RT Rodnei – Vf. Rosu – Vf. Ineut – Vf. Ineu 4-5 iulie 2009

Da, mergem in Rodnei. Adica ne-am luat bilete joi cand il asteptam pe Paul sa soseasca de la Brasov si sa ne dea de baut asa cum a promis. 🙂
Vineri dupa serviciu ne-am grupat la gara (trenul era la 17:30) si s-au facut ultimele cumparaturi (gen apa, dulciuri sau papica -> Iulian, care abia se intorsese cu Vladimir din Dolomiti). Dar cine a fost in tura asta? Pai Vladimir, Vladut, Livia, Lollek, Iulian si moi, urmand ca din Brasov sa ni se alature cu tot cu chitara din dotare, o alta Mirela, colega lui Vladut. Asadar ne ocupam locurile in fund (Lollek si Iulian au avut in alt compartiment) insa au stat cu noi la povesti pana s-a dat stingerea, desi Lollek era somnoroasa pentru ca nu dormise noaptea trecuta deloc). Vladimir si Iulian ne-au share-uit impresiilor lor din Dolomiti, si mai o gluma, mai o veste trista (Vladimir si-a pierdut aparatul foto…)…s-a facut noapte si noi ne intreceam la cascat. Eu una atipeam si ma trezeam din ora in ora (culmea, numai la ore fixe ma uitam la ceas cand deschideam ochii). Ma uitam la ceilalti cum dorm, desi cand ne-am dat jos din tren am aflat ca nici ceilalti nu au putut sa doarma prea bine.

La un moment dat, la noi in compartiment isi face aparitia o tanti cu un bagaj enorm. Cred ca Vladut "s-a luptat" cu el sa il urce si tot el l-a dat jos. Tanti se intorcea de la Slanic Moldova, unde fusese la bai si ii povestea lui Vladut ca atatia oameni beti ca in Moldova n-a vazut in viata ei. Faza la care Vladut bea o gura din pet-ul de bere pe care il cumparase Iulian pentru tren si ii spune cucoanei "stiti, si eu sunt din Moldova" 😀
In fine, se asterne linistea…fiecare cu gandurile sau cu visurile lui…pana cand la ora 4 dimineata ni se da desteptarea pe ritm de…ia sa vad, ghiciti? Da…pe ritm de manele! geez…fauna frumoasei noastre tarisoare 😀 Noroc cu tanti care s-a dus si i-a amenintat ca va chema controlorul. Great, manelele s-au oprit! Yay!
Buuun…si se face si 5 dimineata, ora la care trenul nostru ajungea in Rodna, de unde am gasit super repede un rechin care ne-a transportat contra sumei de 15 lei pana in Sant (a se citi Shantz). Ajunsi aici, Vladimir l-a sunat pe Nea Dorel, cabanierul de la Diana, care ne-a luat cu "tractorul" lui (asa cum isi alinta el masina) pana la cabana. Pe drum am trecut pe langa o mina parasita si am vazut si un iepuras care zburda vesel pe acolo.
Ajunsi la cabana, ne facem chek-in-ul 😛 si punem masa…desi unii insistau ca mai mult le este somn si ca ce-ar mai dormi…eheiii…
Planul era sa pornim cu totii spre Vf. Ineu, de unde Lollek si Iulian aveau sa continue pe creasta si sa puna cortul undeva in Saua Gargalau pentru ca duminica sa coboare in Borsa.  Se consulta harta, se ciondanesc un pic ce traseu sa aleaga…pardon, discuta, negociaza :). Lollek insista sa ma duc si eu cu ei pe creasta, ceea ce suna tentant, recunosc…zic da, ma razgandesc, le zic ca eu nu am bilet la cuseta pt intors (ei au)…dar motivul pentru care ea insista era evident rata de supravietuire, adica ii cresteau ei sansele in caz de urs 😀
Deja golisem rucsacul si luasem doar apa, ceva de mancare si de ploaie, pentru ca in cateva minute sa ma duc sa bag totul la loc oh fun, oh joy! Nu aveam izoprenul, dar cei doi mi-au dat asigurari ca ne vom descurca noi.
Nice, in tot acest timp, ceilalti ne asteptau cuminti sa plecam pe traseu. Lucru care se si intampla la 9:30.
Si cine credeti ca sunt primii la urcat pantele? Pai da, aia shmecheri cu rucsacii goliti sau fara rucsac (cum au fost Livia si Vladimir care urcau de ziceai ca au baut red bull desi eu cred ca ea a dormit bine in tren :). Urcam, si tot urcam, trecem si prin padure, iesim intr-un luminis frumos, floricele in jur, pasarelele cantau, soarele ne zambea, vantul ne mangaia…Lollek si Livia au gasit chiar si cateva afine, iar ceva mai incolo Vladut…(acum urma partea cu blagodarie sau oare s-a dus a) sa dea un telefon cu taxa inversa… b) sa vorbeasca cu marmotele…si c) dupa fragi si dupa mure. 🙂
Trecem de Vf. Cobasel (1835m) si ne luam avant spre Vf. Rosu (2113m) pe care vf. Rosu eu l-am urcat de 2x in aceas frumoasa zi de sambata 4 iulie. Motivul? Pai…la primul popas de apa, glucoza, poze si ce mai voia fiecare, ne-am intins cu totii pe iarba langa rucsaci. Eu aveam gentuta cu aparatul foto de gat si ca sa ma dezbrac, sa raman in tricou am dat jos aparatul de la gat. Toate bune si frumoase, numai ca nu l-am mai pus la gat ci a ramas acolo in iarba. Ne luam rucsacii si pornim, mai aveam putin si ajungeam pe Vf. Rosu. La un moment dat ii vedem pe unii in spatele nostru, ii auzim ca striga ceva (nu se auzea ce) si fac semne cu mana…le fac si eu semn cu mana, helooo si-mi vad de urcat. Si la scurt timp, vreau sa fac o poza ursilor (adica trupei) care se pierdeau dupa niste stanci si in clipa aia zic bai! mi-am uitat aparatul foto la ultima oprire, ca d'oh de gat nu-l aveam :D. Sa stii ca de aia tipau aia dupa noi! Vreau sa ma intorc pe loc, dar mai bine urc pana pe varf, las rucsacul acolo si ma duc apoi dupa aparat. Which I did exactly – adica ajung pe Vf. Rosu, arunc rucsacul si o zbughesc la propriu in jos, doar-doar sa-mi recuperez aparatul sau sa-i intreb pe tipii aia, daca l-au gasit ei. Si cum cobor eu fuguta, dau de un prim grup, ii salut, ii intreb, nu stiau nimic. Cobor mai departe…gasesc al doilea grup care era la odihna si mancau. Salut, intreb de aparat si imi arata gentuta cu aparatul foto inside. Le foarte multumesc si incep iar sa urc, tot in viteza sa nu-i fac pe ceilalti sa ma astepte pe varf. Ma intorc victorioasa si Vladimir ma felicita pentru ca m-am miscat super repede. E de inteles ca a 2a urcare a fost mai rapida fara nimic in spate 😛
Admiram peisajul la Lala la lac (copyright Vladimir) si mergem grupati pe creasta spre Vf. Ineut (2222m). Aici ne intalnim cu 2 studenti cehi care faceau creasta Rodnei (venisera de pe Suhard [motiv pentru baietii nostri sa faca misto de numele asta schimbandu-l in Sug hard sau Suck hard] si aveau in plan Mtii Maramuresului iirc.
Facem poza de grup cu ei, mai vorbim putin si o pornim spre tinta noastra de azi – Vf. Ineu (2279m). Sarim cateva stanci, nimic greu sau inspaimantator si cand am ajuns la crucea de pe Vf. Ineu cativa stropisori ne-au facut sa ne punem husele de ploaie pe rucsaci si pelerinele de ploaie pe noi. Nu avem timp de poza de grup, era aglomeratie mare pe varf, ne face Livia rapid o poza, apoi isi face una singura si ne grabim sa coboram. Desigur Lollek si Iulian aveau sa continue in 2, deoarece eu am decis sa ma intorc cu restul grupului la cabana. Nu voiam sa ratez cantarea Mirelei. Bine, era si naspa cu ploaia sa nu inceapa mai tare.
Lollek si Iulian (The Team) nu stiau nici ei ce sa faca…ba sa continue pe Coasta Neteda spre Saua Gargalau, ba sa vina inapoi cu noi…Pana la urma se decid sa mearga mai departe si ne luam la revedere cu totii, noi taind-o pe curba de nivel.
La un moment dat, Vladut vede un fulger in fata ochilor, il vad si eu, Vladimir il vede cu coada ochiului, nu mai reproduc ce-a zis Vladut cand am ajuns la cabana despre fulgerul ala, se aud apoi tunete puternice si ne cam speriem. Asa ca intre Ineut si Vf Rosu la coborare ne oprim pe poteca si ne rugam sa se duca norii. Se fac pronosticuri: vin incoace, ba nu, se duc in vale, unde se pare ca toarna de rupe, asa nori negri erau…iar noi avem noroc si scapam de ploaie, de tunete si fulgere. Zeii tin cu noi si norii ne ocolesc.
Se face 18:30 si ajungem la cabana teferi si uscati. Spalare, schimbare, mancare. Astea erau cuvintele care-mi veneau. La cabana era soare, asa ca ne-am dus afara la leagan, unde sunt si niste masute de lemn si cum eram infometati am pregatit masa iar mancarea disparea cu mare viteza. 🙂
Dupa masa, lene, a venit si Nea Dorel si am stat cu totii la povesti, am facut schimb de tarii (am gustat eu si Vladimir si va jur ca ardea rau palinca lu' Nea Dorel).
Aia mai sadici (eu, Vladut si Vladimir) am facut un tratament recomandat de Livia. Procedeul consta in mangaierea sau plesnirea genunchilor (sau orice alta zona doriti) cu un manunchi de urzici virgine. O adevarata placere!
Si cum stateam noi asa si ne relaxam (eram in camera cu Mirela din Brasov)…ne trezim la usa (in jur de 9 seara, cam dupa apusul soarelui) cu…surpriza…Lollek si Iulian!
Primul lucru pe care l-au facut de cum au intrat dupa ce au aruncat rucsacii a fost sa se tranteasca in pat! 🙂 Foarte fericiti ca ne vad, ne-au povestit cum, care, ce, cand, unde…:) dar mie una nu prea mi-e clar cine a hotarat sa renunte si sa se intoarca, caci nu are rost sa mai cauti vinovatii…iar ei dupa lungi discutii (again) au ajuns la concluzia ca Iulian e de vina. Ba nu, ca Lollek e de vina. Very funny! 🙂
Incet, incet ne-am strans cu totii in camera dupa bere si palinci, pregatiti sa o ascultam pe Mirela cantand la chitara (va asigur canta super, bravo Mirela, mie mi-a placut!). Pentru Iulian era cu rol de nani-nani, asa i se inchideau ochii.
In fine, am stat si am cantat pana pe la 12 cand s-a decis sa dam stingerea, Lollek si Iulian fiind cazati undeva la mansarda. Dupa nici 5 minute, ne-au invadat spunand ca ei nu pot dormi acolo, ca e frig, vorbeau unii tare si ca dorm la noi. Asa ca Lollek vine in pat (lipisem 2 paturi in care am dormit asa: Vladimir, Lollek, eu si Mirela din Bv.), apoi Vladut cu Livia in patul de la geam, pe care va anunt de acum ca Livia il revendica pentru revelion 🙂 iar Iulian s-a pus pe umflat salteaua ca sa doarma jos intre paturi. Tzac-pac si toata lumea a ajuns pe tarmul viselor 🙂
Dimineata la 7 cand s-a trezit Vladimir a fost surprins sa ii vada pe Lollek si pe Iulian la noi in camera pentru ca el adormise instant dupa ce plecasera ei la culcare 🙂
Cred ca pe la 9 Iulian si Vladut ne-au dat trezirea cu "vrei sa-ti spun un banc cu Bula" asa soptit…
Lene, mancarica, dupa care au aplicat si Lollek si Iulian tratamentul minune cu urzicile virgine…era super funny sa ii privesti. Iara lene, discutia finala despre revelion si in jur de 13:00 ne-am pregatit sa coboram in Shantz. Asteptam rechin, ne duce pana in Ilva Mica de unde ne-am luat biletele de intors in Bucuresti, Iulian si-a schimbat cuseta pe loc in fund in tren cu noi, iar Lollek a ramas la acelasi tren (avea cuseta si voia sa doarma).
Din Ilva Mica ajungem in Beclean pe Somes si intrucat din tren s-a cantat (la final cu "urla foamea-n noi") am pornit rapid sa cautam loc de mancat in Beclean. Am gasit singurul hotel cu restaurant de acolo si ne-am potolit foamea. Gara era la 2 pasi, asa ca am stat relaxati. Vine si ora plecarii, o pupam pe Lollek si ne ocupam locurile in fund.
N-am prea putut dormi, decat dupa Brasov si azi la munca eu am fost fresh. Lucky me ca e liniste si nu vrea nimeni nimic de la mine. Asa se termina acest prim RT al meu :).

Mirela

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *