Dara & Hârtopu, 2 – 4 decembrie 2011

Participanti:
Masina 1: Emil, Ioana, Raluca, Harciogu si Furnicaru
Masina 2: Hike, Monica, Iulian, Dana si subsemnatul (ice)
Cinstim Ziua Nationala si stabilim ca destinatie pentru urmatoarele trei zile Făgăraș, vizand doua varfuri din cele 14 de peste 2500m din Romania: Dara (2500) si Hârtopu (2506). Cele doua varfuri sunt plasate in afara crestei principale a Fagarasului, motiv pentru care sunt mai rar urcate. Vineri 2 decembrie. Plecam la 5:30 din Bucuresti pe itinerarii usor diferite, masina-1 facand un ocol la Brasov sa o imbarce pe Raluca. Masina-2 prefera varianta Paraul Rece – Poiana Marului si cred ca a fost o alegere foarte buna, bucurandu-ne de un drum acceptabil, liber si pitoresc. Luam contact vizual cu Fagarasul care isi etaleaza piramidele brodate cu alb, facandu-ne sa speram la iarna macar pe sus. In ciuda rutelor diferite, reusim sa ne sincronizam perfect in Breaza, ajungand in jur de ora 10. Urcam cu masinile pe drumul forestier pana la baza traseului, lasandu-le in paza unor muncitori din zona. Afara e soare si temperatura pare ideala pentru urcat pe munte.

Dupa o scurta masa si echipare, pornim in traseu urcand pe Colții Berzei (PR). Traseul incepe pe un forestier domol care isi schimba rapid inclinatia, devenind un fel de rampa eterna, castigand rapid in altitudine. Avem noroc ca este frig si seceta, solul fiind inghetat bogna… altfel cred ca era noroiala naibii. Partea asta a traseului nu imi place absolut deloc, fiind vizibile peste tot semnele exploatarii padurii 🙁 Din fericire dupa aproape 3/4 – 1 ora, marcajul PR paraseste forestierul continuand prin padure. Totul este salbatic, pe jos pamantul e elastic si parca vibreaza la fiecare pas. Ajungem la un funicular de transportat lemn, dezastrul e miscator.. brazi falnici sunt doborati gramada, doar sa faca loc altora taiati mai sus pentru a fi coborati in vale, trist.. Nu stiu cat a durat zona de padure, avem un ritm alert si in scurt timp ajungem la Cabana Urlea, sau mai bine spus, fosta. Nu stiu cum arata in zilele ei bune, acum era o ruina, doar pereti si celebrul acoperis urcat acum ceva timp de un alpinist legendar la pioleti 🙂 Intalnim un nene episodic care ne cere tigari, dar nu avem, suntem sportivi unul si unul! Lenevim la soare, rontaim una-alta, dupa care urmeaza o desfatare culinara: Ioana scoate o casoleta cu placinta de branza… mmmmmm, absolut delicioasa! Ma opresc cu greu dupa trei bucati 😀 Cu greu ne punem in miscare, continuand tot pe PR care se amesteca la un punct cu TA ce vine din Valea Brezicioarei. Prima parte a traseului e slab marcata, dar se urca tinand culmea pe liziera padurii. Si aici este un urcus sustinut, urcam si tot urcam pana cand padurea se transforma in jnepenis. Apare si zapada, neasteptat de multa as spune. Urcam pana se termina rampa si ajungem intr-o zona ceva mai plata, strajuita spre sud de o zona stancoasa. Aici intalnim un refugiu tip semisfera, intr-o stare foarte buna, pare chiar nou-nout. Nu stiu ce nume are, cred ca este situat undeva sub Varful Mosu. Urmam o poteca prin zapada ce ne conduce pe un lung traverseu dubios, avand in stanga formatiuni stancoase. Poteca urca lin pana cand trece peste aceste stanci si se ajunge intr-o zona de pasune alpina, unde traseul se bifurca, TA continuand pe o creasta secundara catre Vf. Urlea, iar PR cobora spre Valea Urlea. De aici pare ca se poate evita traverseul, urcand de la refugiu direct catre stanci si apoi printre acestea – de retinut varianta in caz de iarna cu zapada instabila. Marcajul PR este destul de palid si urmam o poteca usor schitata prin iarba uscata. Avem noroc si gasim pe coborare un izvor cu apa in stare lichida unde ne refacem rezervele de apa.
Traseul ajunge in firul vaii, dupa care trece pe celalalt versant (orientare nordica) care ne asteapta inzapezit. Poteca se strecoara prin mici tufe, stanci, urmand o curba de nivel usor ascendenta pana cand ajunge in creasta principala, marcaj BR, pe care il tinem spre est pana ajungem la Refugiul Zarna. Suntem doar noi asa ca atmosfera din interior este frumoasa. Mancam, bem o visinata dementiala (multumiiiiim Raluca). Se lasa noaptea, cerul este senin, luna si stelele lumineaza feeric, vantul nu bate.. timpul pare oprit in loc. Ne bagam la culcare devreme, probabil in jur de 7, dornici fiind de a recupera din somnul pierdut cu trezitul cu noaptea-n cap.
Sambata, 3 decembrie. Azi e ziua main event-urilor turei. Dimineata ne intampina cu o vreme in stricare, ceva vant, nor si foarte putin soare. Pornim pe BR spre vest, depasim Vf. Leaota si in scurt timp in fata se profileaza creasta cu Dara si Hartopu, marcate prin mici turnuri de pietre. Traseul marcat traverseaza o zona de pasune alpina, lasand in dreapta Lacul Urlea, acum inghetat: o gheata intunecata si crapata. Langa lac, vedem un nou refugiu semisferic.. sunt incantat de schimbare, acesta nefiind aici la ultima mea trecere prin zona (august, a.c.). In punctul in care BR coteste spre N-V parasim marcajul si continuam spre cele doua varfuri, urmand o poteca ce urca usor pana la baza crestei, unde intalnim formatiuni stancoase. Se urca lejer si fara dificultati tehnice, in ciuda unor limbi de zapada pe alocuri inghetata. Vf. Dara este primul varf pe care se ajunge, Hartopu fiind ceva mai incolo, la aproximativ 300m. Varfurile ne intampina cu un vant tare si rece, totusi reusim sa lenevim putin pe Hartopu, inghesuiti intr-o denivelare. Ne intoarcem pe acelasi traseu pana in punctul unde parasisem traseul marcat si continuam pe BR, traversand zona cu aspect de custura dintre caldarile Urlea si Bandea. In fata se profileaza ispititor Vf. Urlea (2473) astfel ca ne abatem putin de la traseu pentru a-l urca. Revenim pe traseul de creasta (BR), trecem de Vf. La Cheia Bandei, Fereastra Mare. Ajunsi in Fereastra Mica ne cazam la refugiul omonim. Iarasi suntem doar noi! De data asta vremea nu mai este asa buna, e innorat, vantul bate rece si taie orice elan de stat pe afara. Ne bagam la culcare devreme, dar nu apucam sa adormim bine ca ne trezesc niste zgomote suspecte in jurul refugiului. URSUUU! striga crancen Harciogu si se repede la usa.. Facem galagie, aprindem luminile, ne uitam pe geam dar nimic, nu stiu daca a fost sau nu ceva, pe afara a doua zi am gasit doar urme vechi de urs. Oricum, mare atentie la ursi in zona! Noaptea este agitata, pe langa starea de veghe indusa de posibila prezenta a unui urs in apropierea refugiului, vantul bate tare vajaind si trosnind structura metalica a refugiului. Duminica 4 decembrie.
Ne trezim cu greu la 7 dimineata si iesim precauti din refugiu. Vantul s-a mai domolit si doar razlet mai bate tare. Azi urmeaza sa facem traseul inapoi spre masinile lasate in Breaza. Ne intoarcem pe BR spre est, urmand ca la bifurcatia dinaintea Vf. La Cheia Bandei sa parasim creasta principala spre nord si apoi pe Plaiul Smidei (nemarcat) spre Breaza. La intersextie o luam spre nord, avand marcaje PA si PR si un reper: refugiul Trasnita. Pe Plaiul Smidei exista un Vf. Trasnita si ne bucuram ca traseul este posibil sa fie marcat pana in Breaza. Tinem marcajul pe un traverseu inzapezit, pe o zapada pulver.. traversez tensionat si rasuflu usurat cand in sfarsit se termina portiunea cu zapada. Urmeaza o curba de nivel care descrie un arc larg, poteca fiind presarata cu mici tufe si pietre. Ajungem intr-o muchie, peisajul este demential, caldari uriase de o parte si de alta, varfuri, creste, munti cat vezi cu ochiii! Ajungem la un refugiu, banuiesc Ref. Trasnita. De aici incepe SF-ul… continuam in lungul piciorului, dam de un ocean de jnepeni cu care ne luptam pret de aproape o ora, deviind usor spre stanga. Convinsi ca suntem pe plaiul nostru ne aventuram nirvana pana cand stupoare: dam in marcaj PA, fix marcajul pe care il parasisem pentru a nu ajunge in Lisa! F*****K!! In scurt timp poteca se transforma intr-un forestier care cobora accentuat. Il urmam, sperand ca poate gasim o intersectie spre Breaza. Coborâm si tot coborâm, dar nimic. Cei doi soferi, Hike si Emil o iau nirvana spre o asezare in zare care sperau sa fie Breaza, in timp ce noi restul continuam marcajul spre Lisa. Incredibil, dam de un indicator de 3 ore pana in Lisa, din ce in ce mai stresant. Apoi altul cu 5 km.. Dracii se inmultesc, tensiunea creste! Din fericire in acest punct critic primesc telefon de la Emil: cei doi soferi au ajuns la masini! Uraa! Stabilim sa ne recupereze din Lisa si grabim pasul, de data asta mai linistiti. Ne imbarcam in masini si pornim spre Bucuresti, nu fara a face un popas de masa in Predeal la unul dintre restaurantele lui Vișan, citand din Hike 🙂
ice

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *