RT 14-15 Faurar – m-tii Harghitei

Traseu:

Sambata : Bicsadul Oltului – Ozunca Bai – TA & PA
Duminica : Ozunca Bai – Dealul Ursului (TA) – Obcina Izvoarelor – Poiana Campu Mare – Tilisca Mare (BA) – Baile Tusnad (CA)

Poporul:
Livia & Vladutz, Rodica & Cristi, Alina & Ozi, Magda & Andrei, Maria & Kilo, Diana & Paul, Pancu & Claudia, Ionut & his women (1.Anca si 2.Ana), Laura, Iulian, Iulia Gus, Paul, Serban, Vali, Lavinia, Mihaela

Se anunta un sfarsit de saptamana cu precipitatii si cu sarbatoriti: luna februarie e plina de ursi varsatorei, in cazul de fata fiind vorba de Livia si Laura. Pentru a iesi din monotonia Bucegi- Crai –Fagaras a optat poporul pentru o balaureala in m-tii Baraolt, posibil Harghita la momentul conceperii planului.

Ne-am informat de zona, am ales un traseu de acces prin Valea Ozuncai, din Ozunca Bai, satuc izolat din nordul judetului Covasna. Plecarea a fost sambata dimineata, marea majoritate grabindu-se la P3001, pe care l-au schimbat in Brasov cu un alt Personal spre Bicsadul Oltului. Au existat si cativa somnorosi care au ales Acceleratul de 7:30 si niste comozi care au mers cu masina (Iulian, Serban, Laura si Mihaela).

Presupun ca a fost mare animatie pe tren…noi in masina am cam motait pana in Comarnic, unde am oprit pt o alimentare cu branzoaice (mi-au mers la inima). Am pornit mai departe pe o vreme care ba statea sa ninga ba sa destrame norii, dar in cele din urma meteorologul de serviciu a avut dreptate: ninsoare linistita. Am ajuns in Bixad pe la 11 dar cum personalul era inca la 2 ore distanta, ne-am hotarat sa dam o fuga pana la lacul Sf Ana (946m), aflat la 17 km distanta spre Est, in masivul Ciumatu Mare.

Drumul e bunicel, dar zapada aia proaspata si lipsa de echipament tehnic pe Dacie crea niste derapaje la care numai Serban putea sa doarma…La intrarea in rezervatie un nene dintr-o ghereta ne opreste sa platim taxa (5 lei de masina); in apropiere este cabana Sf Ana si cateva pensiuni rasarite de curand. Am parcat masina si mai departe am pornit perpedes , deoarece nu era voie cu titiul. De la cabana respectiva drumul coboara constant spre lac si cei veniti acolo se distrau copios dandu-se cu saniile intregul traseu de juma’ de ora, apoi erau urcati cu saniile legate de o masina de teren a administratorilor. Distractia per sanie costa 10 ron, si mi s-a parut o idee tare faina ca oameni de toate varstele, tineri si tinerei de 50-60 de ani, sa prefere umila sanie atv-urilor nervoase sau snowmobilelor.

Sf Ana, stie toata lumea ca e singurul lac vulcanic din tara, de asemenea are o apa de mare puritate (0,0029 minerale /ml) si fara oxigen, prin urmare fara vietuitoare; Era total acoperit de gheata, unii se mai aventurau cativa pasi pe oglinda inzapezita – nu am asistat la nici un incident acvatic. Am mers pe ponton, am facut poze , veselie, fulgi de nea, padure de brad, mult alb si ne-am dat seama ca se apropie ora 1 iar noi nu suntem la gara. Serban propune sa ne grabim, intre timp ne suna si trupa cfr: promitem ca ajungem in 30 de minute…ba nu, 40…hai o ora.

La ceasurile 14 am descoperit ursuletii rebegiti de frig in asteptarea noastra; ne luam rucsacii si plecam in urma lor pe triunghi albastru spre Ozunca Bai. Traseul incepe la 100 m de gara, urca o panta serpuitoare , apoi ajungi intr-un camp larg, strajuit la orizont de Baraolt si Harghita. Prindem din urma siragul ursesc, traseul se schimba pe PA si intram pe valea Ozuncai ce inconjoara Murgul Mic (834m) si Murgul Mare (1016m), primele varfuri ale Baraoltului, formand un culoar larg intre acestia si m-tii Harghitei. Initial planuiam sa urcam pe mututoiul de 1016 m dar pt ca ningea…pt ca sus domnea o ceata laptoasa…pt ca ne era frig si lene, am uitat de planul asta 😀 . Dupa o ora jumatate paseam pe ulitele satucului, unde nu am intalnit nici tipenie de om. Incercam sa descifrez arhitectura locala, dar nu prea exista, cele 55 de gospodarii maghiare fiind uniformizate curentului general.

Gasim la o raspantie un indicator de lemn pe care scrie Camping…putin mai incolo un panou ruginit anunta ca mai avem 500 m pana la destinatie. In spatele lui traseul pe triunghi albastru urca o culme spre Harghita. Cu entuziasm facem si jumatatea de kilometru si cu mai mare entuzaism descoperim ca acel camping adaposte ditamai cladirea, o parte inca in finisaje. Intram in sala de mese unde e cald si frumos, ne intampina d-na Molnar si ne pofteste sa ne asezam. Toata lumea se infige in bere (Harghita a fost cap de afis 2,5 ron) – eu si Laura facem intrecere care bea prima o sticla..Laura castiga la diferenta de vreo 3 secunde. Ursii scot bunatatile, eu imi iau in serios rolul de degustator general iar d-na Molnar ne aduce ceai fierbinte din partea casei

Sala de mese e micuta, dar ne incape pe toti 25, pe pereti se vad marturii ale cetateniei proprietarilor,un cuplu de olandezi : o flinta, tablouri cu mori de vant, ustensile olandeze. Alaturi mai era amenajata o sala de biliard. Peste tot era f curat, baile inclusiv.

Dupa masa am fost condusi in camere, fiecare cu 9 paturi (mai exista o camera mica de 2 paturi). Am preferat sa ne inghesuim toti in cele 2 mai mari. Singurul inconvenient de notat ar fi ca desi au centrala termica, exista doar un calorifer in fiecare camera si nu e destul pt a incalzi bine incaperea. Cei care aveau saci, au dormit f bine, ceilalti au mai pus o patura.

Dupa inspectia generala prin si pe langa pensiune, timp in care am descoperit o minunatie de cal lipitan in trecere prin zona, una bucata veverita rusinoasa, cativa pitigoi veseli si pisicile dolofane din dotare, o parte s-au retras la o sesiune de beauty sleep, ceilalti la una de drinking deep. Oricum…probabil e un loc minunat vara, cand e verdeata peste tot, si e deschisa si piscina cu apa termala.

Pe la 8 seara declaram deschisa seara sarbatoritei Livia: cantam La multi ani!, ea ne blagosloveste cu delicioase pateuri si cornulete. Laura nu s-a lasat mai prejos si s-a infatisat cu o bunaciune de prajitura: musai sa puna reteta pe grup sa ne testam talentele gastronomice; Cu bautura a mers subtirel…au ramas sticlele negolite.

Pancu a inceput cantarea in ritm compact, apoi am preluat chitara pt dedicatii: hai melodia aia, nu ca nu-i place lu’ x; hai melodia ailalta, nu ca nu-I place lu’ y: cateva tot au avut parte de clementa tuturor. Intr-un tarziu Vladut anunta ca maine avem traseu lung de facut si se da stingerea. Toata lumea se retrage cuminte la perne.

Dimineata ma trezesc in stil orginal… jos din pat; ne mobilizam, afara ninge linistit, ne asteapta vreo 5-6 ore de traseu, foamea urla in noi. Vladut vine in ture de recunoastere: “hai bai ce faceti? miscati-va o data!”. Incarcam rucsacii, strangem prin camera si coboram in sala de mese la micul dejun: ceaiul 2.5 lei, cafeaua 3 lei. Facem decontul pentru gazduire: ne-am inteles la 25 de lei de caciula. Luam rucsacii, iesim la aer…Alinutza se bucura de o tranta cu Vladutz. Intre timp nenea de la pensiune ne sfatuieste parinteste sa luam apa minerala de la izvorul din sat si se ofera sa aduca sticlele pline cu masina, daca i se alatura vreun voluntar: Paul se ofera altruist! Vine apa, pregatim poza de grup, dam binete la gazde si pornim spre marcajul triunghi albastru intalnit in ajun prin sat.

Acum incepe si partea cu muntele: urcam agale Dealul Ursului, poteca e larga, practic un drum forestier, marcajul in stare f buna (si era o teama generala ca o sa ne pierdem cu busola in mana prin hatisurile Harghitei). Lasam Ozunca cea linistita in urma si intram in padure, tot pe forestier larg , unde trecem pe banda albastra. Traseul in general e usor chiar si iarna, numai bun pt un incepator, drept urmare Lavinia s-a descurcat minunat. Pantele domoale se alterneaza rar cu portiuni mai abrupte, poteca ar fi vizibila si fara marcaje, e bulevard in comparatie cu balaureala noastra prin Bistritei.

Dupa aproximativ o ora, pe Obcina Izvoarelor ajungem la o raspantie unde cotim spre stanga. Intr-unul din copacii incarcati de omat troneaza lenes o bufnita; Iulian o remarca si se inarmeaza cu aparatul foto. Noi bineinteles ii urmam exemplul si ne agitam pe langa arbore pentru un unghi mai bun … inaripata priveste pasnica.

Mai departe prin padure ne bucuram din plin ca avem zapada: zona are mare potential namolos, chiar si cu zapada tot mai ajunge cate un varf de bocanc la stratul argilos. Kilo, liber in padure de orice constrangeri etnice, pune la boxe cantece patriotice pana ii mor bateriile, fetele se succed pe rand la sefia “monomului” rasfirat. Dupa inca o ora iata-ne ajunsi la Poiana Campu Mare, care isi indreptateste numele: e ditamai campia. Incetata si alba, abia vedeam marginea padurii. Un copac asezat pe-o rana imbie la catarat iar Paul, Laura si Iulian il abordeaza pt cateva poze de efect.

Continuam spre vf Pilisca Mare (1374 m) aceasta fiind singura portiune din traseu mai solicitanta: pe la 1000 de m vantul e mai taios, poteca e poteca si eu abia astept o pauza. Pana la urma facem o regrupare pe o portiune mai dreapta , servim feruginoase si cand frigul ne imbie, dam aripi la bocanci. Traseul ocoleste varful si apoi incepe coborarea spre Baile Tusnad. Poteca e lata dar copacii cazuti si structura neuniforma a solului creaza mici obstacole; nici acum nu mi-am dat seama daca pe sub zapada erau pietre sau namolul era inghetat aiurea, oricum trebuie calcat cu atentie.

Din poteca iesim in alt drum forestier, la fel de pacatos pentru picioare. Facem o pauza la Paraul Minerului (tot cu oxizi de fier) si noi cei veniti cu masina, hotaram sa ne miscam mai repede pt a prinde Personalul de 2:15 spre Bicsadul Oltului. Ne luam la revedere de la popor si pornim; mi se ofera locul fruntas dat fiidca sunt cea mai impiedicata si ne descurcam minunat pana ajungem la 100 m de prima casa, unde mi se pare mie ca e mai bun forestierul care coboara spre dreapta, decat cel spre stanga… balaurim alert vreo 5 minute si incepem sa urcam: nu e bine, hai inapoi! La rascruce de drumuri il vedem pe Ozi: pierdusem avansul.

Din padure iesim direct pe o strada din Baile Tusnad, 200 metri mai departe e gara; pana la urma se strange tot poporul si la 2:15 urcam cu tot calabalacul intr-un personal micut si cochet. Vine nasu, verifica biletele: 2.4 lei din Baile Tusnad pana in Bicsadul Oltului.

In Bixad ne luam la revedere de la popor, facem ultimile poze si ne despartim. Ne intoarcem la masina, incadram rucsacii in portbagaj, baietii hranesc cainii pripasiti pe langa gara, eu si Laura asteptam caldura de la Dacie. Imbarcarea si directia Brasov! La intrarea in oras prindem bariera, apare si trenul…care tren? Personalul din Tusnad! Mare bucurie mare pt regasire, din nou poze, din nou la revedere…poate ne vedem si pe DN1 cu acceleratul CFR-istilor…dar nu, Valea Prahovei e blocata de traficul Valentine’s Gay si Politia ne indruma ferm pe ruta Cheia. Din nou motaiala, trafic, discutii despre guvern, motoare, pragmatismul femeilor, filosofii cvasi-budiste. Iulian se plictiseste: pt a se mentine alert ii pandeste pe cei care vor sa depaseasca toata coloana si nu ii lasa sa-i intre in fata: “Totul sau nimic! vrei sa risti, tata? risca pana la capat! ”. La 8 suntem in capitala, CFR-ul a ajuns pe la 7:30.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *