Cabana Turnuri, 28-29 ianuarie 2012

Dupa multa asteptare vine in sfarsit iarna, de data asta pe bune, cu multa zapada si frig, facand luna ianuarie demna de numele ei popular. Cod galbeno-portocaliu de ninsoare si viscol, drumuri inchise, frig, oameni morti, grad 5 de avalansa, retrogradat apoi in 4 cu 3.. lucrurile se precipita pe masura ce se apropie weekendul si tura pare sa fie incerta. Totusi unii mai motivati, altii “constransi” de participarea partenerului ne strangem 11: Vladimir, Ancuta, Iulian, Baubau, Anda, Andrei, Magda, Mihu, Pancu, Maria si subsemnatul (Ice).

Ziua lunga incepe de dimineata, astfel ca ne propunem sa plecam din Bucuresti la 5:30, distribuiti in trei masini. Hotaram sa mergem pe DN1, A1 fiind in continuare sub imperiul nametilor. Masina noastra este cea mai precoce, reusind sa iesim din Bucuresti cu putin peste ora stabilita. DN1 arata bine, mult peste ce ne-am fi asteptat.. de data asta autoritatile si-au facut datoria. Navigam la bordul unui Chevrolet aproape nou-nout si laudam in fel si chip masina care ne lasa o impresie foarte placuta. Kilometrii trec.. Otopeni, Ploiesti, Comarnic, Sinaia, Busteni.

Se lumineaza si incep sa se desfasoare in stanga noastra siluetele albe ale Bucegilor, etaland perti, vai si creste. De data asta nu ne vom opri aici, mergem in marele Fagaras. Oscilam in a continua spre Brasov sau pe varianta Paraul Rece – Poiana Marului. Alegem ultima varianta si cred ca am ales bine, drumul fiind frumos, liber si cu ceva urme de zapada. Temperatura scade continuu, de la -18 in Predeal, -19.. -20.. -21.. -22! Uraaa! Ne bucuram la fiecare grad in minus, facandu-ma sa ma intreb daca om fi totusi normali :)) Tinem legatura cu celelalte doua masini, masina Baubau preferand varianta via Brasov, iar pe Pancu il convingem sa vina tot pe varianta noastra. Lasam in spate Bucegii.. trecem pe langa Crai.. apoi Fagaras! Trecem printr-o suita de localitati incremenite parca de gerul de afara, iar pe carosabil zapada incepe sa fie mai consistenta, facandu-ne sa cautam o varianta de iesire in siguranta oferita de DN1.

Ajunsi in DN, constatam ca nu avem suficienta motorina si cautam disperati un Petrom pe care il gasim abia in Victoria. Putem urca si pe aici dar din nu stiu ce motiv alegem sa mergem in Arpas si sa urcam de acolo. Ocolul prin Victoria face ca Baubau sa ajunga inaintea noastra in Arpas si ne regrupam la intrarea pe un drum forestier mai inzapezit, nu prea pe placul Chevroletului nostru, in ciuda incercarilor de a nivela zapada cu lopetile din dotare.  Intre timp luam legatura cu cabanierul care se plictisea asteptandu-ne, Vladimir spunandu-i sa o ia inainte ca il prindem noi din urma. Baubau freamata de dorinta de a se da pe zapada aia, scoate lanturile si se lanseaza intr-un concurs cu Anda care e mai rapid montator de lanturi, concurs care nu stiu cum s-a incheiat, dar as paria pe Anda 😀 Ii lasam pe Anda si Baubau sa forfotesca pe langa masina ca niste mecanici de F1, iar noi ne intoarcem spre Victoria, urmand a aborda de acolo un drum care sa ne scoata la cantonul pe care am fi ajuns pe aici. Ajung intre timp in zona si Pancu, Maria si Mihu, pe care ii deturnam cu noi pe varianta Victoria. Revenim in Victoria si incepem urcusul pe forestierele inzapezite, ratacim putin drumul, ajungand in forestierul pe care mergea marcajul (TR). Niste taietori de lemne ne spun ca nu mai este nimic inainte, asa ca singura varianta este sa ne intoarcem si sa cautam un loc safe de lasat masina. Ii lasam pe Vladimir si Ancuta in traseu, iar eu cu Iulian decidem sa ne intoarcem sa lasam masina in Victoria. Avem totusi noroc si gasim bifurcatia spre canton, iar impreuna cu masina Pancu ajungem la canton unde in sfarsit cele trei masini se reunesc pentru prima data impreuna. Le lasam la canton, parcate cuminti intre niste TAF-uri suparate.

Ne echipam si pornim in traseu, fiecare in ritmul lui. Plec printre ultimii si ma gandesc la intarzierea pe care o avem fata de cabanier si fata de grupul Vladimir-Ancuta. De la canton, traseul urca pe versantul din spatele lui, ajungand in forestierul sus mentionat. Nici nu urc bine ca vad niste urme uriase care au parasit poteca in dreapta si o silueta mare disparand printre copaci.. OMG? Yeti? Nu chiar, doar Baubau care se intorcea la masina sa isi ia aparatul foto. Dupa cateva sute de metri de forestier, marcajul il paraseste usor spre dreapta, urmand firul vaii din dreapta. Traseul trece pe langa o mina abandonata pe care din pacate nu am timp sa o vad. Marcajul TR este este destul de zgarcit in aparitie, fiind aplicat in general pe stalpii de beton ce insotec poteca. Urmez poteca batuta prin zapada de aproape 30-40 cm si ma intreb daca sunt totusi pe drumul bun. In plina teama de ratacire suna telefonul.. Baubau.. gresise poteca si avea nevoie de indrumare 🙂  Il lamuresc si maresc pasul. Merg aproape teleghidat vrand doar sa ii ajung pe cei trei, pana cand in sfarsit ii vad pe Vladimir si Ancuta in fata, incercand sa marcheza punctul in care traseul parasea valea si urca printr-un mic paraias semi-inghetat. Fac si eu o momaie, o sageata din bolovani si apoi pornesc in urmarirea cabanierului pe care il prind cativa metri mai sus.

E un tip spre 45-50 de ani, glumet si se vede ca e om de munte. E insotit de o catelusa lup foarte simpatica si prietenoasa care bate si ea poteca, mai mult hai-hui ce-i drept 😀 Cabanierul face o pauza bine-meritata de o tigare si imi spune zambind ca nu are chef sa alerge de nebun pe munte si ca imi da cheia sa descui eu cabana daca ma grabesc. Jeeeeez.. imi aduc aminte ca eu m-am ratacit in coborarea de la Diham si nu indraznesc sa imi asum riscul de a ma rataci aici cu tot cu cheie :)) Cer informatii despre traseu si plec inainte, preland stafeta urmelor, cu siguranta o sa fiu ajuns din urma. E soare si in ciuda frigului se poate urca in tricou. Avansez destul de rapid si in scurt timp nu mai vad pe nimeni in spate.. Nu imi prea place ideea de a merge singur si iau o pauza de masa in asteptarea unui coechipier. Apare Iulian si continuam impreuna. In momentul asta cred ca eram impartiti in aproximativ trei grupuri, noi doi, grupul cabanier + majoritatea si grupul de patru, Baubau, Anda, Pancu si Maria. Incep sa treaca ore si ajungem la o placuta cu o indicatie “Cabana Turnuri 1h30”. Jeeeez, e groasa treaba. Pe zapada asta inseamna probabil cel putin dublu. Soarele incepe sa apuna, iar crepusculul din padure face ca marcajele sa devina din ce in ce mai greu de observat. “Poteca” nu mai pare chiar asa intuitiva si ne ratacim. Ne despartim in cautarea marcajului, dar nimic.. balaurim pret de vreo 20 de minute cautand in zadar macajul.
Ne intoarcem la locul unde vazusem ultimul marcaj si gasim in sfarsit continuarea. Incepem lupta serioasa cu zapada, de aici zapada fiind constant mare, avand rareori parte de portiuni de “odihna” cu zapada la nivelul genunchiului. Traversam un podet si am parte de un moment mai tensionat. Sunt in fata si zapada mascheaza podul pe care nu il cunosc. Inevitabilul se produce, reusesc sa calc pe langa buteni si ma trezesc cazand spre apa inghetata, dar din fericire ma intepenesc cumva pana sunt salvat de Iulian. Huh, imi spun ca bine ca am cazut eu in capcana si nu vreo fata din grupul din spate. Mai tarziu aflu ca sacrificiul meu a fost in zapada si ca fix acolo a cazut si Mihu :))   Incliantia incepe sa creasca, noaptea se lasa pe nesimtite odata cu un frig taios. Avansam preacaut sa nu mai pierdem iar poteca, “bucurandu-ne” de un marcaj rar, dar care din cand in cand apare de cate doua ori pe acelasi copac. Dam intr-o vale apoi iar padure si iar o vale. Aici chiar nu mai ghicim pe unde este traseul. In fata pare cam abrut sa fie pe acolo asa ca o luam in sus. Urc neconvins, ba chiar imi vine sa asteptam acolo aparitia cabanierului sau a lui Vladimir cu GPS-ul. Nu dureaza mult si incep sa se auda vocile lor, apoi frontalele si in sfarsit ei! Cabanierul se uita la noi si se cruceste ce naiba cautam pe acolo, strigand la noi ca traseul este exact in partea opusa, urcand usor in diagonala malul abrupt din fata. Huh.. bine ca nu am continuat mai sus! Revenim in grup si de aici mergem impreuna. Intre timp ajunge si grupul de patru Baubau, Anda, Pancu si Maria si suntem toti. Urcam sub indrumarea cabanierului care ne ghideaza de undeva din linia 3-4. Ne luptam la propriu cu zapada, in unele locuri depasind un metru. Avem parte si de ceva portiuni pe care le depasim mai greu, ajungand sa asteptam ca la saritori. Se merge din ce in ce mai incet si incepem sa stationam mult. Apar semnele oboseli, lumea se plange de frig si se intreaba ce naiba cautam pe acolo. GPS-ul ne indica o fantastica viteza ascensionala de aproximativ 70 metri pe ora! 200 metri.. 150.. inca putin.. Cabanieru ne povestise ca in apropiere de cabana este un indicator cu 5 minute, dar ca a facut drumul ala in 30 de minute weekendul trecut. Noi nici macar nu am ajuns la el! Lupta cu zapada se indarjeste si ne perindam mai multi la urme, scapa de batut urme doar fetele 🙂   In sfarst se vede cabana! Se intrezareste undeva in stanga, pe o mica platforma. Pare atat de aproape, dar noi nu am ajuns inca la indicatorul cu 5 minute. Apare in sfarsit indicatorul ala si simt ca am castigat batalia, mai avem putin. Satui de balaurit il lasam pe cabanier sa bata ultimii zeci de metrii pana la cabana si ajungem in sfarsit dupa aproximativ 10 ore de traseu. In cabana e frig, cabana ne mai fiind locuita de weekendul trecut. Vladimir pleaca cu cabanierul sa aduca lemne si in curand avem soba in functiune, dar va mai dura ceva pana ne vom dezgheta. Ne repezim in mancare si bautura, e un festin general. Maria are o visinata dementiala. Ancuta ne serveste cu un chec foarte bun facut de ea si care din fericire este suficient pentru toata lumea.. sa tot cari in ruscac asa bunataturi. Incet incet incepe sa creasca temperatura in cabana si termometrul arata pe plus.. +0,7 grade.. + 0,9.. +1.. Uraaaa! Avem muzica la radio, fetele danseaza sa se mai incalzeasca. Avem si doua chitari dar nimeni nu pare sa aiba chef de cantat. Se face rapid ora 1 si incepem sa ne gandim la somn. Ma bag in sac in momentul in care Pancu incepe timid sa chitareasca ceva. Adorm. Ma trezesc pe la vreo doua noaptea cand Magda il certa pe Andrei.. ceva de genul “Mai omule esti cu capul? E doua noaptea, eu mor de frig si tu stai sa canti? Ai tampit? Mai canti si fals!”, plus multe replici pe tema frigului si incalzitului :)) Adorm zambind… in camera se face din ce in ce mai cald si din fericire nu avem sforaitori.

Nu punem ceasul sa sune si ne trezim pe la un 9-10. Afara e soare, nici urma de vant, in jur de -10 grade.. Ne intindem iar la mancat si cred ca plecam in jur de 12 de la cabana. Coborarea este mai usoara decat am crezut, astfel ca facem aproximativ 4 ore jumatate pana la masini.   De aici masina noastra a pornit spre Bucuresti via Valea Oltului – A1. Urmam acelasi drum forestier pe care dam de cele doua ratacite, Magda si Mihu care nu stiu cum au reusit performanta sa treaca pe langa coborarea spre canton. Magda pare ca explodeaza, bine ca nu era Andrei la noi in masina :)) Drumul spre casa este lung, dar ne bucuram de drum dezapezit si foarte liber.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *