RT Varful (2B) si Creasta Picaturii (3A) 26, 27 septembrie 09

story by Babau Echipe: Iulian Florea cu Mugurel, eu cu Hike O tura mult ravnita planuita si incercata inca de anul trecut, neizbutita insa din cauza ratarii intrarii, planuita si amanata in mai multe randuri anul acesta si reusita intr-un final, nu fara peripetii. Reportata de saptamana trecuta, am pandit prognoza meteo de week-endul acesta si am zis ca acum ori niciodata. Ultimele detalii stabilite vineri dupa masa; planul de plecare pentru samtata dimineata la 6 fara 10 de la Romana cu Florica cu masina si intalnirea cu Mugurel in Busteni la gara. De vineri seara am inceput sa rumeg RT-uri si planuri cu Hike, care casca in telefon si vrea sa se bage la somn la 8 sa doarma pana la 1 (?) sa mearga la cumparaturi sa isi faca sandwich-iuri si sa se culce la loc. Dubioasa treaba, dar ce sa-i faci, nu intervii in metabolismul omului. Ma rog, discutiile se contureaza in preajma a 3 RT-uri – unii au facut cu succes toata treaba prin iunie, au plecat la 6:30 de la Kalinderu si au iesit seara la 9:45 (conform obiceiului in iunie in preajma orei asteia inca e ceva lumina); pe altii i-a plouat si i-a fulgerat acu la inceputul lui septembrie, si altii tot prin iunie au facut bivuac undeva putin mai jos de Strunga marelui V. Incurajatoare informatii; am un print dupa o descriere de traseu din Cristea, ramasa de la incercarea de anul trecut, gandurile brave de la Hike si incep sa pozez harti si pasaje din RT-uri care si-au gasit mai tarziu utilitatea. Avand in vedere ca ziua e scurta, intrarea greu de nimerit nu aveam convingerea ca o sa iasa si creasta.Asadar, intalnirea la 6 fara 10 cu scara de la Romana, pe la 6 coboara si Somnorosu’. Bagam rucsacii in portbagajul masinii lui Iulica care ne astepta studios in fata la ASE. La mine s-a taiat firul ca am facut touchdown pe bancheta din spate si m-am mai trezit la Busteni in gara, a venit si Mugurel, am tras masina la Kalinderu si cred ca era in jur de 9 cand am plecat (da, cei care reusisera in iunie plecasera la 6:30). Suim in sus pe langa partie, facem dreapta pe cruce rosie si tot inainte pana dam de Seaca, intram pe ea si urcam vreo 10 minute pana la o prima saritoare mai serioasa unde e si o poteca pieptis in dreapta; incepem sa o luam pe coasta, trecem niste valcele si dam in Valcelul Picaturii, abrupt si plin de vegetatie umeda ca o jungla. O tinem inainte, devine spalat si stancos si facem dreapta pe o branita pe care o trecem legati in coarda avand in vedere ca e cam ud pe aici si nu are rost sa riscam. Nu mult in fata e locul pe care l-am ratat anul trecut mergand mai departe si infundandu-ne. Asadar, locul e marcat cu o sageata rosie si ne conduce incet printr-un culoar de stanca si pomi pe deoparte in care aproape raman intepenit. Pe alocuri destul de expus si curand recunoastem firida din descrieri – Grota Picaturii. Urmeaza o zona scurta de escalada catre dreapta pe care o deschide Florica, urmat de Mugur, Hike si eu. In scurta vreme ajungem in Braul de sus al Picaturii pe care il parcurgem catre dreapta. Aici ne readunam cu totii si de data asta Mugurel e cel care deschide calea. Dispare rapid intr-o tufa mare de “leustean”, boschetul il inghite si pe Iulica, Hike icneste pe acolo si deja incep sa am ganduri negre cu privire la tufa carnivora. Imi vine randul si cu batai de inima ma pun pe treaba, ajung aproape sus in dulcele stil tractiuni in bucle si recunosc din pozele premergatorilor Fereastra Picaturii; ne tragem rapid in doua poze si urcam in sfarsit pe varf – 1910 m. O scurta pauza de incercat sa ghicim peisaje prin ceata deasa. Ne amuzam citind din Maestrul Cristea si privim in gol prin ceata incercand sa regasim cu ochii mintii privelistile descrise. Pentru scurte momente ni se arata mai departe Vf. Strungii Mari. Pregatim rapelul cativa metri mai jos si primul pleaca Mugurel; urmeaza Iulica, eu si Hike; din pacate decizia de a da toate cele 3 rapeluri dintr-o bucata conduce inevitabil la blocarea corzilor din cauza frecarii. Tragem vreo 10 minute de ele fara succes. Hike e cel care paraseste “comfortul” strungii si urca in spagat pe ambii pereti pana dispare pe prima terasa. De aici a durat totul cred vreo 40 de minute pana a reusit sa recupereze corzile si numa el stie ce cascadorii a mai facut pe acolo. Suntem in contratimp caci e in jur de 4, se ridica multa ceata si se pune problema san e retragem de aici, insa curiozitatea negraita a fiecaruia ne conduce pasii mai departe. Urcam diagonal inspre stanga pana intr-o mica regrupare; Iulica o ia inainte, coarda se consuma metro cu metro si comunicam greu. Hike o sterge pe un traseu catre dreapta si se urca pe niste tampenii de fetze de tot c****tul. Schimbam formatul echipei si nefericitul care il urmeaza e Mugurel, fara nici o posibilitate de a devia de la traseul cozii de soarece lasate de Hike. Eu il urmez pe Iulica, regrupam si ajungem cu totii pe varful Strunga Mare. Ceata s-a mai dus si in fata se disting clar cele doua turnuri ale Albisoarei ce le poarta si numele. Rapelam la baza lor si le ocolim prin dreapta si ajungem la baza Fetei Inalte – destul de abrupta dat cu multa vegetatie si abordabila. Mugurel deschide calea si il urmam curand. Intampin dificultati in ultima portiune il atentionez pe Hike sa tina ca la ridiche si decid sa urc in stilul coarda fixa si tractiuni, la un momentdat raman intr-o mana pentru vreo secunda deajuns sa se inegreasca peisajul in fata, in sfarsit ajung sus. Pasim pe o terasa unde ne mai tragem sufletul, dar din pacate de ce ne era teama nu am scapat – cea mai grea parte din traseu – Fata Hornurilor ni se ridica temuta in fata si putem doar sa-i ghicim cele trei hornuri din descrieri, caci e deja intuneric bezna. Un braul larg ne conduce catre hornul “nostru” – cel mai din dreapta, cu cea mai calma descriere. Aveam de ales intre primul “desi accesibil este intrerupt de obstacole dificile”, hornul central care “se pierde in zona superioara pe o fata expusa si cu prizele nesigure a carei escalada necesita utilizarea a 2-3 pitoane” si cel mai din dreapta a carui escalada e” destul de periculoasa din cauza treptelor de pamant ce se dizloca foarte usor”. Mugurel priponit de un pom fileaza pe Iulica care se reduce in curand la un fascicol de frontala. Noi incercam sa sedem cat mai confortabil. Deodata crash boom bang pe sus, pietre se pravalesc pe langa noi, Hike isi desface tacticos un blister de sunca feliata urmata de aceeasi operatie aplicata unei bucati de cascaval, Iulica geme pe sus de dureri crunte la un genunchi, io fac cel mai rapid si lung zelb din lume – compus din 3 anouri si 3 bucle – cred ca avea vreo 4 metri in total si balbaind il conving pe Mugurel sa ma ancoreze de pomul lui. Hike se ofera calm sa mearga sus in ajutor dar Iulica ne asigura ca e totusi ok – si-a executat o penitenta cu un bolovan peste genunchi. Urca si Mugurel dar din cauza intunericului traiectoria mizata de el pe stanga se intrerupe periculos. Si de data asta Hike ne scoate din belele si o ia usor spre dreapta, pune o bucla la niste radacini de jnepeni, pe urma spre stanga incepe sa gaseasca incurajator piton dupa piton, se duce tot mai sus si reuseste sa regrupeze. Il urmez cu salvarii tremurand, contact deplin, cred ca ma mulasem si cu burta si cu spatele pe peretii aia, bah intrasem si in fisuri, in crapaturi, ce sa mai, o inchisesem ermetic si ca un sarpe am reusit sa azung sus. Spre ciuda lu Hike am mai gasit un piton de care m-am zelbuit, l-am filat mai departe si a regrupat intr-o brana, am venit si eu numai dupa ce m-a asigurat ca e acolo o radacina groasa cat un picior. Ne-am mai tras sufletul si imediat in stanga dupa colt am gasit chiar si o terasa, buna de dormit insa peste creasta am reusit sa zarim partea cea mai de sus a Crucii, ma rog eu am vazut si cele doua laturi spre ciuda lu Hike care se tot ridica pe varfuri. De aici ce-a fost greu a trecut, am urcat pana intr-un mic platou inierbat ca dadea abrupt in stanga inspre Spalatura Vaii Seci. In fata se zaresc clar cele doua urechi gemene in dreapta carora iese si valea cu acelasi nume. Pana la ele avem de traversat o sea si calea ne este condusa printr-un culoar inierbat. Mergem in continuare legati in coarda, e prea tarziu si suntem prea obositi ca sa mai riscam. Inaintam incurajati de Lumina Crucii si in scurta vreme ii pasim treptele cuprinsi de un puternic sentiment de satisfactie. Au trecut deja 20 de minute peste miezul noptii. Ne felicitam usurati, tragem cateva poze si decidem sa mergem la Cab. Caraiman. Ajungem pe la 1 si spre suprinderea noastra gasim pe cineva in sala de mese care ne asigura de cazare si ne serveste ospitalier cu cate doua ceaiuri calde de caciula. Bagam ceva mancare de prin rucsaci. Cateva guri de vin dintr-o sticla gasita la picioarele mesei imi fura si ultima doza de energie ramasa, facand drumul pana la etaj sa para ca trag o remorca de nisip dupa mine; frig un cap zdravan de tocul intrarii inspre scari, si desi ametit de vin si oboseala imi multumesc in gand pentru inspiratia de a-mi cara casca in cap de la bucatarie la dormitor. Adormim toti instant cu gandul recunoscator ca am facut inca o data o tura frumoasa. A doua zi am coborat pe Jepii Mici unde am intalnit doar doua persoane incaltate de munte – una era o nemtoiaca si cu unu n-am vorbit dar pun pariu ca era strain si ala. In rest numai pustani in adidasi… In Busteni am bagat ceva mancare si ne-am despartit de Iulian si Mugurel care au luat drumul Brasovului si noi ne-am imbarcat regulamentar la rapidul de 15.00. Pe peron i-am salutat si pe Cristi Dicu si Tori care facusera o plimbare prin canionul Horoabelor. Drumul inapoi a fost foarte misto – l-am dormit tot. S-a dus si tura asta! La mai multe si mai pe zi; si da, turele cu Hike se termina noaptea; nu ca n-ar fi ceva rau; la o adica poti dormi 🙂 

Noapte buna!
Cu respect, Patrulea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *