Retezat, Refugiul Gentiana: 10-12 decembrie 2010

Iar nu am nici un chef sa merg la munte dar de data asta nu din cauza ca am vreo presimtire ci doar din cauza ca sunt zgarcit si mi-e lene. Dar Vladut reuseste sa ma convinga promitandu-mi ca la cabana or sa fie o gramada de fete, iar fraierul de mine a pus botul la fel cum pun botul si fraierii  aia care se arunca in aer cu gandul la cele 72 de fecioare care ii asteapta in ceruri. (Neghinita sa stii ca nu m-am dus la cabana ca sa agat, ca mie mi se pare extreme de lame sa mergi la munte si la cabane doar ca sa agati ceva, eu m-am dus cu gandul ca mai schimb o reteta cu fetele de acolo, sa mai schimbam o vorba despre vreme, despre munti. Adica sa socializez un pic asa cum fac toti oamenii de munte cand se intalnesc).

Pe la 10 seara ne intalnim la gara acolo unde ne intalneam in vremurile bune cand mergeam exclusiv cu CFR-ul. Carnatul de Vladut se gandeste sa faca si el o fapta buna si cumpara bilete si pentru cei care inca nu sosisera si apoi imparte locurile dupa bunul plac. Astfel ca Lolek soseste cu falca in cer si una in pamant amenintand ca ea pleaca acasa. Eu imi iau precaut berea in mana de frica sa nu o arunce spre Vladut (noi eram deja la Spring Time unde ne incalzeam cu o bere la sugestia lui Marius care parea a fi pus pe fapte mari).

Maria C., fina cunoscatoare a psihologiei femeilor, o calmeaza relativ usor  pe Lolek si pornim sa ne ocupam locurile in tren. Suntem 11 oameni, Vladut, Livia, Lolek, Maria C, Maria M, Iulian, Marius, Eugen, Mirela, Ionut si eu. Iulian, Maria M si Lolek sunt intr-un compartiment iar restul in altul. Eu fiind cu inca 7 in compartiment nu am vorbit prea mult (deocamdata am ajuns la performanta sa  vb cand sunt maxim 4-5 persoane aflate langa mine), am scos sticla de vin din dotare am luat cateva gaturi si apoi toata noaptea m-am chinuit sa atipesc pe scaunele alea incomode.

Sambata dimineata chiuni ne dam jos din tren si asteptam sa soseasca rechinul care urma sa ne duca la Carnic. Acesta soseste in curand, ne aliniaza ca la gradinita si nu lasa pe nimeni sa urce in microbuz pana nu ia el personal rucsacul si il aseaza pe interval. Pe traseu  Eugen incearca sa identifice locul unde a incercat un rapel cu masina intr-o tura anterioara. Pe drum este un pic de zapada si de cateva ori microbuzul derapeza controlat dar ajungem cu bine la destinatie.
Ne echipam cu parazapezi desi zapada nu are mai mult de o palma si pornim agale spre Gentiana.

Marius si Maria C sunt in fata, urmati de mine si de Vladut cu Livia. In curand ajungem la o bifurcatie unde ar trebui sa parasim forestierul si sa urmam poteca prin padure dar trebuie traversat un parau plin de bolovani acoperiti cu gheata si dupa cateva incercari renuntam si decidem sa mergem spre Gentiana trecand si pe la Cabana Pietrele.
Ajunsi la cabana incerc si eu marea cu degetul si le propun sa ne cazam acolo dar fara succes asa ca ne limitam sa comandam niste ceaiuri calde si cate ceva de mancare. In sala de mese este frig iar noi suntem putin transpirati motiv pt care ne scurtam cat putem de mult sederea si pornim spre Gentiana.

La Gentiana ne intampina un cabanier mai varstnic pus pe glume care ne indruma catre pod si isi exprima dorinta de a nu sta pe capul lui sugerandu-ne sa profitam de vremea insorita si de faptul ca altii in fata noastra au facut deja urme.
Majoritatea ii asculta sfatul si pleaca pe traseu. Eu sunt pe langa faptul ca sunt obosit nici nu prea ma inteleg cu bulangiu` de Romica, genunchiul meu, si decid sa trag un pui de somn. Eugen care la randul sau avea probleme cu glezna decide acelasi lucru numai ca spre deosebire de mine el nu si-a adus sac de dormit si prin urmare incercarea lui de somn se transforma intr-un tremurat spasmodic.
Dorm 3 ore pana cand se intorc baietii  de pe traseu si aflu de la ei ca au mers pana la lacul Pietrele si apoi s-au intors din cauza zapezii inghetate. Din nefericire pentru Maria M, Iulian a venit echipat cu coltari si piolet si prin urmare ei urca pana in saua Bucura, de altfel ei au sosit ultimii la cabana cand déjà noi terminasem tot vinul.
Coboram in sala de mese, bem un ceai cald, mancam, bem vinul adus de mine si apoi din cauza frigului din sala de mese urcam in pod unde este doar putin mai bine. Ne lipim de soba, bem 2-3 beri cumparate de Marius si de Vladut de la Pietrele si in jur de ora 19 ne bagam la somn pentru ca ramanem fara bautura si e frig. Ne trezim dupa 12 ore.
Mancam, bem un ceai si plecam spre Carnic. Pe drum picam aproape toti in fund. Ne mai oprim cateva minute la cascada O Laie si in jur de ora 11:30 suntem jos. Vine nenea cu microbuzul, ne aliniaza, ne imbarca si plecam.
Ajunsi la gara din Subcetate Lolek nu mai are stare si decide sa nu mai astepte sa ii ia nenea bagajul numai ca isi agata rucsacul de scaune si ne blocheaza cateva minute bune pe toti. Soferul sta cu mainile in san si cu o privire dezaprobatoare mormaie ceva gen "v-am zis eu sa ma lasati pe mine". Intr-un final reusim sa evadam si noi din microbuz si ne inghesuim la Scumpy SRL sa cumparam tot stocul de mandarine.
Paine nu mai aveau asa ca imi dau toti banii pe care ii mai am pe o sticla de Hategana si o punga de seminte ca sa avem activitate pe tren.
In tren nimerim intr-un vagon deschis cu cate 5 locuri grupate prin urmare vorbesc. Mai beau o bere mai rontai o samanta mai povestesc ceva. In curand uit ca am tendinte autiste si chiar cer de mancare celorlalti. Nu-mi mai e rusine deloc, mananc si de la Eugen si de la Maria si de la Iulian.
Nici nu simtim cum trece timpul.
Din pacate la Videle se strica locomotiva si incepem sa simtim din plin cum trece timpul. CFR rulz, pastele masii.
Cu doua ore intarziere ajungem la Bucuresti unde din fericire pentru mine Kilo o astepta pe Maria. Sunt baieti de treaba si ma duc si pe mine pana acasa.
 
A fost o tura foarte frumosa si nu neaparat din prisma traseelor facute ci a atmosferei. Eu personal m-am distrat si nu-mi pare foarte rau ca am mers.
 
Si ca sa continui cele spuse de Alinutza saptamana trecuta iata o mica lista cu invatamintele trase dupa aceasta tura :
 
-Nu mai plecati fara saci de dormit si izopren la voi ca nu stiti prin ce paturi ajungeti sa dormiti si cat de cald se face la cabana.
Niciodata sa nu va incredeti in ceilalti ca or sa aduca bautura.

P.S. Andrei daca ma mai blestemi vreodata sa raman  fara bautura la cabana te ia mama naibii, auzi?!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *