RT Apuseni 29 aprilie – 2 mai 2011

Vineri 29 aprilie
 
Plecam foarte devreme si ne intalnim pe autostrada la o cafea la MOL cele 3 masini: masina 1(Pancu, Vladut, Livia, Alinuta, Ozi), masina 2(Octavian, Parazitu, Claudia, Anca Alaska) si masina 3 (eu, Wizard, Anca Frisky, Bacea). Continuam spre Rm.Valcea – Sibiu si oprim pentru mancare la un restaurant de langa halta CFR Miercurea Sibiului unde mancam porceste la preturi foarte bune. Recomandabil. Masina 2 e un pic intarziata cum dealtfel va fi cam toata excursia. Inainte de Sebes traficul devine aglomerat iar in Sebes mai mult se sta, deci bine ar fi de evitat portiunea asta de drum pe cat se poate. Mai oprim la "cel mai bun cremsnit din tara" in Sebes dar eu nu mai pot baga nimic in mine. Imediat ce cotim dreapta spre Alba Iulia traficul devine mai suportabil, vedem centrul orasului din mers si plecam spre Zlatna. Aici se mai fac ceva cumparaturi, cei care au fost cu o saptamana in urma in Metaliferi revad locurile, asteptam masina 2 si pornim spre Abrud – Cimpeni apoi in sus pe Ariesul Mare catre Arieseni unde ajungem pe la 3 dupa-amiaza. Dupa o alta asteptare a masinii 2 si dezbatere a ce urma sa facem, lasam masinile si pornim la un traseu usor asa ca pentru prima zi pana la cascada Varciorog, pe punct galben.


Cascada este frumoasa insa drumul pana acolo este "marcat" cu peturi si gunoaie de toate felurile. Exista chiar un nene cu o rulota care vinde acolo aproape de cascada bauturi de la care provin cred resturile. Langa cascada este si o mina dezafectata si coboram nirvana prin pietrisul extras de acolo. Inapoi la masini cautam un loc de cort, dar tot ce inseamna pajiste e fie imprejmuita cu gard fie depozit de gunoi, resturi de constructii, fie plina de noroi de la muncitorii forestieri. Gasim loc pe valea Ariesului inspre Vartop, unde facem o mica ecologizare apoi punem corturile, mancam, Pancu face cinste cu bere, Octavian cu o jumate de tuica pe care o sechestreaza mai mult Alinutza. Aflam de la Parazitu doua noi animale de care ar trebui sa ne temem: putzangatangul si slobozaurul. Stam in jurul focului pana tarziu, pe la 11.30 ne bagam la culcare.
 
Sambata 30 aprilie
 
Ma trezesc pe la 7.30 si cand ies din cort Bacea facea ture pregatindu-se sa dea trezirea in stilul ei, o opresc cu greu altfel ar fi fost probabil linsata. Plecam pe la 9.30 si lasam masinile la inceputul marcajului banda albastra care urca pe Valea Cepelor catre varful Bihor (sau Cucurbata Mare, 1848m). Urcam pe forestier cu spor, peisajul este foarte “frumos”, pretutindeni numai padure taiata. Parasim drumul intrand pe poteca marcata, dar curand pierdem marcajul si poteca, din cauza taierilor. Decidem sa urcam direct in culme dar dam peste zapada, pe alocuri adanca, uda si rece. Padurea e inlocuita de jnepeni, acoperiti cu zapada si toate astea ne fac sa inaintam foarte incet. Cand in sfarsit iesim din jnepeni pe pajiste si localizam si marcajul, iar varful il zarim la vreo 30 de minute de mers, se strang norii grei care dau si vreo 3 tunete amenintatoare. Cum poteca pana la varf mergea numai pe creasta golasa decidem ca mai bine gasim adapost mai jos, unde zarisem cateva adaposturi. Ajungem acolo in timp util, chiar cand incepea ploaia mai tare. Locul e chiar ingrijit pentru un adapost, lux ce mai. Stam ce stam vreo 2 ore in care ploaia nu s-a oprit, cerem la telefoane detalii despre prognoza meteo si apoi nu avem de ales decat sa coboram pe unde am urcat, pentru ca ploaia se parea ca nu se va opri curand si intram in criza de timp. Ciudat a fost ca desi ploaia a continuat pana pe la 6 seara nu a mai fost absolut nici un trasnet in afara de
cele de la inceput. Ajunsi la masini, masinile 1 si 3 mergem in Arieseni la un magazin si sa intrebam de ce mai apropiata benzinarie caci masina 2 era in criza. Aflam ca este in Garda, la 6 km de Arieseni, ii sunam si pornesc si ei. Apoi ne intoarcem, mergem pana la Cabana Vartop, unde "admiram" constructiile din zona, trecem de pasul Vartop (1160m) si oprim unde incepe marcajul banda rosie catre Groapa Ruginoasa. Ne luam tot bagajul in spate caci in seara asta campam acolo, traseul fiind destul de abrupt dar scurt, 20 minute. Primesc un sms de la Diana ca s-a declarat cod galben de ploi pentru vestul tarii. Groapa Ruginoasa este rezultatul eroziunii unui intreg versant de munte, care se manifesta chiar si cand esti acolo, vezi bolovani si bucati de pamant cum se scurg in rapa. Solul e maroniu – cacaniu –  rosiatic si combinat cu lumina soarelui la apus arata foarte frumos. Punem corturile la vreo 30 m de groapa, caci nu se stie pe cine il trec nevoile noaptea, iese fara frontala si face un pas gresit. Iarasi mancam,
stam la foc si la bere dar ne ducem la culcare mai devreme, pe la 9.30 – 10.
 
Duminica 1 mai
 
Incepem cum se cuvine ziua de 1 mai cu o trezire la ora 5. Ne mobilizam si plecam jos catre masini la 7, ne mutam cu totul catre Vartop de unde incepe traseul banda rosie pe care pornim in jur de ora 8 – 8.30. Constatam cu ocazia asta ca cei de la Dimap chiar actualizeaza hartile, pe harta mea veche de 5-6 ani marcajul fiind triunghi rosu dar pe cea a lui Pancu, ultima editie, este cel actual banda rosie. Nu inteleg rostul schimbarilor astea de marcaj, creaza confuzie (o fi pentru a te obliga sa cumperi mereu harta ultima editie?). Vremea cam inchisa, ne asteptam sa ploua in orice moment si planuiam sa facem ce apucam. Incepem cu o urcare pana in Vf. Vartop (1295m) apoi o coborare lunga pana in Saua Ponita (1043m) unde facem o regrupare. Mergem destul de repede, cu gandul la ploaia anuntata, de fapt Vladut, Livia si cu mine dar ne oprim des sa-i asteptam pe ceilalti. Traseul continua spre nord si ramanem aproximativ pe curba de nivel, pana cand intersecteaza traseul de tur al Cetatilor Ponorului (sau ale Pornoului  pentru Parazitu), punct albastru.
Ajungem curand la coborarea lunga si abrupta in prima dolina, iar in fata se dechide marele portal de peste 70 m intaltime. Desi mai fusesem acolo de 2 ori uitasem de portiunea asta de traseu. Coborarea destul de abrupta, pe noroi, pietris si ceva zapada si gheata  e destul de dificila dar reusim toti. Trecem in dolina 2, pe grohotis, apoi urmeaza o lunga si obositoare urcare de iesire din dolina. Lumea nu mai poate de foame si curiozitate ce-s alea balcoane, asa ca la primul balcon facem pauza de masa, privind de la 100m inaltime poteca pe care fusesem un pic inainte. Decidem ca decat sa ne intoarcem pe acelasi treseu mai bine o luam pe punct galben catre Cheile Galbenei. Pornim, dar cu burtile pline parca ne miscam mai greu. Dupa o portiune urcare ajungem la Avenul Bortig, unde un grup de polonezi coboara pe o coarda. Avenul este imens, cu peretii verticali, cu exceptia unui perete pe unde coborau polonezii. Ploaia “asteptata” incepe aici. Treseul in contiuare coboara luuuung si abrupt prin padure. Gasim lanuri de leurda, eu mananc pana incepe sa ma usture burta. Ajungem la o intersectie unde un marcaj coboara catre Izbucul Galbenei si apoi in continuare prin chei (treseu dificil si periculos mai ales primavara sau pe ploaie), un alt traseu face o mica deviatie catre alte balcoane unde mergem doar cativa sa admiram Cheile Galbenei de desupra, de la 200m inaltime. Gasim pe un trunchi de fag niste ciuperci imense recunoscute de Vladut ca fiind comestibile asa ca le luam. Inca o coborare abrupta si ajugem in Poiana Florilor unde facem o pauza intr-un adapost, langa un izvor. Ajungem in drumul forestier de pe Valea Luncsoarei, pe care pornim la deal insotiti de marcajul triunghi galben. Incep sa resimt si eu oboseala, drumul fiind destul de monoton. Dupa vreo ora de mers ajungem la cantonul Luncsoara unde dam peste un cuplu cu un microbuz, care asteptau niste prieteni. Nenea ne invita la o palinca dar nimeni nu vrea, cu exceptia mea si a lui Pancu care nu putem pentru ca avem de condus. Se aud in cor voci: “Vladut, cat mai e? ca numai putem” sau “Mi-e foame si nu mai am ce manca” asa ca nenea ne propune un off-road in cabina din spate a microbuzului. Ne bagam acolo 13 oameni ca intr-o cutie de econserve si in 15 minute ajungem in Saua Ponita. Cel putin pentru mine a fost impulsul de care aveam nevoie, peste inca o ora eram la Vartop, unde ne asteptau masinile, la ora 6, dupa fix 10 ore de traseu.
Cum vremea era din ce in ce mai urata, ploua deja serios, plecam pe Valea Ariesului, inainte de Turda facem dreapta si ajungem pe la 9 in Rimetea, la poalele coltilor Trascaului unde majoritatea localnicilor vorbesc maghiara. Nu ne ia mult si gasim si o pensiune ca nu mai avea nimeni chef de inca o noapte in cort.  Stam cate 3-4 in camera ca nu aveau deca 8 locuri. Dupa berile binemeritate ne bagam la somn ca suntem rupti.
 
Luni 2 mai
 
Trezirea la 8, ne mai invartim un pic prin sat si pentru a schimba peisajul (cat puteam vedea pentru ca ploua rau) plecam spre Aiud. Vedem din mers Ceteatea Trascaului de langa Coltesti si cheile Valisoarei care arata bestial. E o zona in care merita revenit, dar pe vreme buna.
Pana in Turda mai facem vreo 30-40 minute si nune oprim decat in fata salinei. Masina 2 are din nou probleme de orientare dar cu ceva intarziere apar si ei. Biletul de intrare este 15 lei si face toti banii. E unul dintre putinele locuri in care poti sa zici ca uite s-a facut si la noi o investitie buna. Petrecem vreo ora si ceva inauntru, asta pentru ca ne grabeam, dar ai la dispozitie diverse metode sa petreci si o zi acolo. Un mare avantaj e ca se poate intra si iesi pe scari, liftul e optional (dar arata mult mai bine oricum decat la Slanic Prahova sau cel de la salina de langa Cracovia).
Iesim, plecam, ploua in continuare si oprim sa mancam la un restaurant inainte de Aiud, situat langa halta CFR Miraslau. Cum eram cu foamea in gat toti, comandam mult. Ciorbele imense, o portie era pentru 2 persoane lejer. Toate bune si frumoase dar nu mai venea felul 2…si asteptam si asteptaaaaaaaaam……..cam la ora si ceva dupa ciorbe vine in sfarsit. Planul nostru s-a cam dus naibii dupa ce am pierdut vreo 2 ore jumate aici. Plecam plini de draci iar in Teius facem stanga spre Blaj ca sa evitam portiunea Sebes – Sibiu. Nu mai avem timp de vizitat Blajul desi asa intentionam, mai ales ca o lucrare la drumul spre Copsa Mica – Medias ne face sa pierdem iarasi vreo jumatate de ora. Inainte de Copsa Mica vedem pe harta un drum care scurteaza prin Seica Mica si ne gandim sa incercam, luam iarasi teapa caci se infunda si mai pierdem iarasi timp. De aici mergem insa destul de bine, ajungem la Sibiu (in sfarsit s-a terminat centura, foarte utila), Rm. Valcea – Bucuresti. Fara oprire la mici. La ora 23 intram in Bucuresti si asa se temina o tura de 4 zile pline in care am vazut o groaza de locuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *