Piatra Craiului – Hornul Gainii 21 – 23 marie 2008

Am plecat vineri dupa-amiaza cu tinta sa facem un traseu catre creasta Pietrei Craiului. Am ajuns la Botorog, unde am lasat masina. Si am inceput sa urcam catre Curmatura. Dupa nici trei sau patru serpentine, in spatele nostru a rasarit luna. Plina, cu un cer care s-a curatat de nori in timp ce noi am urcat de la Botorog pana la prima bancuta. Nici nu a fost nevoie de frontala, stiind drumul, iar lumina lunii fiind mai mult decat suficienta; oricum Bob isi uitase frontala si parazapezile.. In poiana Zanoaga am zabovit putin, uitandu-ne ca viteii la creasta luminata de luna si bodoganind ca nici unul dintre noi nu isi adusese macar un mic trepied. Dupa inca partuzeci de minute am ajuns la Curmatura, unde am fost intampinati cu 'Ola!' de un grup de spanioli, de fapt spaniole, ca baieti erau doar vreo doi sau trei. Am mancat si ne-am bagat la somnic, in camera fiind singuri.
 

 
A doua zi (sambata), ne-am trezit lejer, am mancat binisor, am umplut termosul, am cerut relatii despre traseu si am pornit! Tinta noastra a fost Hornul Gainii (la care se ajunge din traseul Lehmann, cand acesta face un viraj puternic la stanga, in sus se vede un grohotis – vizibil si de la cabana – se depasseste grohotisul si se ia pe jgheabul din stanga pana la limita padurii). Am ajuns cu bine pe jgheab, am inceput sa urcam pe la marginea padurii, am avut o mica tresarire de inima cand s-a rupt o bucata de zapada sub noi, dar am stat bine in bocanci si nu s-a intamplat. Pentru ca Bob nu era sigur ca pe acolo trebuie sa urcam, am coborat la inceputul jgheabului si am incercat jgheabul din dreapta; moment in care ne-am cam infundat si Bob l-a sunat pe Ciprian, amicul lui din Salvamont, care ne-a dat detaliile necesare continuarii. Am inceput sa urcam din nou jgheabul, de data aceasta pe langa peretii de stanca. Cand mai aveam o treime, ne-am gandit ca ar fi bine sa o taiem putin peste niste semi-trepte de stanca inierbata.. Dupa ce ne luptat destul de serios cu catararea pe stancaria respectiva (eu ajunsesem oarecum la capatul rabdarii), am dat in padurea de sub creasta, de unde am inceput sa inotam prin zapada. Am mai urcat vreo treizeci-patruzeci de minute si am ajuns in saua dintre vf Turnul si vf Padina Inchisa. Am mai mers pe creasta, mai erau cel putin doi oameni in fata noastra, pana pe varful imediat urmator vf Padina Popii. Destul de mult vant in creasta, iar cativa nori amenintatori, ne-au facut sa ne razgandim a mai ajunge in Ascutit. Asa ca ne-am intors si am coborat la cabana pe traseul Lehmann (Saua Padinei Inchise – Curmatura), traseul cu cateva expuneri mai sexy, depasite bineinteles cu succes de experienta noastra!! La cabana, ritualul obisnuit, pregatit ceai, incalzit mancare, mancat, baut ceai mult si o bere. In ziua asta vremea a fost buna, nici soare intens care sa rupa zapada, dar nici frig, doar vant destul de puternic sus in creasta. De data asta, camera a fost plina, focul s-a facut tarziu si am avut si cativa spiritisti (petrecareti) care au ajuns mai tarziu in paturile lor.
 
Duminica, iar ne-am trezit lejer, am mancat si ne-am facut bagajele, tinta fiind Piatra Mica. Destul de obositor urcusul pana in saua Curmatura (eram cu rucsacii plini) si destul de dificile, cel putin pentru mine, doua sau trei pasaje de gheata pe urcare. Vant foarte puternic in anumite portiuni, avand probleme serioase de echilibru. Am ajuns in platou, unde am facut baie la amandoua picioare, regretand ca nu mi-am pus mai devreme parazapezile. Zi senina, soare puternic, a facut ca zapada de pe platoul si de pe partea de coborare sa fie foarte apoasa si moale. Coborarea a fost destul de dificila in prima parte, datorita combinatiei dintre zapada apoasa si gheata pe dedesubt, dar ne-am descurcat destul de OK. Am facut o pauza in poiana Zanoaga, pentru un pictorial cu branduse si ghiocei. Peste alte cincizeci de minute eram din nou la Botorog. Pe drum, Bob s-a intalnit cu un amic pozar care venise la fotografie de animale. Omul acesta i-a confirmat lui Bob, ca ceea ce vazuse el in momentul in care am iesit din Hornul Gainii, trebuie sa fi fost un cocos de munte.
 
Zapada buna in prima zi de urcat (sambata) si destul de odioasa in a doua zi (duminica). Vreme foarte buna pentru ce ne-am propus noi. Din punctul meu de vedere, o tura extrem de reusita!
 
Pentru mine a fost prima tura pe care am petrecut-o integral in plastici (a durat un pic pana m-am obisnuit). In rest, extraodinar de fain sentimentul pe care il ai cand esti proptit in perete, nu vezi continuarea si esti constient de faptul ca nu ai cum sa te intorci, ca trebuie sa urci in continuare.
 
O sa urmeze si pozele, dar asta mai incolo.
 
Participanti: Cristian Boboc, Bogdan Visinescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *