Author Archives: bog

Dobrogea revisited – 29-30 martie 2008

De data asta, am ales sa ajung prin locurile prin care nu reusisem sa ajung data trecuta..
 
Astfel, in ordinea cronologica: [prima zi] Petrom Medgidia, Cheile Dobrogei (discutie cu ciobanii), manastirea Colelia (discutie cu maica stareta, care a fost extrem de amabila si ne-a invitat la o ciorba si o mancare de fasole), incercare nereusita de a vizita pesterile dintre Targusor si Gura Dobrogei, cetatea Histria, plaja de la Corbu, plaja de la digul din Navodari; [somnic si papa] Constanta; [a doua zi] OMV Constanta 2, Vama Veche, simigerie Mangalia, Adamclisi, manastirea Pestera Sfantului Apostol Andrei, manastirea Dervent, bacul la Chiciu.
 

 
Remarci: Cheile Dobrogei foarte dragute, manastirea Colelia in completa refacere si o comunitate plina de viata, tot respectul pentru colectivul de maici de acolo pentru ceea ce au putut sa realizeze intr-un timp atat de scurt, la Corbu se gasesc o groaza de scoici, atentie insa la drum; la Navodari, la dig, sedinta foto cu pescarusi; in Mangalia, ca de obicei, aceiasi covrigi extraordinari de buni; la manastirea Pestera Sf Apostol Andrei, foarte fain, pacat ca erau extrem de multi oameni, (ma gandesc ca de Florii va fi arhiplin locul); in schimb drumul bun, asfaltat pana acolo; pestera foarte de efect; in schimb, manastirea Dervent a mers mult mai bine la suflet.. si locatia, si linistea de acolo, chiar si povestea, extrem de faine..
 
Toata povestea cu bacul a tinut cam o ora (cat am asteptat plus cat a durat traversarea efectiva), iar distractia costa 20 de lei de masina. Cel mai interesant mi s-a parut, de altfel ma asteptam oarecum, ca sa ajungi la bac, mergi pe o sosea care are si pe dreapta si pe stanga gard, adica pamant bulgaresc, si treci la cativa zeci de metri de blocurile din Silistra.
 
Vreme faina, soare, cu vant puternic in Vama si la Colelia. Norii si-au facut aparitia doar in a doua zi dimineata. Deja cand plecam din Constanta se cam risipeau..
 
S-a condus ceva peste 800km, s-a consumat sub un rezevor..

Piatra Craiului – Hornul Gainii 21 – 23 marie 2008

Am plecat vineri dupa-amiaza cu tinta sa facem un traseu catre creasta Pietrei Craiului. Am ajuns la Botorog, unde am lasat masina. Si am inceput sa urcam catre Curmatura. Dupa nici trei sau patru serpentine, in spatele nostru a rasarit luna. Plina, cu un cer care s-a curatat de nori in timp ce noi am urcat de la Botorog pana la prima bancuta. Nici nu a fost nevoie de frontala, stiind drumul, iar lumina lunii fiind mai mult decat suficienta; oricum Bob isi uitase frontala si parazapezile.. In poiana Zanoaga am zabovit putin, uitandu-ne ca viteii la creasta luminata de luna si bodoganind ca nici unul dintre noi nu isi adusese macar un mic trepied. Dupa inca partuzeci de minute am ajuns la Curmatura, unde am fost intampinati cu 'Ola!' de un grup de spanioli, de fapt spaniole, ca baieti erau doar vreo doi sau trei. Am mancat si ne-am bagat la somnic, in camera fiind singuri.
 

 
A doua zi (sambata), ne-am trezit lejer, am mancat binisor, am umplut termosul, am cerut relatii despre traseu si am pornit! Tinta noastra a fost Hornul Gainii (la care se ajunge din traseul Lehmann, cand acesta face un viraj puternic la stanga, in sus se vede un grohotis – vizibil si de la cabana – se depasseste grohotisul si se ia pe jgheabul din stanga pana la limita padurii). Am ajuns cu bine pe jgheab, am inceput sa urcam pe la marginea padurii, am avut o mica tresarire de inima cand s-a rupt o bucata de zapada sub noi, dar am stat bine in bocanci si nu s-a intamplat. Pentru ca Bob nu era sigur ca pe acolo trebuie sa urcam, am coborat la inceputul jgheabului si am incercat jgheabul din dreapta; moment in care ne-am cam infundat si Bob l-a sunat pe Ciprian, amicul lui din Salvamont, care ne-a dat detaliile necesare continuarii. Am inceput sa urcam din nou jgheabul, de data aceasta pe langa peretii de stanca. Cand mai aveam o treime, ne-am gandit ca ar fi bine sa o taiem putin peste niste semi-trepte de stanca inierbata.. Dupa ce ne luptat destul de serios cu catararea pe stancaria respectiva (eu ajunsesem oarecum la capatul rabdarii), am dat in padurea de sub creasta, de unde am inceput sa inotam prin zapada. Am mai urcat vreo treizeci-patruzeci de minute si am ajuns in saua dintre vf Turnul si vf Padina Inchisa. Am mai mers pe creasta, mai erau cel putin doi oameni in fata noastra, pana pe varful imediat urmator vf Padina Popii. Destul de mult vant in creasta, iar cativa nori amenintatori, ne-au facut sa ne razgandim a mai ajunge in Ascutit. Asa ca ne-am intors si am coborat la cabana pe traseul Lehmann (Saua Padinei Inchise – Curmatura), traseul cu cateva expuneri mai sexy, depasite bineinteles cu succes de experienta noastra!! La cabana, ritualul obisnuit, pregatit ceai, incalzit mancare, mancat, baut ceai mult si o bere. In ziua asta vremea a fost buna, nici soare intens care sa rupa zapada, dar nici frig, doar vant destul de puternic sus in creasta. De data asta, camera a fost plina, focul s-a facut tarziu si am avut si cativa spiritisti (petrecareti) care au ajuns mai tarziu in paturile lor.
 
Duminica, iar ne-am trezit lejer, am mancat si ne-am facut bagajele, tinta fiind Piatra Mica. Destul de obositor urcusul pana in saua Curmatura (eram cu rucsacii plini) si destul de dificile, cel putin pentru mine, doua sau trei pasaje de gheata pe urcare. Vant foarte puternic in anumite portiuni, avand probleme serioase de echilibru. Am ajuns in platou, unde am facut baie la amandoua picioare, regretand ca nu mi-am pus mai devreme parazapezile. Zi senina, soare puternic, a facut ca zapada de pe platoul si de pe partea de coborare sa fie foarte apoasa si moale. Coborarea a fost destul de dificila in prima parte, datorita combinatiei dintre zapada apoasa si gheata pe dedesubt, dar ne-am descurcat destul de OK. Am facut o pauza in poiana Zanoaga, pentru un pictorial cu branduse si ghiocei. Peste alte cincizeci de minute eram din nou la Botorog. Pe drum, Bob s-a intalnit cu un amic pozar care venise la fotografie de animale. Omul acesta i-a confirmat lui Bob, ca ceea ce vazuse el in momentul in care am iesit din Hornul Gainii, trebuie sa fi fost un cocos de munte.
 
Zapada buna in prima zi de urcat (sambata) si destul de odioasa in a doua zi (duminica). Vreme foarte buna pentru ce ne-am propus noi. Din punctul meu de vedere, o tura extrem de reusita!
 
Pentru mine a fost prima tura pe care am petrecut-o integral in plastici (a durat un pic pana m-am obisnuit). In rest, extraodinar de fain sentimentul pe care il ai cand esti proptit in perete, nu vezi continuarea si esti constient de faptul ca nu ai cum sa te intorci, ca trebuie sa urci in continuare.
 
O sa urmeze si pozele, dar asta mai incolo.
 
Participanti: Cristian Boboc, Bogdan Visinescu

Incercare de RT – Dobrogea

Astfel,

A fost vorba de o tura ceva mai lunga cu masinile (950km) pe traseul:

Bucuresti – Cernavoda (la stanga) – Capidava – mtii Macin – Macin – Niculitel – manastirea Cocos – manastirea Saon – manastirea Cilic Dere – Tulcea (somnic) – Babadag – cetatea Heraclea (Enisala) – cetatea Histria – Vama Veche – 2 Mai (micul golf – Sea Temple) – Bucuresti.

A fost o tura destul de obositoare, cel putin pentru mine, care in noaptea de dinainte dormisem doar o ora jumatate, am consumat doua rezervoare de benzina, dar din punctul meu de vedere a meritat fiecare clipa.

Pe scurt, primul obiectiv a reprezentat oprirea din parcarea de pe autostrada unde s-a mancat putin, asa de dimineata, s-au schimbat echipajele intre ele si m-am dat rotocolu’ putin cu ionut. Urmatoarea oprire a fost la cetatea romana de la Capidava; dragut, brat de Dunare sub soare caldut de primavara. Dupa asta ne-am oprit undeva pe drumul dintre Cerna si Macin ca sa urcam pe un delusor si sa admiram cate ceva din muntii Macin. Am fi vrut sa mancam in Macin sau Niculitel, dar nu am gasit nimic de incredere. S-au vizitat apoi manastirile Cocos, Saon, Cilic Dere (daca sunteti in criza de timp, eu

zic ca puteti sa ratati Saon; celelalte doua ar trebui sa fie oarecum obligatorii, sau cel putin Cilic Dere). In  Tulcea am gasit cazare la pensiunea ‘Casa albastra’ pe malul lacului Ciuperca. Seara am iesit sa luam cate ceva de la magazin si am nimerit peste monumentul inchinat

independentei, un punct de belvedere ce nu ar trebui ratat.

A doua zi am vizitat cetatea Heraclea de langa Enisala, cu vedere superba catre lacul Razim si discutii cu un cioban si un locuitor din Enisala la barul din localitate (Brotacel). apoi cetatea si muzeul de la Histria. Urmatoarea oprire a fost la Vama Veche, cu plimbari pe

plaja, adunat de scoici si sesiune foto. Desi Vladutz n-ar mai fi vrut sa ne mai oprim si in 2 Mai, eu am facut-o si am descoperit ca la ‘micul golf’ este deschis un restauran, Sea Temple. Asa ca Vladutz a facut cale intoarsa de la Mangalia ca sa mancam cu totii. Orele fiind inaintate, am renuntat la variant cu intoarcerea prin Negru Voda/Adamclisi/Ostrov/Calarasi si am ales varianta clasica.

Drumurile pe care am fost au fost toate foarte bune, am tare bine. Mai putin drumurile catre cele trei manastiri din prima zi, unde, daca se merge cu atentia marita, se ajunge la liman.

Orisicat, daca intereseaza pe cineva, bacul de la Ostrov (Chiciu) este deschis in intervalul orar 7-22, cu curse din jumatate in jumatate din ora [punct trecere bac Chiciu – 0242/312397].

Puncte de interes in Dobrogea ar mai fi, pe langa Adamclisi si manastirea Dervent, Cheile Dobrogei si fosta manastire Colelia. Dar toate astea in tura urmatoare, care nu este chiar asa de departe.

numai de bine,

bogdan