RT Ciucas 21-22 februarie

Plecat-am 5 (Eu, Carpati, Mihai Cernat, Visan si Lucian) din Bucuresti si cu sergentul (presupun ca Harciogu?) sase. La 6 fara 5 intalnirea la Basarab ai apoi plecarea cu microbuzul spre Cheia. In microbuz s-a dormit pe rupte in afara de mine presupun care nu prea aveam stare, iar Harciogu bolea langa mine.La 9 eram in Cheia, pregatiti de marea cucerire. Eu jumate de echipament l-am avut imprumutat de pe la baieti asa ca in Cheia rucsacul mi s-a facut mai greut cu un sac, niste manusi, piolet.
Pe banda albastra am pornit pe traseu pe ulita cu cei mai multi caini din Cheia, Daniel si Eugen in fata batand poteca si apoi noi.
Apoi Carpati a preluat aceasta nobila indatorire si a facut-o destul de bine pana am ajuns la cabana (fusese amenintat de Harciogu cu niste picioare in dos din cauza energiei excesive aratate in microbuz si de asta " a bagat gaz").
Cat de curand am ramas mai in urma cu Mihai fiindca panta nu era asa de grea (totusi se urca, dar nu foarte accentuat), care mi-a povestit cum a deservit si el ca si mine galeria Rapidului cu trupul si cu sufletul desi e dinamovist (ceea ce promitea niste discutii interesante odata ajunsi la cort). Apoi a inceput urcusul mai greu de la o stana de pe Zaganu si am inceput si eu sa gafai(la sfarsit va fi o lista cu toata mancarea pe care am carat-o fiindca mama mi-a interzis sa ies pe usa daca nu am jumate de frigider in rucsac).
Baietii erau cam la 20 minute departare în mod constant de mine, dar ce sa spun, pasiunea m-a facut sa merg mai departe. Mihai a hotarat ca ar fi mai bine sa imi ia sacul,asa ca am mai scapat de vreun kilogram jumate (rusine mie, dar asta este).
Am ajuns pe Zaganu, am trecut de lanturi si picioarele se miscau in alt ritm (mai lent) decat as fi dorit si cam tremurau(nu am recunoscut,desi Eugen era in dubii daca aratau sau nu ca o piftie de Craciun). Oricum, am mers inainte,am ajuns la Podul de arama unde erau niste formatiuni de pietre spectaculoase (Mihai planuia oricum urcusul pe ele,eu m-am limitat la a le admira). Am trecut de zona asta,am ajuns cam intr-o ora pe Culmea Gropsoarele,marcajul se schimbase in cruce rosie,pe Vf.Gropsoarele au urcat doar unii din baieti, ceata se lasa din ce in ce mai mult,iar soarele era doar un punct aprins vazut prin abur. White out vreo jumate de ora cat am mers prin o zapada maricica,pana am ajuns intr-un loc de unde nu stiam pe unde s-o mai luam, am cautat traseul care la inceput era marcat printr-un triunghi albastru, ca si cel inspre Muntele Rosu,insa apoi se cobora pe o vale marcata tot cu cruce rosie. Zapada era din ce in ce mai mare,eu ma afundam ca lumea pana la genunchi(de vina si statura mea impunatoare), am mers vreo 2 ore incontinuu, picioarele renuntasera sa mai protesteze la greutate asa ca desi ma mai chinuiam,puteam observa si peisajul.Am mers pana in Saua Chirusca,am luat o cazatura in zapada in cap, m-am miscat cu greu din zapada, ca la Survivor. Oricum, acum se schimbasera protectorii mei, acum le ramasesem in sarcina lui Harciogu si lui Lucian cu care mai faceam cate-o gluma pe drum.In sfarsit, s-a vazut si cabana dupa vreo 8 ore de mers,insa a fost o iluzie, drumul pana la ea insemna inca vreo 2 culmi urcate,desi la prima vedere parea ca o poti atinge cu mana 🙂 Am ajuns si eu acolo,baietii incepusera montatul corturilor, eu m-am schimbat repede de tot ce era transpirat si a inceput dardaiala pana la bagatul in corturi.
Trebuie sa spun cu mandrie ca aici am inceput eu sa fac atmosfera prin metoda gadilatului partenerilor de cort care niciodata nu da gres.Atmosfera a fost deci una placuta, Lucian si Carpati au profitat din plin de picioare,maini in freza si rasete. Mihai si Harciogu dadeau tarcoale gelosi,dar na, s-au incalzit intre ei.Carpati parea incantat de gadilaturi si de faptul ca ma salveaza cu sacul prietenei lui,Lucian si sacul lui de multimilionar erau si ei bine,Eugen dormea in cabana la liber, fara cort.Toata lumea era fericita.
Noaptea a fost friguroasa, condens in cort, bucurii. A doua zi ne-am trezit pe la vreo 8,am bagat putin ceai si putintica mancare si am pornit inspre Vf Ciucas,am vazut si eu Tigaile Mari si locurile de care imi ziceau ai mei cand incepusem sa indragesc muntele.Am mers vreo 2 ore inspre varf,dar ne-am dat seama ca nu mai ajungem la timp pt ultimul microbuz din Cheia daca nu ne intoarcem atunci, asa ca ne-am intors(in afara de Mihai care s-a dus pe varf).Ne-am intors cam in jumate de ora,am facut rucsacii complet,am strans corturile,incepuse sa mai vina lume dinspre Muntele Rosu pe la cabana si apoi am pornit pe banda galbena in jos. Am facut cam 2 ore jumate pana la Muntele Rosu si inca o ora de acolo pe sosea si traseu(alternativ) pana in Cheia(ne-a cam rupt la picioare drumul asfaltat). Nu ne-am oprit la Muntele Rosu fiind in criza de timp.Cand ne-am reunit gasca jos in Cheia,Harciogu ne-a explicat ce fel de urangutani populeaza statiunea(urangutani pe ATV-uri,urangutani cu pantalonii-n vine in drumul mare) si am incercat sa gasim undeva sa
mancam,dar nicio sansa,aratam prea haiduci pt o statiune de mare valoare cum e Cheia. Si deci am decis sa inghetam in statia de microbuz pe langa toata populatia caineasca posibila din Cheia si imprejurimi care cred ca astepta si ea microbuzul cu noi. Harciogu a observat asemanarea dintre mine si unul din cainii de acolo ceea ce m-a facut mandra ca am fost remarcata pt ceva.Am scos si eu kilogramele de mancare pe care le-am carat,motiv pt ca lumea sa se mai puna la current cu ce e nou prin Carrefour, ce poti cara ca sa fii sigur ca iti rupi spatele, chestiile obisnuite. Microbuzul a venit, ne-am luptat cu hoardele de binevoitori care se credeau mai smecheri ca noi, dar am luat noi scaunele bune si ne-am pregatit de drum care a fost cam lung si cam calduros fiindca la fel, se pare ca microbuzul era mai incapator decat ar fi fost legal si cuprindea multe persoane in picioare. Oricum, am ascultat muzica, am mai discutat, dormit, auzit povesti montane. Totul a fost frumos, m-am intors acasa vie, cu concursul colegilor de tura, dar si cu al meu pt ca am tras sa nu ii intarzii sau
sa ii incurc.
Sa speram la mai multe ture de genul asta,chiar mai tari, data viitoare nu mai car tampenii si vin mai in vana. Ca vad ca "ma tine mucenicul" chiar si cand orice speranta pare pierduta, vorba Stapanului Inelelor. Sa ii multumim lui Dumnezeu pt vremea buna si voiosia care ne-a animat.
Restul e… can-can.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *