Author Archives: smiley

Piatra Craiului, Poiana Ascunsă, 27-28 august 2011

Poporul: Radu Antonescu, Suru, subsemnata
Traseu: Plaiul foii – Ref Spirlea – Padina Lancii – Poiana Inchisa – Marele Grohotis – retur in Plai

De saptamana trecuta cand mi s-au lipit privirile de abruptul sudic al Pietrei Craiului nu am avut alt gand decat sa ajung in Poiana Inchisa. Cum pentru orice tura trebuie si oameni am inceput sa pescuiesc dupa tovarasi – in final Suru a fost de baza pentru ca stia intrarea in Poiana – iar ulterior s-a alaturat si Radu care a renuntat la o tura in muntii lui preferati, Fagarasii.

Suru avea sambata tura pe Braul de Mijloc si urma sa ne intalnim seara la ref Spirlea. Cum din Plai pana la refugiu sunt 2 ore de mers am zis ca nu are rost sa plecam dis de dimineata asa ca am ales Acceleratul de 10:50. Mare surpriza am avut sa descopar ca biletul pana in Brasov s-a facut 42 de lei – 160 de km – 3 h…. bataie de joc.
Ajungem in Brasov pe la 2 si ceva – la 3 aveam  tren spre Zarnesti (4.5 lei/biletul), care tren ne-a bagat intr-o cura olfactiva de mare senzatie – se pare ca primarii din comunelel limitrofe Zarnestiului s-au gandit sa ingrase terenurile cu dejectii avicole asa ca era o imputiciune de te ustura nasul(si la dus si la intors).
Continue reading

Valea Priponului, 18 iunie 2011

Toamna trecuta am coborat de la Omu pe Valea Cerbului si in treacat Alex Cretu ne-a aratat intrarea in Valea Priponului, garnisita cu niste cogeamitea bolovani. De atunci pana de curand planul de a merge pe acea  vale a fost uitat intr-un colt de minte, insa in ultima luna tot cautam  prilej de vreme si prieteni cu care sa o strabat. Pana la urma joi seara ma anunta Suru ca i-au picat niste planuri de Hasmas si e disponibil asa ca sambata dimineata, fara alti doritori din cei pe care ii intrebasem, am plecat singura spre Busteni cu P3001 la 6:30 (14 lei).
 
Cum am ajuns (la 10:00 fara intarziere) am dat de Suru si ne-am urcat in trocariciul care face curse Busteni – Gura Diham: 5lei /pers cu bon si plecari din ora in ora. Bonus am primit o portie de zdruncinaturi zdravene pe masura ce ne apropiam de cabana si ni se umpleau orizonturile de marea corturilor si camperelor de pe Valea Cerbului.
 
La Gura Diham, cum puneam noi betele la nivel de trekking ne abordeaza o fata care venise singura si vroia sa gaseasca tovarasi de urcat – ii spunem care e planul si Roxana ni se alatura. Mai tarziu in timp ce trageam de mine pe vale urma sa aflu ca fata nu mai fusese pe munte de 13 ani (dar mergea zilnic cu bicla 20 km) si avea acasa 2 fetite de 9, respectiv 3 ani :D.
 

Continue reading

M-tii Sureanu 6-8 iunie 2009

Poporul: Vladut&Livia, Cip&Raluca, Leo&Adina, Hike&Monica, Andrei&Magda, Iulian&Sebe,  Alis, Dan, Lollek, Vali, Bacea

De Rusalii au dat guvernantii verde la popor si cum puteam sa nu profitam de ocazie pentru a face o tura mai vanjoasa?  Ne-am strans vreo 17 insi si am pornit spre Petrosani.  

Consultand mai multe site-uri meteo cu zile inainte de tura nu vedeam decat prapad in toata tara: nori grei, ploi sigure, chiar averse. Ca sa nu stric cheful oamenilor inscrisi in tura il bateam la cap in privat pe Vladut ca ce o sa ne facem noi cu vremea aia rea pe cap?  Vladut care pe langa a fi un pasionat de geografie, e si student eminent al numitei discipline pe la Universitate, ma linstea intelept de fiecare data:  “Femeie, nu mai bate campii! Nu va mai uitati pe site-uri de rahat! Prognoza nu poate fi stabilita decat cu 24 de ore inainte si asta iti va spune orice meteorolog.”   Dupa tura asta am invatat ca intr-adevar prognoza meteo trebuie cautata cu 24 de ore inainte  si, de preferat,  pe bietul nostru INMH, care  de bine de rau, face treaba buna in general.  In particular o mai scranteste, dar pentru asta exista o explicatie perfect valabila: vremea la munte-i mereu schimbatoare: ici e soare, dincolo da cu lapovita.

Spre Petrosani exista un Rapid la 11:50 seara, la care majoritatea si-au luat bilet cu cateva zile inainte pentru a avea locuri in acelasi vagon. Eu am asteptat sfantul salariu pana joi seara, cand am intrat fericita in posesia biletului, acum fiind treaba hotarata ca merg la munte.  In bunul obicei ne-am intalnit la casa de bilete de la clasa a doua si  dupa ultimele cumparaturi, am purces spre tren, ei in vagonul comun, eu singurica printr-un compartiment ratacit din alt vagon.  Dar am mai avut si alti rataciti prin tren….asta e, daca nu iei bilet cu gasca, imparti compartimentul cu strainii.  In sinea mea gandeam ca fiind singura o sa dorm bustean tot drumul…deci intru sa imi ocup locul, dau buna-seara la oameni: un cuplu care tocmai servea niste meniuri KFC (si ciuda mi-e ca ei nu cunosteau principiul de share), o tanti silentioasa si inca o mamica si fetita ei. Teoretic trebuia sa dorm..Practic m-am zvarcolit in chinuri: fetita aia minunata a vorbit toata noaptea, fara incetare…imi dadea clasa, ce mai! Mami cand ajungem la munte? Mami aici e ca in Austria? Cat e de lung un tunel? Aici sunt munti ca in Franta? Da mai e zapada? Mami uite un tunel!  M-a tampit de cap copilul ala. Dimineata eram buimaca: numaram minutele sa ajungem o data.

Petrosaniul ne-a primit cu ploaie rece si, pe langa oboseala,  m-a prins si depresia ca aia cu traznete si fulgere au avut dreptate. Prin ploaia aceea  cautam un microbuz care sa ne duca in Petrila, eventual mai departe.Pana la urma facem cum facem si dam de una bucata rechin cu microbuz (oricum sunt o groaza de microbuze pe langa  gara care fac curse spre Petrila)  si dupa ce ne bagam claie peste gramada cu tot cu rucsaci pornim veseli. Leonidas ia loc langa sofer si il descoase de una si alta, Vladut il asista, din cand in cand ma mai bag si eu in seama primind atentia cuvenita: femeie nu te mai baga in discutii de barbati!

Pentru 5 lei de caciula nenea a fost f dragut si ne-a dus dincolo de Petrila: a intrat pe drumul forestier si ne-a lasat dupa cabana Voievodu, care e cam parasita din ce am vazut noi, chiar inainte de intrarea in traseu.  Forestierul e larg, in stare cat de cat buna…nu a fost vreo problema sa ajunga pana acolo. Ceea ce am admirat e ca la intrarea pe fiecare vale exista cate o pancarta unde scria cu alb pe albastru de ex:” spre V Streminosu”.  Pe drumul pe care am apucat noi scria “Drum forestier Candresu”, de-a lungul paraului cu acelasi nume.

Chiar la intrare pe drumul Candresului sta cuminte pe dreapta o casuta de fan, echipata cu prispa, sopron de lemne, chiar si o remorca ruginita de la muncitorii care taie padurea in sezon.  Se impune pauza de mic dejun, dat fiindca toata lumea e lihnita de foame si ne asteapta drum lung. Ne asezam pe prispa casutei, prin curtea plina de brusturi, pe buturugi si scoatem merindele.  Ploaia am lasat-o in urma demult, prin Petrila…acum e liniste, se aud pasari, nu adie vantul, peste padure inca atarna valuri de ceata care se ridica usor spre inaltimi. Undeva, timid, dincolo de nori se poate ghici soarele, dar mai e pana se va arata in toata splendoarea.  Hike si-a adus mingea de forbal american, asa ca incepe un antrenament de pase cu Leo, numai bun de incalzire.  

Profit de ocazie pentru a socializa cu noii membrii ai ursului: Alis si Dan. Desi nu au mai calcat de ceva vreme pe munte, sunt increzatori ca nu vor avea nici-o problema in traseu. Bineinteles ca timpul le-a dat dreptate, oamenii depasind cu mult asteptarile.
 
Terminam micul dejun si la orele opt trecute pornim agale pe forestier, urcand usor prin padure, cu apa in stanga noastra.  Treptat drumul forestier devine poteca, pe alocuri inundata de parau, dar fara a crea probleme pentru incaltari.
 
Dupa vreo 40 minute Vladut se opreste banuitor.  Valea continua in fata dar pe harta arata ca ar trebui sa o luam la stanga la confluenta dintre paraul Candresu care coboara culmea din stanga si apa Barlogului Mare care se revarsa din fata.  Pe versantul stang  se vede prin padure  o urma de poteca  asa  ca incepem cu fluieraturi dupa oamenii care o luasera inainte , sa se intoarca; Cred ca nu e nimic mai enervant decat sa urci  si sa iti dai seama ca trebuie sa cobori inapoi. Desi poteca inainte pare lina, trebuie sa facem stanga…asa ca sarim sprinteni peste parau si intram in padurea de fag. Ceea ce ne asteapata este o frumusete de panta prostului, la care ne infingem hotarati sa nu facem pauze pana sus. Cu incapatanare o dovedim si dam si de cateva marcaje firave. Marcajul prin Sureanu e rar si usor schimbat fata de ceea ce scrie la carte. Dar deocamdata avem cruce albastra si e bine sa mai vezi una din joi in paste, doar ca sa stii ca esti, totusi, pe drumul bun.

Panta se termina dupa alte 40 minute, cu o poiana mare, deschisa: Saua Bilele; e un inceput al culmii, astfel incat puteam vedea linia ei in perspectiva. Se face si aici o pauza de minge la care se antreneaza toata lumea.

Dar soarele inca nu e sus si oricat se alearga dupa minge, efortul asta nu ne incalzeste ca povara rucsacului. Cum soarele tot ascuns in nori sta si frigul incepe sa intre in oase prin tricourle transpirate, o luam din loc pe culmea Bilele. Candresul ramane in urma si noi urmam linia culmii cand prin padure, cand prin poieni, tot mai sus.  

Dupa inca o ora de mers ajungem la prima stana. Dam binete ciobanului si punem de o pauza pentru stabilirea urmatoarei tinte in program. Cainii, pazitorii vajnici ai oilor ne lasa repede in pace si baciul ne spune ca mai avem cateva ore pana pe varful lui Patru (2059 m), cel mai inlat din m-tii Sureanu.  

Inca e nor, in fata noastra e culmea cu o panta mai indrazneata, in spate déjà avem panorama Parangului, cu palnii de zapada pe vai.  De aici inainte ne rasfata golul alpin, poteca nu se vede, dar stim ca urmam linia culmii care e destul de clara. Serban, Iulian iau avant si se misca mai repejor, Restul urmeaza tinand pasul cu ei; in spate ramane grupul mai lent. Avem pana deseara sa ne atingem tinta: cabana Sureanu. Ce atata graba?

Pe masura ce urcam norii incep sa se destrame, se vad ferestre de cer si intr-n final, mult asteptatul soare. E un aer atat de curat incat simt ca imi inunda intregul corp. Peste tot e verde…din loc  in loc rasar stanci  pingmentate de galbenul lichenilor si  incrustate cu argintiul de mica. Raman in urma cu Raluca si Cip, e prea frumos ca sa ma grabeasc. In dreapta se vede Cindrelul, Lotrul… imi amintesc pe unde am balaurit iernile trecute. Cip enunta ca in Lotru sunt multi ursi…si eu ii dau dreptate stiind ca acolo am vazut cele mai multe urme pana acum.  Din urma ne prind Monica, Hike, Leo si ne depasesc usor. Nu, inca nu am de ce sa ma grabesc. Vorbim de concediu, Raluca imi spune de ture pt septembrie si august…creasta Fagarasului…Suna atat de bine… mai ne oprim la poze…In dreapta vedem lacul Oasa, asa cum nu am apucat sa il vad in tura terminata prematur la Cinaia alaturi de Lolek, Alinuta, Punky si Cosmin. Ne odihnim, tragem de timp…care timp? Avem tot timpul…pana seara mai e mult si uite varful: se vede…oamenii au ajuns. Poteca nu exista…ne descurcam cum putem printre manunchiurile aspre de iarba. Avem strajeri pe fiecare galma a muntelui: momai inalte si elegante, din roci subtiri de sist.
 
Dupa 2h jumatate, pe la ceasurile 1:20, suntem toti pe varful lui Patru. Vantul bate de ne ingheata spatele asa ca mergem la 10 m sub varf si ne intindem pe iarba la soare precum soparlele.  Punem de un somn vreo 30 minute…cate un nor mai trece pe sub soare si o data cu el frigul ne zburleste pielea, dar in rest e numai perfect.  Vladut e cel care ne urneste din loc. Vedem harta…mai e ceva de mers, dar de aici exista poteca spre Sureanu si chiar marcaj…din cautarile mele pe net  chiar a fost refacut  de curand traseul de la vf Patru spre cabana pe BA  gratie eforturilor  cercetasilor .

Incepe o coborare lina peste plaiuri intestate de covoare de iarba si paraie vesele. Cate un molid solitar umbreste arar poteca.  In jur se vad stani, ai caror caini, fara ocupatie probabil prin linistea Sureanului, fac cale lunga pana aproape de noi ca sa ne latre un pic, asa de buna ziua.  Soarele incepe sa ne incalzeasca bine, coboram spre linia padurii, dincolo de care, spre nord, se vede varful Sureanu.  Poteca se transforma in drum forestier si o masina de teren aflat in croaziera prin zona, ne da de inteles ca si cabana e in apropiere.  

Ne oprim in saua  dinaintea drumului spre cabana: Iulian si Serban  au alt plan; crezand ca  traseul de-a doua zi e cam lung pt picioarele noastre vor sa  scape de surprize neplacute si aleg sa  mearga mai departe spre  vf Sureanu, urcand iar in culme , unde vor dormi si  implicit le va fi mai usor a doua zi;  Mai incercam sa ii convingem sa vina cu noi  dar  sunt destul de hotarati: ne dam ziua buna si  noi pornim spre  cabana, unde ajungem destul de repede, 30 minute.  

Cabana Sureanu, este de fapt un complex de vreo 4 cabanute sanatoase, destul de curatel, aflat in administrarea MApN-ului deocamdata. Cazarea e 10 lei de caciula si nu e musai sa faci rezervare inainte…nici nu prea ai cum pentru ca semnalul pt mobile e slab in zona. Eu cand am incercat si am sunat la unitatea militara care se ocupa de  cabana  mi-au spus sa mergem acolo ca gasim loc noi si asa a fost.
 
La cabana se poate ajunge si cu masina pe un drum forestier pietruit care urca dinspre Lacul Oasa: toti in afara de noi venisera cu masinile, ca e cam greu sa cari atata bere in spate.  Am mancat afara pe masuta pana am facut aranjamentele pentru cazare, apoi am urcat bagajele in camera.  

Cu burduful plin am facut o mica plimbare pana la Iezerul sureanu aflat la 10 minute in spatele complexului.  Ne-am intors la cabana si a urmat o partida de fotbal american in toata regula cu arbitrii scrupulosi, jucatori implicati si razboinici, antrenor, strategii, scheme, urlete de bucurie si de disperare…meci in toata regula.   La caderea serii ne-am retras la somn si nu stiu pe unde a trecut noaptea.

A doua zi ne-am trezit dis de dimineata, am mancat in graba, am strans bagajele si ne-am asternut la drum cu pas hotarat, stiind ca va fi mult  de strabatut. Am facut cale intoarsa spre poiana unde ne despartisem in ajun de baieti, cotind apoi spre nord spre culmea de unde strajuia varful Sureanu (2059 m), traseul pe Triunghi Rosu pe care eram noi ocolindu-l. Nefiind padure toate marcajele sunt pe stalpi si pana in saua Sinca este bine marcat. Prima parte este mai abrupt dar o data ajunsi pe culme, se coboara si urca alternativ pe mututoaiele rotunjite.  Peisajul e deschis pana hat departe:  Parangul si Retezatul par la o aruncatura de bat. Pe langa poteca iarba e intesata de nasturi florali aurii. Am fi putut merge desculti dc nu aveam cogeamitea rucsacii.  Ghicim stanele din jur dupa latratul cuminte al cainilor, acelasi peste tot, fara sa simti in maraituri iminenta unei muscaturi.  

Am trecut destul de repede de Gropsoara si varful Negru. Pana in saua Sinca apa se gaseste des, asa ca am stat bine cu hidratarea. In sa ne-am bucurat si de spectacolul oferit de aparitia unei herghelii de cai, niste exemplare cum numai in zona de munte se vad si mai rar la campie. Singuri zburdand prin imensitatea pustiului, expresie perfect eligibila a libertatii.  Am facut o pauza buna la troita aflata in sa, mai ales ca era vremea pranzului. TR urma culmea din dreapta cum privesti in directia de mers, desi noi stiam ca Sarmisegetuza este spre stanga. Harta nu se mai pupa cu terenul.

Baietii au gresit drumul si au avut incredere in triunghiul rosu care i-a dus spre Prislop. Dar au avut noroc cu niste oameni de suflet aflati in zona cu Aro-ul: i-au adus inapoi in traseu, ba chiar pana proape de varful Godeanu, aflat la vreo 2 ore in fata.
 
Deci dupa dezbateri cu busola si hartile in brate am luat-o pe drumul forestier care se vedea spre stanga…marcaj nu mai exista, dar se vede drumul f clar. Coboram  spre linia padurii, apoi urmeaza un urcus sanatos  pe curba de nivel  din Steaua Mare (1730 m) , apoi pe Steaua mica… nu prea mai avem apa, caci daca in prima parte erau izvoare peste tot, dupa saua Sinca, nu mai dam de nici-un izvor, probabil stau ascunse mai jos prin padure, stiute numai de ciobani.        Pe la ora 2 am facut o pauza de masa,  rastimp in care ne-au prins din urma niste KTM-isti care dormisera si ei la Cabana; oamenii s-au mirat ca am ajuns asa repede pana acolo, mai ales ca ei nu prea ne dadusera sorti de izbanda.  Mergem mai departe, culmea se ingusteaza, dar drumul de pe ea tot ramane practicabil  pt masini, dovada stand faptul ca ne-am intalnit cu cei care ii ajutasera pe Sebe si Iulian; ne povestesc cum i-au ajutat sa regaseasca drumul, dupa ce ratacisera traseul.  Era interesant cum toti oamenii pe care i-am intalnit in ziua aceea , ciobani, soferii, taranci cu merinde pt stane, se intalnisera si cu ursii nostri temerari, care lasasera vorba oriunde sa stim ca sunt bine.
Ma gandesc ca asa se transmiteau vestile in vechime si e un sistem destul de eficient dc poate functiona si in pustietatea asta.
 
Ne-am intremat cu o mini siesta si ne-am continuat calatoria pe culmile blande ale Sureanului. Dupa Godeanu (1656 m) urmeaza culmea Muncelului unde noi urma sa coboram pe o poteca spre sud, la Sarmisegetuza.  Din nou harta si terenul nu se potriveau, caci tot versantul era taiat in lung si-n lat de drumuri forestiere aparute de curand in urma exploatarilor din zona. Eu m-am aventurat si am intrebat alti KTM-isti  gasiti pe acolo, care mi-au dat un itinerar de urmat dar Vladut a considerat ca mai bine bagam o nirvana dupa flerului lui, pe diagonala Muncelului.  Din nirvana respectiva am dat peste o poiana si de acolo peste o potecuta care ne-a scos fix in marcaj  banda rosie (BR). Marcajul  coboara prin padure,  taie un  drum forestier  si continua  descendent mai departe prin padure.  Eu si Laura fiind inainte, cand am iesit in forestierul pietruit am crezut ca trebuie sa il urmam la vale, ceea ce nu e bine asa ca ne-am intors dupa vreo 5 minute.  Noroc cu Vladut care ne-a strigat din lastarisul de la marginea drumului. De aici se coboara culmea Caprareasa, care desi are marcaj si poteca, uneori sunt inundate de vegetatie si lasa impresia unui dead end, cum ni s-a intamplat noua la nici 100 m de cetatea Sarmisegetuzei.  

Din hatisuri am dat direct in cetatea ancorata de trecut prin pietrele antice si formele ei misterioase. Prima opire a fost la izvor, apoi am facut turul ruinelor…cel mai mult m-a  impresionat drumul pavat, mi se pare o mare realizare pt civilizatia de atunci.  Paznicul ne-a anuntat ca baietii trecusera pe acolo cu o ora jumatate inainte si bafta a facut ca sa gaseasca o masina in care au avut loc spre Simeria,  asta la timp pentru a lua un tren spre Bucuresti chiar in seara aceea.

Am iesit din cetate si am pus corturile langa zidurile ei roase de vreme. Baietii au aranjat de un foc , de la binevoitori am facut rost de bere si am stat la povesti pana la ceasurile 10 trecute. Noaptea de data asta pt mine a fost un chin: fiind proaspat innoita cu una bucata cort de o persoana am zis sa il testez in tura asta; numai ca am stat cu spaima in suflet pana in zori, gandindu-ma la lighioanele care misunau in jur…ma ajuta si un pars chitibusar care se  misca in continuu pe langa tenta mea, chitaind destul de dragalas, dar inspaimantator pentru mine  la momentul  acela intunecat.

A treia zi, in formatie eu Raluca, Cip si Dan am pornit mai devreme decat ceilalti, la 6:30, stiind ca ma misc mai incet: atat eu cat si Ralu aveam picioarele purtatore de basici. 15 km de facut pana in Costesti (dar ca sa fim mai exacti citez din Lollek : “erau 16 km dupa tablita + 37 de stalpi de electricitate la fiecare 100 m…pana la poarta cu dacii si primu bar din Costesti care la randu lui era aflat la 1,5 km de centru si popasu dacilor”). Am mers destul de lejer, am palavragit cate-n luna si in stele, Cip ne-a povestit aventuri din tineretile lui, Dan era obosit si se rezuma doar sa asculte cuminte.  Pe la 11 am pasit veseli la prima bodega din Costesti si am intrebat de o bere Hategana care a venit imediat si de o masina. Oamenii s-au cam crucit cand au auzit de unde venim. Nenea de la bodega a zis ca are drum in oras Simeria si ne duce. Gata eram rezolvati, ne-am asezat tacticosi la masa sa ne savuram oboseala si licoarea…desi nu sunt fan bere am baut ca pe suc partea mea de Hategana.

Dupa vreo 20 min, spre surprinderea mea au inceput sa apara oamenii nostrii, mai intai Hike si Lollek care au declarat ca au bagat turbo, ca si ceilalti. Laura care avea aceiasi problema cu basicile se razboise din greu cu propriul organism: “De ce ma durea mai tare basica, d-aia ii dadeam si eu mai tare la pas!”   S-au adunat toti , si-au luat si ei o mica pauza, am vb cu nenea dc e cumva vreo solutie sa ii ia cineva , dar nu avea cine; Solutia de rechin e sa mergi la Popasul Dacilor, un  birt mai acatarii din centrul localitatii si sa intrebi acolo.  Pana la birt mai aveau vreo 2 km.  Nenea de la bodega ne-a pus cu bagajele in masina si in 30 de minute eram in gara din Simeria (50 lei tura de agrement), unde prima grija a fost sa luam bilete. La 10 minute au ajuns Magda , Livia si Alis care fusesera blagoslovite cu  ia-ma nene  de Cel de Sus. A urmat alimentare cu mancare de la un magazin din apropierea garii. Apoi am asistat la un lung sir de conversatii dintre fete si barbatii lor ramasi in Costesti pana au gasit  masina, si apoi  alergatura la viteza  pana in gara temandu-se sa nu piarda trenul care era la 12:04.  Andrei ii spunea mereu Magdei sa tina loc la coada de bilete pt cand ajung…dar unde sa tii coada ca nu era nici un calator la casa! ;)) Era pustie gara. Masina poporului a ajuns cu scart la gara, au navalit in interior la bilete si apoi, o data biletele luate, toata agitatia s-a evaporat, lasand loc de caterinca, foame si lene.  Dupa toata graba sa ajunga la timp, acceleratul a avut intarziere de vreo 20 minute.

A urmat un lung drum pe tren, timp in care am jucat canasta si yams, am dormit, ne-am plimbat dintr-un compartiment intr-altul, am admirat pozele din aparate,etc.

Concluzii? Sureanu se face o data si iti ajunge pentru toata viata, iar o tura asemanatoare iarna probabil e killer. O fost fain! 😀

RT 14-15 Faurar – m-tii Harghitei

Traseu:

Sambata : Bicsadul Oltului – Ozunca Bai – TA & PA
Duminica : Ozunca Bai – Dealul Ursului (TA) – Obcina Izvoarelor – Poiana Campu Mare – Tilisca Mare (BA) – Baile Tusnad (CA)

Poporul:
Livia & Vladutz, Rodica & Cristi, Alina & Ozi, Magda & Andrei, Maria & Kilo, Diana & Paul, Pancu & Claudia, Ionut & his women (1.Anca si 2.Ana), Laura, Iulian, Iulia Gus, Paul, Serban, Vali, Lavinia, Mihaela

Se anunta un sfarsit de saptamana cu precipitatii si cu sarbatoriti: luna februarie e plina de ursi varsatorei, in cazul de fata fiind vorba de Livia si Laura. Pentru a iesi din monotonia Bucegi- Crai –Fagaras a optat poporul pentru o balaureala in m-tii Baraolt, posibil Harghita la momentul conceperii planului.

Ne-am informat de zona, am ales un traseu de acces prin Valea Ozuncai, din Ozunca Bai, satuc izolat din nordul judetului Covasna. Plecarea a fost sambata dimineata, marea majoritate grabindu-se la P3001, pe care l-au schimbat in Brasov cu un alt Personal spre Bicsadul Oltului. Au existat si cativa somnorosi care au ales Acceleratul de 7:30 si niste comozi care au mers cu masina (Iulian, Serban, Laura si Mihaela).

Presupun ca a fost mare animatie pe tren…noi in masina am cam motait pana in Comarnic, unde am oprit pt o alimentare cu branzoaice (mi-au mers la inima). Am pornit mai departe pe o vreme care ba statea sa ninga ba sa destrame norii, dar in cele din urma meteorologul de serviciu a avut dreptate: ninsoare linistita. Am ajuns in Bixad pe la 11 dar cum personalul era inca la 2 ore distanta, ne-am hotarat sa dam o fuga pana la lacul Sf Ana (946m), aflat la 17 km distanta spre Est, in masivul Ciumatu Mare.

Drumul e bunicel, dar zapada aia proaspata si lipsa de echipament tehnic pe Dacie crea niste derapaje la care numai Serban putea sa doarma…La intrarea in rezervatie un nene dintr-o ghereta ne opreste sa platim taxa (5 lei de masina); in apropiere este cabana Sf Ana si cateva pensiuni rasarite de curand. Am parcat masina si mai departe am pornit perpedes , deoarece nu era voie cu titiul. De la cabana respectiva drumul coboara constant spre lac si cei veniti acolo se distrau copios dandu-se cu saniile intregul traseu de juma’ de ora, apoi erau urcati cu saniile legate de o masina de teren a administratorilor. Distractia per sanie costa 10 ron, si mi s-a parut o idee tare faina ca oameni de toate varstele, tineri si tinerei de 50-60 de ani, sa prefere umila sanie atv-urilor nervoase sau snowmobilelor.

Sf Ana, stie toata lumea ca e singurul lac vulcanic din tara, de asemenea are o apa de mare puritate (0,0029 minerale /ml) si fara oxigen, prin urmare fara vietuitoare; Era total acoperit de gheata, unii se mai aventurau cativa pasi pe oglinda inzapezita – nu am asistat la nici un incident acvatic. Am mers pe ponton, am facut poze , veselie, fulgi de nea, padure de brad, mult alb si ne-am dat seama ca se apropie ora 1 iar noi nu suntem la gara. Serban propune sa ne grabim, intre timp ne suna si trupa cfr: promitem ca ajungem in 30 de minute…ba nu, 40…hai o ora.

La ceasurile 14 am descoperit ursuletii rebegiti de frig in asteptarea noastra; ne luam rucsacii si plecam in urma lor pe triunghi albastru spre Ozunca Bai. Traseul incepe la 100 m de gara, urca o panta serpuitoare , apoi ajungi intr-un camp larg, strajuit la orizont de Baraolt si Harghita. Prindem din urma siragul ursesc, traseul se schimba pe PA si intram pe valea Ozuncai ce inconjoara Murgul Mic (834m) si Murgul Mare (1016m), primele varfuri ale Baraoltului, formand un culoar larg intre acestia si m-tii Harghitei. Initial planuiam sa urcam pe mututoiul de 1016 m dar pt ca ningea…pt ca sus domnea o ceata laptoasa…pt ca ne era frig si lene, am uitat de planul asta 😀 . Dupa o ora jumatate paseam pe ulitele satucului, unde nu am intalnit nici tipenie de om. Incercam sa descifrez arhitectura locala, dar nu prea exista, cele 55 de gospodarii maghiare fiind uniformizate curentului general.

Gasim la o raspantie un indicator de lemn pe care scrie Camping…putin mai incolo un panou ruginit anunta ca mai avem 500 m pana la destinatie. In spatele lui traseul pe triunghi albastru urca o culme spre Harghita. Cu entuziasm facem si jumatatea de kilometru si cu mai mare entuzaism descoperim ca acel camping adaposte ditamai cladirea, o parte inca in finisaje. Intram in sala de mese unde e cald si frumos, ne intampina d-na Molnar si ne pofteste sa ne asezam. Toata lumea se infige in bere (Harghita a fost cap de afis 2,5 ron) – eu si Laura facem intrecere care bea prima o sticla..Laura castiga la diferenta de vreo 3 secunde. Ursii scot bunatatile, eu imi iau in serios rolul de degustator general iar d-na Molnar ne aduce ceai fierbinte din partea casei

Sala de mese e micuta, dar ne incape pe toti 25, pe pereti se vad marturii ale cetateniei proprietarilor,un cuplu de olandezi : o flinta, tablouri cu mori de vant, ustensile olandeze. Alaturi mai era amenajata o sala de biliard. Peste tot era f curat, baile inclusiv.

Dupa masa am fost condusi in camere, fiecare cu 9 paturi (mai exista o camera mica de 2 paturi). Am preferat sa ne inghesuim toti in cele 2 mai mari. Singurul inconvenient de notat ar fi ca desi au centrala termica, exista doar un calorifer in fiecare camera si nu e destul pt a incalzi bine incaperea. Cei care aveau saci, au dormit f bine, ceilalti au mai pus o patura.

Dupa inspectia generala prin si pe langa pensiune, timp in care am descoperit o minunatie de cal lipitan in trecere prin zona, una bucata veverita rusinoasa, cativa pitigoi veseli si pisicile dolofane din dotare, o parte s-au retras la o sesiune de beauty sleep, ceilalti la una de drinking deep. Oricum…probabil e un loc minunat vara, cand e verdeata peste tot, si e deschisa si piscina cu apa termala.

Pe la 8 seara declaram deschisa seara sarbatoritei Livia: cantam La multi ani!, ea ne blagosloveste cu delicioase pateuri si cornulete. Laura nu s-a lasat mai prejos si s-a infatisat cu o bunaciune de prajitura: musai sa puna reteta pe grup sa ne testam talentele gastronomice; Cu bautura a mers subtirel…au ramas sticlele negolite.

Pancu a inceput cantarea in ritm compact, apoi am preluat chitara pt dedicatii: hai melodia aia, nu ca nu-i place lu’ x; hai melodia ailalta, nu ca nu-I place lu’ y: cateva tot au avut parte de clementa tuturor. Intr-un tarziu Vladut anunta ca maine avem traseu lung de facut si se da stingerea. Toata lumea se retrage cuminte la perne.

Dimineata ma trezesc in stil orginal… jos din pat; ne mobilizam, afara ninge linistit, ne asteapta vreo 5-6 ore de traseu, foamea urla in noi. Vladut vine in ture de recunoastere: “hai bai ce faceti? miscati-va o data!”. Incarcam rucsacii, strangem prin camera si coboram in sala de mese la micul dejun: ceaiul 2.5 lei, cafeaua 3 lei. Facem decontul pentru gazduire: ne-am inteles la 25 de lei de caciula. Luam rucsacii, iesim la aer…Alinutza se bucura de o tranta cu Vladutz. Intre timp nenea de la pensiune ne sfatuieste parinteste sa luam apa minerala de la izvorul din sat si se ofera sa aduca sticlele pline cu masina, daca i se alatura vreun voluntar: Paul se ofera altruist! Vine apa, pregatim poza de grup, dam binete la gazde si pornim spre marcajul triunghi albastru intalnit in ajun prin sat.

Acum incepe si partea cu muntele: urcam agale Dealul Ursului, poteca e larga, practic un drum forestier, marcajul in stare f buna (si era o teama generala ca o sa ne pierdem cu busola in mana prin hatisurile Harghitei). Lasam Ozunca cea linistita in urma si intram in padure, tot pe forestier larg , unde trecem pe banda albastra. Traseul in general e usor chiar si iarna, numai bun pt un incepator, drept urmare Lavinia s-a descurcat minunat. Pantele domoale se alterneaza rar cu portiuni mai abrupte, poteca ar fi vizibila si fara marcaje, e bulevard in comparatie cu balaureala noastra prin Bistritei.

Dupa aproximativ o ora, pe Obcina Izvoarelor ajungem la o raspantie unde cotim spre stanga. Intr-unul din copacii incarcati de omat troneaza lenes o bufnita; Iulian o remarca si se inarmeaza cu aparatul foto. Noi bineinteles ii urmam exemplul si ne agitam pe langa arbore pentru un unghi mai bun … inaripata priveste pasnica.

Mai departe prin padure ne bucuram din plin ca avem zapada: zona are mare potential namolos, chiar si cu zapada tot mai ajunge cate un varf de bocanc la stratul argilos. Kilo, liber in padure de orice constrangeri etnice, pune la boxe cantece patriotice pana ii mor bateriile, fetele se succed pe rand la sefia “monomului” rasfirat. Dupa inca o ora iata-ne ajunsi la Poiana Campu Mare, care isi indreptateste numele: e ditamai campia. Incetata si alba, abia vedeam marginea padurii. Un copac asezat pe-o rana imbie la catarat iar Paul, Laura si Iulian il abordeaza pt cateva poze de efect.

Continuam spre vf Pilisca Mare (1374 m) aceasta fiind singura portiune din traseu mai solicitanta: pe la 1000 de m vantul e mai taios, poteca e poteca si eu abia astept o pauza. Pana la urma facem o regrupare pe o portiune mai dreapta , servim feruginoase si cand frigul ne imbie, dam aripi la bocanci. Traseul ocoleste varful si apoi incepe coborarea spre Baile Tusnad. Poteca e lata dar copacii cazuti si structura neuniforma a solului creaza mici obstacole; nici acum nu mi-am dat seama daca pe sub zapada erau pietre sau namolul era inghetat aiurea, oricum trebuie calcat cu atentie.

Din poteca iesim in alt drum forestier, la fel de pacatos pentru picioare. Facem o pauza la Paraul Minerului (tot cu oxizi de fier) si noi cei veniti cu masina, hotaram sa ne miscam mai repede pt a prinde Personalul de 2:15 spre Bicsadul Oltului. Ne luam la revedere de la popor si pornim; mi se ofera locul fruntas dat fiidca sunt cea mai impiedicata si ne descurcam minunat pana ajungem la 100 m de prima casa, unde mi se pare mie ca e mai bun forestierul care coboara spre dreapta, decat cel spre stanga… balaurim alert vreo 5 minute si incepem sa urcam: nu e bine, hai inapoi! La rascruce de drumuri il vedem pe Ozi: pierdusem avansul.

Din padure iesim direct pe o strada din Baile Tusnad, 200 metri mai departe e gara; pana la urma se strange tot poporul si la 2:15 urcam cu tot calabalacul intr-un personal micut si cochet. Vine nasu, verifica biletele: 2.4 lei din Baile Tusnad pana in Bicsadul Oltului.

In Bixad ne luam la revedere de la popor, facem ultimile poze si ne despartim. Ne intoarcem la masina, incadram rucsacii in portbagaj, baietii hranesc cainii pripasiti pe langa gara, eu si Laura asteptam caldura de la Dacie. Imbarcarea si directia Brasov! La intrarea in oras prindem bariera, apare si trenul…care tren? Personalul din Tusnad! Mare bucurie mare pt regasire, din nou poze, din nou la revedere…poate ne vedem si pe DN1 cu acceleratul CFR-istilor…dar nu, Valea Prahovei e blocata de traficul Valentine’s Gay si Politia ne indruma ferm pe ruta Cheia. Din nou motaiala, trafic, discutii despre guvern, motoare, pragmatismul femeilor, filosofii cvasi-budiste. Iulian se plictiseste: pt a se mentine alert ii pandeste pe cei care vor sa depaseasca toata coloana si nu ii lasa sa-i intre in fata: “Totul sau nimic! vrei sa risti, tata? risca pana la capat! ”. La 8 suntem in capitala, CFR-ul a ajuns pe la 7:30.

Muntii Bistritei 18-19 octombrie

Poporul:
2 ursuleti: Laura si Mihaela (aka Lolek si Bacea)
9 carpatisti: Alex, Mihai , Marius, Radu, Adi, Alex&Elena, Liviu , Dan

Am aflat de tura asta intamplator si mi-am spus ca “it’s a must”…de cate ori as mai avea ocazia sa merg in m-tii Bistritei? In saptamana precedenta am tot cautat informatii despre  zona respectiva dar sunt destul de putine…oricum am reusit sa imi fac o imagine in perspectiva… munti relativ medii ca inaltime pt tara noastra…1600- 1700 m in general; nu au o singura culme ci vreo 3-4, ceea ce ii face foarte greu de strabatut intr-o singura tura. Traseul nostru urma culmea “cea mai spectaculoasa” dupa cum a decretat Marius mai tarziu.

Cu putinele informatii descoperite m-am intalnit cu Laura in Gara de Nord, am mai luat cate ceva de la Guliver si  ne-am urcat in Acceleratul de Vatra Dornei (plecare la 21:00 – sosire la 06:27). In compartiment am reintregit grupul de Bucuresti , gasindu-l deja instalat pe Alex. Noi am luat bilete la cuseta (dus-intors 160 ron) ceea ce s-a dovedit o alegere inteleapta: somn de voie..8 ore: mai mult decat in timpul saptamanii.

Trenul a ajuns in Vatra Dornei Bai cu o intarziere de vreo 30 minute dar oricum pana au ajuns iesenii la pc de intalnire am avut timp sa  bem un ceai autentic la Bristena (o cofetarie cu faima buna de langa gara) .


Din Vatra Dornei  trebuia sa ajungem la cabana Zugreni (la aproximativ 20 km spre est pe drumul judetean); pentru asta se ia din autogara un autobuz sau microbuz: dimineata au plecari  la 6:30, 7:30, 8:30 si 9:30. Noi, dupa intregirea trupei, l-am luat pe cel de 7:30 si pe la 8 si ceva eram la cabana (complet utilata si pentru pretentiile turistilor care vin cu masina). Cativa baieti au hotarat sa ia micul dejun, noi restul am stat afara sa  admiram peisajul: de jur imprejur culmi molcome, spre sud-vest niste stanci mai tantose.

La ora 9 am pornit catinel pe traseu (BR) urcand de langa cabana, pe marcaj in stare f buna. Mai intai am avut parte de o potecuta care urca usurel prin padure vreo15 min, am dat de niste stanci , a urmat un fel de baraj, care are un prag de beton destul de lat astfel incat nu prea exista pericol sa cazi…apoi iar stanci alternate cu poteca abrupta prin padure. Dupa vreo 3 ore jumatate am ajuns pe Bogolin care are ditamai crucea pe el…noi bucurandu-ne ca am atins Pietrosul. Insa altimetrele au relevat realitatea de 1740 m .  Am facut o sesiune de poze si ne-am continuat drumul spre Pietrosul autentic (1791 m), inca jumatate de ora de urcat pe potecuta printre stanci. Cand am ajuns pe varf s-a mai dat si ceata la o parte  si am putut admira depresiunea Dornelor, Giumalaul, Raraul, Suhardul…si tot ce e de jur imprejur.

De pe Pietrosul  pt a urma  culmea spre Paltinis, trebuie sa te intorci putin la un punct de bifurcare a traseelor…noi trecusem de locul respectiv si cum nu aveam chef sa urcam iar  varful am facut o nirvana mica spre saua aflata  putin  mai jos spre vest, unde am regasit marcajul. Am profitat de o pauza aici pentru a servi pranzul  iar apoi am purces spre vf Lespezi. Cum norii incepeau usor sa faca loc soarelui, chiciura de pe brazi si iarba s-au inmuiat, iar eu si Laura , fiindca dadusem pas la supra, ne-am ales cu pantalonii si bocancii uzi.

Spre Lespezi traseul devine molcom, urcand si coborand usor , prin padure sau prin poieni. In prima poiana am dat si peste un izvor, singurul de altfel gasit de-a lugul culmii. Am mers mai departe si am campat in urmatoarea  poiana, aflata in imediata apropiere a varfului Lespezi. De acolo am putut admira apusul  peste depresiunea Dornelor si un splendid cer instelat dupa lasarea noptii.

Am pus corturile, eu si Laura ne-am gasit gazduire la Adi si Alex , ne-am pus garderoba de seara si am iesit la o supa, si inca o supa si inca o supa, apoi vin peste supa si vin cu urme de taitei.(da era tare bun). Fiind senin era si foarte frig, la numaratoare au iesit 5 grade pe minus. Pe la 9 eram deja  toti in saci asteptand somnul cel dulce, care pe mine ma ocolea nevoie mare din cauza  frigului si a fricii de urside. Pana la urma am adormit, noaptea a fost fara evenimente, doar vantul mai fiasaia tenta suspect din cand in cand.

Dimineata ne-a adus o zi splendida, fara ceata, cu senin absolut in toate directiile. Am mancat, ne-am strans toate cele, cu greu am incaltat bocancii inghetati bocna si ne-am continuat pelegrinarea spre vf Lespezi (1626m), care e de fapt o culme  molcoma, impadurita , doar aparatele marcand punctul. De pe Lespezi am coborat intr-o poiana, apoi iar prin padure, spre vf Sandru (1537m). In dreapta  ne insotea mereu  minunata panorama a Giumalaului, iar in departare  creasta Rodnei inzapezita.

Prin poieni am gasit multe stane si casute de fan, foarte ingrijite, la una din ele oprindu-ne pt un photosession. Am mers mai departe si  in saua de pe muntele Bidei, iesenii au hotarat sa coboare pt a prinde trenul de 5 – exista un traseu pe cruce albastra care coboara direct in Dorna Arini, dar am aflat ulterior ca au facut o nirvana abrupta spre firul vaii si au ajuns la timp in gara.

Am ramas 3 deci, coborand spre fanete, apoi urcand pe culme pe vf Busuiocului (1417m), am ocolit   vf Sarului (1524m) si in cele din urma am suit la Manastirea Piatra Taieturii, aflata la aproximativ 1400 m altitudine, construita pe la inceputul sec XIV si renovata in 1991. Pe terenul parohiei mai sunt constrite 2 pensiuni  de 4-5 nivele, unde te poti caza (erau prezenti si  niste cheflii pe acolo pentru a intari spusele calugarului care ne-a aratat locul).  

De la Manastire am hotarat sa renuntam la ultima parte a traseului spre Paltinis (cel putin 3 ore peste vf Calimanel-1644m) si am coborat spre Panaci. Calugarul ne-a indicat o potecuta care trebuia sa ne scoata in drumul  forestier care strabatea firul vaii spre sat. Potecuta insa ne-a dus la un izvor  iar de acolo pana la drumul forestier am dat-o intr-o nirvana abrupta prin fanetele manastirii. Dupa o jumatate de ora eram in drumul forestier, iar o ora mai tarziu – in Panaci, un sat cu case  din lemn, curti mari si cai superbi. Am strabatut satul si am iesit la “ïa-ma nene” in drumul judetean. Foarte baftosi, am prins o dubita dupa 5 minute. Nenea ne-a pus in spate peste niste saci de grau si ne-a lasat  la intrarea in Vatra dornei. Cum eram cam jigariti, nu ne-a luat niciun ban. Dupa inca 4 km prin Vatra Dornei am ajuns la gara si pentru ca mai erau vreo 2h jumatate pana la venirea trenului, ne-am  gandit sa ne ospatam cum se cere dupa  asemenea balaureala. Langa gara e un restaurant “Les Amis”, cam chicios (proprietarul nu prea a stiut unde sa se opreasca cu amenajarile) dar cu o mancare super buna si preturi ok.

La 21:55 am luat Acc spre Bucuresti…somn de voie la cuseta  si apoi…luni dimineata…trecut in viteza la tinuta office…
 

Poiana Rusca 1-3 mai 2008

Piana Rusca  sunt  munti de marime mijlocie, asezati  la marginea Transilvaniei, impartindu-si padurile pitoresti intre tinuturile Padurenilor, tara Hategului si  plaiurile bihorene. In concluzie sunt munti de balaureala 😀  .

Ideea turei s-a incropit  in iesirea din Trascau, dar  marti (joia de bere reloaded), inca nu era nimeni  sigur ca acolo merem, mai ales ca de data asta am avut o multitudine de optiuni  pe tava : Parang, Vama, Trascau, Delta. Intalnirea de bauta a fost decisiva – 10 oameni ne-am hotarat sa balaurim pe coamele molcome ruscene : Alina, Mihaela, Cristina, Serban (masina 1), Paul, Andreea, Stefania, Iulian (masina 2), Sprite si  Bogdan (masina 3).
 

Continue reading

Plimbare prin Baiului – 9 decembrie 2007

Traseu: Azuga- Culmea Sorica- Culmea Urechea- Culmea Datca -Valea Fetei -Busteni
 
Poporul: Lolek, Hun, Lucian, Mun&Paul, Wayfarer&Teo, Vlad, Paul, Iulia si Smiley (aka Bacea, aka Mihaela etc)
 
Dupa o seara de clatite , chitareala, rockarela, fotbal de apartament si patinaj in Moghioros pana la orele 2 trecute binisor, numai de trezit la 4 jumate' nu imi ardea. Dar alarma telefonului a sunat constiincioasa pana s-a ridicat Munu sa o opreasca. "Mai mergem la munte?" se strecoara cu greu intrabarea printre visele mele; ca urmare a mormaielii mele perfect argumentate a rezultat concluzia: "Eh…macar dormim pana la 10" 
 

Trec  10 minute – porneste iar alarma, amintindu-mi ca promisesem Laurei sa o trezesc.O sun si ii urez spasita "drum bun!", dupa care ma intorc la culcus cu ganduri mari de lene pana la amiaza. 
 
Dar este dimineata si eu, ca un early bird ce ma aflu (mai ales cand am pe langa mine oameni ce cauta cu ardoare imbratisarea somnului)incep discutii filosofice.
Mun&Paul rezista eroic vreo 30 de minutele, apoi:"Bai Mihaela, ori taci ori mergem la munte?" 
 
Intr-un sfert de ceas plecam spre Gara de Nord. Ne intalnim in Personal cu Andrei,Teo, Vlad, Iulia si Paul, trenul porneste  iar pana la Azuga am dormit la unison. In statiune ne asteptau Lucian, Hun, Alinutza si Eugen, veniti din ajun la ski. Nu imi mai incapeam in piele de bucurie ca ii vad si ca,in sfarsit,dupa atatea wd-uri ocupate de job, am gasit o portita spre mimunata imparatie a inaltimilor.
 
Deci o vad pe Monica si incep sa alerg entuziasmata peste liniile de cale ferata: "Monicaaaaaa!!!" Dupa 2 metri m-am impiedicat si am imbratisat omatul (spre hazul tuturor, ca era o veselie generala cand am ridicat capul din zapada)
 
Ne adunam, stablim itinerarul, si dupa ce ne despartim de Eugen si Alinutza (ei s-au intors in Bucuresti), pornim spre partia Sorica, pe marginea careia am urcat pana la Popasul Schiorilor. Facem regrupare, mancam un pic, bagam si un photosession mic, dar frigul si oarece vanticel de iarna ne-a urnit din loc.
 
Am continuat pe Culmea Urechea, descoperind urmele din ajun lasate de Dev si Daniel.Pe la ceasurile doua,am facut un binemeritat popas sa ne ospatam cu clatite si finetti; Munu a scos o sticla de Pepsi si  Paul ne da ditamai iataganul pt a intinde ciocolata.
 
Pe culmea alaturata mai urca un grup de muntzomani; dc au mers dupa noi au avut urmele asigurate :-D. Bucegii se rasfatau semeti sub soare iar coamele Neamtului si Baiului cuprindeau zarea cu brate imaculate. Stabilisem initial sa coboram pe culmea Zamora dar am schimbat planul sa nu ne prinda noaptea prin padure (mai ales ca o aveam pe Mun cu noi, cunoscuta drept magnet pt ursi). Asa ca am ales sa continuam pe Datca. Din gol alpin pana-n padure mers cu dese reprize de sanius pe burta, spate, rostogol(toate stilurile); Wayfarer a avut onoarea de a face pe cartita vreo 2 m prin stratul pufos de nea. 
 
Ajunsi in padure, Paul si-a asumat rolul de deschizator de drumuri si am pornit nirvana printre fagi, cu zapada pana la genunchi (Iulia s-a declarat fan inrait al inotului prin zapada). Cu cate-o pauza pentru bulgarit, ba un cantec din tot plamanul ca sa ne anuntam prezenta (gasisem urme de urs destul de proaspete, plus ca am fost avertizati de existenta unei ursoaice cu doi pui in zona).
 
Voiosi, zglobii, am coborat in Valea lui Lache (asa ne-au spus localnicii- pe harta este mentionata ca Valea Fetei) iar de acolo pana in Busteni a mai fost un pic – cel mult o ora, dar si noi ne grabeam tare sa prindem trenul.
 
Pt ca au fost cuminti, Iulia, Monica si Lucian au luat bonus o plimbare cu saniuta trasa de un superb exemplar cabalin (cu zurgalai si tot tacamul). Am ajuns in statiune pe inserat, iar oraselul de la poalele Bucegilor arata feeric, impodobit cu mii de luminite si inconjurat de un halou portocaliu – intocmai ca imaginea unei felicitari de Craciun.
 
Pe la 5:30 eram in gara, asa ca ne-am permis juma' de ceas de relaxare in bodega de langa – in meniu: vin fiert si turta dulce (yummy yum! :pint: )
 
La 18:07 a venit Rapidul mult asteptat, ne-am ocupat tacticosi locurile de pe holul unui vagon si am tot sporovait pana la Bucuresti
 
Si uite asa s-a terminat o saptamana foarte aglomerata si totodata o zi foarte faina
 
Numai bine!