Din seria Ursii si Mont Blanc-ul

Sunt lipsit de chef. E ultima vineri de conced si luni incepe distractia la servici. Hike e putoare si nu scrie rt asa ca incerc eu ceva. Duminica pe 21 sept am plecat din tara 5: Monica, Adina, Hike, Marius si io, iar planul era sa punem tabara in platoul de sub cabana Les Cosmiques si sa facem ceva trasee. Tinta principala era vf. Mont Blanc pe ruta de traversare a celor 3 munti (o descriere ok aici). S-a lasat mai greu dar pana la urma i-am venit de hac 😀 Fetele si Marius urmau sa stea 2 sapt iar io cu Hike 3.

Depre vreme o sa zic doar ca a fost perfecta tot timpul: frig si soare, fara vant (mai putin noaptea).

Am ales sa plecam cu avionul pe la Milano fiindca parea varianta cea mai ieftina si rapida. Ni s-a demonstrat ca ar fi fost mai usor cu masina tinand cont de programul autobuzelor in extrasezon.

Courmayeur e un orasel de vis, iar Chamonix-ul ii fracsu un pic mai comercial ca are pe Snell Sport :-D. Duminica seara am dormit la o pensiune de 1 stea in Courmayeur si inainte sa plecam am vazut fabrica lu nea’ Grivel. Luni am ajuns in Chamonix unde am mers la oficiul de turism. Cam tot ce tre sa stii gasesti acolo. Cu harta orasului in dinti am plecat spre camping-ul al carui nume nu mi-l amintesc – Adina? Dusuri, toalete si un proprietar/paznic care aparea din cand in cand. Cu noi mai erau cateva corturi insa nu am interactionat decat cu niste engleji/irlandeji ambitiosi de erau in trecere si care ar fi vrut sa incerce un traseu din fata nordica din Jorasses daca le permiteau conditiile. Marti dimineata am facut ceva cumparaturi iar spre dupa-amiaza am urcat sus cu cabina.


Am urcat cu cabina pana la Aiguille du Midi si am coborat rucsacii in doua ture ca sa nu avem probleme pe crestulita cea ingusta. Pana sa se inopteze am montat corturile, incluziv ozn-ul nou cumparat de Hike. N-am reusit sa sapam o groapa destul de mare pt 3 corturi asa ca eu cu marius am montat culcusul la vreo 10m departare de cortul depozit si am lasat sefia la bucatarie fetelor 😀 Am gasit in Col du Midi o rusoaica, era singura si vroia sa urce si ea pe MB. Datorita vremii multi localnici ieseau la catarat iar atractia principala era gulota Chere, un culoar de gheata din Tacul care pare sa fie in conditii bune tot anul.

Dupa un somn bine meritat in sacu de puf timisorean incepe aventura: mancam si ne intrebam unii pe altii ce sa facem de aclimatizare. N-aveam nici un plan stabilit asa ca am inceput sa ne dam cu parerea: ala acolo, ala acolo, ca sa fie usor, bla bla. Am vazut noi ca pe partea ailalta de ghetar e o crestulita destul de populata si am decis sa urcam si noi. Era relativ aproape de tabara si nu parea sa prezinte dificultati tehnice… prima proba o trecuse oricum toata lumea cu brio odata cu coborarea crestulitei de la cabina pana in Col du Midi. Traversam ghetarul legati, ca cica e mai sigur. Soarele e puternic si lipsa norilor ne permite sa admiram imprejurimile. Incepem sa urcam o panta. E poteca batuta si nu ne este teama. Travarsam bergschund-ul care e aproape in intregime acoperit (panta are orientare nordica) si o tinem tot inainte. Hike oboseste, nu poate sa respire si se dezleaga ca sa nu ne tina dupa el. Urcam pe creasta. Vine si morunu de-a dreptu, urcand pe zapada inghetata. Parcurgem creasta in spatele careia se vedea abruptul lui Mt. Maudit cu imensul topogan Gervasutti si fratiorul mai mic Jager. Decidem sa parcurgem creasta pana la un tanc marisor pe care lumea il catara. Am zis ca putem sa urcam si noi si ne-am pornit. Fetele s-au descurcat admirabil pana in varf de unde coborarea parea sa fie mai pretentioasa. Un blovan de vreo 2 m de descatarat pana la o platforma apoi o traversare pana la un rapel. Nu stiam ce-i cu ala insa era o ocazie buna pentru fete si marius sa incerce sa rapeleze – era prima oara. Dupa ce le-am indrugat cum se face le-am dat drumu. Primul s-a dus Hike sa vada pe unde e drumul. Incepea sa fie evident ca suntem intr-o ruta de alpinism. Rapelul era de vreo 10-15 m si se continua cu o traversare usoara pana la o noua creasta. Dupa ce am coborat si eu si am recuperat corzile am hotarat ca e mai bine sa ne dam jos tinand cont ca urma un mic perete cu un horn de vreo 40 m in care erau vreo 2 echipe deja. La tabara de baza am deschis frumos ghidu lu’ nea Damilano sa vedem pe unde-am umblat: cica Pointes Lachenal, nume cu rezonanta – un traseu de parcurgere a crestei pe care am vazut-o noi de departe si care se termina intr-un perete pe care am decis sa-l amanam pentru moment, insa care peste 2 zile nu a stat in calea noastra escaladandu-l in aceeasi formatie, toti 5 adica, Monica dand dovada de stoicism. In dragalasul de perete am crezut ca am pierdut un friend si m-am coborat ca sa vad ca de fapt trea sa fiu mai atent cand s-a predat tabla adunarii la scoala generala. Colac peste pupaza a trebuit sa fac eschibitii pt. a-mi recupera si reverso-ul care numai el stie cum mi-a sarit de pe ham si s-a infipt in zapada moale undeva in dreapta traseului. O descriere a traseului din nou in franceza.

La baza ne-am intalnit cu rusoaica care incercase sa urce pe MB si care s-a intors din cauza vantului si probabil lipsa potecii mai departe de Tacul, insa despre asta avea sa aflam pe pielea noastra ziua urmatoare.

Prima tentativa sa aungem pe MB a esuat. Ne-am trezit prea devreme, ne-am miscat prea rau (adica repede) si mai sus de Tacul nici nu erau urme. In perioada asta a anului zapada e destul de inghetata ca sa nu fii nevoit sa te trezesti de la ora 1am. Mai mult vantul la 4000m pare sa nu ierte in perioada asta a anului :-P. De mentionat ca Hihe s-a intors dupa prima panta serioasa ca nu putea sa respire iar la coborarea de pe Tacul Adina s-a luat la cearta cu ratele fiindca a uitat sa manance inainte sa plece. Nici nu a dormit prea bine.

Dupa isprava asta am stat ca gandacii toata ziua. Nu prea mai avea chef nimeni de nimic. Odihna a prins bine totusi pentru ca ziua urmatoare ne-am gandit sa facem Arete des Cosmiques (descrierea traseului). Monica nu a mai venit si am stabilit ca ne intalnim dupa ce terminam traseul la cabana. Nestiind pasii traseului am dat lungimi de la inceput. Chestia asta a fost obositoare si ne-a incetinit enorm. Au trecut peste noi un solitar, doua echipe cu ghizi si doi jandarmi care intamplator s-au intersectat cu noi fix la un rapel unde Marius a avut ceva probleme – legase prusicul deasupra optului care era prins pe ham si al dracu prussic s-a intepenit pe coarda. Dupa ce l-au eliberat pe Marius din prusicul buclucas, ne-au aratat cum se face “cel mai correct” apoi au zburat ca avioanele mai departe (i-am mai vazut catarand pasul cel mai greu din traseu cu o lejeritate incredibila apoi au disparut in spatele unuei stanci ascutite). Am continuat si noi si renuntand la mersul in 2 echipe am continuat pe o singura coarda. Asigurarile le puneam singuri pe tancuri si am folosit si ceva friend-uri insa catararea era mai degraba la liber. A urmat pasul dificil: o fisura nu prea lunga dar care a cam scos untu din mine. Un berbec a facut gauri pentru coltari in stanca ca sa fie pasajul mai usor, insa iarna nu-I ca vara asa ca tre sa ai grija, mai ales in conditii mai putin bune decat am avut noi :-D. Ultima parte a traseului a fost frumoasa: am gasit pe o portiune de cativa metrii o portiune de gheata in care sa desfat pioletul. La sfarsit am urcat pe scara pusa pana pe platforma de la Aiguille du Midi. Inainte de pasul greu ne-am despartit din nou. Eu am urcat cu Adina si Marius cu Hike. Destul de obositi ne-am dat jos pe creasta ingusta catre cabana.

Episodul cu cabana: carne de porc, sory Marius, fasole pastai si paste – adica plat du jour pe frantuzeste. Am mancat 3 oameni 4 portii care au fost mai mult decat de-juns. Aglomeratie mare la cabana insa nu ne simteam deranjati in nici un fel, deh compara si omu nostru cu ce are: traiasca cabana Malaiesti!

Iara pauza, adica da… am terminat traversarea Pointe Lachenal si stam iar ca gandacii pe ghetar. Dormitul in frig, lipsa de mancare si oboseala la inaltime isi spune cuvantul dupa aproape o saptamana de balaurit pe ghetar. Da’ e si o chestie buna: nu poate sa se vaite nici unu ca nu e aclimatizat. Mai dam o tura pe la cabana seara ca sa ne umplem burtile inainte de MB. Morcovii mentolati au fost fantastici, nu Mariuse?

Avem tot ce ne trebuie sa incercam MB-ul din nou. De data asta stim sigur ca exista poteca si nu mai plecam ca beleuzii de la 2am ci de la 5. Decizie strategica: Hike care respira greu merge in fata. Fetele ne fac surpriza: noi nu mai mergem ca ne e somn :-(. Nu stam prea mult: in doi rucsaci avem 3 termosuri pline (urasc ceaiul de caramel!!!), ceva power-bar-uri si un sanvis. Iar e frig… eu sunt amortit. Slalom-ul printre seracurile de pe Tacul cam pune la incercare nervii oricui. Imi revin abia pe umarul Tacul-ului unde avem parte de un rasarit incredibil. Culorile sunt de exceptie – prima oara nu am avut parte de spectacolul asta si imi pare rau pentru fete. Urmeaza coborarea pana intr-o sa intre Tacul si Maudit (Col du Mt. Maudit) apoi iar urcare ocolind crevase imense. Multe pasaje de traversare pe Maudit, preferatele mele. Intr-un final ajungem si la bergschund-ul faimos de unde urmeaza o panta de vreo 50m, nu prea abrupta insa zapada era cam inghetata. Exista coarda fixa insa mergem pe picioare. Pioletii sunt si ei de folos. Hike regrupeaza la tancurile de unde vin corzile fixe. Eu plec mai departe. Imi place senzatia pe care o am catarand panta inghetata cu pioletii. Mesteresc o asigurare in zapada inghetata din poteca de sus si ii chem pe Hike si Marius. Coboram iar si Hike respira greu. Acum vedem clar MB-ul si niste furnicute pe poteca. Mai e mult pana sus iar noi mergem intr-un ritm foarte domol. Deja ne intersectasem cu doua echipe care coborau de pe varf cand eram la bergschund-ul Maudit-ului. Lu’ Hike nu-I place sa fie manat de la spate dar n-avem de ales. De la Brenva (Col de la Brenva) pana pe varf sunt teoretic 2 ore insa stiu ca nu putem sa scoatem asa putin. Ii dam inainte insa nu simtim ca ne apropiem deloc. E o senzatie foarte idioata data de inclinarea pantei pana pe varf si Hike respira greu. O dam pana la urma. Spre final gasim urme de voma de la alpinisti nemancati ori neaclimatizati. Noi din punctul asta de vedere stam bine :-D. Pe varf sunt doi parapantisti care se pregatesc de zbor. Mi se pare fantastic ce fac oamenii aia acolo. Nu stam prea mult sus, tragem niste poze si ne grabim pt ca suntem in intarziere. La coborare Hike merge mai bine insa de oboseala prefera sa descatere anumite portiuni. Pe MB zapada e in continuare inghetata insa pe Maudit se cam inmuiase. Ii dam inainte iar de pe epaule du Maudit montam un rapel cu un prussic pe coarda fixa. Se lasa usor seara iar noi suntem abia pe Tacul. Scoatem frontalele pentru coborare. Zapada e inghetata pe fetele nordice – pare sa fie o regula de baza 😛 Navigam cu destula usurinta printre seracuri insa oboseala isi spune cuvantul. Marius se tine tare dar Hike se opreste des. Suntem nelinistiti tinand cont de istoria locului insa avem incredere ca nu poate sa se intample mare lucru. De la avalansa a nins destul de mult iar zapada pudra de sub crusta inghetata ne pune ceva probleme. Luminitele Chamonix-ului ne tin companie pe ultima parte a coborarii iar la ora 10 suntem la corturi nemancati, nebauti si rupti de oboseala.

Dupa o saptamana de dormit zapada, mancat zapada, baut zapada si sa nu uit ca incepuse sa ma doara capu de la atata lumina reflectata in ochelarii mei cat. 4 decidem cu toti ca e mai bine daca luam o pauza. Deci cobram! Usor de zis… bagajele au durat pana tarziu in dupa-amiaza zilei urmatoare iar urcusu la cabina iar in doua etape.

S-a incheiat frumos iar eu abia astept sa ma intorc la anu! Acu mi-a venit chefu la loc !

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *