Creasta Făgăraș, parțial, 1- 4 septembrie 2007, varianta pentru insomniaci ;)

Al doilea RT pentru tura din sfertul vestic al Fagarasului din weekendul trecut, cu intarziere din pricina pit-stopului din 2 Mai  🙂

Fisa Tehnica

Paul (spiritu’ organizatoric, coordonator CFR, INMH, Camion dus-intors)
Lolek, Alinuta, Babau, Viril, Punky, Gabi, Andrei, Cosmin, Sorin, Marius
Catalin – dotat cu Osmoza® equipment, aventura de-o noapte din pacate)
si… subsemnatu

Sambata – 1 sept

Plecam din bucuresti cu rapidu de 23:30, tren ticsit de locuri, dar toti purtam bilete “fara loc rezervat”. Urcam si ne “cazam” pe principiul primul venit, loc sutit. O pescuim si pe Alinuta din Ploiesti si ne adunam in compartimente. Dupa jumate de noapte de incercari nereusite de somn in toate pozitiile ajugem la destinatie, in Talmaciu City pe la 5.
Paul se intereseaza de transport pana in Turnu Rosu si aflam ca abia dupa ivirea zorilor avem pe cine deranja. Dupa un ceas jumate de somn furat pe bancile garii ne trezim in claxonul titicarului. Soferul, simpatic, ne invita in remorca noroioasa cu deschidere larga catre aerul chill al diminetii. Dupa un sfert de ceas in care facem turul Talmaciului si dupa dezbateri intense pe tema “Ba, eu cred ca soferu’ s-a scos, Ba eu nu prea cred!” , ajungem in Turnu Rosu. Facem cheta, 5 lei de caciula si ne adunam la punctul de plecare a crucii rosii care o sa ne duca la Chica Pietrelor.
Dupa ultimele aprovizionari o luam din loc hotarat, dar cu rezervoarele cam pline, asa ca dupa 15 minute avem prima oprire pentru reglaje “tehnice”. Urcam pe drumul forestier care duce la Manastire. Dupa un urcus lejer si un prim blitz-salt peste dealul Cioru  ajungem intr-o poienita de unde indicatorul arata 2 ore pana la Chica Pietrelor.
Prilej pentru o oprire la standuri, o realimentare si primul schimb de haine.
Dupa chiotul de plecare cotim stanga prin padure si incepem un urcus sustinut inconjurati de ceata. Mergem din inertie fara sa stim exact unde, cu un camp vizual de 10-15 metri. Depasim Hula Pietroasa cu scrasnete de dinti si sus in Lunca ratacim un pic traseul care deja se intindea pe tot platoul. Ma intorc cu Catalin pana la ultimul semn de care stiam si dupa 10 min de balaureala il dibuim.
Mergem apoi o portiune mai lejera pe curba de nivel unde mai pierdem un pic de vreme innegrindu-ne gurile cu afine. Dupa inca 2 ceasuri de suisuri, ajungem in Saua corbului, 1200 de metri mai sus de satul din care am pornit. Lasam crucea rosie in dreapta si continuam traseul pe autostrada principala marcata de banda rosie.
Dupa o pauza scurta de regrupare ne infigem iar la un urcus care ne duce spre varful Tataru. Dupa ce coboram pana in saua Apa Cumpanita urcam ultima portiune de traseu trecand pe langa Cocoriciu si gasim triunghiul rosu care vine taman din Sebesul de Sus.
Dupa un scurt schimb de priviri care de care mai “incurajatoare” ramane stabilit sa innoptam in saua Surului. 7 ore de urcus continuu si 1700 de metri diferenta de nivel, precum si lipsa unei perspective de campare mai departe in traseu ne-au scos rucsacii din spate si ne-au tintuit corturile in sa.

 Duminica – 2 sept

Dupa o zi intreaga in care am mers intre patru pereti de ceata, dimineata am scos nasul afara din cort si am fost uimiti sa vedem valea, varful Surului si luminitele satelor indepartate. Dupa ce ne-am dezmeticit, ne-am adunat pe Gavanu sa punem la cale a doua zi. Lolek-ul inividualist, s-a cocotat spre Suru ca sa admire privelistea.
Am votat sa recuperam ce-am pierdut ziua trecuta si sa incercam sa mergem in pas alergator pana spre Capra.
Din pacate l-am pierdut pe Catalin care a plecat spre Avrig, chemat la sacrificiul muncitoresc.
Dupa un pic de leneveala, o poza pentru anale si adapare la izvorul care (sic!) se afla la 10 min am pornit bucurosi nevoie mare pe traseu. Trecem pe margine vaii Surului, peste mai multe paraiase, si dupa ce ocolim Budislavu, ajungem inconjurati iarasi de ceata pe buza vaii unde se ascundea Avrigul. Privim cam cu jumatate de bocanc ditamai coborarea pe care urmeaza s-o prestam si bagam resemnati a doua pana la marginea lacului unde facem o pauza chinezeasca, de poze.
Ne inhamam iarasi si revenim pe traseul spre creasta, unul fain de data aceasta, cu abrupturi si portiuni unde au fost odata lanturi.
Lasam Vf Ciortea in dreapta si continuam sa urcam din sa spre Scara. In ultima sa inainte de Scara se face un mic popas de unde apuc sa-l prind prin obiectiv in ultimele raze de lumina pe Babau care se cocotase pe Garbova. Imediat incepe o ploaie marunta care ingroapa si versantul sudic in nori. Dupa un ultim urcus ne oprim pentru sfaturi administrative pe vf Scara si vedem cum planurile noastre se scurg la vale. Coboram spre
Saua Scarii unde ploaia care se intetise ne obliga sa injumatatim traseul pe ziua aia.
Dupa ce intindem corturile si ne incalzim la monoxid de primus ne gasim cheful, bine, recunosc, si cu ajutorul unei sticlute de palinca pe care bunul Andrei a carat-o cu anume scop. Dupa o cina pe cinste din tot soiul de prafuri ne adunam la sezatori care prin ce corturi apucam si adormim in zgomotul ploii.

 Luni – 3 sept

Noaptea n-a adus nici o schimbare in ale vremii iar, dupa lungi discutii purtate prin toate corturile si, dupa vise spulberate gen Custura printre tunete, Negoiu la pelerina, creierele noastre de oameni mari au stat intr-un cap si au decis sa coboram pana la cabana Negoiu  de unde sa urcam iarasi in creasta prin valea Saratii. Zis si facut, dupa alte prafuri fierte, strangem extaziati ca niste mici franci sinatrati singinin in the rain, corturile manjite de apa si plecam.
Putin mai jos de sa gasim indicatorul care uneste crucea albastra de la Negoiu si banda rosie care continua pe langa refugiu spre bunatatile fagarasului.
Coboram pe chietrele umede o portiune destul de abrupta de traseu si dupa un ceas ajungem in vale de unde curbura potecii se mai domoleste. Gabi, medicul de serviciu, testeaza gradul de indoire a gleznei care din pacate nu face fata testului. Ma opresc cu Lolek si, dupa ce o bandajam, plecam mai departe. Lolek apoi tranteste rucsaul si spatele atasat pe o lespede de piatra in timp ce testeaza “adereeeeeeeeeeeeeenta” bocancilor cei “tehnici”. Mergem mai departe concluzionand ca n-au astia cum sa faca cauciuce mai destepte decat natura.
Dupa ce mai balaurim prin vale ajungem la ultima portiune din traseu unde, din pacate, cineva puse Serbota-n drum.
Unii o iau de-a dreptul prin volbura raului incaltati in bocancii care oricum plezneau de cata apa inghitisera. Altii urca pe cursul raului in cautarea unui loc mai pasnic de trecere. Ajungem oricum toti pe malul celalalt innotand in bocancii ghiftuiti de apa.
La cabana mai pierdem doi musterii, pe Viril si pe Punky care hotarasc sa faca cale intoarsa la capitala dupa atata apa luata la bord.
Iara noi, cum ne vedem la caldura cu viziunea unei ciorbe calde la somac decidem sa lasam Negoiu pe urmatoarea zi. Dupa ce ne vorbim cu nemtii adunati pe la cabana care ne arata un ursulache pe versantul de peste vale, ne strangem in camera impodobita cu haine si sosete (care fie vorba intre noi emanau o mireasma de-ti epilau discret firele de par din nas) si ne intindem pana noaptea tarziu la o partida de mafia.

 Marti – 4 sept

Ne trezim si ne zgaim la un cer de numa-numa si, dupa deliberari de… 5 minute decidem sa prestam Custura Saratii dupa care sa ne intoarcem acasa. Cu echipament minim de supravietuire (mai putin Paul care a carat ditamai animalul de rucsac in spate) am pornit pe triunghi albastru catre Negoiu.
Trecem pe niste podete, pe poteca despre care aveam sa aflam mai tarziu ca se numeste “Drumul Zmeilor” unde ii intalnim pe Dan si Rodica Golopentia, aflati la venerabila varsta de ~60 de ani, abonati la Fagaras, cu care conversam pana ce ajungem la raul Saratii unde iarasi intram pe jappanese mode.
Soarele umple toata valea Saratii iar noi ne apucam sa urcam spre saua Cleopatrei. La fiecare pas vedem Custura Saratii, Serbota si Cabana Negoiu care coboara tot mai mult. Dupa un mic popas sub acul Cleopatrei unde sorbim picaturile unei stanci, urcam cateva lespezi care-l scot pe Marius din sarite si ajungem in sfarsit in sa unde ne regrupam si ne pozam cu indicatorul spre Negoiu.
Plecati cu doar cateva guri de apa, eu si Cosmin urlam de fericire cand gasim un izvoras sub ultima portiune de urcus catre varf.
Varful ne asteapta cu o priveliste de 360 de grade peste toata creasta fagarasului, pana departe catre Vidraru si Moldoveanu.
Promisiuni de revenire si cateva zeci de poze mai tarziu ne aduc iarasi in traseu unde facem cale intoarsa spre saua Cleopatrei pentru a continua drumul catre Serbota prin Custura.
2 ceasuri si cativa genunchi tociti mai tarziu ne adunam pe varf unde zabovim foarte putin de teama norilor negri care se adunasera peste toata creasta.
Alte doua ceasuri de coborare prin jnepenis si tufe de afine si zmeura ne aduc la cabana unde il intalnim sosit de 10 minute si pe Marius, care plecase impreuna cu sotii Golopentia prin Strunga Ciobanului unde tot nu a scapat de chietrele ascuite.
Cum ne programasem camionul de intoarcere pana in Avrig la ora 9, am umplut timpul ramas cu un joc de Bolz* pe apa (Bolz = Bozo = joc cu pedepse ce constau in ingurgitarea de mari cantitati de apa in cazul nostru)
Dupa ce subsemnatu’ a castigat marele premiu de Cisterna Negoiu 2007, purcedem spre cariera de piatra de unde ne va prelua DAC-ul promis.
Un scurt popas la raspantia catre cascada Serbota, cu mine si Cosmin ramanand sa pazim bagajele, eu alergand dupa tufisuri ca.. vorba aia, what goes in, must come out, si ne adunam in camionul firei dotat cu 2 banci si 2 carpe pe care am stat ca niste cepe degerate insa sub un cer de vis.

Bilantul.. 4 zile faine scaldate in oleaca de ploaie si o alta leaca de ceata dar care s-au terminat cum nu se putea mai frumos.
Asteptam al doilea partial !!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *