RT – Creasta Baiului cu bicla 20.09.2009

Sambata seara, ora 9… lucrez… au cazut variantele de iesit undeva duminica, se profileaza o zi de diminica muncitoreasca in Bucuresti, bleah. Suna telefonul, o voce feminina: “Mergi in Baiului? Cu bicla!” Urmeaza discutii despre transport, traseu.. si zic un “DA” cam cu jumatate de gura, stiind ca e putin probabil sa gasesc suport de bicla, iar varianta “tren” nu ma incanta. Dau cateva telefoane, nimeni nu are suport! Incerc sa caut o persoana cu masina cu portbagaj mare dispusa sa vina in tura, dar ora tarzie nu imi da prea multe variante.. pare clar: nu pot merge in Baiului, ma resemnez si ma gandesc ca muntele o sa ramana tot acolo. Tarrr.. aceeasi voce feminina imi da o veste buna: s-a gasit un suport de bicla si pentru mine, URAAA! Mersi H, dau o bere 😉 Situatia se schimba la 180 de grade, mergem in Baiului! Imi trec prin minte toate problemele biclei cu care merg, urmeaza o munca de reparat bicla pana pe la 2 noaptea, dar merita: bicla acum e OK si pot dormi linistit. Duminica ora 9:30.. sunt in Crangasi. Pregatim masina si plecam spre Sebastian sa incarcam si ultima bicla. Timpul trece foarte repede si incep sa ma gandesc ca e cam tarziu si nu o sa facem prea multe chestii acolo, sper macar sa fie vreamea buna. In sfarsit.. pe la 11 si ceva plecam spre munte, componenta fiind: Mihaela, Baubau si subsemnatul, Ice. Planul este: creasta baiului, pe bicla, urcare din Azuga, coborare in Posada.Iese si soarele si incep sa cred ca meteoromania.ro a nimerit-o cu prognoza meteo. Ajungem in Azuga, e soare, caldut, adie usor vantul cat sa te racoreasca, vremea tine cu noi. Ne echipam si incepem sa urcam pe drumul catre telegondola. Un bastinas se ia la intrecere cu mine si “ma face” 😀 F**K, ma uit cu ochiii injectati la el si imi promit sa ies mai des cu bicla pe la munte 🙂 Drumul pare scurt si ajungem la telegondola, Mihaela vrea sa urce in stil aplin.. si are castig de cauza in ciuda puternicei opozitii masculine majoritare 😛 Urcam prin forte proprii si asta ne place. Incerc imposibilul: sa urc in sa, dar dupa nici 10m trec la procedeul “impins bicla”.. rampa e mare si ne cam dam sufletul pe ea. Urcusul devine infect cand dam de un mare sant care ne cam incurca, pamantul este ravasit de senilele escavatorului si urcam anevoie. Prindem din urma doua familii care urcau , ocazie cu care ne amuzam de discutiile lor si suntem admirati pentru ceea ce vrem sa facem. Ajungem la finalul partiei si dam in drumul forestier de sus. Aici vedem niste biciclisti coborand pe un drum in directia Azuga-Predeal, noi aveam sa mergem in partea opusa. Peisajul este fain, se vad Bucegii intr-un maroniu placut.. cu gandul la iarna incep sa ii acopar cu zapada, dar arata frumos si asa. Facem o sedinta foto, tragem aer in piept si plecam in sa, de aici incepe pentru noi creasta. Mergem pe Culmea Urechea, drumul trece pe langa varfurile Urechea (1715m), Cazacu (1754), Baiutul (1826m), Baiul Mic (1834m), Baiul Mare (1895m). Pana aici in general urcam, ne descurcam bine si majoritatea pasajelor le facem pe bicla. De aici, urmeaza coborarea, dam la pedale mai rar si nu ne mai opunem gravitatiei. Prindem cateva portiuni de drum neted si fara pietre pe care coboram bucurandu-ne de viteza. Apar si norii, ceata.. si peisajul se duce. Suntem in ceata si nu mai stim exact pe unde suntem, dar vin iarasi coborari si ii dam teava. Incepe sa se lase seara si tot nu stim pe unde suntem. Drumul se nasoleste si incep pietre care pe mine ma enerveaza cumplit, raman in urma si abuzez masiv de frane. Discurile frig si incep sa ma doara mainile de la stransul manetelor de frana. Incep sa ma gandesc ce buna era o frana de motor si spiritul ingineresc incepe sa invadeze neuronii, oare cum s-ar putea face o frana de motor pentru bicla? Nu dureaza mult, iau cateva pietre care ma zdruncina serios si revin la realitate. Coboram.. Coboram.. oare unde ajungem? Apar primele garduri.. primii caini.. si in sfarit primii oameni. Intrebam.. si aflam ca am depasit Posada.. si suntem in raza Comarnicului.. JEEEEZ.. Masina pare la ani lumina de noi. Drumul se schimba in asfalt si ne face plimbarea mai usoara, pana la setul de serpentine.. dam in niste serpentine care storc din noi toata energia care mai era.. dar merita: dupa urcus, urmeaza o coborare dementiala.. noaptea.. curbe.. fara masini.. asfalt OK. Incep sa ma enervez ca am frontala pe “low” si abia vad in fata, dar nu imi vine sa ma opresc sa ii maresc intensitatea, placerea vitezei e prea mare. Dupa o coborare care ne-a facut sa uitam de chinurile urcusului ajungem in final in Comarnic. Era trecut de 9 seara, frig, cocalari. Baubau face autostopul si dupa vreo ora, apare si recupereaza doi ursi ingehtati. Drumul spre casa decurge normal, fara chestii deosebite, poate doar doua premiere: prima data cand conduc un diesel si consemnam spatiul maxim inregistrat vreodata pe bancheta din spate, in masina lu’ Baubau. Ajungem in Bucuresti tarziu, dupa 12 noaptea. Opresc masina in Crangasi, dam bicla jos, urc in sa si ii dau teava pana acasa, cu gandul la berea din frigider si ceva hamsie prajita cu mujdei si mamaliga.. yummy! Poze pe site. ice

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *