Author Archives: ice

Colțul Mălinului, Creasta Mălinului și Valea Pietrele, 23-24 septembrie 2011

Coltul Malinului (2A), Creasta Malinului si Valea Pietrele (1B)
23-24 septembrie 2011
Participanti: Harciog, Hike, Emil si subsemnatul (Ice)

Ziua 1:
Ultimul weekend de septembrie aduce o vreme usor in racire, dar inca buna de facut trasee alpine. Planurile se schimba in ultima clipa si majoritatea decide ca main event-ul turei va fi Coltul Malinului, unul dintre traseele clasice ale Muntilor Bucegi.
Plecam sambata dimineata la 6 cu masina lui Emil. Drumul este liber, ne luam cu vorba si nici nu simtim cum intr-o ora jumatate ajungem in Busteni. Facem stanga pe drumul plictisitor spre Gura Diham si in cateva minute suntem la intrarea in traseul catre Vf. Omu pe V.Cerbului (BG). Plaiuri pustii unde acum cateva saptamani nu aveai loc de grataristi si turistii de weekend, un cer innorat si aer usor racoros.. un weekend de toamna.
Plecam in traseu in jur de 9-9:30 cred, urmand BR. Ajungem in Poiana Costilei, balaurim putin pana dam de Valcelul Poienitei si ne inscriem pe poteca de langa stanci. Avem noroc ca nu a plouat recent si prindem totul uscat, poate chiar prea uscat. De lene, evitam coborarea pe Hornul Pamantos, abordand o poteca in stanga (varianta Harciogu') si apoi coboram in fir.
Continue reading

Traversare Iezer – Fagaras, 13 – 19 august 2011

Fagaras – un nume ce misca pe oricine a pasit pe muntii nostri, un adevarat acoperis al Romaniei pe varful caruia flutura semet tricolorul rosu, galben si albastru. Ne-am propus parcurgerea unei portiuni din creasta Fagarasului, dar cu plecare din Muntii Iezer, incercand sa exploram zona de traversare dintre cele doua masive. Reusim sa ne strangem patru: Neghinita (Ana-Maria), Furnicaru' (Lucian), Carpati (Marius) si subsemnatul (ice). Weekendul prelungit ii determina pe Oana si Harciogu' (Daniel) sa ni se alature pentru portiunea de traversare.

Continue reading

Traversare Piatra Craiului – Iezer, 18-19 iunie 2011

Participanti: Harciog, Oana, Furnicar si subsemnatul (Ice).

Dupa vremea poasta de weekendul trecut se anunta in sfarsit vreme excelenta, soare, cald, sanse scazute de precipitatii. Vine propunerea cu traversarea din masivul Piatra Craiului in masivul Iezer, mai exact un traseu intre cabanele Plaiu Foii si Cuca, un traseu de trekking ceva mai lung dar destul de putin umblat.

Plecam sambata dimineata, tren Brasov, tren Zarnesti, taxi Plaiu Foii unde ajungem in jur de ora 12, destul de tarziu dar avem sa profitam din plin de apropierea solstitiului de vara. E cald, vantul parca nici nu adie, sunt ceva nori dar departe spre Iezer. Craiul arata ca un zid impozant, usor in pacla care tradeaza umiditatea crescuta din aer.


Ne echipam si la 12:10 plecam in traseu.
Urmam drumul forestier pe care am ajuns la Plaiu Foii pana la confluenta paraurilor Vladusca si Runcu in Traversare Piatra Craiului – Iezer, 18-19 iunie 2011. Aici parasim drumul forestier si urcam in dreapta pe o poteca larga prin padure (BA, TA, TR). Urcusul este sustinut iar aerul suprasaturat de vapori de apa, caldura si lipsa vantului incep sa ne afecteze, bine ca e scurt si in aproximativ 20 de minute poteca da intr-un forestier lat care pe harta noastra nu apare. Intalnim aici primii tovarasi de drum, doua familii cu jeep-uri veritabile de teren se bucura de munte intr-un fel pe care noi nu il intelegem, totusi fiind pe drum forestier nu ne revolta in mod deosebit. Drumul este foarte inclinat pe alocuri (>20 de grade), pietre, pamant, santuri.. un deliciu pentru pasionatii de offroad pe patru sau doua roti. Continuam facand stanga pe drum, pana ajungem la o bifurcatie de trasee: TA si TR o iau pe o potecuta in stanga catre Curmatura Foii de unde se poate cobora in Valea Dambovitei, iar BA continua pe drum. Ramanem pe BA si in scurt timp depasim limita padurii si iesim intr-o zona mai golasa cu copaci rari si uscati unde intalnim traseul BR venind de undeva din stanga-spate si continuand in fata-dreapta, probabil spre Fagaras. Aici poteca este suficient de larga incat amicii cu jeep-uri se dau demential, cred ca au avut ceva senzatii pe drumul ingust cu prapastie in stanga si versant in dreapta. In ciuda drumului evident, marcajul e foarte aproximativ: BA alerneaza cu o ciudata BR care nu stim de unde a aparut din senin. Drumul face un mare ocol pe o curba de nivel pana ajunge intr-o poiana cu o stana pe care o depasim cu noroc, oile fiind plecate. Dupa stana sunt doua izvoare, separate cam de 50-100 m, al doilea fiind o teava de fier cu debit mare si pare mai curat. E recomandabila refacerea rezervelor de apa aici. Drumul incepe sa coboare din ce in ce mai evident, iar la un moment dat da intr-un drum maricel, unde facem stanga. Preferam sa continuam pe drum in ciuda marcajului BA care pare ca o ia in stanga pentru a scruta, dar poteca fiind practic invizibila. Drumul se termina in Valea Dambovitei / Cheile Petrimanului unde da in drumul catre Cojocaru.

In jurul orei 3 suntem in Cheile Petrimanului pe un drum prafuit pe care avem de mers in jur de 3 kilometri. Cheile sunt largi si nu vad pe sectiunea asta vreo formatiune stancoasa, mergem paralel cu Dambovita care arata foarte frumos si ne gandim cum ar fi fost daca aveam o barca cu noi si ne-am da pana in Bucuresti 🙂
Drumul pe asfalt e plictisitor si ne bucuram cand in sfarsit vedem o sageata spre dreapta pe un stalp, indicand traseul BA. Facem dreapta pe un forestier si ne oprim sa mancam. Suntem la aproximativ 900m si urmeaza sa urcam pe vf. Papupusa care cu ai sai aproape 2400m, face acest urcus cel mai greu urcus al traseului. Traseul urmeaza muchia Dracsin, vizibila clar in dreapta noastra.

Plecam pe la 4 tinand drumul forestier, trecem de o exploatare forestiera unde un nene binevoitor ne spune ca in zona este o ursoaica cu pui pe care din fericire nu avem placerea de o intalni. Drumul urca usor si in fata se vad siluetele muntilor din masivul Iezer.. cat avem de urcat pana sus acolo!!! BA lipseste dar apare pe un zid indicand sa o luam spre deapta pe un fel de forestier. Ne delectam cu privelistea Craiului in zare care isi schita silueta de fierastrau iar calcarulul luceste alb, parca ar fi plin de zapada. Incepe sa picure, panta devine din ce in ce mai inclinata, e cald si ne bucuram ca soarele este in nori si picura usor, cred ca ar fi fost devastatoare urcarea asta pe un soare puternic. Ajungem a doua stana a traseului: stana de pe Dracsin. Suntem simtiti de la distanta de caini, dar ciobanii erau aproape si scapam doar cu un latrat copios si escorta descurajanta. Ocolim mult stana si iesim deasupra ei pe un plai inierbat, gata cu drumurile forestiere! Picaturile de ploaie se opresc si iese un soare placut. Urcam asa pana pe vf. Dracsin (1862m). De la varf se continua in stanga, in zare vedem Papusa care se respecta fiind inconjurata de nori. Aici exista in izvor, pe curba de nivel in stanga varfului Dracsin, punctul de reper fiind un bordei de la care se merge catre niste pietre pe o poteca slab vizibila. Izvorul respectiv este o binecuvantare, deja eram cu apa pe sfarsite si ne bucuram de o apa rece si foarte curata. La asemenea altitudine cred ca provenea in totalitate din zapada topita, nu stiu daca izvorul are apa in lunile urmatoare. Dupa ce ne refacem proviziile continuam pe o curba de nivel usor ascendenta urmand o poteca care se intuieste vag printre tufele de rododendron. Zona este senzationala: foarte deschisa iar rododendronul este abundent si seamna mult cu Fagaras sau mai degraba Retezat. Aici totul este frumos si parca nici nu simti nevoia de poteca, dar totusi este schitata una care urca intr-o sa, unde muchia Dracsin se intalneste cu muchia Cascoe. Este si un mic izor in zona asta. Deja se trece de 2000 si zona alpina isi face simtita prezenta. Se continua pe o muchie care trece peste mici cocoase si ajungem pe vf. Papusa (2391m) in jur de 9 fara ceva. Prindem o ultima privire a soarelui care dispare dupa nori lasand locul unei ceti care se ridica rapid din vale. Bate vantul si incepe sa simtim ca e racoare asa ca nu zabovim mult pe varf si ii dam in jos.

Coboram si tot coboram, ajungem la o stana mare unde ocolim foarte larg in speranta ca vom scapa de caini, dar iar avem parte de stresul de a fi latrati si de morcovul ca vom fi muscati. Se lasa intunericul si ajungem in padure unde bajbaim putin dupa traseu dar prindem TG pe care coboram. Coborarea este absolut infecta, dupa atatea ore de mers pare ca nu se mai termina. Auzim susurul apei si in curand se vad printre copaci luminile de la Cuca.

AM AJUNS! Nu stiu cat este ceasul, dar aici gasim lume vesela, foc si muzica. Sunt cei de la Romania Pitoreasca care ne primesc foarte ospitalier, ni se ofera un paharel de tuica si un ceai de sunatoare. Mancam si renuntam la ideea de a intinde corturile, zona fiind plina de kk de oaie. Dormim in podul abia renovat si constatam cat de mult s-a schimbat in bine cabana.

Ne trezim pe la 8:30 si o luam incet spre Voina de unde luam un taxi catre Campulug. Cat asteptam taxiul vedem ceva biciclisti venind de jos, pare foarte fain iar pe drum cu taxiul intalnim si mai multi biciclisti. Sunt de toate felurile, de la cei cu First Bike pana la cei super echipati de Downhill. Voi veni si eu cu bicla aici in curand 🙂

Ajungem in Campulung si ne indopam cu prajituri, suc, chestii de patiserie, bem o bere si ii uram "La multi ani!" Furnicarului. Dupa ceva alergatura prin oras luam un autocar pana in Bucuresti unde ajungem la 6.
 

RT – Vâlcelul cu fereastră, 26 – 27 septembrie 2009

La berea de joi se discuta ce facem in weekend.. Harciogu’ zice ceva de crai: “Valcelul cu fereastra”. Mmm crai, mi-e dor de crai si decid sa vin si eu, usor stresat de genunchiul stang care era inca avariat dupa tura de acum o luna pe Moldoveanu. Oana, Harciogu, Andrei si eu (Ice) planuim sa plecam sambata dimineata, urmand ca sambata seara sa ajunga si Furnicaru cu Neghinita (aka Anuska, aka Ana-Maria). Vrem sa facem Valcelul cu fereastra si apoi fie sa ramanem in Ascutit fie sa o dam in jos la Curmatura. Plecam cu rapidul de Praga pana la Brasov unde alimentam cu niste carnati si ne imbarcam in rata de Zarnesti. Ajungem in Zarnesti unde incepe aventura. Trebuie sa ajungem la Plaiu Foii si cum pe jos era exclus, cautam un rechin. Nu ne agitam prea mult pentru ca suntem abordati de un localnic usor negricios care ne indica un ARO, bun! Mergem la nenea sa discutam si omu’ se mira ca suntem doar patru, el asteptand un grup de 20 de persoane! Ni se rupe sufletu’ pentru cei 40 de lei neimpozabili pe care ii platim, dar asta e, muntele cere sacrificii. Masina arata cam junghi si o ia greu, la a 3-a sau a 4-a cheie, se zguduie serios dar pare ca nu se va dezintegra de data asta. Pe drumul spre Plaiu Foii suntem gazati serios cu gaze de esapament care se strecoara prin gaurile microscopice din caroserie.Ajungem la intrarea in traseu si coboram ametiti din masina de gazat.. afara e usor racoare, cerul e acoperit si ne gandim daca ne va ploua sau nu. Ora ~12.. ne echipam si plecam agale spre Malu Galben. Nu mergem mult si intalnim o turma de oi cu cainii de rigoare, Harciogu’ mormaie nemultumit ceva la adresa mamelor si stramosilor ciobanilor respectivi, prietenii stiu de ce 😀 Trecem fara incidente de turma, ocazie cu care eu constat fascinat ca oile pot fi dresate. Urcam pe grohotisul infect spre Malul Galben, cel putin eu nu am vazut izvorul lui Orlovski, cred ca nici ceilalti. In partea de sus sunt inspirat si urc pe partea stanga a grohotisului, ceilalti vin dupa mine si scapam de o mica avalansa de pietre care cad in viteza de pe versantul din dreapta. “Vine ceva maaaaaaaareeee” striga Harciogu’ si ma lipesc cu stanca, nu am casca in cap si ma fac mic-mic in spatele rucsacului. Vedem/auzim pietrele lovind in partea din dreapta si abia asteptam sa ne punem castile. Abordam varianta de vara (pe lespede) care pare usor naspa la inceput, s-a mai rupt cate ceva pe acolo, dar merge ba. Continuam prin padure unde e si un lant intr-un pasaj mai expus, trecem pe la Adapatoarea caprelor unde nu pare sa fie apa, totul este uscat. Prindem un ritm bun si ajungem repede la Ref. Sperantelor (Ascunsa) unde facem o pauza de masa. Suntem la 1685 m si mai avem mult pana sus, intrarea in creasta fiind la aproximativ 2100 m. La refugiu este un jurnal, rasfoiesc paginile si constat ca inaintea noastra sunt inca trei persoane care fac acelasi traseu.. imi aduc aminte de pietrele de jos de la Malul Galben si sper sa fie cu mult inaintea noastra. Plecam de la refugiu pe Braul Cioranga Mare si ajungem la punctul de interes: Valcelul cu fereastra. Cu gandul la un celebru alpinist care scrisese un RT despre valcelul asta, ajungem cu inimile cat un purice la prima saritoare. Urc primul, nu pare greu dar o iau gresit in dreapta si ma complic.. reusesc sa fac un traverseu spre stanga si ajung la capatul saritorii unde asigur dupa un copac pana urca toti. Continuam pe un grohotis, pana la urmatoarea saritoare care pare ceva mai lunga. O abordez prin partea dreapta pe sub o bolta care imi testeaza abilitatile de contorsionist. Cateva miscari stanga dreapta, evit o zona umeda pe stanca si ajung sus. Aici gasesc un piton dupa care asigur pentru a nu avea incidente. Ne continuam ascensiunea prin valcel si tot asteptam acel horn de vreo 15-20 de metri spalat din RT-ul indicat mai sus. Vine si ultima saritoare pe care o depasim fara sa mai asiguram si vedem arcul valcelului, de unde si numele de fereastra. Eu nu am mai fost aici si admir frumusetea locului, sigur o sa vreau sa mai vin aici. Facem cateva poze, admiram peisajul care incepe sa se intrevada prin plafonul jos de nori. Continuarea traseului este Valcelul cu Smardar, un valcel larg si cu vegetatie. Nu are saritori, urcam pe un grohotis destul de stabil si avem timp sa facem poze. Vedem in stanga o stanca ascutita: Arcul de la Amvon. De aici vedem in jos si celebrul caninon Cioranga Mare.. arata impresionant si sper sa il fac vreodata. Traseul continua pe niste brane si in curand vedem Refugiul Ascutit. Terminam traseul nemarcat si ajungem in traseul de creasta (PR), trecem pe langa Ref. Ascutit (2150 m) si decidem sa o luam pe Lehmann spre Curmatura. Pe creasta se mai risipesc norii si dam si de soare. Coboram in Curmatura, cam stresati de genunchi dar ajungem bine la cabana, pe la aproximativ 7 P.M.. Mancam, bem ceai si ii asteptam si pe cei doi care urmau sa ajunga la Curmatura. Comand o MBS dementiala care le face pofta si celorlalti. Avem parte de o seara placuta in Curmatura, la o masa vecina fiind mare animatie: chitareala si o voce care lasa rani adanci pe timpanele noastre sensibile. Ajung si Furnicaru si Neghinita, ultima purtand o bluza superba. Cabana e plina si nu mai sunt locuri, ne retragem la culcare pe la ora 10. Ne instalam intr-o camera neincalzita si ma bucur ca intre mine si Neghinita este Andrei pe post de tampon. Nu scap totusi de o lupta corp la corp din care cel mai mare si mai puternic a iesit inca o data castigator 😛 Neghinita continua seria atacurilor si il chinuie pe Furnicaru, tipete, galagie.. mai barfim, mai spunem bancuri (din seria Ala-Bala-Portocala).. dintr-o camera de vis-à-vis se aude cantand frumos la chitara. Adorm… Zzzz Zzzz A 2-a zi ne trezim tarziu, lenevim la micul dejun si plecam pe la 10 de la Curmatura. E cam tarziu si schimbam traseul de coborare: vom cobora direct pe Crapatura (BG). Afara e frumos si Oana, Andrei si cu mine vrem sa mai facem miscare: ne propunem sa urcam inca un o mie opsute miar: vf. Piatra Mica (1816 m). Facem o tura rapida fara ruscac pana pe varf si ne intoarcem in saua Crapaturii. Incepem coborarea.. bleah.. infect grohotis, sper sa il evit in urmatoarele coborari din zona Curmatura. Coboram si parca nu se mai termina odata grohotisul.. dar cum totul are un sfarsit, il terminam si dam in niste plaiuri insorite care coboara lin spre Zarnesti. E soare, cald si parca ar merge o leneveala in iarba, dar timpul ne preseaza, avem tren spre Brasov in jurul orei 3. Coborarea spre Zarnesti imi alimenteaza cu semnal telefonul mobil si primesc un telefon de la un vecin care nu are ce face 😀 Aflu ca e in Predeal si ii zic ca am sucombat prin Piatra Craiului si ca ma tarasc cu ultimele puteri. Il aburesc si omu vine sa ma ia din Zarnesti 🙂 Ma despart de grup in giratoriul din Zarnesti si astept vreo 30-40 de minute pana vine soferu 😀 In Bran era Ravasitul Oilor.. ce mios.. uuu…mmm… demential, ne ploua in gura si facem o escala la Cheile Gradistei pentru o pastrama.

Poze aici.

RT – Creasta Baiului cu bicla 20.09.2009

Sambata seara, ora 9… lucrez… au cazut variantele de iesit undeva duminica, se profileaza o zi de diminica muncitoreasca in Bucuresti, bleah. Suna telefonul, o voce feminina: “Mergi in Baiului? Cu bicla!” Urmeaza discutii despre transport, traseu.. si zic un “DA” cam cu jumatate de gura, stiind ca e putin probabil sa gasesc suport de bicla, iar varianta “tren” nu ma incanta. Dau cateva telefoane, nimeni nu are suport! Incerc sa caut o persoana cu masina cu portbagaj mare dispusa sa vina in tura, dar ora tarzie nu imi da prea multe variante.. pare clar: nu pot merge in Baiului, ma resemnez si ma gandesc ca muntele o sa ramana tot acolo. Tarrr.. aceeasi voce feminina imi da o veste buna: s-a gasit un suport de bicla si pentru mine, URAAA! Mersi H, dau o bere 😉 Situatia se schimba la 180 de grade, mergem in Baiului! Imi trec prin minte toate problemele biclei cu care merg, urmeaza o munca de reparat bicla pana pe la 2 noaptea, dar merita: bicla acum e OK si pot dormi linistit. Duminica ora 9:30.. sunt in Crangasi. Pregatim masina si plecam spre Sebastian sa incarcam si ultima bicla. Timpul trece foarte repede si incep sa ma gandesc ca e cam tarziu si nu o sa facem prea multe chestii acolo, sper macar sa fie vreamea buna. In sfarsit.. pe la 11 si ceva plecam spre munte, componenta fiind: Mihaela, Baubau si subsemnatul, Ice. Planul este: creasta baiului, pe bicla, urcare din Azuga, coborare in Posada.Iese si soarele si incep sa cred ca meteoromania.ro a nimerit-o cu prognoza meteo. Ajungem in Azuga, e soare, caldut, adie usor vantul cat sa te racoreasca, vremea tine cu noi. Ne echipam si incepem sa urcam pe drumul catre telegondola. Un bastinas se ia la intrecere cu mine si “ma face” 😀 F**K, ma uit cu ochiii injectati la el si imi promit sa ies mai des cu bicla pe la munte 🙂 Drumul pare scurt si ajungem la telegondola, Mihaela vrea sa urce in stil aplin.. si are castig de cauza in ciuda puternicei opozitii masculine majoritare 😛 Urcam prin forte proprii si asta ne place. Incerc imposibilul: sa urc in sa, dar dupa nici 10m trec la procedeul “impins bicla”.. rampa e mare si ne cam dam sufletul pe ea. Urcusul devine infect cand dam de un mare sant care ne cam incurca, pamantul este ravasit de senilele escavatorului si urcam anevoie. Prindem din urma doua familii care urcau , ocazie cu care ne amuzam de discutiile lor si suntem admirati pentru ceea ce vrem sa facem. Ajungem la finalul partiei si dam in drumul forestier de sus. Aici vedem niste biciclisti coborand pe un drum in directia Azuga-Predeal, noi aveam sa mergem in partea opusa. Peisajul este fain, se vad Bucegii intr-un maroniu placut.. cu gandul la iarna incep sa ii acopar cu zapada, dar arata frumos si asa. Facem o sedinta foto, tragem aer in piept si plecam in sa, de aici incepe pentru noi creasta. Mergem pe Culmea Urechea, drumul trece pe langa varfurile Urechea (1715m), Cazacu (1754), Baiutul (1826m), Baiul Mic (1834m), Baiul Mare (1895m). Pana aici in general urcam, ne descurcam bine si majoritatea pasajelor le facem pe bicla. De aici, urmeaza coborarea, dam la pedale mai rar si nu ne mai opunem gravitatiei. Prindem cateva portiuni de drum neted si fara pietre pe care coboram bucurandu-ne de viteza. Apar si norii, ceata.. si peisajul se duce. Suntem in ceata si nu mai stim exact pe unde suntem, dar vin iarasi coborari si ii dam teava. Incepe sa se lase seara si tot nu stim pe unde suntem. Drumul se nasoleste si incep pietre care pe mine ma enerveaza cumplit, raman in urma si abuzez masiv de frane. Discurile frig si incep sa ma doara mainile de la stransul manetelor de frana. Incep sa ma gandesc ce buna era o frana de motor si spiritul ingineresc incepe sa invadeze neuronii, oare cum s-ar putea face o frana de motor pentru bicla? Nu dureaza mult, iau cateva pietre care ma zdruncina serios si revin la realitate. Coboram.. Coboram.. oare unde ajungem? Apar primele garduri.. primii caini.. si in sfarit primii oameni. Intrebam.. si aflam ca am depasit Posada.. si suntem in raza Comarnicului.. JEEEEZ.. Masina pare la ani lumina de noi. Drumul se schimba in asfalt si ne face plimbarea mai usoara, pana la setul de serpentine.. dam in niste serpentine care storc din noi toata energia care mai era.. dar merita: dupa urcus, urmeaza o coborare dementiala.. noaptea.. curbe.. fara masini.. asfalt OK. Incep sa ma enervez ca am frontala pe “low” si abia vad in fata, dar nu imi vine sa ma opresc sa ii maresc intensitatea, placerea vitezei e prea mare. Dupa o coborare care ne-a facut sa uitam de chinurile urcusului ajungem in final in Comarnic. Era trecut de 9 seara, frig, cocalari. Baubau face autostopul si dupa vreo ora, apare si recupereaza doi ursi ingehtati. Drumul spre casa decurge normal, fara chestii deosebite, poate doar doua premiere: prima data cand conduc un diesel si consemnam spatiul maxim inregistrat vreodata pe bancheta din spate, in masina lu’ Baubau. Ajungem in Bucuresti tarziu, dupa 12 noaptea. Opresc masina in Crangasi, dam bicla jos, urc in sa si ii dau teava pana acasa, cu gandul la berea din frigider si ceva hamsie prajita cu mujdei si mamaliga.. yummy! Poze pe site. ice