Cheile Nerei, 13 – 15 august 2011

Nera… hmmm   Nera…
Numele imi inspira o grecoaica sireata.. fata aia din liceu la care la care toata lumea tanjea si daca reuseai intr-un final sa iesi cu ea iti lua mintile, fugea cu ele zambind inainte sa-ti dai seama macar ca ai apucat sa scoti doua vorbe.. imi inspira pe Olguta jucandu-se cu nervii lui Danut.. siretenie si ras cristalin cu capul dat pe spate in timp ce tie-ti rasar brobonele de sudoare pe frunte.. aveam sa gust din toate.
 

Am auzit numai de bine de traseul asta si cu ocazia week-endului prelungit cu Sf. Maria am dat nastere ideii geniale a lui Sebe de a merge intr-acolo. Joi ne gasim la bere navigam cu degetele pe harta, batem in cuie un plan, pe vineri mai scoatem cateva cuie cu si repotrivim planul, in fine plecarea vineri seara pe la 6:30, aglomeratie mare pe Pitesti, drumuri numai bune de mobra spre Craiova, ne uitam tanjind la un grup de tour-eri incarcati cu bagaje din sens opus; reprize de somn intermitent pana la Drobeta cu tehnici de negociere guerilla in difuzoare; nu mai intra deloc somn asa ca dam in blana pe Queen si AC / DC, urlam ca doi maimutoi si batem cu palmele in genunchi pe Thunderstruck, masina bate din roti prin gropi, la un moment dat volanul nu mai tine ritmu cu noi, ca noi rock si asta hip-hop.. tragem pe dreapta iesim din masina si in linistea noptii trecute cu juma de ceas peste miez il intreb in minte pe Sebe daca nu cumva a calcat pe vreun sarpe ca prea se-aude sasaind.. dupa o ispectie rapida aflam si cauza – roata dreapta fata cu falca indoita rau. Da’ cu doi ingineri in masina merge brici schimbatu si in 10 min suntem iar pe drum. Mai bag o repriza de somn din care ma trezesc in zdruncinaturi, mijesc in fata un forestier plin de hartoape si in stanga mea un Sebe care sare in scaun mai ceva ca-ntr-un Universal 650 cu o privire de erou Stephen King in ochi, negativ, bineinteles. Ioana zice ca mai avem vreo douaj’de km pana la Sasca Romana, dar km trec greu al naibii prin padurea asta, e trecut de 2 noaptea, le-o fi somn si lor. Ne dam cu presupusul privind existenta lui Bamse pprin zona, nu ajungem la nici un rezultat concret asa ca pauza de scuturat trandafiri se efectueaza in 17 secunde care includ scos/pus centura, deschis/inchis usa si fermoar. Exclus scuturat ca e contratimp, Bamse poate fi oriunde. Mai incurcam drumu, mai intoarcem din 7 manevre gratie drumului lat de 1,7 m. Intr-un final incepem sa zarim niste vaci pasunand, traversam o Sasca si campam in masina langa tourist info pe la vreo 3 dimineata. Cam frig peste “noapte”, dar liniste, fara imperechieri de pisici gratie dopurilor de urechi.
Trezirea pe la 8, Sebe e cu un prosop pe genunchi, aproape il injur ca s-a apucat de mic dejun de unu singur; saracu prosop de fata se facuse cat unu de dus cat a tras de el sa se-astupe de frig peste noapte. Bagam cate un mar si mergem la turist info sa luam niste indicatii de traseu, aprovizionam niste slana & co de la un magazin local si o luam somnorosi spre intrarea in traseu. Taxa de intrare in chei – 5 ron de caciula – rezonabil. Infulecam ceva si o luam la picior spre cantonul Damian unde ajungem dupa vreo 45 de min, corturi multe pe o pajiste langa drum, io – hai mah sa ne aratam mushi printre corturi, de la primu apare un Azorel , ca nu stiu care e exprimarea fara diminutiv, care face hau-hau de doua ori, se desprinde cu zgarda de pripon si vine si el sa-mi arate muschii, io-l cred pe cuvant si o iau inapoi prin drum, cu gandul sa mai fac ceva flotari pe-acasa. Cantonul e de fapt fostul canton, cu doua cladiri in paragina si nici o sursa de apa potabila, rata de gratare la corturi e 1:2; bagam prin rucsace niste mere salbatece si o luam mai departe – 6 ore cf. marcaj, un Adi Minune ne incurajeaza cu furculita-n mana – mergeti spre Lacul Dracului ? Aveti ceva de mers !.. e zeu, iti vine sa-l pupi, nu alta! Dupa juma de ora dam si de izvor, refill la sticle si in curand ajungem la “Carlige”, prima zona superb sapata in stanca si asigurata cu sufa. Dupa, vine si prima traversare a firului Nerei, nu foarte rece si 40 cm in zona cea mai adanca, ocazie cu care chimb bocancii cu sandalele. Suntem pe partea dreapta acum si cararea serpuieste pe langa vicleana Nera. Apele-i sunt ba involburate, cu spume peste pietre si busteni, ba tacute de iti vine sa vorbesti numai in soapta sa n-o tulburi, si peste tot fluturi zglobii si albastri. E un flirt traseul, cu priviri fugare printre copaci si rataciri pe dupa dealuri urmate pe alocuri de pasaje late de cateva palme deasupra apelor ademenitoare, tuneluri in care te mai ascunzi de soare sa-ti tragi sufletul . Curand ne despartim de firul apei si urcam pe umarul drept al unui deal stancos, ajungem la intretaierea cu traseul de banda albastra ce ar trebui sa ne conduca catre Poiana Roschii, cu intoarcere pe la Ochiul Bei. Cotim stanga, mai urcam putin si o coborare abrupta ne descopera privirii secretul Nerei – Lacul Dracului, un ochi de apa adanc de 13 m format in urma prabusirii tavanului unei pesteri; sub culoarea-i albastra se zaresc stanci, bancuri de pesti si busteni si abia te abtii sa nu sari sa faci o baie; nu s-ar lasa insa fara repercusiuni la cat suntem de incinsi dupa traseu. Nu departe cateva locuri de campare pe care au rasarit deja corturile. Bagam ceva de mancare si nu ne abtinem de la o atipeala de juma de ora. Din nou in picioare cu ochii dupa marcajul banda albastra, incercam sa-l pozitionam dupa harta, o luam succesiv in trei directii, fiecare se lasa cu traversat  de apa de cate doua ori cel putin . O iau singur spre Sopot, pe directia pe care ar continua cheile, in speranta sa gasesc vreun semn, dar deja traseul devine molcom, trec prin niste lanuri de porumb… o casa ! astia tre sa stie ceva, ma apropii pe sestache, nu-i de glumit cu Azoreii pe aici, plin de animatie in curte – gaini, gaste, rate si 3 porci negri si grasi dintre care unu cre ca era Azorel deghizat ca a luat-o la pas alergator spre mine cand am incercat sa intru in curte si sa bat la usa. Nici urma de oameni… Ma intorc inapoi vreun km jumate, Sebe pufaie de nervi de vreo 45 de minute. Tufe de  menta la greu, umflu cateva maini bune de frunze si le ides in sticla de apa – aveau sa improspateze cu aroma 5 reimbutelieri. Inapoi din nou. Orbecaim pe dreapta pe niste urme de poteci abrupte si pline de spini care ne mai pun odata hlizind sa trecem prin firul apei. Pierdem doua ore si hotaram intr-un final sa facem cale intoarsa urmand sa mergem a doua zi la Lacul Ochiul Bei, pe traseul ce trece pe la pastravarie. E 19:30, ii dam talpa si in 3 ore suntem din nou la Damian, gasim un loc de pus cortul fix langa niste tufe de menta, vis, ce sa mai.. nu ma abtin sa nu smulg un smoc si sa mi-l infig cu tot nesatul in nas sa le sorb prospetimea… cosmar negru. SUNT URZICI… doamne.. au urmat cele mai crunte 15 minute pentru sistemul meu respirator extern…  doar eu si elefantu african eram capabilil sa ne privim in nari… mi-am spalat pacatele pe un an intreg..  Cina pe prispa vechii cabane cu mazare, ceapa , carnat si usturoi – o delicatesa. Somn pana la 8 a doua zi. Avand narile umflate nu cred ca am sforait.
In 45 de minute suntem la parcare de unde demaram in tromba spre pastravarie. Scopul zilei e sa admiram Ochiul Bei si dupa masa sa prindem vestitul tren Oravita – Anina. La pastravarie animatie mare, soare mult si plin de corturi. Micul dejul la loc umbrit pe iarba. In 20 de minute ajungem la misteriosul ochi al Beiului – mana de apa albastra pierduta din rai parca, loc de liniste si ganduri.. Nu mai mergem spre cascada, Florica fusese cu o saptamana in urma si ne-a zis ca e mica caderea de apa, nu-i cine stie ce.
Inapoi la parcare hop in masina si tinta spre Oravita cu Ioana alaturi. Oprim cu noroc la un service roti unde il punem pe nene sa ciocaneasca la janta in ziua cea de odihna a saptamanii, saracu om venise doar sa ia niste lucruri de la atelier. Ascuns dupa gara zarim si trenul – doua vagoane verzi cu banchete de lemn vopsite in maro, iz de Birlic. Dormim si aici vreo juma de ora pana se pune in miscare, drumul e mirific, taie padurea timp de aproape doua ore, serpuituri pline de scarsnet printre dealuri stanci si toate peste un covor imens de verde…  La Anina 15 minute de repaus si reasezat locomotiva. In spatele garii oaza de liniste si tara, piatra cubica cu gaini scormonind si musterii la taclale la masa in fata curtii sub o umbrela. Inapoi cu scartait de sine spre Oravita si dupa 2 ore parasim si acest traseu de vis. E abia 19 si hotaram sa o stergem spre casa sa mai scurtam din drumul de a doua zi. Alegem loc de campare pe malu Dunarii alaturi de un pescar meserias  cu nevasta din TM si la vreo 5o de m de un cuplu de vreo 12 petrecareti. Doi dintre ei trec pe langa noi sa dea refill la o lada de sticle de bere, ne dau indicatii pentru magazin deschis in sat – nu pare departe. Punem cortu si o luam la picior dupa niste vin ca e lumina inca si prin jur e cam openoffice, nu prea-i loc de buda. Ajungem la intrarea in sat. In drept la o pensiune musterii – Un magazin deschis pe-ici? Da, cum sa nu e unu mai in fata unde e loganu ala alb pe dreapta, da vizavi. Cam vreo 600 de metri. Deh, sete-ai mare. Am uitat sa zic ca zic ca Sebe merge de parca i-ai dat cu boxtaru peste glezna iar io m-am intors din primu razboi mondial. Hai ca logau nu-i departe. Vizavi de logan alimentara. Inchisa. Alta ? eventual deschisa.. ?  langa ! Miracol. Pe naiba, nu servim decat articole de mancat si infrumusetare. Mai departe. Pe trotuar o baba mananca pufuleti. Un magazin ceva ? Iaca colea dupa curba, 15 minute de mers. Desi nu-i inca seara intunericu ne-a cazut in cap. Hai frate mai departe, daca tot am venit pana aici. Mai mergem cateva sute de metri si salvarea apare intruchipata pe dreapta – un butic cu un nene inauntru care nici nu clipeste, ca clipitu-i exoterm inauntru e toropeala, vinu rosu din ultima sticla e aproape fiert, zahar si scoartisoara-I mai trebuie. Teminatorii inapoi spre baza. La mersul leganat deja se adauga si chemarea apocaliptica a budei. Ultimele sute de metri au fost in transa. In final am considerat pentru 10 minute ca aproape pot fi si lucruri mai frumoase decat Nera cu cheile ei, sa ne ierte. Dar apusul de soare peste sarbi si Dunare, in miros de fan si bazait de gaze e genial intre doua tufe.
Somn si a doua zi restul de km pe la Decebal si Cazane unde trei barcagii ne oferteaza plimbare de neuitat pe valurile Dunarii. Unul din ei e pitbull curat, asta il intrece la vasle pe Baicu cu tot cu motor pe benzina si ala pe baterii. Are un tricou portocaliu si pe spate scrie Romeo. Din fata ii lipseste un dinte si zambeste larg sub o basca alba de marinar. Face echipa cu doi amici dar astia cre ca tin carma doar.
Multi km prin soare pana acasa unde ajungem la 16 fix. Cool.
Vorba lui Moromete a constat in:
–  Frontalele TCM is net superioare raport calitate pret fata de Petzl. Doar ca seamana leit cu perseidele – lumineaza intens si de ordimul jumatatilor de secunda. 1-0 pentru bliztul aparatului foto ca lumineaza mai intens. 0-1 contra blitzului ca vine cu aparat foto si e mai scump decat frontala de TCM. 6-0 pentru orgasmul porcului.
–  In Polo incap 3 persoane adulte sau doua persoane adulte si un pepene. La 2 creste consumu. Merita doar daca pepenele are sub 5 kile. Si sta la picioare.
–  Satelitii sunt asezati cel mai des pe orbite geostationare; ca sa isi pastreze pozitia fata de pamant (adica acelasi punct pe cer) tre sa se miste cu viteza de 21 160 km/h daca sunt pe orbita la 160 km de pamant; 11 265 de km/h daca satelitul e la 36 000 km de pamant. Uneori cad. Nu merita.
–  Nu dam bani la excroci ordinari ca toti vor sa se imbogateasca. Ii cautam asadar pe aia care vor sa saraceasca. Nu toti fac windstoppere. Daca-i gasesti merita.
–  Cheie pentru filtrul de ulei de TA la oferta 2 eur. Merita. Avem deja. Nu mai merita

–  Week-endul alalalt incotro ? nu stim. Dar merita sigur 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *