de ceai. La 3 si ceva ne imbarcam in ratrack; mai e un grup de suedezi care urca impreuna cu un sherpa pe care l-au intalnit in avion. Ii salut si ma ascund in gulerul gecii sa ma mai feresc de curentul rece. Multa lume pe drum, grupuri grupuri de frontale sclipind. La 3:30 ajungem in partea de jos a stancilor lui Pastuchova, platim soferului cate 1400 RUB, punem coltarii si pornim. Dupa vreo ora ramanem usor in urma grupului cu serpa, preferam sa ne mentinem ritmul nostru.Urcam monoton, fara probleme. Dan e pe schiuri si merge in zigzag cautand dupa zapada buna. Mai sus dupa Pastuchova drumul incepe sa coteasca diagonal stanga si de aici incepe traverseul pana in sa. Il parcurgem fara graba incercam sa ne mentinem ratiile de energie. Incepe sa ma doara usor capul. Ma bucur de privelistea fantastica – nu e ceata deloc. Spre capatul traverseului incep sa zaresc multravnitul varf – e departe inca. Ajung pe ghidul acum la a 53-a urcare pe varf. Stam de vorba in pauzele de mers; in urmatoarele zile mai are inca de 2 ori de urcat (cu o zi pauza) si pe urma de inca doua ori (in zile consecutive) . Misto job. Suntem cam la 5000; mai avem inca ceva pana in sa – 5350m. Ma simt in forma, ii depasesc si merg cu spor inainte. Urmeaza seaua – cca 600m de teren plat numai buna de recuperat fortele. Il ajung si depasesc pe Fritz cu noii lui ochelari de altitudine tip “Elvis” imprumutati de la soferul ratrackului; mersese legat de grupul lui sherpa (care avea parazapezi OR – vazuse la Carpati probabil). Fritz nu se simtea deloc bine si am aflat ca a facut cale intoarsa pana la urma. Incepe sa fie din ce in ce mai frig, fac pauza sa mai pun haine pe mine, bag ceai, batoane. Urmeaza un urcus abrupt ce promite efort. O iau incet in sus, fac pauze mai dese, dupa 30-50 de pasi. Urcusul coteste dupa vreo juma de ora spre stanga si e iar ceata puternica, vizibilitate mica. Varful e insa aproape, il adulmec. Ajung intr-un platou si mai vin vreo 3 suisuri si coborasuri line. Vantul mai spulbera ceata si abia la 100 m zaresc mult asteptatul varf. Cativa turisti coboara si imi zambesc incurajator. Inaintez cu pasi grei si emotii. 60 de metri panta finala. Pas dupa pas si in sfarsit am ajuns! Pe varf mai sunt vreo 12 persoane, gasesc un loc si ma asez pe rucsac; e 10 si 20. Bag ceai, glucoza, ciocolata. Imi trag sufletul. Ceata incepe sa se ridice si se arata in jur peisaje superbe, se vede si vf. Vecin  Elbrus East 5621. Fac cateva poze si rog pe cineva sa ma pozeze cu micul monument intesat de stegulete ce marcheaza cel mai inalt punct al Europei – varful Elbrus 5642m. Dupa o vreme ajunge si Dan; ne felicitam reciproc, mai facem un rand de poze. Am mai sta o vreme sus sa ne bucuram dar frigul ne convinge sa o stergem. Dan coboara usor pe schiuri si pierdem rapid contactul. Pentru mine a urmat o coborare lunga si epuizanta. Am recuperat o punga de lucruri lasate azi-noapte la Diesel. Am ajuns la Barrels pe la 14:30. Bagam niste ceai in bucatarie si o stergem repede cu toate catrafusele sa prindem telescaunul (de sambata a inceput sa functioneze) , merge doar pana la 15:00. Ajungem ok in Azau, ne cazam la acelasi hotel Sheherezade. Am mers apoi la un restaurant din zona sa sarbatorim cu shaslik si bere. La hotel am mai bagat si niste vin si de aici nu prea mai tin minte ca s-a taiat firul.
Zilele urmatoare au fost ploiase  si le-am petrecut in zona, mult somn, odihna. Am facut o plimbare prin valea Adyl Su si am urcat pana aproape de 3500 m. Traseul pleaca din zona Green Hotel. Am coborat la timp sa ne adapostim de ploia torentiala ce incepea. Se merge din Azau pana in satul Elbrus, dreapta catre valea Adyl Su, 800 RUB cu un rechin.

Ziua 12 – 24 iulie, ziua zborului inapoi in tara.

Mineralny Vody – Moscova fara probleme.
Moscova – Bucuresti a intarziat 50 de minute decolarea. Pe mine ma taiau niste chestii si m-am dus la baie ca nu mai puteam. Era cat p-aci sa decolez cu budigaii in vine ca desi stewardesa a zis ca ma lasa 2 minute, dupa 30 de secunde avionul a inceput sa se incordeze si sa prinda viteza pe pista, motiv destul de de puternic pentru stewardeza sa bata disperata in usa sa ies afara. N-aveau centuri de siguranta la colac asa ca am zis ca ie mai prudent sa ies si sa ma asez pe primul loc la care-am reusit sa ajung.

Am ajuns cu bine in Bucuresti – caldura mare! Dar cu multumire in suflet ca ne-am indeplinit scopurile!

Multumim lui Dumnezeu!

Consideratii generale:

– putini vorbitori de limba engleza, prea putini avand in vedere ca este o zona turistica importanta;
– in Azau nu sunt bancomate; sunt 2 in Terskol, la 3.5 km de Azau (nicunul functional cand am fost noi), unul in Cheget la 1.5 de Terskol;
– rubla rulz; se pot scoate direct de la orice ATM din aeroport, etc
– idiotii au facut buda de la Barrels doar de 1m 80;
– nu-i gluma cu altitudinea; trebuie tratate serios urcarile de aclimatizare;
– antrenament: ture la munte, alergare, inot, bicla prin oras, transfagarasan pe bicla;
– minim coltari, piolet, ochelari de altitudine, crema de soare…
– sunt necesare o serie de permise locale, ovir, etc;
– astia nici in avion nu te lasa ca lumea pe buda 🙂

Numai bine!

Baubau

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *