Author Archives: patraullea

Traversarea Iezer – Făgăraș (încercare), 1-2 octombrie 2011

O tura pe cat de interesanta, cu atat de putini doritori; saptamana cu suspans, nimeni nu se adauga la lista si joi la bere hotarasc sa ma alatur multimii – lui Vladimir si Andreji. Plecarea sambata dimineata din Gara de Nord pana la Pitesti de unde ne inscriem la un maxi-taxi si ne invartim prin zona dupa niste cafea si junk-uri calde de dimineata. Ma infrupt cu opt gogosi si noroc ca pleaca maxi-taxi ca as mai fi bagat inca vreo 4, nu erau foarte mari si abia mi-au ajuns pe o masea. Schimbam maxi-taxi cu un rechin si mai facem o oprire la o patiserie ca mie si lui Vladimir ne cam rodeau stomacele de foame. Mai bag degraba un cremsnit si o negresa mare cat o turla de biserica. In masina la marele-albastru apare Harciog cu cativa amici si ii sticlesc ochii cand strange la piept cu ambele maini o casoleta de prajituri, ranjind diabolic ca nu da la nimeni.

Continue reading

Cheile Nerei, 13 – 15 august 2011

Nera… hmmm   Nera…
Numele imi inspira o grecoaica sireata.. fata aia din liceu la care la care toata lumea tanjea si daca reuseai intr-un final sa iesi cu ea iti lua mintile, fugea cu ele zambind inainte sa-ti dai seama macar ca ai apucat sa scoti doua vorbe.. imi inspira pe Olguta jucandu-se cu nervii lui Danut.. siretenie si ras cristalin cu capul dat pe spate in timp ce tie-ti rasar brobonele de sudoare pe frunte.. aveam sa gust din toate.
 

Continue reading

RT Varful (2B) si Creasta Picaturii (3A) 26, 27 septembrie 09

story by Babau Echipe: Iulian Florea cu Mugurel, eu cu Hike O tura mult ravnita planuita si incercata inca de anul trecut, neizbutita insa din cauza ratarii intrarii, planuita si amanata in mai multe randuri anul acesta si reusita intr-un final, nu fara peripetii. Reportata de saptamana trecuta, am pandit prognoza meteo de week-endul acesta si am zis ca acum ori niciodata. Ultimele detalii stabilite vineri dupa masa; planul de plecare pentru samtata dimineata la 6 fara 10 de la Romana cu Florica cu masina si intalnirea cu Mugurel in Busteni la gara. De vineri seara am inceput sa rumeg RT-uri si planuri cu Hike, care casca in telefon si vrea sa se bage la somn la 8 sa doarma pana la 1 (?) sa mearga la cumparaturi sa isi faca sandwich-iuri si sa se culce la loc. Dubioasa treaba, dar ce sa-i faci, nu intervii in metabolismul omului. Ma rog, discutiile se contureaza in preajma a 3 RT-uri – unii au facut cu succes toata treaba prin iunie, au plecat la 6:30 de la Kalinderu si au iesit seara la 9:45 (conform obiceiului in iunie in preajma orei asteia inca e ceva lumina); pe altii i-a plouat si i-a fulgerat acu la inceputul lui septembrie, si altii tot prin iunie au facut bivuac undeva putin mai jos de Strunga marelui V. Incurajatoare informatii; am un print dupa o descriere de traseu din Cristea, ramasa de la incercarea de anul trecut, gandurile brave de la Hike si incep sa pozez harti si pasaje din RT-uri care si-au gasit mai tarziu utilitatea. Avand in vedere ca ziua e scurta, intrarea greu de nimerit nu aveam convingerea ca o sa iasa si creasta.Asadar, intalnirea la 6 fara 10 cu scara de la Romana, pe la 6 coboara si Somnorosu’. Bagam rucsacii in portbagajul masinii lui Iulica care ne astepta studios in fata la ASE. La mine s-a taiat firul ca am facut touchdown pe bancheta din spate si m-am mai trezit la Busteni in gara, a venit si Mugurel, am tras masina la Kalinderu si cred ca era in jur de 9 cand am plecat (da, cei care reusisera in iunie plecasera la 6:30). Suim in sus pe langa partie, facem dreapta pe cruce rosie si tot inainte pana dam de Seaca, intram pe ea si urcam vreo 10 minute pana la o prima saritoare mai serioasa unde e si o poteca pieptis in dreapta; incepem sa o luam pe coasta, trecem niste valcele si dam in Valcelul Picaturii, abrupt si plin de vegetatie umeda ca o jungla. O tinem inainte, devine spalat si stancos si facem dreapta pe o branita pe care o trecem legati in coarda avand in vedere ca e cam ud pe aici si nu are rost sa riscam. Nu mult in fata e locul pe care l-am ratat anul trecut mergand mai departe si infundandu-ne. Asadar, locul e marcat cu o sageata rosie si ne conduce incet printr-un culoar de stanca si pomi pe deoparte in care aproape raman intepenit. Pe alocuri destul de expus si curand recunoastem firida din descrieri – Grota Picaturii. Urmeaza o zona scurta de escalada catre dreapta pe care o deschide Florica, urmat de Mugur, Hike si eu. In scurta vreme ajungem in Braul de sus al Picaturii pe care il parcurgem catre dreapta. Aici ne readunam cu totii si de data asta Mugurel e cel care deschide calea. Dispare rapid intr-o tufa mare de “leustean”, boschetul il inghite si pe Iulica, Hike icneste pe acolo si deja incep sa am ganduri negre cu privire la tufa carnivora. Imi vine randul si cu batai de inima ma pun pe treaba, ajung aproape sus in dulcele stil tractiuni in bucle si recunosc din pozele premergatorilor Fereastra Picaturii; ne tragem rapid in doua poze si urcam in sfarsit pe varf – 1910 m. O scurta pauza de incercat sa ghicim peisaje prin ceata deasa. Ne amuzam citind din Maestrul Cristea si privim in gol prin ceata incercand sa regasim cu ochii mintii privelistile descrise. Pentru scurte momente ni se arata mai departe Vf. Strungii Mari. Pregatim rapelul cativa metri mai jos si primul pleaca Mugurel; urmeaza Iulica, eu si Hike; din pacate decizia de a da toate cele 3 rapeluri dintr-o bucata conduce inevitabil la blocarea corzilor din cauza frecarii. Tragem vreo 10 minute de ele fara succes. Hike e cel care paraseste “comfortul” strungii si urca in spagat pe ambii pereti pana dispare pe prima terasa. De aici a durat totul cred vreo 40 de minute pana a reusit sa recupereze corzile si numa el stie ce cascadorii a mai facut pe acolo. Suntem in contratimp caci e in jur de 4, se ridica multa ceata si se pune problema san e retragem de aici, insa curiozitatea negraita a fiecaruia ne conduce pasii mai departe. Urcam diagonal inspre stanga pana intr-o mica regrupare; Iulica o ia inainte, coarda se consuma metro cu metro si comunicam greu. Hike o sterge pe un traseu catre dreapta si se urca pe niste tampenii de fetze de tot c****tul. Schimbam formatul echipei si nefericitul care il urmeaza e Mugurel, fara nici o posibilitate de a devia de la traseul cozii de soarece lasate de Hike. Eu il urmez pe Iulica, regrupam si ajungem cu totii pe varful Strunga Mare. Ceata s-a mai dus si in fata se disting clar cele doua turnuri ale Albisoarei ce le poarta si numele. Rapelam la baza lor si le ocolim prin dreapta si ajungem la baza Fetei Inalte – destul de abrupta dat cu multa vegetatie si abordabila. Mugurel deschide calea si il urmam curand. Intampin dificultati in ultima portiune il atentionez pe Hike sa tina ca la ridiche si decid sa urc in stilul coarda fixa si tractiuni, la un momentdat raman intr-o mana pentru vreo secunda deajuns sa se inegreasca peisajul in fata, in sfarsit ajung sus. Pasim pe o terasa unde ne mai tragem sufletul, dar din pacate de ce ne era teama nu am scapat – cea mai grea parte din traseu – Fata Hornurilor ni se ridica temuta in fata si putem doar sa-i ghicim cele trei hornuri din descrieri, caci e deja intuneric bezna. Un braul larg ne conduce catre hornul “nostru” – cel mai din dreapta, cu cea mai calma descriere. Aveam de ales intre primul “desi accesibil este intrerupt de obstacole dificile”, hornul central care “se pierde in zona superioara pe o fata expusa si cu prizele nesigure a carei escalada necesita utilizarea a 2-3 pitoane” si cel mai din dreapta a carui escalada e” destul de periculoasa din cauza treptelor de pamant ce se dizloca foarte usor”. Mugurel priponit de un pom fileaza pe Iulica care se reduce in curand la un fascicol de frontala. Noi incercam sa sedem cat mai confortabil. Deodata crash boom bang pe sus, pietre se pravalesc pe langa noi, Hike isi desface tacticos un blister de sunca feliata urmata de aceeasi operatie aplicata unei bucati de cascaval, Iulica geme pe sus de dureri crunte la un genunchi, io fac cel mai rapid si lung zelb din lume – compus din 3 anouri si 3 bucle – cred ca avea vreo 4 metri in total si balbaind il conving pe Mugurel sa ma ancoreze de pomul lui. Hike se ofera calm sa mearga sus in ajutor dar Iulica ne asigura ca e totusi ok – si-a executat o penitenta cu un bolovan peste genunchi. Urca si Mugurel dar din cauza intunericului traiectoria mizata de el pe stanga se intrerupe periculos. Si de data asta Hike ne scoate din belele si o ia usor spre dreapta, pune o bucla la niste radacini de jnepeni, pe urma spre stanga incepe sa gaseasca incurajator piton dupa piton, se duce tot mai sus si reuseste sa regrupeze. Il urmez cu salvarii tremurand, contact deplin, cred ca ma mulasem si cu burta si cu spatele pe peretii aia, bah intrasem si in fisuri, in crapaturi, ce sa mai, o inchisesem ermetic si ca un sarpe am reusit sa azung sus. Spre ciuda lu Hike am mai gasit un piton de care m-am zelbuit, l-am filat mai departe si a regrupat intr-o brana, am venit si eu numai dupa ce m-a asigurat ca e acolo o radacina groasa cat un picior. Ne-am mai tras sufletul si imediat in stanga dupa colt am gasit chiar si o terasa, buna de dormit insa peste creasta am reusit sa zarim partea cea mai de sus a Crucii, ma rog eu am vazut si cele doua laturi spre ciuda lu Hike care se tot ridica pe varfuri. De aici ce-a fost greu a trecut, am urcat pana intr-un mic platou inierbat ca dadea abrupt in stanga inspre Spalatura Vaii Seci. In fata se zaresc clar cele doua urechi gemene in dreapta carora iese si valea cu acelasi nume. Pana la ele avem de traversat o sea si calea ne este condusa printr-un culoar inierbat. Mergem in continuare legati in coarda, e prea tarziu si suntem prea obositi ca sa mai riscam. Inaintam incurajati de Lumina Crucii si in scurta vreme ii pasim treptele cuprinsi de un puternic sentiment de satisfactie. Au trecut deja 20 de minute peste miezul noptii. Ne felicitam usurati, tragem cateva poze si decidem sa mergem la Cab. Caraiman. Ajungem pe la 1 si spre suprinderea noastra gasim pe cineva in sala de mese care ne asigura de cazare si ne serveste ospitalier cu cate doua ceaiuri calde de caciula. Bagam ceva mancare de prin rucsaci. Cateva guri de vin dintr-o sticla gasita la picioarele mesei imi fura si ultima doza de energie ramasa, facand drumul pana la etaj sa para ca trag o remorca de nisip dupa mine; frig un cap zdravan de tocul intrarii inspre scari, si desi ametit de vin si oboseala imi multumesc in gand pentru inspiratia de a-mi cara casca in cap de la bucatarie la dormitor. Adormim toti instant cu gandul recunoscator ca am facut inca o data o tura frumoasa. A doua zi am coborat pe Jepii Mici unde am intalnit doar doua persoane incaltate de munte – una era o nemtoiaca si cu unu n-am vorbit dar pun pariu ca era strain si ala. In rest numai pustani in adidasi… In Busteni am bagat ceva mancare si ne-am despartit de Iulian si Mugurel care au luat drumul Brasovului si noi ne-am imbarcat regulamentar la rapidul de 15.00. Pe peron i-am salutat si pe Cristi Dicu si Tori care facusera o plimbare prin canionul Horoabelor. Drumul inapoi a fost foarte misto – l-am dormit tot. S-a dus si tura asta! La mai multe si mai pe zi; si da, turele cu Hike se termina noaptea; nu ca n-ar fi ceva rau; la o adica poti dormi 🙂 

Noapte buna!
Cu respect, Patrulea

Elbrus 5642m, 13-24 iulie 2009

Echipa: Liviu Barsan, Dan Caba (Medias)

Ziua 1. 13 iulie

Ziua zborului catre Rusia. Totul ok pana la Moscova. Am Schimbat aeroportul (Sheremetyevo 2 catre Sheremetyevo 1 interne), am asteptat putin pana la urmatorul zbor, catre Mineralny Vody. Ne-am imbarcat, avionul full; fara aer conditionat. Unii pe sub burta avionului conectati cu niste echipamente – astia sigur repara aerul conditionat. Treaba se intinde si in avion e din ce in ce mai cald. Mult prea cald; glumesc cu stewardesa si o rog sa ma lase sa deschid iesirea de urgenta sa mai respiram niste aer curat. Vecin de scaun ne e Bucki, un neamt stabilit in Rusia cu bussinesuri in petrol; ceva nu imi miroase bine dar devine inmteresat cand aude ca mergemm in Elbrus si ne spune ca si el are acceasi directie; e susprins cand ii zicem ca e serioasa treaba, aclimatizare echimapament, etc; Bucki e in blugi dar ne asigura ca are geaca, bocanci, rucsac, coltari noi nouti luati special pentru expeditie. Urmeza sa se gaseasca cu un amic a doua zi la Barrels in ziua urmatoare neaparat la ora doua, amicul nu are insa telefon. Treaba se intinde si ne mutam in aeroport, stam vreo ora jumate si acolo. In sfarsit ne reimbarcam si pornim. Ajungem pe la 23.00, 3 ore intarziere. Ne gasim cu persoana care trebuie sa ne duca cu masina in zona de munte, ne bagam rucsacii in portbagaj, ne asezam frumos dar masina nu porneste. Ne face semn sa coboram sa impingem; nene deja atata ghinin pe ziua de azi… Ne apucam sa impingem in bezna ca masina nu mai are baterie deci faruri canci; ma gandesc ca daca asta o calca si vrea sa fuga cu rucsacii ma tin si cu dintii de bara :D. Masina porneste, ne suim si plecam fericiti. Ajungem la hotel pe la 2.00. Desi e intuneric, putem vedea ca nu s-au facut marti schimbari in zona fata de anul trecut – arata la fel, desi ultima oara vedeam frecvent utilaje de constructii in zona. Gasim in camera niste salate lasate in locul mesei de seara incluse in pachet, mancam si ne bagam la somn.
Lu’ Bucki i-am zis Fritz pana la urma ca era mai usor. In avion Fritz a fost de treaba si si-a inchis telefonul inainte de decolare la indicatiunile personalului de zbor. Dupa aterizare si-a dat seama ca nu are PIN-ul cartelei notat nicaieri; e proaspat luata si nu il stie pe derost.

Continue reading

RT Crai 14, 15 feb

…hmm; la radio se-anunta ploi.. ba ninsori; spre joi incep amusinarile – bucegi 40 cm; sumbru. Eu vreau crai si sudica in inconstienta; week-endu trecut am fost pe nordica cu Mugurel si zapada a fo super, a mers brici. Da cu-o floare nu se face primavara. Ma scutur de ganduri, fac din ele un somoiog de hartie si il arunc la cos; din socoteli mai realiste rezulta urmatoarele: ori creasta iezer cu urcare dinspre Cuca ori in Crai Padina Popii, Brana Caprelor.. Ramane pana la urma Crai si vedem noi acolo ce-om face.
 


Sambata dimineata pe la 6 fara 20 primu ajunge Carpati, vine si Lucian, pe Harciog il luam de la Aviatorilor. Incet la drum si ajungem in Zarnesti, unde lasam masina jumate sub panoul publicitar de la giratoriu. Ne echipam si o luam la pas. Imediat dupa iesirea din oras ne bagam pe stanga pe o poteca. Zapada e mare, se vede ca a nins zdravan. Cotim dreapta si incepem sa urcam in diagonala peste terase. Dam in poteca si o tinem asa pana la schit, intre timp Carpati imi arata in vreo 6 locuri intrarea in Valea Crapaturii. La schit bagam repede cate un sandwich si pornim mai departe. De aici nu mai e poteca sapata, dar zapada e un pulver usor si nici nu o simtim. Ii dam tare inainte si intr-o ora suntem la refugiul Diana (1510 m). Aici curatenie impecabila – platforma pe care se doarme e proapspat facuta, lacuita. Un caiet de lasat pareri, pixuri, matura, foras, sul de saci menajeri, usa se inchide perfect. Ce sa mai, se vede ca au trecut oameni gospodari pe acolo – tot respectul colegilor de pe Carpati.org. ! Io bag apa insetat, parca as baga si-un somn da Harciogu vine din spate si trece mai departe racheta bagand in fata hotarat. Dau cu matura zapada afara, inchid usa si o iau la drum. Brana Caprelor, banda albastra. In fata incepe sa se imputa – ii ajung pe ceilalti pregatindu-se pentru traversee; apare si o cordelina. Harciogu isi face un lat in jurul mijlocului si se avanta inainte, trecem pe rand Carpati si cu mine in stilul balustrada, vine si Lucian. Mai departe numai asa am mers ca erau traversee dubioase rau. Zapada era pana la genunchi dar parea indeajuns de stabila, chiar daca uneori treceam peste urme de avalansa. Le-am mai bajbait din cand in cand, ca nu se mai vad marcajele si nu mai tine nimeni minte exact care e valcelul pe unde se urca in dreapta. Se lasa seara si, mai rau – si ceata odata cu ea. Harciogu ne zoreste la greu si baga tanc in fata. Nimerim in final valcelul si ii dam in sus spre "La Gavan" 1880 m. Rasuflam usurati cand ajungem in dreptul scobiturii in stanca marcata cu vopsea neagra. Mai e ceva pana sus dar toti ne resimtim de pe urma mersului prin zapada adanca. io merg greoi si aproape tin lumea in urma. Sunt al treilea si simt in mana cordelina cum o ia in fata. Lucian ma zoreste din spate. Hotarasc sa nu mai merg cu mana pe ea si reusesc sa inaintez cu mai mult randament. Ajungem in Saua
Izvorului si ne mai tragem respiratia. Spre creasta se impute rau – si ceata multa, din ce in ce mai intuneric si bate vantu ca naiba. Zapada e pana peste genunchi. Ne ia destul de mult portiunea asta. Ajungem sus in creasta unde e de-a dreptul crunt – bate vantul tare rau si ace de gheata. Se intuneca mai tare si nu mai stam pe ganduri. Trecem la vreo 5 m pe langa stalpul care marcheaza Vf. Padina Popii – 1970 m. Vizibilitatea scade de la minut la minut + ca abia vedem din cauza vantului cu tepi. Facem stanga catre ce credeam ca e Nordica, coboram vreo 10 minute; Lucian nu mai rezista si se opreste sa isi puna cagula. Bucata de cordelina se intinde intre noi si exact cand sa coboare de pe un tanc aproape ca il tragem cu forta; urlam toti unii la altii – Lucian cel mai tare isi pierde cumpatul – parca e o pisica calcata pe coada. Are dreptate saracu' noi ii dadeam inainte inebuniti si omu avea de descatarat.. . Abia zaresc fetele celorlalti
si incep sa ma sperii – toti sunt vineti rau la fata si banuiesc ca la fel sunt si eu ca nu mai simt nimic; windstopperul mi-a inghetat de la transpiratie si parca e din tabla iar manecile burlane; o bretea cazuta de pe umar si o parazapada desfacuta imi intind nervii la limita. Daniel e in fata cu Carpati si isi dau seama ca nu suntem pe traseul bun. E nasol rau ca nu se mai vede nimic nicaieri. Injuraturi la limita, si sincer frica. Nimeni nu vrea sa mai doarma in conditii d'astea. O luam in graba inapoi pe propriile urme si urcam pana la varf. Pe care e indicat doar traseul spre Diana… pe care tocmai urcasem. Experienta colegilor isi spune cuvantul si isi amintesc care e directia buna. Nu e de stat pe ganduri si ne aruncam inainte. Harciogu s-a desfacut din cordelina si a ramas atarnata doar de Lucian ca o coada lunga de soarece pe care ne straduim sa nu calcam. Nu e de pierdut nici macar un minut sa strangem sfoara. Ne incurajam singuri ca
asta tre sa fie, nu are cum alta… In fata se ingusteaza si coboram usor dreapta sa evitam cornisele; mai jos e un pic mai bine ca nu mai bate asa tare vantul si putem sa mai respiram. In cateva minute ajungem in dreptul seii Padinei Inchise. Abia aici ne simtim scapati. Facem o scurta pauza sa ne punem frontalele si mai prindem curaj. Nici urma de poteca – zapada e pana la genunchi, marcaje or fi pe copaci dar sunt toti astupati de ramurile ingreunate de zapada. Din intuitie si amintiri Harciogu merge inainte; impreuna cu Lucian si Carpati refac mental traseul ca pe un puzzle – ar trebui sa mai mergem in fata pana se coboara brusc un valcel in stanga dar sa fim ochii cat cepele dupa urcarea inapoi. Gasim in fata ceva de genul asta si ne revine zambetul cand zarim si un marcaj pe o piatra. Unul dupa altul coboram, gasim locul de urcare de care trecem, nu foarte usor. Tot din amintiri colegii subliniaza ca tre sa fim geana dupa marcaje, ca sunt
copaci taiati, cazuti care mai rup traseul. Descoperim totusi marcaje. Ne mai linistim. Nu pentru multa vreme; Mersul in fata e incordare maxima – sub zapada pulver sunt capcane la tot pasul: ba portiuni de gheata, ba cioturi de pietre inselatoare, ba craci alunecoase. Nu ne induram sa punem coltarii – ar fi prea riscant pentru glezne. Am avut cateva puncte in care nu mai gaseam traseul dar cu cateva incercari l-am dibuit pana la urma. Harciogu ia avans inainte si noi ramanem in spate, legati toti trei in bucata de cordelina – ii gasim utilitatea tinandu-ne echilibrul in ea cand alunecam. Din cand in cand razbat in fata reprize de injuraturi si fascicole de frontala ratacite haotic in sus. In scurt timp descoperim urme de tavaleala in zapada si il tachinam pe Daniel intrebandu-l daca ii arde de facut ingerasi pe zapada la ora asta. Asa-i romanu, cand scapa de belele ii arde de ras. Plus ca aflam gratuit ce zone tre sa ocolim. Nici Carpati nu scapa
din ironii ca n-ar da drumul la sfoara aia parca ar fi cordonu ombilical. Pana jos fiecare pas a fost ruleta ruseasca. Fiecare am cazut de cel putin 5-6 ori. De cate ori a cazut Harciogu in fata am putut calcula doar dupa reprizele de injuraturi. Si au fost nene. In sfarsit am ajuns. Suntem zgibuliti dar fericiti ca am scapat si de data asta basma curata. Strangem si sfoara sa nu ne"facem de ras"… Intram in cabana – multa lume, Mihai Zidaru cu prietena si cu canishu',  reuniune Ecotour, Cosmin ne cinsteste cu vin si palinca, hai Noroc! Oana ne gaseste la fiecare loc intr-o camera calduroasa. Multumim!!. Ducem rucsacii si mai stam in sala de mese pana se stinge lumina la taclale si povesti. Dam stingerea si o iau mai leganat asa spre culcare; dau sa intru hotarat in prima anexa dar ma opresc unii la usa – cica in aia stau ei… Ridic din umeri si ma duc spre a doua, de data asta cu noroc. Ma bag in sacul de dormit si las visele sa se joace.
A doua zi am coborat pe V. Crapaturii unde am mai luat cateva trante bune – si acum ma asez scrasnind din dinti pe scaun. Aglomeratie mare pe DN 1 in zona statiunilor. Am mai vazut pe unu infipt cu masina in gard la un gospodar – deja e ceva obisnuit…

Mult respect colegilor de tura; mai mult succes in planurile de vara asta!
Multumiri celor care ne pazesc.

Toate bune!
babau

Aventuri in Iezer 29 – 30 noiembrie 2008

Week-endul asta era special deoarece lega 3 zile si se putea merge intr-o tura mai deosebita. Cu Furnicar si Harciog facusem planu demult sa mergem pe Muchia Dragusului, in Fagarasi si asteptam cu nerabdare sa plecam, dar evolutia ninsorilor in ultima vreme a faramat planul. Riscul de avalansa era ridicat si nimeni nu avea chef de eroisme. Asa ca am analizat situatia incercand sa alegem cea mai buna solutie de a parcurge week-endul acolo unde e cel mai frumos – la munte. Valea Prahovei am exclus-o din start – prea multa aglomeratie ori cu tren ori cu masina, juma’ din populatia raionului va migra in directia aia. Retezat era departe si oricum mai era o data in plan pentru luna asta. La un moment dat a aparu ideea de a parcurge creasta muntilor Iezer-Papusa; iesire usoara pe autostrada, mergea la 3 zile, risc 0 de avalansa. Nimic deosebit legat de traseul asta, in conditii de vreme buna, numai ca lucrurile nu aveau sa decurga asa. N-am mai stat mult sa cautam alternative – asta parea cel mai ok (cascavalul se mutase si cea mai buna solutie este sa te muti dupa el ). Am plecat sambata dimineata cu masina si cu tot cu ploaia de pe autostrada in jur de 10 eram la Cabana Voina, punctul de plecare in traseu.
 


Cu alimente ne-am aprovizionat la niste alimentare din Campulung, printre altele si cu niste peste marinat in ulei condimentat. Planul detaliat era sa parcurgem in prima zi creasta pana la Crucea Ateneului si de acolo sa coboram in dreapta catre refugiu sa inoptam iar adoua zi sa urcam din nou in creasta si sa continuam pana pe Vf. Papusa 2391 m, coborat / inoptat la Cabana Cuca. Am baut repede cate un ceai la cabana, eu am mancat si conserva de peste marinat (ma rog, continutul) am aruncat rucsacii in spinare si ne-am pus la drum – banda rosie, prin stanga cabanei. Traseul e un urcus prin padure in jur de o ora pana ajungem la o stana unde facem pauza. Vremea era ok ningea tacut ca-n povesti. Pe mine ma urmarea rau conserva aia, fusese cam sarata si acu mi se parea ca si apa minerala din rucsac e sarata. Asa ca daca tot aveam pirmusul la mine ce-ar fi sa fac un ceai sa inec pestele din stomac (proasta alegere, pestele se simte cel mai bine in apa si avea sa ma urmareasca tot traseul). Am lungit ce-i drept cu vreo juma de ora pauza cu facutul ceaiului, ne-am hidratat si am pornit din nou la drum. De la stana mai urmeaza un urcus de vreo juma de ora dupa care se iese in creasta; in fata urcusuri coborasuri alene. Incepe sa bata vantul si sa ninga din ce in ce mai tare – nu ne speriem inca mai avem cateva ore de lumina si ne miscam destul de repede. Se lasa si ceata si incepem sa avem dificultati in identificarea marcajelor. Odata cu lasarea serii treaba se impute rau ca viscoleste ca naiba, temperatura scade, ace de zapada ne ataca fetele si inaintam tot mai greu. Ne oprim sa punem frontalele si in cateva minute facem cunostinta cu
teribilul fenomen – white-out (desi noaptea s-a lasat, tot ce vedem in lumina frontalelor e alb fara nici un contur). Schimbam doua vorbe si deja ne gandim la bivuac daca nu razbim.. Mergem insa in continuare, Lucian in fata, urmat de Daniel si eu in urma straduiandu- ma din greu sa nu pierd contactul vizual cu lumina frontalelor lor. Vantul bate tare – nu stiu cu cati km/h, dar simt ca ma darama din picioare. Lucian ii da hotarat inainte si cu o intuitie fantastica mai descopera cate o momaie, inca una si inca una. Singurul reper de orientare pana la cealalta cred ca e directia din care bate vantul, altfel nu imi imaginez. Ajungem la doua momai ca niste straji si colegii recunosc in ele un reper important, apropierea de Crucea Ateneului (locul ce marcheaza cu aproximatie finalul primei jumatati ale traseului; de la el se mai parcurg cca 100 m dupa care se coboara catre refugiu). Trecem printre ele si continuam drumul in usor urcus straduiandu- ne din
rasputeri sa descoperim in viscol silueta Crucii. O tinem asa vreo 45 de minute fara nici un succes… E nasol; probabil am trecut pe langa fara sa o vedem dar in viscolul asta, doar norocul ar putea sa ne-o arate. Nu mai gasim nici un altfel de reper, momaie sau marcaj si realizam ca ne-am ratacit. E inutil sa ne consumam energia cautand acul in carul cu fan asa ca ne intoarcem pana intr-un punct in care Daniel retinuse un loc bun de bivuac. Nu avem alta cale de iesire. Incepem sa sapam in zapada cu picioarele, cu mainile, cu pioletii, si reusim sa incropim un adapost cat de cat. Nu ne facem griji – suntem toti echipati cu izoprene si saci de puf. Ne miscam cat putem de repede si tinem cat putem de strans orice obiect de echipament sa nu ni-l smulga vantul. Ma cam chinui sa umflu thermarestul, suflu pe langa ca am buzele inghetate si le strang cu degetele in jurul valvei scotand in acelasi timp un fel de suierat care-l baga in sperieti pe Harciogu
crezand ca e vreun animal salbatic. Arunc repede in sac o punga de napolitane si o ciocolata, trag fermoarul la maxim si sugrum gura de aerisire pana la 5 cm. Lucian ii injura de zor inca vreo 20 de minute pe rusii de la Bask ca i s-a blocat fermoarul si sta in plin viscol, io cu Harciogu clantanim dintii incercand sa prindem ceva caldura. Strang si mai tare snurul dar chiar si printr-un orficiu de 1 cm intra zapada la greu si ma chinui sa respir. Harciogu ii da din greu cu sa moara c.. si fu… m.. masii ca nu poate nici el sa respire si are sacu plin de zapada. Dupa vreo ora cred ne oprim din tremurat dar sacii incep sa se ude de la zapada intrata clandestin si topita de caldura firava ce reusim sa o degajam. injuraturi la greu din toti 3 sacii. Harciogu “de ce n-am stat io acasa”…  “zice-ti bah ceva hai sa vorbim ca parca-s singur aici”… mie mi se pun carcei unu dupa altu si strang din dinti mai mai sa-i sparg. Reusesc sa deschid punga
de napolitane. Harciogu si Lucian incep sa-si aline suferintele gandindu-se la cum sa se razbune pe mine ca din cauza ceaiului de la stana am ajuns aici. Io ironic le-o tai “n-am timp de voi – mananc napolitane”. Simt sacul ud in toate partile si colegii se plang ca ai lor sunt la fel. Zapada se depune printre noi si probabil ca a ajuns si intre saci si izoprene ca e frig din toate partile. Harciog incropeste injuraturi cu sforaituri (nu stiu cum reuseste). Trec asa 4-5 ore chinuitoare. Scoatem nasu afara – cerul s-a mai limpezit si hotaram ca nu mai e de stat pana dimineata. Iesim din saci si strangem cat putem de repede, Lucian renunta la izopren  – e ingropat mult sub zapada si nu mai are rabdare sa-l dezgroape. Pleaca cu Daniel in recunoastere. Eu raman in urma sa desulflu salteaua. Langa noi undeva era un stalp de marcaj, dar cu alte semne decat cel pe care trebuia sa fim noi. Cei doi orbecaie in fata cautand traseul, io merg ca un sobolan pe urmele lor ii ajung in vreo 10 minute si nu identificam nici un semn. La un moment dat (culmea norocului, undeva acolo cineva e mai presus de papusele si andrele) ne trezim in fata fix cu indicatorul spre refugiu, rasuflam usurati si incepem sa coboram. Dupa 45 de minute de tatonare reusim sa ajungem la refugiu si ne bagam repede inauntru. Io nu mai rezist cu stomacul si schimb mediul natural al pestelui cu zapada undeva langa refugiu. E frig in draci si inauntru dar macar e adapost. Mancam ceva, punem de-un ceai si nici unuia nu-i vine sa se bage in saci uzi. Dupa vreo ora cedam si tragem la somn.
Dimineata soare puternic, temperatura in refugiu nu a fost peste 0 ca tot echipamentul e plin de zapada exact cum l-am lasat la culcare. Afara bate vantul puternic dar e vizibilitate maxima; se vad clar pe creasta atat Crucea cat si indicatorul atat de mult cautate noaptea trecuta. Ne incalzim cu un ceai la primus, strangem toalele pline de zapada si le indesam in rucsaci, parasim refugiul asigurandu-ne ca nu am lasat nimic in urma si ca usile sunt bine inchise si pornim spre Voina pe marcaj cruce albastra. Nici dupa 5 minute fix langa noi se rupe si o avalansa de vreo 50 m de ne mai baga si asta in sperieti. Cascam ochii mari si traversam cat putem de repede zonele dubioase. Ajungem din nou in creasta si de aici respiram usurati – ce-a fost greu s-a dus. Coboram si mai intalnim turisti care urca hotarati spre refugiu, altii se razgandesc si se intorc. Mergem lejer in jos, intersectam drumul de Cuca si in 20 de minute suntem in Cab. Voina inscrisi la
masa la o bere mult asteptata, ciorba si bulz. Afara e din ce in ce mai frig si ne aruncam in masina clantanind din dinti. Pe jos e aproape ghetus dar parcurgem cei 12 km pana in Leresti fara probleme multumita cauciucurilor de iarna. Telefoane de asigurare pe acasa cu minciunele strecurate (acum e bine si nu are rost sa ne mai ingrijoram parintii) ba ca drumul e perfect uscat, ba ca am fost la plimbare asa pe niste dealuri, ca a fost bine ca ne-am mai odihnit – ce atatea ture grele, Harciogu atinge apogeul “sunt in tren!”. Drum molcom pana la autostrada, multe glume si haz de necaz. Pe autostrada ceata la greu da trecem noi si de asta si ajungem cu bine acasa.
Pe drum aflam si de alde Tori ca i-a prins si pe ei in traversarea Negru Voda si ca au dormit sub un pom. Tragem aer in piept si concluzii in gand: “Shit happens”.
Nu sunt poze pentru tura asta ca nu am avut nici unul aparat.
Asta e, pastram in suflet amintirile.

Multumim celui de Sus ca ne-a pazit si am ajuns teferi!
Mult succes le urez colegilor de tura pentru KT ! Sa dea Domnul sa le iasa !

PS: pentru Clatita – Harciogu e cel mai tare !  😀
 

Acele Morarului, 16 – 17 august 2008

Planuisem de vreo doua saptamani sa mergem pe Acele Morarului si spre ultimele zile inainte de week-end s-au definitivat cetatenii cu drept de vot – Harcioghes (fin cunoscator care ca mai in toate cazurile “a mai fost de cateva ori”), Hike, Lollek, Lucian, Leonidas (Decebal?), Adina si eu (Babu). Sambata de dimineata ne strangem in doua masini si o luam copacel spre Valea  Prahovei. Ajungem in Busteni in jur de 8 si dupa o scurta aprovizionare de alimente, hidratante (se stie) ascundem masinile la umbra Caminului Alpin, suim rucsacii in spate si ne asternem voiniceste la drum. Unii fac rapid inca o pauza multumita unui litru de iaurt Zuzu consumat pe drum. Dureaza ceva, insa din abundenta de statii una e la dansul si ne asigura ca e ok. Pornim pe triunghi rosu si o scurta pauza de hidratare la stana din Poiana Costilei, bucuria Dlui. Harciog, la 5 m de un ciobanesc din fericire ancorat.
Continue reading

Cabana Curmătura, 18 – 19 august 2007

Ca tot am promis cetatenelor “love mashine” ca tura asta am sa ma ocup eu de povesti, ma tin de cuvant si imi fac premiera in ale RT-urilor. Tura de week asta a inceput sambata pe la 7:15 odata cu adunarea reprezentantelor sexului gingas de prin colturile Bucurestilor – Alisa, Rodica, Mihaela si Raluca. Urmeaza jonctiunea cu cea de-a doua masina: Apollo (sofer), Monica, Lucian, Catalin, Leonidas in jur de 9 in zona P-ta Presei Libere si tzusti pe DN 1 cu ochii dupa camere de supraveghere; drum fara probleme semnificative de trafic pana in Sinaia cand totul a intrat in slow motion; am inaintat bara la bara pana in Azuga iar ceasul se facuse deja 11 jumate. In masina, stimati compatrioti, nu am reusit sa aflu de ce fac fetele baie impreuna ci am asistat cu surprindere la discutii taioase despre echipament intre cumetre, ocazie cu care au inceput sa apara primele simptome de dureri de cap.

Continue reading