Muntii Siriului, 29 – 30 martie 2008

La cotzait – episodu' 1
 
Pentru ca noi nu suntem tehnici ca altii.
Pentru ca noi nu suntem nici mandri ca altii.
Si pentru ca in mod indubitabil avem si noi unele dorinte, spre deosebire de altii…..
…..am decis ca ne place sa ne cotzaim si am plecat veseli intr-o tura de cotzaiala. Pentru ca meritam! 
 

Distributia a fost urmatoarea: 
 
masina 1, matizache fara frica, cu vitezele incet, incetishor si pe loc: Vadutz, Lolek,Alinutza, Nisha, Monica
 
masina 2, superNova cea rapida, daca ai noroc si iti porneste: Iulian, Rodica, Cristian,Punky
 
masina 3, kia ceed, vitezista din serpentine: Andrei BC, Wizard, Matei, Larisa, Diana
 
masina 4, loganu cel curat: Costel, Catalina, Kilo, Maria, Viril
 
masina 5, cielo rosu. si atat: Emil, ioana, Iulian, Adina
 
masina 6, astra fara chei: Mihai Leonte si doo tipe cu nume necunoscute( una dintre ele sora lui Mihai)…le vom zice X si Y,pentru ca trebuie sa poarte un nume, veti vedea in continuare de ce 🙂 
 
La orele 6 trecute fix, masinile 1,2,3 si 5 s-au intalnit in benzinaria Lukoil de la Aurel Vlaicu. Matizului lui vladutz i-a placut atat de mult benzinaria, incat n-a mai vrut sa
plece de acolo…..nu pornea motoru, deja ne intrebam ce facem. Noroc cu un prieten de-al lui Iulian care ne-a ajutat prin telefon si am reusit sa-l pornim. Pana la Ploiesti am mers fara incidente. La Ploiesti ne-am oprit pe la Alinutza, nu stiu de ce….dar am bagat cate o cafea sau ceai, si niste mancarica, ceea ce a fost bine. De acolo am pornit catre Valeni, unii hais si unii cea….cert este ca noi cei din Kia ne-am intalnit cu Costel, am mers prin piatza si am cumparat una alta, dupa care am plecat, cei din masina lui costel au ramas acolo sa manance. 
 
Mergem noi ce mergem, ne uitam pe harta si ia Siriu de unde nu-i. Am gasit Gura Siriului, deci plecam incolo, da ne dam seama ca nu e bine. Pe o harta mai veche gasim ca trecusem de Siriu, ca redenumisera astia localitatea intre timp. Asa ca ne intoarcem 15 kilometri, stresati si grabiti, incercand din rasputeri sa sunam pe cineva, dar fara succes pentru ca nu aveam semnal…. 
 
Cu o intarziere destul de mare am ajuns la pensiune. Ceilalti ajunsesera cu ceva timp inainte, si nici nu apucam sa ne dam jos din masina, ca astia vor sa si plecam…… In graba ne punem si noi bagajele intr-o camera si ne pregatim sa plecam…..dar ia-o pe Diana de unde nu-i. Celelalte masini pleaca, noi stam sa asteptam. Pana la urma am gasit-o si am plecat, cu vreo 10 minute intarziere. Indemnat si de mine, Andrei baga NOS pe serpentine, pana cand ia o curba cam larg, din celalalt sens veneau masini, din fericire reuseste sa franeze si sa revina pe banda lui, derapeaza un pic fundul masinii  dar per total se dovedeste o masina stabila. Sport, frate! Reusim sa ii ajungem pe ceilalti, erau opriti pe marginea drumului si intre noi si versantul muntelui era un rau destul de larg, si fara pod. O luam din loc cu masinile, sa cautam podul. Il gasim la vreo doi kilometri mai incolo, lasam masinile langa pod, ne echipam si pornim veseli pe traseu. 
 
Mergem pe un drum forestier, vreme frumoasa, lumea vesela. La un momenta dat o minte luminoasa hotaraste ca trebuie sa iesim de pe drum, sa o luam in sus, dupa niste urme de tractor or smth. Asa ca o luam hotarati in sus, tot mai sus. Eu mergeam ceva mai in spate, dar la un moment dat vad cum toata lumea sa opreste, incep strigate si fluieraturi: am gasit urme de urs. Dupa un prim moment de panica o luam la pas, incercand sa facem ceva zgomot. Pana la urma ne-am obisnuit si cu urmele de urs, ca am mai intalnit pe traseu, asa ca nu ne-am mai stresat. Mergem noi ce mergem, dar pana la urma constatam ca suntem pierduti. Ca marcaj n-aveam, si ceea ce parea a fi o carare nu ducea intr-o directie buna. Stiam incotro ar trebui sa fie varful, asa ca am luat-o direct pe coclauri. Iulian vroia sa se intoarca pana in locul in care (zicea el) am luat-o gresit, dar nimeni nu a vrut sa se intoarca cu el, asa ca a ramas cu noi. Dupa ce ne infundam, coboram o panta destul de abrupta si, prin minune, dam peste un marcaj. Dunga rosie, merge fix in varf, e bun! 
 
Ne-am regrupat pe varful Siriu (1657 m),dupa care am pornit catre varful cel mare, Malaia( 1662 m). Undeva jos se vedea Lacul Vulturilor, care era inghetat complet. Am mers 5 ore pe traseu(ar fi trebuit sa facem vreo 3 ore cica), ratacirea ne-a costat mult timp. A fot zapada pe multe zone, iar mai spre varf era zapada inghetata, destul de greu de urcat, dar si mai greu de coborat. Teoretic ar fi trebuit sa mergem si la lac, insa era deja tarziu….ora 5 deja, cred. 
 
Era clar ca ne va prinde noaptea pe traseu. In acel moment am aflat si faptul ca X si Y nu au venit cu noi, au ramas jos la masini (wtf???!!!!) . Am stat un pic pe varf, am ascultat niste Maiden, am facut headbanging, dupa care am pornit inapoi. Am decis sa urmarim traseul marcat(dunga rosie), desi nu stiam exact cat de aproape ne va scoate fata de masini. Am pornit la drum, am ajuns destul de repede in padure, si dupa un timp am facut regruparea intr-o poiana. 
 
Vrem sa pornim mai departe, deja se lasase intunericul, cand…sa te tii. Aflam cu stupare ca lui Iulian i s-a sculat brusc, a iesit din grup si a plecat de nebun spre Lacul Vulturilor. Stam sa il asteptam…trec 10 minute, trec 15, trec 20…omu nicaieri. Strigam de mai multe ori, nici un raspuns. Multi nervi, unii vor sa plece, se lasase si frigul…. Ne strangem pana la urma cativa si pornim sa-l cautam, o fi patit ceva nebunu, mai ales ca avea probleme si cu glezna. Abia pornisem insa si ii vedem frontala la marginea padurii. Toata chestia asta ne-a costat jumate de ora, si multi multi nervi…. Am aprins frontalele (cine avea) si am pornit din nou. Am mers destul de repede si bine, am reusit sa nu ratacim traseul, am dat de un drum forestier si cu putin noroc am ajuns fix la masini (traseul incepea imediat dupa pod, in stanga, iar la dus noi o luasem inca de la inceput gresit, adica in fatza). 
 
Dar evident ca ziua nu s-a terminat. Era cred ora 9 si ceva, distractia abia incepea. In primul rand am constatat faptul ca X si Y plecasera, cu tot cu cheile de la Astra. In al doilea rand, Iulian (iar Iulian!) lasase faza scurta aprinsa….si evident ca murise bateria. Iar cabluri sa-i dam curent nu aveam…. Din fericire cineva mai inteligent a calculat ca suntem 24 de oameni, si am incapea in 4 masini, cate 6 in masina. 
 
Plecam catre pensiune, deja vedeam cu ochii imaginatiei o noapte de cotzaiala(sic! ). Din drumul principal se face un drum nasol, si dupa vreo 4 kilometri e pensiunea. La un moment dat ne depaseste o masina de politie, si ne intrebam noi ce naibii cauta o masina de politie la ora aia pe drumu ala amarat. Ajunsi in fatza pensiunii surpriza: inca o masina de politie. Si surpriza si mai mare: cica fusesem dati disparuti, X si Y sunasera la 112 si se mobilizasera cam asa: politia, jandarmeria, pompierii. Plus presa. O daaa, grup de 24 de persoane mancat in intregime de ursi, senzational! Sa nu mai spun ca (zic ei) ne-au cautat prin toate discotecile din imprejurimi. ..ca doar nu era sa plece pe munte dupa noi ;;) In sfarsit, multi nervi, multa oboseala, politia care ne-a legitimat pe toti ca sa ne treaca in procesul verbal, probleme create doamnei de la pensiune(ca de ce nu eram trecuti in registrul pensiunii), probleme pentru cei care nu aveau buletin la ei, probleme pentru Nisha(nu avea pasaport la ea). Multe discutii, dar pana la urma totul a fost lamurit. Nu o sa mai comentez asta, pur si simplu s-a intamplat, asta e, a trecut. 
 
Incet incet ne-am retras cu totii catre paturile noastre, politia a plecat, ziua s-a terminat. 
 
ZIUA 2
======
 
A doua zi, somn de voie (nu, nu facem nici o vale azi. Cotzaim, ati uitat?). Iulian, Vladutz si Mihai Leonte s-au dus sa caute fire, sa porneasca masina lui Iulian. Au gasit in Nehoiu si s-au intors victoriosi. Fara Mihai,X si Y, care au plecat spre casa. Cielo rosu a plecat si el. Toata lumea din masina lui Vladutz vroia sa mearga pe la vulcanii noroiosi, el nu si nu…. Eu l-am convins pe Andrei asa ca am pornit intr-acolo. Am vazut intai o cascada destul de faina( de la pensiune o iei in stanga pe drum si mergi vreo doi km, pana la stalpul 97. De acolo o iei pe langa pod, prin stanga, si se vede cascada). Pe drum ne-am intalnic si cu Costel si compania, care vroiau sa mearga la Colti, la muzeul de Chihlimbar. Am decis sa mergem cu ei. Muzeul este intr-o casa taraneasca si e foarte mic,3 camere. Are tot felul de poze, documente, flori de mina, unelte folosite pentru prelucrarea chihlimbarului si, normal, chihlimbar si obiecte din chihlimbar(podoabe) . Am cumparat si chihlimbar(medalioa ne, margele, brelocuri), era un magazinas intr-o casa, pe aceeasi strada cu muzeul. Muzeul urmeaza sa itre in renovare chiar peste o saptamana, asa ca am fost norocosi ca l-am prins deschis. Tanti de la muzeu ne-a si vorbit despre el, a fost interesant. Taxa pentru grupuri: 2 lei. 
 
Urmatoare destinatie: vulcanii noroiosi. Am avut vreo doua incidente pe drum, cu doi dobitoci care ne-au taiat fatza, dar am ajuns cu bine. Mare taranie pe drumurile noastre, mai ales la soferii din Bucuresti 🙁 Sunt doua zone cu vulcani noroiosi, una dintre ele este amenajata… adica au facut drum asfaltat pana la ea, i-au pus un gard inprejur si iti cer o taxa ca sa intri (2 lei pentru studenti). Cealalta zona este mai interesanta (de pe drum se iese pe un drum secundar care se face – cum te intorci de la vulcani – pe stanga intr-o curba – e un panou verde, se merge cu masina pana la niste rezervoare mari, si pe urma peste deal in dreapta). Acesti vulcani sunt mai activi, mai mari. Pacat ca sunt populati cu un numar indefinit de tigani cersetori care se tin dupa tine mai rau decat cainii…. 
 
Si cam asta a fost cam tot: da la vulcani am luat azimut Bucuresti, ne-am despartit de Costel, si pe la ora 9 eram acasa. The (happy) end. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *