RT Corbu, Sf. Gheorghe – 22-27 august 2009

Mergem la mare. De data aceasta o sa incercam Corbu pentru ca are referinte bune. Mobilizare generala – se aduna 5 masini pline ochi: Babau, primul plecat in cursa, apoi Leonidas, iar apoi Apollo, Tavi si Ionut. Eu cu Ancuta suntem in masina lui Apollo asa ca vineri la ora 21 suntem gata de plecare, numai ca Apollo intarzie. Vine si Apollo cu Laura, aflam si motivul intarzierii, unul cat se poate de ceausist – s-a taiat curentul! Asa ca a durat ceva pana au resuit sa-si faca bagajul la frontala, insa acum eram gata. Ba nu, mai punem benzina si apoi ne intalnim cu masinile Tavi si Ionut, o incarcam si pe Lolek si plecam in formatie pe autostrada Soarelui acum luminata doar de luna. Trec kilometri, trece taxa de pod de la Fetesti, trece si autostrada, iar la Poarta Alba o luam pe drumul direct spre Navodari. Aici masina lui Ionut e cap de coloana si condusi de maiestria lui Marin reusim sa ne ratacim prin Navodari. Trece masina Tavi la conducere condusa de maiestria GPS-ului si iesim cu brio din incercuire, insa masina Ionut a ramas prizoniera intunericului. Ajungem la Corbu, o luam spre plaja, telefoane la Info-Leonidas si biruim – am ajuns, asta e sigur, pentru ca ne-am impotmolit masina in nisip. Bucuria revederii, Babau, Bacea, Rodica, Oz, Sprite, Leonidas, Adina, Vali, Hike, Monica apar din intuneric. Ajunge si masina Ionut cu Marin, Mada, Alinuta pasageri si apoi si masina surpriza – Kilo, Maria si Cristina J. Instalam coturile pe nisipul foarte fin, Apollo constata ca si-a uitat cortul acasa asa ca impreuna cu Laura o sa doarma in masina.

Poze – Corbu, Sf. Gheorghe – 22-27 august 2009

Dimineata iesim la soare, mancam, unii merg la singura terasa din zona, altii la cele 2 restaurante, se face baie, se joaca table, se citeste, iar pe la pranz se pune de un fel de fotbal american din care Marin iese cu o glezna sucita, si restul doar cu ceva zgarieturi (mai mult de la scoici pentru ca nu toti au jucat impotriva lu’ Bacea). Pe seara plimbari de plaja pentru aerosoli, concurs de alergat descult pe scoici, Babau “dragul meu” alearga dupa o blagodarie prin camp dupa ce Bacea “draga mea” a facut rost de hartie de la niste oameni binevoitori. Pe intruneric noi am gatit la sant cate ceva la primus, restul s-au cautat unii cu altii si intr-un final ne-am adunat la corturi la o cantare cu noua chitara a lui Leonidas chiar langa boschetul care face sticle de vin. Stingerea s-a dat tarziu in noapte, stele pe cer erau cu miile, toata lumea s-a culcat fericita… Mai ales Apollo care obtinuse una bucata cort din rezerva strategica a lui Babau..

Duminica iar soare, iar mancam, iar terasa si baie, insa eu, Ancuta, Lolek, Leonidas si Lolek ne pregatim spre a o alta provocare – Sf. Gheorghe. Nu stiu ce au mai facut ceilalti, noi la 11.30 porneam spre Babadag unde am oprit la o farmacie. Aici era o mare nunta intre bastinasii-indieni, toate geamurile din oras vibrau in ritm cu statia de amplificare. Nu stam prea mult pentru ca suntem in intarziere si ajungem la Tulcea pe la 13:30, adica exact cand trebuia sa plece vaporul spre Sf. Gheorghe. La bilete totul incuiat, iesim pe chei si intrebam in stanga si in dreapta si aflam ca vaporul nu pleaca duminica. Aflam ca ar mai fi doar cursa rapida, care tocmai plecase (www.naverapide.ro – 50 lei). Ne suim rapid in masina si speram sa ajungem cu masina pana la Mahmudia inainte de vapor, insa in scurt timp sperantele dispar pentru ca drumul este lung (vreo 40km) si plin de curbe si ne este imposibil sa ajungem la ora 14 la cat ajungea vaporul in Mahmudia.

Ajungem pe la 14:15, intrebam un localnic si ne spune ca vaporul trece pe al 14:40 asa ca ne indreptam catre port. Chiar avem noroc. Aici dam de Nea’ Mitica care ne cere pentru parcare in curtea portului 5 lei/zi. Scoatem rucsacurile, izoprenele, corturile, umbrela, chitara, bidoane cu apa, pungi cu mancare si ne grabim spre ponton, Aici mai asteptau vreo 10-12 persoane si o armata de catelusi flamanzi care au facut-o pe Lolek sa le dea mancare. Vine si nava rapida, se striga cateva rezervari si apoi se imbarca cei fara rezervare iar cand mai eram doar noi nenea de acolo ne trage lantul in fata si spune “Voi nu!”. Ne uitam prosti unii la altii, ni se spune ca s-au ocupat locurile, iar la exclamatia lui Leonidas “Nu este posibil!”, nenea ne asigura: “Totul este posibil!”. Pleaca nava, noi nu ne revenim, iar un nene ne intreaba daca nu cumva vrem o barca si imediat da un telefon. Apare tot Nea Mititca care ne cere 500 lei pentru cursa pana la Sf. Gheorghe cu o barcuta care avea si un motor. Cum nu prea ne vine sa dam atata banet ca sa umplem o barcuta si eventual sa facem si o baie in Dunare, ne luam iar rucsacurile, izoprenele, corturile, umbrela, chitara, bidoane cu apa, pungi cu mancare si ne intoarcem la masina. Ii amintim lu’ Nea Mitica ca nu lasam masina acolo si ne luam banii inapoi insotiti de armata de catelusi loaili lu’ Lolek. Pana incarcam bagajele armata lu’ Lolek imobilizeaza masina ocupand pozitii strategice la fiecare roata, pe sub, in fata si in spatele masini. Lolek nu reuseste sa-si cheme ostile, ii alergam si noi pe langa masina si reusim sa plecam fara a face victime.

Ne uitam pe harta-schita a lu’ Leonidas si hotaram si mergem la lacul Razim asa ca golim de mancare un magazin din Mahmudia si o pornim spre Murghiol. Aici un localnic ne spune de o plaja la Dunare, ne indreptam incolo si gasim prin praf o gramada de masini parcate pe un drum intre niste garduri inalte langa un mal plin de barci cu motor. Baietii asteptau clienti la plimbari, trec si 2 ATV-uri care ne umplu parbrizul de praf asa ca abia reusim sa facem stanga-imprejur dupa ceva manevre si sa plecam de acolo. Ramanem la planul initial si mergem la Sarinasuf de unde am iesit la Lacul Razim. Aici am vazut doar o casuta si undeva o masina cu pescari asa ca ne-am pus tabara departe de orice urma de civilizatie. Mancam un pepene excelent, facem un gratar, pe lac trece un nene cu o barca care ne spune ca nu avem voie sa pescuim, nu intoarcem bine carnea ca iar trece barca pe langa noi, dupa care incepe lupta. Jihadul. Ora 20, aviatie inamica inarmata cu trompete ia in tinta orice milimetru de piele din proprietatea noastra. Lupta este grea, suntem cu mult depasiti numeric, ne imbracam bine, incepem razboiul chimic cu Autan insa dusmanul nu capituleaza. La fiecare 10 secunde adunam cate 5-6 cadavre de trompete frante de pe fata, abia mai reusim sa tinem ochii deschisi, nenea cu barca mai da o tura pe langa noi dupa care ne bagam la corturi. Cuprins de febra razboiului, la retragerea in cort Leonidas se inarmeaza cu batul de la umbrela in caz ca o sa vada in usa cortului ochii dubiosi a lu’ nenea cu barca.

Luni dimineata ne-am trezit devreme, la ora 6:30. Nu aveam de gand sa mai pierdem un vapor, asa ca ne-am strans repede lucrurile, corturile si am mancat nu inainte de a mai avea o vizita lacustra si tacuta a lu’ nenea cu barca. Din nou incarcam rucsacurile, izoprenele, corturile, umbrela, chitara, bidoane cu apa si o pronim la drum, pe langa Lacul Razim pe ruta Aghighol-Tulcea. Ajungem la ora 10 in Tulcea, vaporul cursa clasica era la 13:30 iar casa de bilete deschidea la 11. Evident am fost primii la coada, am luat bilete (30 lei intreg sau 15 lei student) si apoi ne-am plimbat prin Tulcea pentru aprovizionare. Dam si de Antisocialu care mergea si el la Sf. Gheorghe cu acelasi vapor. Pe la 12:45 ne imbarcam cu rucsacurile, izoprenele, corturile, umbrela, chitara, bidoane cu apa si pungile de mancare, ne plasam pe puntea de la etajul 1, pe langa balustrada cu soarele arzand spre noi. Vaporul este destul de plin, nu mai e loc pe afara. Dupa ceva mai mult de o ora de mers ajungem la Mahmudia unde Leonidas il vede pe Nea’ Mitica cu Dacia lui 1300 verde si sare pe balustrada si-l striga: “Nea Miticaaaa!”. Omul se uita nedumerit si nu prea intelege cine il striga. Aici se urca multi oameni si multe cutii, saci si pungi cu marfa. Continuam drumul pe Bratul Sf. Gheorghe, iar dupa 4 ore ajungem la destinatie. Aici multe carute taxi pregatite sa te plimbe pe ulitele pline de nisip ale orasului, noi ne incarcam din nou cu rucsacurile, izoprenele, corturile, umbrela, chitara, bidoane cu apa si pungile de mancare si o luam la pas spre Camping Dolphin (www.dolphincamping.ro). Aici platim 15 lei/cort/zi si ne punem corturile sub un umbrar din lemn. Campingul nu era prea aglomerat (cred ca erau vreo 20 de corturi), are bai si dusuri curate. Ne instalam, facem ceva mancare la primus si pe la ora 20 simtim din nou atingeri de trompete infometate. Dupa ziua de ieri ne puteam considera veterani de razboi asa ca suntem pregatiti pentru atacul aviatiei inamice. Numai ca inamicii au fost o mare dezamagire pentru specia lor, in mai putin de o ora nu mai era nici urma de tantar. La cinematograful din incinta campingului se difuzeaza un film de pe Antena 1 iar apoi Ice Age 3.

Marti, prima dimineata la Sf. Gheorghe ne intampina cu un vanticel care ventileaza foarte bine corturile asa ca ne trezim abia pe la 9:30. Noaptea a avut loc o mare migratie a “cortistilor” din camping acestia luand cu asalt vaporul de dimineata. Asa ca ne-am trezit cu impresia ca vanticelul de dimineata a luat cu el cam jumate din corturi. Adina se simte cam rau, probabil a facut insolatie ieri pe vapor. Mancam, ne pregatim de plecare si de la cortul vecin se aud strigate de panica. Cotrul era locuit de o tanti neozelandeza tatuata la vreo 40 ani si 80kg si un cuplu de romani. Agitatie mare ca cica vazusera un sarpe intrand sub cort, tanti neozelandeza se suise pe banca de langa cort si tot topaia pe acolo iar cuplul de romani stateau si se uitau. Noi am plecat dupa vreo 30 minute si baietii inca nu erau hotarati ce sa faca si nici urma de sarpe nu iesise. Mergem pe jos spre plaja, trece si un tractor cu 2 remorci pe langa noi (nume oficial – trocarici), si iesim pe plaja destul de putin populata. Un nene vinde ceva bere la o masuta improvizata, o zona de umbrelute si sezlonguri si in rest nimic. Bate vantul asa ca improvizam din umbrela si un cearceaf un fel de baldachin sub care stau Ancuta si Adina, departe de razele soarelui. Mai avem cativa vecini care inspirati de lucrarea nostra se apuca si ei, dar nu reusec mare lucru. Facem o baie, apoi eu si Leonidas incepem un proiect arhitectural de exceptie – construim din nisip o piramida. Initial se vroia egipteana dar pana la urma a iesit azteca. Avem fani, lumea vine si face poze la capodopera. Evident, trezim spiritul de arhitect din  alti vecini si se apuca si ei sa se joace in nisip. Pe la ora 18 ne retragem si noi spre camping, lasam bagajele pe la corturi si dam o fuga pana in oras la supermarket iar pe drum, pe langa multele numere de telefon afisate cam la fiecare casa pentru excursii cu barca in Delta, luam si un pepene mare. Revenim in camping si incercam mancarea de la terasa, neaparat peste. Ora 20 ne prinde cautand oasele de prin carasi, platici sau scrumbii si cum eram “echipati” ca de plaja, atacul trompetistilor ne ia prin surprindere. Ultimele imbucaturi nu prea ne priesc si ne refugiem imediat la corturi pentru regrupare si inarmare. Dupa dusuri, ne adunam toti in cortul-apartament al lui Leonidas si ne pregatim de sunat la numerele de telefon culese de pe drum… Era trecut de ora 21. Lolek se ofera sa faca pe secretara si sare la bataie si cu telefonul din dotare si incepe sa ia la rand numerele de telefon… in mai putin de 15 minute, tot campingul aflase impotriva vointei lor, ca sunt unii 5 intr-un cort care vor sa mearga prin Delta cu barca, si ca cel mai ieftin e in Rezervatia Sahalin, si care e programul si care e pretul si cat dureaza etc. Datorita inconfundabilei voci de Lolek in noapte am devenit cunoscuti in camping, si poate totusi a fost de ajutor informatia primita de vecini pentru ca traiesc cu impresia ca le-a starnt si lor interesul si spiritul de exploratori. Ceea ce obtinuse Lolek secretara era o plimbare intr-o barca normala cu un motor in Rezervatia Sahalin, a doua zi la ora 16, pentru 30 lei./persoana. Fiind vorba de o rezervatie serioasa, programul de vizitare este zilnic intre orele 8-12 si 16-20. Preiau si eu rolul de secretara, dam de un barcagiu gata sa ne duca idem numai ca la ora 8 si apoi dam de inca unul care sparge piata si cere doar 25 lei/persoana, ba chiar la 7:40. Ne intelegem toti din priviri si cadem la invoiala cu nenea. Multumiti de treaba buna pe care am facut-o, ne-am dus si am dat gata pepenele in timpul unei incitante vizionari de film horror. Noua ne-a placut, mai ales ca avand mainile mai mereu prin pepenele rosu parca intram in consonanta cu persoanjele de pe ecran. Apoi ne-am culcat satui.

Miercuri trezirea la 6:30, echipare rapida, luam doar cate o gustare si o pornim spre oras, unde langa biserica la ora 7:40 fix ne intalnim cu omu’ nostru, Vali. Mergem la barca, una verde, din fibra, dotata cu un motor de 8 CP. Cam face balans barca, ne suim cate unul si ne plasam dupa sfatul ghidului nostru – “Ori baietii in fata, ori fetele in spate”. Lolek e prima care il asculta si se plaseaza chiar in varful barcii, apoi eu cu Leonidas si in spate Adina cu Ancuta, aproape de mana vanjoasa a lui Vali, care manuie cu atata dibacie carma motorului. Pentru confortul nostru Vali a venit cu 3 veste de salvare, pe care le folosim ca perne de stat. Suntem in siguranta. Pornim, imediat oprim la un vas, care cica e benzinarie si alimentam cu 5l de motorina la bidon (cred ca asta trebuie sa fie rezervorul de la motor). Traversam canalul Sf. Gheorghe si intram in rezervatie pe Canalul Turcesc chiar la ora 8. La intrare ne dam pe langa un vaporas, oprim motorul si dam raportul catre 2 neni care stateau plictisiti la o masa cu un creoin in mana si un catastif deschis pe la mijloc – “Valentin Dimache, romani, 8 (CP)”. Inaintam linistiti, apar primele pasari (egrete cenusii), barcagiul cred ca face glume pentru ca face stanga-dreapta cu carma si se face balans, Lolek din varful Titanicului il tot boscorodeste pe Leonidas ca sa nu mai miste barca in halul ala. Iesim apoi in Lacul Melea, unde incetinim si ne minunam la puzderia de pasari dimprejur – rate si gaste salbatice, egrete, lebede… In stanga se vede in zare Insula Sahalin (interzisa accesului turistilor), aceasta rezervatie fiind cunoscuta pentru cea mai mare colonie de pelicani creti. Vedem o mare gramada de pelicani dupa balize care se ridica si isi iau zborul pana undeva in spatele nostru. Ajunsi la limita balizelor, de unde accesul este inrezis, facem cale intoarsa si ne indreptam spre un canal unde aterizasera pelicanii. In scurt timp ajungem la blocada pelicanilor care incep se zboare pe deasupra noastra in toate directiile. Am avut noroc ca am fost primii care au intrat in rezervatie si am prins un asa spectacol (dupa noi se mai vedeau niste barci) si am avut noroc si ca am ramas neblagosloviti de vre-un pelican care a trecut pe deasupra noastra. Ne-am intors pe acest canal si apoi am dat tot in Canalul Turcesc de unde tot apareau barci “intarziate” care se indreptau spre lac. Pe drum Vali a oprit la un mal ca sa ne servim cu ciulini de apa (niste bulbi de la plante plutitoare tip nufar), bunicei, au gust de nuca cu ceva aroma. Dupa 2 ore pe barca, la ora 9:40 debarcam. Am mai avut oferta de a vedea nuferii, pentru inca 1 ora de navigat si 10 lei/persoana dar deja eram multumiti cu ceea ce vazusem. Inapoi la corturi, mancam bine si din nou pe plaja. Din nou improvizam umbrarul, din nou inspiram niste vecinii care isi pun cearceaful prins de pubela de gunoi, iar din piramida noastra de ieri nu a mai ramas decat o mare gramada de nisip pe care nici un caine nu a ratat-o in marcarea teritoriului. Baie, mancat struguri, jucat carti, iar pe dupamiaza Lolek se duce in camping pentru a o primi pe Mihu care avea sa vina cu vaporul de la Tulcea. Apare si Mihu, prima ei baie in valuri, si uite ca ne prinde apusul pe plaja, nu mai avem timp sa mergem pana la varsarea Dunarii in mare pentru ca ne apropiam de ora 20, ora la care canta trompetele ucigase. Ajungem in camping (au aparut mai multe corturi noi venite cu vaporul), ne echipam de lupta si o pornim din nou in oras pentru ultima alimentare. De peste tot se aude filmul politist care ruleaza mai tare ca niciodata, iar dupa ce ne intoarcem pe ecran e meciul VfB Stuttgart – Timisoara. Mancam linistiti si apoi dam gata un pepene dupa care ne ducem la culcare pentru ca urma ca a doua zi sa ne trezim devreme.

Joi, ceasul suna la ora 5:30. Eu, Ancuta, Leonidas si Adina aveam sa plecam cu vaporul catamaran, la ora 7. Deja era agitatie prin camping, unii chiar erau cu bagajele facute. Ne mobilizam si noi si incarcati din nou cu rucsacurile, izoprenele, corturile, chitara, bidoane cu apa si punga de mancare (umbrela nu, ca o lasasem mostenire lu’ Lolek si Mihu) pornim si noi spre ponton, unde ajungem la 6:30. Aici toata lumea, cu mic cu mare, cu bagaje sau cu si mai multe bagaje intra nestingherita in catamaran si incearca sa-si mai gaseasca un coltisor liber. Ce mai conteaza ca limita este de 198 persoane. Bilete se dau inauntru (39 lei intreg sau 19,5 lei student) si din cate am vazut nu sunt neaparat obligatorii pentru ca nu te intreaba nimeni de ele. Gasim si noi un pic de loc afara, stam si la coada la bilete si apoi suportam mai tot drumul fumul de tutun care venea de peste tot. Suntem in siguranta si aici, avem veste de salvare, doar ca pe cutiile unde sunt toate depozitate este un munte de bagaje. Capitanul ne anunta ca o ajungem pe la 10-10:30 pentru ca suntem incarcati, abia pe la ora 9:20 ajungem la Mahmudia unde se mai elibereaza si avem si noi loc sa respiram. In Tulcea ajungem la 10:30, din nou ne caram rucsacurile, izoprenele, corturile, chitara, bidoane cu apa si punga cu mancare si le incarcam in portbagajul masinii pe care o lasasem in parcarea portului/garii. Din nou la drum, vrem sa vizitam si cetatile daca tot sunt pe traseu asa ca in Babadag ochii pe indicator spre Enisala. Numai ca iesim din oras si nu vedem nimic asa ca ne intoarcem si gasim un indicator pe strada sens unic spre Tulcea (deci pe strada sens unic pe care vii de la Tulcea nu e). Ajungem si la Enisala, drumul pana la cetate e plin de praf dar baietii lucrau la el. Leonidas opreste la un lan de porumb pentru ceva nevoi si se intoarce cu tricoul plin de coceni pentru fiert cica, numai ca erau asa de tari boabele ca doar animalele le-ar mai gasi interesante. Prin arsita urcam la cetate (2 lei/pers), dam doar de 2 biciclisti incarcati cu bagaje care plecau. Ne invartim prin jur, privelistea e impresionanta, si apar inca vreo 5-6 vizitatori dupa care inca vreo 10 polonezi, deci totusi mai are parte de turisti. Plecam inapoi spre Babadag dupa care ne indreptam spre cetatea Histria. Ajungem pe o arsita si mai si (era cam ora 14), vedem ca biletul e de 12 lei si parca ne cam piere cheful de alte pietre vazute cu sorele in cap asa ca plecam la drum cu gandul la un pepene. La Sacele dam buzna in magazinul comunal (unde erau de toate: mancare, mobila, materiale de constructii, nutreturi, galeti etc.) si luam un mare pepene. Ne uitam pe harta si vedem ca ar fi un drumeag spre Targusor si Cheile Dobrogei asa ca pe aici ne e drumul. Numai ca mergem putin si drumul dispare, intrebam ceva sateni doborati de soare si ne confirma ca pe acolo e drumul, asa ca dibuim un drumeag de pamant si pietris care traverseaza campurile arse si uscate. Trecem pe langa cateva vaci care se lupta cu ciulinii si lansam stiuletii de fiert a lui Leonidas, macar sa fie de folos cuiva. Nu gasim deloc ceva umbra pentru a devora pepenele mult-dorit insa avem noroc si dam de un drum cu copaci pe margine si iarba verde. Locul ideal pentru un pepene! Ne grabim, ne aranjam, desfacem pepenele care tot pocneste si cand ne uitam… era cam trecut. Gustam si ne dam seama ca nu poate fi mancat! Dezamagiti ne uitam unii la altii si nu ramanaem decat cu distractia concursului de aruncare cu felia pe camp. Din nou la drum, ajungem si in Targusor, trecem si prin Cheile Dobrogei unde facem o pauza pentru inspectat Pestera Miresei si traseele de escalada din zona, dupa care ghidati de frumoasa harta-schita iesim in drumul vechi de mare si nu mai gasim iesirea spre Medgidia. Dam si de drumul acesta, total diferit fata de ce era pe harta si mergem cam vreo 20km pe drum de pamant (a si citi praf) pana in Cuza Voda. Aici nu ne putem abtine si mai luam un pepene pe care aveam sa-l devoram la Cernavoda langa pod – acesta chiar a fost bun. Apoi autostrada, taxa de pod la Fetesti si inapoi in Bucuresti.
 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *