Albișoara Gemenelor – Creasta Picăturii – Valea Alba 17.03.2008

A fost o data ca niciodata un sfarsit de saptamana in care m-am hotarat sa urc pe Albișoara Gemenelor. Cum majoritatea oamenilor cu care merg deobicei pe munte erau ocupati cu alte dileme existentiale, apelez la Mihai din Busteni. As fi vrut sa urc de sambata, Mihai nu poate, deci amanam tura pentru ziua de duminica. Este sambata seara, ajung in Poiana Tapului pe la ora 19.00, cu un personal, ma cazez la Mihai si pana la ora 24.00 ne uitam la filme. Trezirea se anunta la ora 6.00, dormim pana la ora 6.30.

Este ora 7.00, iesim pe poarta casei, vremea este minunata si soarle rasre peste crestele muntilor,presimt ca totul va fi bine, ma inselam. La 8.00 suntem la Caminul Alpin si pornim catre Valea Alba, Mihai imi dezvaluie o alta poteca pe care pot ajunge in punctul numit La Verdeata, gasim ascuns, intr-o pestera, un rucsac ticsit cu echipament, il lasam acolo.

Si ajungem la verdeata, sin peretele vaii albe niste alpinisti ne saluta, nu ii vad, dar ii aud, ii salut la randul meu, ei raspund. Este ora 9.30, pornim catre Albisoara Gemenelor, zapada este inghetata, este bocna, dar lui Mihai ii este teama de avalansa, vrea sa se intoarca, il conving sa mearga mai departe, intru in firul albisoarei si incep sa sap urme, soarle straluceste pe cer, vremea tine cu noi, Mihai vrea sa se intoarca, il intreb de ce, nu il inteleg, vreau sa il ajut dar alege sa coboare, imi lasa coarda si ma lasa si pe mine, eu decid sa urc sa escaladez singur firul ingust al albisoarei.
 
Multe ganduri trec prin mintea mea, majoritatea referitoare la persoanele dragi sufletului, si urc pe zapada inghetata, pe panta abrupta, peste saritorile albisoarei. Crede-am ca totul este acoperit, asea fusese anul trecut, anul trecut aveam de luptat doar cu zapada, acum pereti abrupti rasareau in fata mea, nu am recunoscut acest fir abrupt, am crezut ca ratacisem calea, dar eram pe drumul cel bun, un drum presarat de grele incercari.
 
Primul obstacol serios, se prezinta sub forma unei saritori acoperite cu gheata, o saritoare brazdata de o fisura evidenta, o saritoare prevazuta cu piton de asigurare, dar eu eram singur, cine sa ma fileze, cine sa stie de mie, si trec peste acea saritoare folosind piletii tehnici, ii plasez intr-o placa de gheata si ma trac cu toata puterea, sub mine vad haul ce parca vrea sa ma inghita, o falsa miscare si totul s-ar fi terminat, dar reusesc sa ajung la o panta de gheta ce rasarea inaintea mea.
 
Cel de-al doilea obstacol este reprezentat de un horn acoperit cu zapada, il trec folosind tehnica ramonajului, Anca ma suna, ii raspund, cu picioarele sunt pe un pereete cu capul pe celalalt, cu mana tin o priza, cu cealalta mana tin telefonul, aveam nevoie de acel telefon, si trec de acel horn, mai am putin pana in creasta Picaturii, prea putin si totusi atat de mult. Ajung astfel la al treilea obstacol, obstacol reprezentat de o plac spalata, o trec cu greu, sunt mult prea obosit, dar o trec si ajung in Creasta Picaturii.
 
Un strigat de bucurie brazdeaza cerul, din Peretele Vaii Albe se aude BRAVO, m-au vazut, m-au fotografiat, alpinistii aflati in perete ma felicita si eu sunt bucuros, fac o rugaciune, si pornesc catre Valea Alba, urc Creasta Picaturii, asjung la Crucea de pe Caraiman, si se porneste un vant teribil, batea cu peste 60km/h, aproape ca ma tranteste la pamant, ceata coboara asupra mea si devin din ce in ce mai obosit, ma gandesc la caldura unor brate dragi si merg mai departe, ajung la Valea Alba si cobor, zapada este moale mult prea moale, pericolul de avalansa pandeste, incep sa fug, intr-o jumatate de ceas sunt in punctul numit La Verdeata.
 
Ma intalnesc cu alpinstii din Peretele Vaii Albe, au incercat sa faca fisura, stiti voi care fisura, au esuat sunt mult prea tineri,mult prea plini de viata, ma servesc cu o supa, ei sunt din Cluj, aveau tren la ora 21, coboram impreuna. Gasesc un rapid ce pleaca la ora 16.40 spre Bucuresti, imi iau adio de la noii mei prieteni si decartez o suta de mii la nas, in cateva ore sunt acasa, si sunt fericit, poate pentruca sunt in viata.A fost de vis.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *